Romania, apara-ti sufletul!

Toio a scris:

Postarea dv. e toxică.

.

Bine.

aramis a scris:

s-a notat, mâine te prezinti cu oda in metru antic.

Să trăiţi! Am înţeles! E cam poimâine de fapt, dar I`m a good soldier with a bad attitude.

La război eu am plecat

Brav ostaş plin de credinţă

Şi de dragoste de ţară

Dar în pod era slănină

Numa` bună de mâncat

Pisica torcea alene

Pâinea se cocea în vatră

Şi sergentu` acuma latră.

Toio a scris:

Vreţi ca atunci când se va rosti cuvântul român noi să resimţim automat o stare de disconfort, iar străinii să meargă fără voia lor cu gândul la ce poate fi mai rău. În felul acesta noi ne vom deznaţionaliza fără voia noastră, iar ceilalţi ne vor dispreţui fără să ştie exact de ce.

Nu vrem, dar in multe locuri din lume ”faima” e deja facuta si nu datorita discutiilor de aici, ci datorita faptelor unor ”bravi” romani!

Voi credeti ca ascunzand gunoiul sub pres faceti vreun bine cuiva? Nu, nu faceti! Gunoiul trebuie trimis acolo unde ii este locul! Cu mizeria sub pres si batandu-ne in piept ca suntem tari nu putem decat sa ne facem de ras!

Noi am spus:

TINERI PENTRU ROMANIA a scris:

Conflictul din Transnistria, declanşat la începutul anilor nouăzeci ai secolului trecut, e întrerupt, nu terminat.

În Ucraina mor oameni, se dau lupte şi nu se ştie cum vor evolua evolua lucrurile acolo.

Să detestăm războiul nu ne va folosi la nimic pentru că menţinerea păcii nu depinde de ce gândim sau simţim noi.

Să ni se vorbească de pace nouă, care încă nu ne-am revenit de pe urma traumelor provocate de ultimul război mondial, care suntem ameninţaţi şi care nu ameninţăm pe nimeni, are sens doar dacă se vrea să ni se întipărească teama în minte şi în inimi.
Să fim făcuţi să credem că pentru a avea pacea ajunge s-o dorim, înseamnă să ni se slăbească curajul, înseamnă să fim pregătiţi rău pentru pericolele care ne ameninţă.
Ar fi mult mai onest dacă ni s-ar spune, că războiul ne poate fi impus şi că trebuie să fim capabili să ne îndeplinim exemplar îndatoririle grele pe care el le comportă.
„Pacea nu se obţine strigând "pace".”, spunea Napoleon Bonaparte.

E un îndemn legitim la prudenţă.
Nu e de ajuns să vrem doar noi pace, trebuie s-o vrea şi ceilalţi.
Oricât de paradoxală pare eventualitatea unui război, e important să fie anticipat pentru a face realizarea lui imposibilă, pentru a evita o dramă.
Înţelept e să ne pregătim din toate punctele de vedere, inclusiv sufletesc, pentru ce poate fi mai rău. Postările lui Ghebu şi Toio sunt, din acest punct de vedere, binevenite.
Drept replică primim următoarele:

aramis a scris:

au început înrolarile?

voua nu va e frica de penibil?

Black velvet a scris:

Mai copii, incercati si voi sa lasati razboiul pentru altii, ca razboiul nu face decat sa distruga. Si asa e vai de capul Romaniei, razboi ii mai trebuie? Lasati jocurile si filmele cu batai si mai uitati-va si voi la alea de dragoste.

Se justifică?

TINERI PENTRU ROMANIA a scris:

Se justifică?

Bineinteles! Razboaiele sunt declansate de cei care se pregatesc pentru ele si nu de catre oamenii pasnici, adepti ai iubirii!

Mult bla-bla-bla din partea ambelor tabere. Nu vi se pare?

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Omenirea

-I-

Ar fi greşit ca din iubire de Patrie să ignorăm lumea. Nu ne putem sluji bine Ţara fără să cunoaştem climatul politico-economic global.
Ar fi la fel de greşit ca din iubire de Patrie să dispreţuim sau să urâm alte State. Patriotismul e un sentiment mult prea nobil pentru a produce dispreţ, ură.
Statele faţă de care se impune să manifestăm rezervă sunt doar cele care ne vor resursele sau teritoriul, cele care ne împing fie făţiş, fie pe ascuns la sinucidere colectivă şi cele violente.
Apartenenţa noastră la lume se cuvine s-o înţelegem aşadar ca participare demnă la viaţa internaţională pentru apărarea intereselor legitime ale României.

Ca indivizi nu avem îndatoriri decât faţă de Ţara noastră.
Popoarele au însă îndatoriri unele faţă de altele, ele formează mari Familii care nu-şi pot pierde conştiinţa solidarităţii dintre ele, aşa cum nu-şi poate pierde conştiinţa solidarității nici genul uman în ansamblu.
Această solidaritate există în spaţiu. Binele şi răul dintr-un loc, avântul unora, decadenţa altora, războaiele au repercusiuni îndepărtate, uneori extinse asupra unei mari părți a planetei. Această solidaritate există şi în timp. Europa încă mai resimte efectele greşelilor care au dus la prăbuşirea Greciei antice şi a Imperiului Roman.

-II-

Evoluţia istorică a societăţilor umane de la barbarie la civilizaţie e interesantă şi pasionantă. Ce aflăm astfel, străbătând secolele trecute, descoperim în prezent străbătând pământul.
Există Popoare civilizate şi popoare barbare, care se găsesc pe toate treptele dezvoltării societăţilor. Se poate măsura la ele lungul drum parcurs, transformările suferite de viaţă în cursul timpului.

De când a reuşit să stăpânească focul, omul a urcat încet, cu dificultate, una câte una, treptele civilizaţiei.
Jos de tot mai sunt câteva seminţii sălbatice ducând prin ţinuturi izolate o existență comparabilă cu cea a indigenilor găsiţi de Cristofor Columb în Lumea Nouă sau cu cea a străvechilor locuitori ai Greciei şi Italiei de care vorbeşte legenda.
Ceva mai sus sunt nişte Popoare din Africa a căror dezvoltare rudimentară se aseamănă cu cea a germanilor, galilor, slavilor şi dacilor antici numiţi de greci şi de romanii barbari.
Sus sunt Naţiunile creatoare de civilizaţii mai mult sau mai puţin avansate şi cu caractere diverse.

-III-

Acum două mii cinci sute de ani existau trei mari civilizaţii umane.
Prima, civilizaţia mediteraneană, şi-a avut succesiv capitalele la Atena şi Roma şi până la un punct a evoluat constant spre progres, spre libertate.
A doua, civilizaţia orientală, s-a dezvoltat în Asia occidentală, a numărat numeroase imperii şi a sfârşit încremenită într-o magnifică opulenţă. Ea a fost ca natura locurilor unde a existat: fastuoasă, uriaşă, despotică.
A treia, civilizaţia din Extremul Orient, s-a asemănat întrucâtva cu cea de a doua, însă nu poate fi confundată cu aceasta. Deşi a ajuns la completa sa înflorire acum vreo trei mii de ani, anticii nu au cunoscut-o. Distanţele considerabile şi obstacolele naturale enorme nu permiteau falangelor şi legiunilor să ajungă până la ea.

Civilizaţia din Extremul Orient se confundă cu civilizaţia chineză. Bazându-se pe o înţelepciune senină care-i permite omului să-şi găsească echilibrul interior, să se apere de el însuşi, de slăbiciunile sale, ea i-a asigurat Chinei o existenţă de peste cinci mii de ani. Nicio Ţară din lume nu a rezistat atât.
Chiar dacă în jumătate din cei peste cinci mii de ani de la apariţia sa nu a mai înregistrat progrese, chiar dacă stagnarea nu i-a permis să reziste loviturilor europenilor, civilizaţia din estul Asiei a reuşit cu toate acestea să-şi regăsească puterea, energia şi viaţa activă. Statele din componenţa sa sunt în prezent în plin avânt pe toate planurile. Agonia lor lentă, îndelungată, e acum o amintire.

Vechea civilizaţie mediteraneană a dispărut. Din amintirea sa, din vestigiile sale, din ruinele sale, s-a născut o civilizaţie nouă, civilizaţia creştină. În evoluţia civilizaţiei mediteraneene, găsim exemple şi lecţii folositoare unor Popoare ca al nostru, care moştenesc temperamentul, calităţile şi defectele strămoşilor lor din vechime.
Deşi cauzele progresului sunt peste tot aceleaşi, între ele găsindu-se întotdeauna patriotismul, e preferabil să aflăm din istoria continentului nostru cum se nasc, cresc şi mor Naţiunile.

-IV-

Lumea greco-romană a avut o mare contribuţie la formarea Naţiunii noastre. Sunt prea multe de învăţat din istoria sa pentru ca românul preocupat de viitorul Patriei sale s-o neglijeze.

Civilizaţia mediteraneană a început în epoca eroică a Greciei, acum trei mii de ani şi a căpătat încă de la început un caracter propriu. Ea a exaltat efortul şi munca, ea a dezvoltat iubirea de Cetate şi de Neam, ea a cultivat patriotismul, ea a neglijat însă înclinaţia omului de a accepta tot ce e plăcut, inclusiv ce-l poate distruge.
Roma, Grecia antică s-au dezvoltat rapid din punct de vedere istoric şi tot rapid au decăzut.

-V-

Poporul grec, Popor de artişti, de savanţi, de soldaţi e un Popor energic şi viteaz. El pune cultul necesar al forţei alături de cultul libertăţii şi al frumuseţii. El ştie să recurgă la arme pentru a-şi apăra independenţa, drepturile, interesele. E un Popor mare. Puţin câte puţin el s-a extins, nu pe continentul barbar, ci pe ţărmurile Mării Mediterane şi ale Mării Negre.
Neam de marinari, grecii au creat colonii peste tot unde navele i-au purtat. Ei au cucerit pentru comerţul şi civilizaţia lor coastele lumii cunoscute.
Micile republici greceşti, în ciuda conflictelor reciproce, în ciuda dezbinărilor interne, aveau sentimentul de apartenenţă la un Neam, aveau patriotism. Ele s-au unit în lupta pentru oprirea invaziei externe şi au triumfat.

Nici Orientul, nici barbaria care erau la porţile sale şi care-i ameninţau peste tot coloniile nu au putut învinge Grecia câtă vreme datoria, curajul, iubirea de Patrie, moralitatea i-au inspirat cetăţenii. Dar a venit momentul când aceste virtuţi au slăbit, când credinţa în ce e mare, nobil şi frumos a fost înlocuită de îndoiala în toate, când Poporul nu mai dorea decât în bunăstare, bani şi plăceri.
Odată cu imoralitatea au apărut sărăcia, demagogia, anarhia.
Atena căuta un retor sau un general care să-i asigure o servitute plăcută. Regii Spartei se puseseră în slujba unor puteri străine.
Pedeapsa nu s-a lăsat aşteptată. Falanga macedoneană apare apoi legiunea romană. Şi Grecia învinsă, strivită, aservită s-a stins în chinuri şi în umilinţă.

-VI-

Roma a dat civilizaţiei o nouă strălucire.
Datoria, curajul, iubirea de Patrie, moralitatea domnesc şi la Roma, dar într-un climat politic mai riguros, mai raţional.
Toate Popoarele de pe ţărmurile Mării Mediterane au fost succesiv cucerite, organizate.
Civilizaţia orientală, slăbită de contradicţiile şi de viciile sale interne, zdruncinată de fulgerătoarele victorii ale lui Alexandru, dă înapoi şi se lasă parţial subjugată.
Cetăţenii romani, pe care patriotismul îi animă, devin stăpânii lumii. Ei o domină prin înţelepciune şi prin forţă. Evoluţia lor, deşi cumva diferită, se aseamănă cu cea a grecilor. Virtuţile i-au făcut mari, renunțarea la ele i-a distrus.

Scepticismul şi imoralitatea au pătruns în Roma aducând cu ele mizeria, slugărnicia, dezordinea.
Depravarea ajunsese atât de mare că acest Popor de cetăţeni nu mai făcea copii, nu se mai reînnoia. Bărbaţii romani îşi pierduseră mândria şi vitejia, femeile romane îşi pierduseră cinstea. În cetate majoritari ajunseseră liberţii şi sclavii. Un Popor mare, puternic, glorios îşi trăia lamentabil ultimele zile.
Grecia a sfârşit în demagogie, Roma s-a prăbuşit sub un despotism înjositor.
Şi Grecia şi Roma au fost pedepsite la fel: au murit umilite, strivite de năvălitori.
Lecţie dublă şi teribilă pentru Naţiunile viitoare.

-VII-

Imperiul Roman cuprindea toate Popoarele civilizate. Căderea lui a însemnat dispariţia civilizaţiei.
Europa, pradă barbarilor migratori, a traversat o lungă perioadă de existenţă obscură şi de violenţe înspăimântătoare. Abia ne putem recunoaşte în această epocă.
Biserica, convertind la creştinism năvălitorii, salvând ce se mai putea din moştenirea
greco-romană, încercând să impună o morală, dă naştere cu greu, puţin câte puţin unei civilizaţii noi, civilizaţia creştină.
Creştinătatea abia apărută a fost cât pe-aci să fie distrusă de sarazinii şi otomanii mahomedani. Primii ajunseseră în Spania şi ameninţau Franţa, ultimii ajunseseră la Dunăre şi ameninţau Europa Centrală.

Dacă Franţa şi Ţărilor Române ar fi fost învinse de musulmani, Europa ar fi fost cucerită. Orientul încerca să-şi ia revanşa pentru înfrângerile pe care grecii şi latinii i le provocaseră. Învingător el ar fi fost definitiv stăpân şi şi-ar fi impus greaua dominaţie tuturor Naţiunilor de pe continent.
Victoria regelui francilor, Carol Martel, la Poitiers în 732 şi victoriile voievozilor români Mircea cel Bătrân la Rovine în 1395, Iancu de Hunedoara la Belgrad în 1456, Ştefan cel Mare la Vaslui în 1475 au îndepărtat ameninţarea islamului.
Creştinătatea victorioasă şi-a reluat astfel evoluţia ascendentă.

-VIII-

La apogeul dezvoltării lor unele Popoare europene au colonizat teritorii mari.
Rând pe rând sau simultan portughezii, spaniolii, olandezii, englezii şi francezii şi-au creat imperii coloniale.
Europa, în expansiunea sa, a întâlnit şi civilizaţia din Extremul Orient. Ciocniri repetate s-au produs. Naţiunile europene au vrut să domine, dar li s-a rezistat şi ele au răspuns cu armele puternice pe care le aveau. Recurgerea la forţă i-a făcut pe recalcitranţi să cedeze dar a avut şi consecinţe neaşteptate.

Oamenii de rasă galbenă din Asia Orientală sunt inteligenţi şi viteji. Civilizaţia lor le-a permis să surprindă secretul prost păstrat al forţei europenilor.
După unele ezitări s-au folosit de armele europenilor pentru a se apăra mai întâi, pentru a-i ataca apoi.
Rasa galbenă, care numără în prezent vreo două miliarde de oameni, se organizase. Civilizaţia europeană, care se credea stăpâna lumii, întâlnise un obstacol major în calea ei.

-IX-

Nu se ştie dacă se va produce vreo luptă între europeni şi asiatici sau între europeni şi oricine altcineva, dar dacă se va produce va fi extrem de periculoasă. Nu cu nepăsare, nu cu o economie anemică, nu prin legalizarea perversiunilor sexuale, nu prin industrializarea avortului se poate apăra eficient o comunitate fie ea şi de Naţiuni. Fără vigilenţă, fără o pregătire adecvată în toate domeniile, fără creştere demografică, fără creştere economică semnificativă nimeni nu se poate considera la adăpost de primejdii.

Republicile greceşti, preocupate mai mult de rivalităţile dintre ele, de bani şi de plăceri, au asistat indiferente cum creştea în apropierea lor puterea Macedoniei şi Romei care le vor subjuga. Popoarele europene fac în prezent aceleaşi greşeli ca grecii din antichitate şi vor avea soarta lor, dacă nu se dezmeticesc.
Datorită mijloacelor de transport moderne deplasarea rapidă a unor armate mari pe distanţe lungi şi aprovizionarea lor e un fleac. Cineva cu ambiţiile lui Gingis Han, asiatic sau nu, ar putea porni într-o zi pe urmele lui spre Europa. Oricât de paradoxală pare o astfel de eventualitate, e important să fie anticipată pentru a face realizarea ei imposibilă, pentru a evita o dramă.

Orizontul e întunecat, să încercăm să înţelegem ce se întâmplă, ce-i rezervă viitorul lumii.
Cei cu spirit pătrunzător şi cei tari vor avea un rol frumos de jucat pe scena internaţională. E acela pe care-l dorim şi României. Pentru aceasta ea trebuie să fie puternică şi activă. Forţa sa, inteligenţa sa politică sunt mai mult ca niciodată necesare Europei.
Singurul mod de a fi folositori Europei, omenirii e de a iubi şi de a sluji cu devotament România. Lucrând pentru binele Patriei noastre, contribuim la binele tuturor.

Dordea Cosmin

Amin!

George Friedman, preşedintele Startfor, una dintre cele mai prestigioase agenţii de informaţii şi analize globale, spune că România trebuie să fie pregătită de război. – Sursa Antena 1 News

Toio a scris:

George Friedman, preşedintele Startfor, una dintre cele mai prestigioase agenţii de informaţii şi analize globale, spune că România trebuie să fie pregătită de război. – Sursa Antena 1 News

ai vrut sa spui NATO?

poate ca Friedman a avut o zi proasta sau poate ca antena 1 nu mai are stiri calde cu care sa bombardeze populatia,

noi de unde sa stim care-i adevarul?