RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA
Cultura
-I-
Trebuie să ne interesăm în principal de calităţile noastre morale pentru că sunt esenţiale formării noastre ca oameni.
Urmează apoi îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe cu caracter general.
Nu ne putem neglija dezvoltarea intelectuală, cultura, fără să ne prejudiciem pe noi şi societatea.
Ar însemna să nu tragem toate foloasele posibile din forţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
Ar însemna să nu ne îndeplinim o îndatorire fundamentală faţă de noi, aceea de a ne perfecţiona, de a ne instrui, de a fi mai buni.
Învăţătura primită la şcoală nu e completă.
Ea cuprinde doar noţiunile elementare ale ştiinţei şi literaturii.
E totuşi un instrument util dacă ştim să-l folosim.
Dacă nu profităm de el, dacă nu-l completăm, risipim un bun preţios plătit cu nişte ani din viaţa noastră.
Nu ne e permis deci să limităm la frecventarea şcolii dezvoltarea inteligenţei şi formarea bagajului de cunoştinţe.
Această cultivare a noastră e necesar s-o continuăm toată viaţa.
Când voinţa ne-a devenit conştientă de sine, când profesor nu ne mai poate fi decât raţiunea, învăţarea devine mai folositoare ca oricând.
Cunoştinţele dobândite rămân.
Ce parcurgem, ce memorăm înţelegem.
Dincolo de cuvinte descoperim gânduri.
Dincolo de formă vedem fondul.
-II-
Aproape toţi ne pregătim pentru o profesie sau practicăm deja una.
Cine mai dedică nişte ani unor studii fără scop profesional e o excepţie.
În general căutăm în şcoli cunoştinţe pentru cariera pe care ne-am ales-o.
Chiar dacă pregătirea profesională e principala noastră preocupare să nu scăpăm totuşi din vedere cultura generală.
Printr-o cultură generală bună se dobândeşte o gândire superioară şi o judecată sigură.
Cum se obţine cultura generală?
Greu de spus pentru că sunt o mulţime de căi care permit atingerea ţelului.
Preferinţele şi gusturile personale au aici toată libertatea.
Studiile de orice fel conduc la perfecţionarea căutată.
Toate vor cuprinde un fond comun de muncă, sau mai exact de distracţie şi de odihnă intelectuală, care nu poate fi neglijat.
Mă refer la cunoaşterea aprofundată a capodoperelor geniului uman asupra cărora şcoala ne-a dat o vedere de ansamblu.
Există vreo sută de volume din toate timpurile şi din toate Ţările pe care trebuie să le citim şi să le aprofundăm.
Avem de mers, prin timp şi spaţiu, de la Confucius la Hegel şi la
Constantin Rădulescu-Motru, de la Homer la Mihail Eminescu, de la Eschil la Shakespeare şi la Ion Luca Caragiale, de la Rig Veda la Biblie şi la Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie.
Citirea istoriei şi a volumelor de memorii e deosebit de interesantă şi de captivantă.
În nicio dramă, în niciun roman nu sunt aventuri mai emoţionante.
Realităţile din trecut depăşesc orice ficţiune.
Câte vieţi chinuite, câte morţi tragice într-un singur capitol de istorie!
Câte incidente, intrigi, evenimente dramatice sau hazlii în volumele de memorii!
Învăţăm din istorie şi memorialistică psihologie, politică şi primim întotdeauna lecţii de morală.
O carte bună e plăcută şi utilă.
Între coperţile ei putem găsi prezentate într-o formă vie şi atrăgătoare multe învăţăminte folositoare.
Altfel prezentate astfel de învăţăminte ne-ar displace din cauza uscăciunii lor.
Un roman de Liviu Rebreanu, de Mihail Sadoveanu, de Camil Petrescu, de Ionel Teodoreanu sau de alţii cuprinde informaţii pe care o carte de morală sau de filozofie le oferă mai puţin impresionant şi mai ales mai puţin plăcut.
Să citim e bine cu condiţia să evităm cărţile imorale şi dubioase.
Orice text scris onest, chiar dacă nu înseamnă mare lucru, are meritul de a ne face să gândim.
Lectura ne ajută să depăşim momentele dificile ale existenţei.
Montesquieu spunea că nu a avut niciodată supărări pe care o oră de lectură să nu i le fi risipit.
Ce altceva putem găsi în majoritatea serialelor sau filmelor decât otravă pentru suflet şi minte?
-III-
Studiul artei ne poate şi el înălţa sufletul deasupra necazurilor curente.
Cunoştinţele pe care le-am dobândit în şcoală despre artă sunt puţine.
Trebuie să învăţăm ce e frumuseţea şi să ne formăm gustul.
O astfel de activitate e mai mult decât atrăgătoare, e o adevărată sărbătoare a minţii şi privirii.
Şcoala de artă e deschisă tuturor.
Ea se compune din muzee, din monumente ridicate de înaintaşi pe tot teritoriul României, din imagini ale unor obiecte şi edificii aflate prea departe de noi pentru a ne fi întotdeauna posibil să le vizităm.
Să iubeşti frumosul în artă înseamnă să fii în stare să-l recunoşti şi să-l admiri.
Să devii om cu gust sigur şi rafinat înseamnă să-ţi procuri bucurii de ordin superior, înseamnă să-ţi faci mai uşoară perfecţionarea morală şi intelectuală.
Iubirea de frumos e unită prin legături tainice de iubirea pentru ce e măreţ.
Numele Atenei a trecut prin vremi cu o glorie nepieritoare pentru că oraşul lui Pericle a ştiut să unească într-un secol măreţia politică şi militară, înţelepciunea filozofică şi suprema frumuseţe.
Cetăţenii Atenei discutau despre frumos în piaţa publică.
Mai trebuie mult pentru ca noi să ne formăm gustul într-o asemenea măsură.
Dacă educaţia noastră artistică ar fi mai bună nu am lăsa să se ridice clădiri şi monumente care ne sluţesc oraşele şi satele.
Să fim preocupaţi de artă înseamnă poate să depăşim criza de urâţenie care ne ameninţă Ţara.
-IV-
Arta e copilul acelei însuşiri creatoare numită imaginaţie.
Imaginaţia e mama poeziei, iluziei şi visului.
Toţi avem imaginaţie, chiar şi cei care nu suntem artişti sau poeţi.
O raţiune dreaptă şi o voinţă fermă nu înăbuşă imaginaţia.
Ele o controlează şi o fac binefăcătoare.
O imaginaţie rău controlată provoacă tulburări.
Bolile închipuite, care nu se întâlnesc doar în comedii, sunt prea numeroase ca să insist asupra pericolelor unei imaginaţii nestăpânite.
Când imaginaţia iese cu totul din regimul său normal demenţa e aproape.
Munca şi activitatea previn dezordinile imaginaţiei.
Aceasta când e înfrânată, limitată de raţiune produce în noi efecte salutare, destinde sufletul.
Câţi dintre noi nu se lasă pradă visării şi fanteziilor imaginației?
Nu vi se întâmplă zilnic în timpul plimbărilor sau al deplasărilor din diferite motive să vă amuzaţi punându-vă imaginaţia la lucru?
În astfel de împrejurări nu clădiţi castele în Spania, nu transformaţi lumea în încercarea de a o face mai bună?
Toate aceste plăsmuiri sunt normale, plăcute şi utile pentru ce ne propunem să realizăm.
Să nu ne înăbuşim imaginaţia, s-o impulsionăm la nevoie dacă e leneșă, dar să nu-i permitem să ne domine.
Dordea Cosmin