Romania, apara-ti sufletul!

DRAMA DEPOPULĂRII

Naţiunea

-I-

De douăzeci şi trei de ani populaţia noastră scade constant şi rapid.
Depopularea ucide Naţiunea.
Se apropie vremea când cei unul, doi copii ai unei Familii de români vor trebui să le ţină piept copiilor numeroşi ai unei Familii de minoritari.
Se apropie şi vremea când slăbiciunea noastră demografică ne va transforma în prada Ţărilor vecine.
De dincolo de frontiere ne pândesc vreo optzeci de milioane de oameni.
Toate acestea ar trebui să ne pună pe gânduri.

-II-

Sunt trei factori de producţie: Pământul, capitalul şi omul.
Omul e cel care pune în valoare Pământul şi capitalul.
Fără muncă Pământul cel mai bogat nu foloseşte la nimic.
Fără efort capitalul e steril.
Mai puţini oameni înseamnă mai puţină muncă, mai puţin efort.
Diminuarea populaţiei ne compromite puterea de producţie.

Deficitul de populaţie ne expune la crize de supraproducţie.
Cu cât sunt mai puţini consumatori cu atât mai greu se vând mărfurile.
Din 1990 până acum s-au făcut douăzeci şi trei de milioane de avorturi.
Dacă România ar avea patruzeci şi trei de milioane de locuitori, nu douăzeci, ar fi cu douăzeci şi trei de milioane mai mulţi cumpărători pentru produsele agricole.
Industria textilă ar avea de îmbrăcat cu douăzeci şi trei de milioane de clienţi mai mult.
Firmele de construcţii ar trebui să ridice vreo treisprezece oraşe de mărimea Bucureştiului ca să asigure locuinţe pentru aceşti douăzeci şi trei de milioane de oameni.
Diminuarea populaţiei ne compromite şi puterea de consum.

Unii consideră că reducerea naşterilor îmbunătăţeşte viaţa salariaţilor: familie mai puţin numeroasă de hrănit şi salariu mai mare datorită scăderii ofertei de forţă de muncă.
Evident greşesc.
Dacă mâna de lucru naţională va lipsi se va face apel la străini din Ţări unde se trăieşte mai rău ca la noi.
Şi cum astfel de exotici acceptă salarii modice, scăderea natalităţii va duce la scăderea salariilor şi la înrăutăţirea vieţii salariaţilor.

-III-

O natalitate slabă reduce nivelul general de prosperitate.
Fără inteligenţă, muncă şi pricepere nu se poate face nimic.
Oamenii sunt cei care pun totul în mişcare.
Ne trebuie deci mai mulţi oameni.
Fie că e vorba de concurenţă economică sau ştiinţifică, fie că e vorba de un câmp de luptă succesul aparţine celor care au mai multe divizii.
Ni se spune că mulţi copii înseamnă sărăcie.
Dimpotrivă mulţi copii înseamnă bogăţie.

Când prosperitatea generală creşte, ea se răsfrânge asupra tuturor şi asupra fiecăruia.
Iată realitatea!
Dumnezeu a spus: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi Pământul!”
Dacă-L ascultăm e binecuvântare şi viaţă.
Dacă nu-L ascultăm e decadenţă şi moarte.

Doar Familia numeroasă poate asigura dezvoltarea României.
Familia numeroasă, aceea oamenilor curajoşi şi încrezători în forţele proprii, aceea a educaţiei virile şi a vieţii împlinite, e condiţia indispensabilă a oricărui progres.
Să privim în jur!
Nesusţinută demografic economia gâfâie.
Minoritarii fac mai mulţi copii ca noi.
Toate Ţările vecine vor să ne ia teritorii.
E absolut necesar să avem mai mulţi copii.

Predescu Virgil

daca iti permiti sa faci multi copii...chiar te rog sa iti faci echipa de fotbal.a avea mai mult de un copil in ziua de azi e un lux mai ales cu nivelul de trai si cu salariile de mizerie...daca tot faci copii macar sa ai resurse financiare sa le asiguri o viata decenta pana vor fi angajati....in fine....fiecare procedeaza cum crede....

cizmarul a dat un decret prin '66, prin care era interzis avortul. vroia si el o populatie numeroasa, pesemne.

capetele înfierbântate ortodoxe nu dau decrete (deocamdata), dar politica e aceeasi.

Alone_in_the_dark a scris:

Proabil multi imi vor sari in cap pentru ceea ce voi spune.

Va rog sa nu ma judecati prea aspru.

Dar eu as vrea sa revina la putere comunismul, sa fim inca odata o tara comunista.

Ce bine a adus comunismul pe vremea lui Nicolae Ceausescu? ei bine omul acela a creat destule, spune-mi si mie astazi ce s-a mai facut? si aici nu ma refer ca statul sa iti dea ajutor social. Unde sunt astazi fabricile, importurile ? Unde este garantia ca o persoana dupa ce termina o scoala era angajata? Unde sunt imobilele, blocuri de locuinte create acum ?

Unde este justitia care era atunci, asa numita militie cum spun multi? Unde este agricultura, serele si irigatiile(a s-au furat si au fost duse la fier vechi)

Spuneti-mi si mie va rog ce s-a schimbat de atunci si pana acum?

Ce a facut uniunea europeana pentru noi? Suntem membru eu si nato da? Au murit destui militari romani prin irak si afganistan, si Statele Unite ale Americii nici in ziua de astazi nu ne-au dat si noua macar libera trecere, asa numita carte verde, iar in Europa ce sa mai spun, inca suntem considerati josnici,corupti,cersetori,tigani.

Sper sa nu ma injurati, e doar parerea mea, daca eu am spus ceva lipsit de logica sau am exagerat, atunci eu nu merit sa scriu aici.

Am vazut ca postarea este din 2012, dar mi-a placut ce ai zis si nu ma pot abtine sa nu fiu ironica si sa spun ca au facut ceva si cei de acum , au vandut si inchis tot ce se putea vinde si inchide in tara asta, au lasat o gramada de oameni someri, au taiat salarii acolo unde nu cred ca era cazul( bugetarii de "jos"-profesori, medici etc), ne-au bagat in datorii ce le vor resimtii si stranepotii nostrii, poate si mai departe de ei si poate sunt mai multe lucruri de spus , dar prefer sa ma rezum la atat.

de ce ati colorat drama depopularii? si-a bagat dracu' coada-n copy-paste?

aramis a scris:

de ce ati colorat drama depopularii? si-a bagat dracu' coada-n copy-paste?

Colorarea postării a fost consecinţa unei neglijenţe. Scuze!

Susţineţi-vă acuzaţia de plagiat!

Daţi numele autorului textului pe care consideraţi că mi l-am însuşit şi menţionaţi titlul lucrării, capitolul şi pagina unde poate fi găsit.

Predescu Virgil

Cind omul nu doreste sa se salveze singur , atunci il lasi sa isi vada de viata asa cum poate . Milogii sunt neputinciosii care urla . Restul ii aplauda si nimeni nu face nimic. Romanii nu sunt uniti si toti vorbesc in van .

DRAMA DEPOPULĂRII

Conştiinţele

-I-

Se caută explicaţii amăgitoare pentru scăderea natalităţii: mortalitate infantilă ridicată, igienă defectuasă ş.a.m.d..

În majoritatea cazurilor o Familie cu un copil poate avea şi alţi copii.
Dacă nu-i are înseamnă că nu vrea să-i aibă.

Răul nefast al Familiei contemporane vine din voinţă, din suflete, din conştiinţele pervertite de o falsă concepţie de viaţă şi din lipsa de credinţă în Dumnezeu.

-II-

Alegerea ne aparţine.
Am fost creaţi ca fiinţe libere.
Putem admite că viaţa prezentă ne-a fost dată de Dumnezeu pentru a ne pregăti pentru o viaţă viitoare sau putem considera că viaţa e o scurtă perioadă de plăceri fără control care nu duce nicăieri.
În prima concepţie viaţa e socotită ca o datorie nobilă plină de eforturi stăruitoare urmată de sancţiuni pe lumea cealaltă.
În a doua concepţie viaţa e privită ca o petrecere în timpul căreia urmărim doar plăcerea şi de rest ne dezinteresăm.
În primul caz acceptăm obligaţii care pot merge până la jertfirea de sine.
În cel de al doilea caz împingem egoismul până la respingerea tuturor exigenţelor Religiei, Familiei şi Patriei.

Există aşadar două moduri diferite de a vedea viaţa: cel just, creştin, al datoriei şi cel fals, hedonist, al plăcerii.
Creştinismul consideră că omul nu poate exista decât dacă îşi struneşte pasiunile şi acceptă îndatoririle pe care le implică o Familie numeroasă.
Hedonismul consideră că scopul vieţii e plăcerea şi refuzarea oricăror îndatoriri.

-III-

Căutarea plăcerii cu orice preţ e extrem de vătămătoare.
Popoarele decad repede şi dispar când nu se preocupă decât de propriile patimi.
Urmând calea plăcerilor grosolane sau rafinate civilizaţia precreştină a dispărut.
Civilizaţia creştină s-a născut din sângele lui Hristos şi a crescut din sângele martirilor.
Lecţia creştinismului e că nu se poate realiza nimic trainic fără cumpătare şi fără sacrificiu.

Familia e supusă aceloraşi legi ca Popoarele.
Creşte şi prosperă prin efort, se anemiază şi dispare prin moliciune.
Când părinţii creştini consideră că e firesc să aibă mulţi copii, ei nu se mai tem de griji şi de munca impusă de o Familie numeroasă.
Gândul că fac o lucrare inspirată de Dumnezeu şi că asigură măreţia Patriei le dă un sentiment de bucurie austeră.

-IV-

Sunt numeroşi cei rătăciţi şi pervertiţi de ideile false despre viaţă şi căsătorie.
Ni se spune: „Sunt două lucruri în căsătorie: plăcerea şi munca. Luaţi plăcerea şi renunţaţi la muncă!
E greu să creşti droaie de odrasle cu un salariu mic sau chiar mediu.
Unul, cel mult doi urmaşi sunt de ajuns.
Comportându-vă astfel o faceţi în interesul vostru şi al copiilor voştri.
Vă veţi îndepărta în acest mod şi voi şi ei de sărăcie.”
Această filozofie abjectă e propagată prin toate mijloacele de informare şi metehnele noastre ne fac s-o admitem.

Să ascultăm nişte tinere vorbind!
Cu o frumoasă dezinvoltură ele declară dinainte că vor restrânge cu grijă numărul naşterilor şi fără să bănuie enormitatea afirmaţiilor lor, repetă ideile nesănătoase puse în circulaţie în detrimentul Familiei numeroase.
Visul lor e de a se căsători pentru plăcere şi nu pentru a da copii lui Dumnezeu şi cetăţeni României.

Să-i ascultăm şi pe cei care s-au căsătorit deja!
Ei suţin că au restrâns numărul naşterilor de teama sărăciei deşi vigoarea, sănătatea şi o viaţă cumpătată le-ar permite aproape la toţi să aibă o Familie mai numeroasă.
Pentru a evita grijile paternităţii orice argument e bun.

De ce, în plină tinereţe, să renunţi la plăcere, la independenţă şi să-ţi impui îndatoririle şi grijile care îi copleşesc pe părinţii cu mulţi copii?
Cum să creşti copii, cum să-i aşezi la casa lor, cum să-i asiguri fiecăruia o situaţie onorabilă cu salarii aşa mici?
Cine îţi poate contesta dreptul de a face ce vrei cu corpul şi cu viaţa ta?
Prin astfel de raţionamente ticăloase se încearcă să se dea o justificare sustragerii de la îndeplinirea îndatoririlor familiale.
Dacă le acceptăm vom ajunge direct în neant.

-V-

Biserica are o doctrină bună despre viaţă şi Familie.
Ea ne învaţă că viaţa e o nobilă datorie impusă, controlată şi sancţionată de Dumnezeu, că obiectivul principal al căsătoriei e naşterea de copii şi că nu ne e permis să deturnăm actele care propagă viaţa de la consecinţele lor fireşti.
În acest domeniu Biserica e de o intransigenţă inexorabilă şi ortodocşii au obligaţia de a se pătrunde de învăţătura ei, de a o pune în practică şi de a o răspândi în jurul lor.
Cine atacă Biserica vrea în mod evident să ne impună moravuri care ne pot pierde.

-VI-

Destui ortodocşi îşi limitează numărul copiilor din lipsa unei credinţe profunde.
Credinţa profundă, vitală mişcă sufletele şi voinţele.
Ea pătrunde în străfundul conştiinţelor, le smulge din ele însele şi le supune Legii lui Dumnezeu.
Ea face oamenii surse de viaţă prin transformarea lor în credincioşi şi sfinţi.
Cu o credinţă adevărată rădăcina Familiei e sănătoasă şi tulpina se umple spontan de ramuri verzi.

Credinţa formală e doar o evlavie pur exterioară, un sentiment ineficient, o convenţie care determină atitudinile, nu gândurile şi faptele.
Unele Familii, în aparenţă creştine, nu admit spiritul sacrificiului, necesitatea luptei morale, ura pentru păcat şi exigenţele mântuirii sufletului.
Victime ale unei iluzii deplorabile ele nu fac din creştinism un mod de viaţă.
Evanghelia nu mai însufleţeşte sufletele fără vigoare şi căminele fără copii ale unor asemenea Familii.

-VII-

Depopularea îşi are sursa principală în conştiinţele rătăcite şi pervertite de o falsă concepţie despre viaţă şi uneori chiar de un fals mod de a înţelege Religia.
Trebuie deci readuse conştiinţele la eternele principii care au ca misiune de a-l împiedica pe om să se autodistrugă.
Trebuie creată o nouă stare de spirit.
Avem de făcut fără întârziere un mare efort de educare şi de reformare morală.

Cum e conştiinţa sa aşa e şi omul.
În cosecinţă avem nevoie de lumină, de instruire, de formare corectă.
Lumina şi forţa le putem găsi în creştinism de aceea pentru a ne redresa trebuie să rămânem creştini.
Depopularea nu e o dramă oarecare, ci o dramă teribilă fără încetare sporită de setea de plăceri, de egoismul brutal, de idei preconcepute, adesea chiar de legislaţie şi
n-o vom putea învinge fără credinţă în Dumnezeu şi fără Biserică.

Predescu Virgil