Pilde crestine

Corbul alb( super parabola )

Un rotar care nu este rotar

Într-o zi, un ofiţer zise în faţa plutonului său:

-„Să iasă afară rotarii!”

Ieşiră înainte câţiva soldaţi şi ofiţerul a început a-i întreba pe fiecare unde a învăţat rotăria şi cât se pricep.

Ajunse Ia un soldat, pe care îl întrebă:

-„Şi tu eşti rotar, băiete?”

-„Eu nu sunt rotar…”

-„Atunci de ce-ai ieşit?”

Soldatul i-a răspuns:

-„Pe mine mă cheamă Rotaru, dar n-am fost rotar în viaţa mea.”

Aşa e şi cu mulţi creştini din ziua de azi: îşi zic creştini, dar nu-s creştini, după cum nu era rotar acel soldat, pe care, totuşi, îl chema Rotaru.

Super Pilda

Taina

Era odată un general care, cu toate că nu avea suflet rău, era însă supus mâniei. Din te-miri-ce îl cuprindea mânia.

Şi cu toate acestea, el o biruia.

De fiecare dată când simţea că se apropie valul acesta rău, el se oprea din vorbă şi încet, îşi băga mâna dreaptă în buzunarul tunicii.

De îndată, ca prin farmec, mânia se potolea - şi el, zâmbind, dojenea părinteşte pe cel care-l supărase.

Pentru aceasta, era foarte iubit şi cinstit de toţi ofiţerii şi soldaţii.

Unul din tinerii ofiţeri de sub comanda lui, care băgase de seamă mişcarea pe care generalul o făcea ori de câte ori vreo pricină de mânie se ivea, fu prins de-o vie curiozitate să afle taina acestei mişcări. Mergând într-o zi la casa generalului spre a-i aduce nişte hârtii, văzu în cuierul din vestibul una din tunicile lui. Dorind cu putere să, afle dezlegarea întrebării, vârî mâna în buzunarul drept al tunicii.

Dădu peste un mic obiect. Îl scoase. Uimit, privi: era o cruciuliţă de abanos. Atunci ofiţerul pricepu de unde venea puterea de stăpânire a generalului.

Două urechi şi numai o gură

Un înţelept fu întrebat odată:

-„De ce i s-au dat omului două urechi şi numai o gură?”

El răspunse:

-„Ca să audă mai mult decât să vorbească”.

Regele şi ţăranul voios

Un rege din vechime trecu odată pe ogorul unui ţăran care muncea voios.

Regele îl întrebă:

-„Cât câştigi?”

Omul îi spuse o sumă mică.

-„Şi-ţi ajunge atât?”

-„Nici nu-mi trebuie tot. Ci cu o treime plătesc datoriile, iar pe alta o pun cu dobândă…”

Mirat, regele îi zise:

-„Cum aşa?”

-„Bine: o treime o dau părinţilor care m-au crescut, iar pe cealaltă o strâng pentru copii, şi numai o treime o folosesc pentru mine”.

Regele s-a bucurat de răspunsul omului şi l-a mal întrebat:

-„Cine te-a învăţat aceasta?”

Omul răspunse:

-„Bunul Dumnezeu…”

Regele a strâns mâna muncitorului, îndemnându-l să nu părăsească niciodată un asemenea bun obicei.

__________________

Sursa : EDIT - cititi mai multe , sunt foarte frumoase !

Oaspetele cel urât

Erau odată trei oameni lacomi şi răi, care, trecând printr-o pădure, aflară o comoară cu bani de aur. Temându-se să iasă din pădure ziua, hotărâră ca acel mai tânăr dintre ei să meargă până la satul apropiat şi să le aducă de mâncare şi, pe urmă, tustrei să iasă, noaptea, din pădurea aceea.

Ajungând în sat, tovarăşul se gândi: „De ce să împart comoara cu ei? Am să pun otravă în mâncarea pe care le-o duc, şi să rămân eu singur stăpân pe comoară.” Şi a otrăvit mâncarea.

Ceilalţi doi care au rămas în pădure se sfătuiră: „De ce să împărţim noi comoara cu celălalt? Când va veni, îl vom ucide, şi comoara ne rămâne numai nouă.”

Şi aşa făcură. Când tovarăşul veni din sat, ei săriră asupra lui şi-l uciseră.

După aceea se puseră să ospăteze din mâncarea adusă de tovarăşul lor şi, fireşte, peste puţin muriră.

Deîndată, comoara de aur se prefăcu în fum.

Era chiar diavolul.

Cum duce pe porci…

Într-o zi, un om ducea un porc la tăietoare. Ca să-l facă să meargă de bunăvoie, omul îl înşela dându-i, din mers, câteva boabe de porumb. Arunca două, trei boabe, porcul se repezea la ele, le mânca, omul iar făcea câţiva paşi, iar arunca puţine boabe, porcul iar se repezea.

Şi aşa, până ajunse la abator, unde mi ţi-l prinse pe porc şi-l buşi la pământ. Zadarnic acuma porcul coviţăia şi se zbătea, era prea târziu, îl aştepta cuţitoaia.

Tot aşa îşi bate joc satana de unii din noi. EI nu ne duce spre pieire cu puterea, ci cu înşelăciunea. El ne aruncă câteva boabe de desfătare lumească şi aşa, încet-încet, până ce ne aruncă în măcelăria cea de foc. Şi noi mergem de bună voie, în loc să-i vedem înşelătoria şi să scăpăm astfel de păcat şi de pedeapsa cea de veci.

____________

Sursa : EDIT- cititi mai multe , sunt foarte frumoase

Vizita M

Pasărea-muscă şi vulturul

Pasărea-muscă, cea mai mică dintre toate pasările, voia

Copilul

In Rusia a fost o perioada in care traiau sfintii care se numeau nebuni pentru Hristos.

Mare credinta a fost in acea perioada in Rusia, daca acestor nebuni pentru Hristos li se dadea voie sa intre in orice magazin si sa i-a ce voiau ei.

Sa intamplat ca tarul Ivan Vasilievici (numit ulterior cel groaznic) sa porneasca "razboiul" de pedepsire al tradatorilor. Asta a insemnat ca toti cei considerati uneltitori erau ucis, impreuna cu ei toata familia lor si toate rudele apropiate.\

Ivan a ajuns cu oastea in apropiere de orasul Novgorod. Orasul s-a sfatuit ce sa faca, si au hotarat sa-l intampine ca pe un oaspete cu paine si sare, si poate o sa se indure si o sa-i crute.

Asa au si facut, cand i-a vazut Ivan cu cata frica il astepta le-a zis celor care-l insoteau: Am sa-i crut pe oamenii acestia.

Fiind in postul Pastelui Ivan a intrat cu toata lumea in Biserica si au participat la slujba.

In oras traia si unul din nebunii pentru Hristos, care s-a dus si a luat o bucat de carne si un pahar cu vin, le-a pus pe o tava si s-a dus la biserica.

Dupa slujba a iesit afara Ivan cu toata lumea fericita ca au scapat teferi. Pe treptele de la intrare il astepta nebunul care i-a zis:

-Ivanusca ia, manca si bea.

Ivan l-a strafulgerat cu privirea dar si-a adus aminte ca trebuie sa fie ingaduitor si i-a raspuns:

- Eu tin post nu mananc carne si nu beau vin

- Tu faci mai rau, i-a zis nebunul, mananci carne si bei sange de om, si mania lui Dumnezeu se va abate asupra ta.

A plecat Ivan de acolo speriat pentru ca a vazut ca pe cer se aduna nori negrii de furtuna.

Neverknow1 a scris:

C

Uşa fără ivăr

Într-o zi, la o expoziţie de pictură, lumea admira un tablou foarte frumos: „Iisus Hristos bătând la uşă”.

Toţi cei de faţă felicitară pe pictor lăudându-i, pe lângă arta cu care era făcut tabloul, şi mireasma de credinţă ce se desprindea din el.

Numai unul din privitori găsi tabloului o greşeală. Zise: .

-„Vedeţi uşa? Ea are o greşeală, care sare în ochi...” Ceilalţi întrebară:

-„Ce greşeală?”

Acela zise:

-„Uşa nu are ivăr pe dinafară.”

Priviră cu toţii, aşa era.

Atunci pictorul răspunse:

-„Nu e greşeală. Nu am vrut eu să-i pun ivăr. Toţi se mirară.

Pictorul urmă.

-„Iată de ce: Domnul Hristos doar bate la uşa inimii noastre, El nu deschide. Aşa că nu e nevoie de ivăr decât pe dinăuntru. Fiecare, slobod este a deschide sau nu uşa, când aude pe Hristos bătând... Aceasta-i lămurirea...

Toţi cei de faţă rămaseră pe deplin mulţumiţi.

ivar = clanta

Locuinţa lui Dumnezeu

Odată, un om care nu credea în Dumnezeu întrebă pe un credincios:

-„Dacă zici că este Dumnezeu, să-mi spui unde locuieşte?

-„Dumnezeu, dragul meu, locuieşte pretutindeni, afară de inima ta, că dacă ar fi şi acolo nu te-ai mai întreba unde e locuinţa Lui.”

Necredinciosul mai zise:

-„Dacă Dumnezeu locuieşte pretutindeni, trebuie să fie mare de tot”.

Credinciosul îi răspunse:

-„Dumnezeu e atât de mare încât umple lumea toată, şi-i şi atât de mic, încât încape şi în inima mea”.

Necredinciosul a tăcut, ruşinat.

______________________

Sursa :EDIT -cititi mai multe , sunt foarte frumoase !