Eu nu stiu prea multe despre cum este ea, dar daca a fost si normala, pe un fond de stres pronuntat si o acuta sensibilitate, se poate intampla sa te imbolnavesti de nervi. Si eu ma simt bolnava cu nervii, dar duc viata pe care o aleg, evit pe cat posibil situatii in care sa ma simt prizoniera sau sa mi se spuna ce sa fac. Cred ca un altfel de stil de viata, cu cineva sa imi faca program sau sa ma tina sub lupa, as innebuni de-a dreptul. Oricum, bolile astea de nervi eu le vad ca pe niste barometre. Daca cineva mai sensibil are probleme cu nervii, este evident ca nu ii prieste mediul si are nevoie de spatiu, de intelegere, de liniste, libertate, o stimulare pozitiva, fara sa insemne singuratate sau inactivitate. Se poate sa isi gaseasca un sens dar are nevoie de timp sau sa fie lasata in pace un timp.
La alte persoane daca nu isi schimba stilul de viata cu certuri, insatisfactii mari, neimpliniri, reprosuri, mediu stresant si fara perspective, sunt toate sansele ca boala sa gaseasca un teren favorabil si sa se instaleze definitiv, schimband complet persoana, asta pe fondul unei sensibilitati si unei incapacitati sa ia decizii pentru ea care sa o salveze. Este ca si cum nu te poti sustrage de la o boala sigura pentru ca traiesti intr-un mediu care te imbolnaveste, iar in acelasi timp iti lipseste puterea (taria psihica) sa spui stop si sa alegi altceva care implicit iti face bine si opreste inaintarea bolii.
Dupa cum spuneam, nu toti oamenii sunt la fel de puternici, unii ies mai puternici din situatii limita sau stres prelungit (sau pur si simplu o duc asa mai mult, pana gasesc o portita de defulare), iar altii clacheaza sau se imbolnavesc de nervi. Asta e primul pas spre o boala psihica, fara sa fie totusi boala psihica pana aceasta nu reuseste sa schimbe persoana in cauza si sa se instaleze definitiv. Astfel boala devine un mod de a fi, de a coopera cu mediul perceput nociv. De acum nici schimbarea mediului nu mai ajuta, pentru ca boala deformeaza perceptiile. Bolnavul poate sa se descurce in varii situatii, dar va claca de fiecare data in aceleasi puncte care devin "motive" ale existentei sale, un fel de mecanism stricat. Inca si asa, sa nu uitam ca este om si simte ca fiecare dintre noi, numai ca solutiile nu ii mai sunt parca la indemana. Se refugiaza in stereotipuri si in tipare care ii aduc confort si aparenta sigurantei.
Presupun ca sunteti tineri, puteti sa schimbati mediul in favoarea voastra. Cum spunea Indigo mai sus, nu este inca timpul pierdut sa existe intelegere, acceptare, comunicare mai buna, toleranta, atitudine pozitiva chiar si in fata greutatilor, sprijin reciproc..... Nu este mult, daca ne gandim ca doar o viata avem si ne nastem in unic exemplar. Parerea mea sincera este ca daca un om nu il poate ajuta pe altul, nu este nici o rusine sa se retraga decat sa ii dauneze. Dar daca el poate sa faca ceva, are datoria sa faca acest lucru si sa nu iroseasca nici o sansa
