Marius1979 a scris:daca stiam ca se nasc astfel de discutii nu mai deschideam subiectul. oricum, merci mult tuturor
Nu s-au iscat din cauza ta, stai linistit.
Cum sa ma comport cu presupus bolnav psihic
Început de Marius1979, Sâm 26 mai 2012 · 58 răspunsuri · 16.372 vizualizări
Sparkenbroke a scris:Buna ziua,
Daca banuiesti ceva in genul dereglare psihica puteti merge impreuna la un terapeut sub pretextul de terapie de cuplu...zic si eu.
am fost la un psiholog impreuna, chiar la initiativa ei. ea l-a cautat si ne-a programat dupa momentul cand s-a hotarat sa plece. din cate am inteles la fata locului ea spera ca psihologul sa-i dea dreptate si sa-i confirme ca actiunile ei sunt OK. psihologul insa nu a fost ferm si a decis ca nu are rost sa facem terapie impreuna ci individuala. ea a refuzat sa mearga pe motiv ca nu are bani. de la mine refuza orice fel de ajutor si spune ca se poate descurca singura desi e cam greu sa le rezolve ea pe toate, asa cum si-a porpus. eu continui sa merg la psiholog dar mi se pare ca totul decurge cu incetinitorul si ca sunt neputincios visavis de ea. din acest motiv am postat aici. psihologul mi-a spus ca sa fac tot posibilul sa o conving sa meargade buna voie. insa nu reusesc acest lucru. tot ce ii spun, cat pot eu de diplomatic si ocolind aspectul real, ori aproba pe moment (spunand ca isi da seama ca ceva nu este in regula cu ea) dar nu face nimic in acest sens, ori respinge.
Marius1979 a scris:am fost la un psiholog impreuna, chiar la initiativa ei. ea l-a cautat si ne-a programat dupa momentul cand s-a hotarat sa plece. din cate am inteles la fata locului ea spera ca psihologul sa-i dea dreptate si sa-i confirme ca actiunile ei sunt OK. psihologul insa nu a fost ferm si a decis ca nu are rost sa facem terapie impreuna ci individuala. ea a refuzat sa mearga pe motiv ca nu are bani. de la mine refuza orice fel de ajutor si spune ca se poate descurca singura desi e cam greu sa le rezolve ea pe toate, asa cum si-a porpus. eu continui sa merg la psiholog dar mi se pare ca totul decurge cu incetinitorul si ca sunt neputincios visavis de ea. din acest motiv am postat aici. psihologul mi-a spus ca sa fac tot posibilul sa o conving sa meargade buna voie. insa nu reusesc acest lucru. tot ce ii spun, cat pot eu de diplomatic si ocolind aspectul real, ori aproba pe moment (spunand ca isi da seama ca ceva nu este in regula cu ea) dar nu face nimic in acest sens, ori respinge.
Inteleg ca ai prefera sa decurga lucrurile mult mai rapid. E firesc si de dorit. Problema e ca...ei inseamna ca ii este confortabil,ii e bine asa, dupa cum se zice. Nu poti forta omul sa se schimbe pentru ca tie nu-ti e bine.
Este ceva ce o deranjeaza in tot haosul asta? Poate intr-o perioada depresiva sa mai incerci sa o convingi. In episod maniacal doar s-o duci la urgente...oricum ar fi, ce e fara voia ei este foarte riscant.
Nu are nimic important de pierdut de pe urma comportamentului ei?
...tu cum faci fata situatiei? te mentii pe linia de plutire?
...si inca ceva: cine este cea mai afectata persoana din cauza comportamentului doamnei?
cateodata plange si spune ca se teme de ea, ca nu stie pe ce drum sa o apuce, ca ii pare rau ca ma vede ca sufer, ca nu o merit si ca ea merita ce este mai rau pe lume ca face oamenii din jurul ei sa sufere.
cand ii spun sa se gandeasca la noi ea spune ca daca a luat o hotarare nu se mai poate intoarce.
apoi spune ca simte ca s-a schimbat, ca este alta persoana si cand o rog sa-mi descrie schimbarea imi descrie ce am scris in primul post. apoi spune ca se simta femeie, ca uitandu-se inapoi se percepe ca pe un copil. si ca acum simte nevoia sa traiasca murdar. si multe altele
cat despre mine, nici nu mai stiu daca sufar ca m-a parasit sau ca nu o pot ajuta. incerc sa nu mai mai gandesc la asta dar imi este imposibil. sunt convins ca rebuie sa ma detasez ca sa pot sa fac ceva. dar deocamdata e cam greu, sper sa nu devina o obsesie.
Marius1979 a scris:cateodata plange si spune ca se teme de ea, ca nu stie pe ce drum sa o apuce, ca ii pare rau ca ma vede ca sufer, ca nu o merit si ca ea merita ce este mai rau pe lume ca face oamenii din jurul ei sa sufere.
cand ii spun sa se gandeasca la noi ea spune ca daca a luat o hotarare nu se mai poate intoarce.
apoi spune ca simte ca s-a schimbat, ca este alta persoana si cand o rog sa-mi descrie schimbarea imi descrie ce am scris in primul post. apoi spune ca se simta femeie, ca uitandu-se inapoi se percepe ca pe un copil. si ca acum simte nevoia sa traiasca murdar. si multe altele
cat despre mine, nici nu mai stiu daca sufar ca m-a parasit sau ca nu o pot ajuta. incerc sa nu mai mai gandesc la asta dar imi este imposibil. sunt convins ca rebuie sa ma detasez ca sa pot sa fac ceva. dar deocamdata e cam greu, sper sa nu devina o obsesie.
Deci tu esti cel mai afectat...asa-nteleg...mai sunt si alte persoane in linia-ntai?
pe ea cine o ajuta? Merge la serviciu, are prieteni?
da, eu sunt cel mai afectat. de prieteni ea s-a cam izolat si in ultima vreme observasem, dar atunci am ignorat, ca si-a creat un anturaj oarecum nou. dar nici pe asta nu-l mai frecventeaza. nu cred ca iese din casa prea des pentru ca spune ca nu are timp si ca ca are multe de facut (dar putne se materializeaza) sau acuza oboseala. insa imi spunea ca a inceput sa-si caute prieteni vechi pe care nu i-a mai vazut de ani de zile sau cu care era certata. cu tatal ei (mama ei a decedat) am vorbit dar m-a cam luat in bascalie si spune ca nu vede nimic anormal la ea ( el vorbese doar la tel cu ea si o mai vede cam ju matate de or pe saptamana). o prietena de-a a stat vreo doua zile cu ea si m-a sunat spunandu-mi ca o ingrijoreaza starea ei si ca i-a recomandat sa mearga la un terapeut. ea ar fi acceptat ca simte ceva in neregula si ca va merge. dar nu a materializat acest lucru.
deci nu prea are pe nimeni care sa o poata monitoriza si asta ma inspaimanta cel mai mult. caci mie imi tot spune ca trebuie sa o las in pace sa-si limpezeasca gandurile. dar daca o sun si ii spun ca vreau sa o vad nu ma refuza niciodata. deocamdata. iar cand hotarasc sa plec nu spune niciodata sa mai raman.
si inca ceva, cateodata am impresia ca atunci cand ii spun ceva ma persifleaza, ia o mutra din aia ca si cand ar spune: vorbeste tu ca eu tot ca mine fac si imi amintesc ca o data, cand stateam impreuna, incepuse sa ma ingane, cum fac copiii mici, de ma scosese de reusise sa ma enerveze. si acum cand stau sa o ascult si sare de la una la alta de nu inteleg nimic, am impreisa ca-mi ies din pepeni. dar ma stapanesc ca daca incerc sa inteleg logica ei sau daca-i spun ca nu a terminat povestea inceputa mai devreme ii sare tandara.
ea nu este angajat, are o firma (acolo s-a si mutat) cu program oarecum flexibil, firma la care am lucrat impreuna pana de curand, iar acum considera firesc sa fie doar a ei si spune ca ea trebuie sa se ocupe de tot. ceea ce e aproape imposibil.
Editat Sâm 26 mai 2012 18:54
Ok, m-am mai dumirit putin.
De cata vreme sunteti impreuna? adica, aveti un trecut impresionant in spate, cu bune si rele, cum se zice...
Poate ca doamna are intr-adevar probleme dar tu nu vei putea face lucrurile in locul ei. Adica poti, fireste ca poti, dar situatia va continua sa fie dupa cum este deja.
Daca refuza un ajutor e treaba ei. Te afecteaza, inteleg, dar viata si deciizle ei ii apartin. Ca si consecintele deciziilor ei.
Nu vreau sa para cinic si stiu ca poate suna ca si cand nu inteleg o iota dar...este o situatie urata si ok pentru ea, poate si pentru tine, din anumite puncte de vedere. Nimeni nu-si doreste sa fie bolnav sau sa se simta rau, cu toate astea fiecare boala are avantajele ei.
Daca sunt depresiv ceilalti trebuie sa aiba grija de mine. Eu sunt trist, nu am putere si nu pot. Daca sunt euforic simt ca pot domina lumea, toata viata e la cheremul meu, pot, sunt capabil.
Daca am grija de un om cu probleme, daca sunt milos, ma vad bine pe mine. Am incredere ca sunt bun, protector, ca omul ala imi va fi dator, ca sunt mai bun decat el pentru ca sunt capabil sa am grija nu numai de mine ci si de el.
Stiu, e urat ce spun, nu suna deloc empatic.
Tu ce vrei de la ea, ce-ti doresti de la ea?
Editat Sâm 26 mai 2012 19:11
suntem de 6 ani impreuna.
in momentul asta stiu ca nu am ce face, de aia ma gandesc sa o iau cu pasi marunti. primul pas este sa accepte sa mearga la un specialist care sa stabileasca daca are probleme sau nu, apoi mai vedem cum reactioneaza. cert este ca nu pot sa o las asa, deja se inhama la lucruri care o depasesc si cred ca nerealizarea lor o vor dobori mai ales ca se gandeste sa faca un credit sau sa isi vanda masina si alte bunuri.
vineri cand am vazut-o m-a speriat. era alta persoana. ieri am trecut iar sa o vad si am stat toata ziua, era ea, cea adevarata si m-am mai linistit. cu toate ca este convinsa ca vrea sa stea singura o perioada, am fost de acord (imi era si frica ca daca o contrazic sa nu se schimbe brusc) si acum sunt si bucuros ca este bine si ca putem discuta normal. chiar am dus discutia si spre a merge la un psiholog si a fost de acord. a promis ca va merge. sper sa fie la fel si in viitor.
sper ca a scapat de perioada grea si ca daca isi revine incet, incet sa constientizeze prin ce a trecut. din pacate, nu prea pricep cum evolueaza toata treaba. daca exista o perioada in care are mai multe episoade sau asa o va tine tot timpul pana incepe un tratament? oare acum si-a revenit sau este intre doua episoade? din cate am inteles de la ea, starea asta schimbata (pe care ea o considera benefica pentru ea) a inceput acum vreo trei luni.
multumesc
Editat Dum 27 mai 2012 22:39
Nici sa nu o contrazici nu este chiar solutia, pentru ca va avea impresia ca o aprobi si se poate considera si mai puternica. Puterea de autoiluzionare este foarte mare, nu are nici macar nevoie de ajutor in acest sens. Tot de poti face cred este sa fii onest si sa ii raspunzi ce nu ai face tu, fara sa ii impui ei nimic sau sa para ca o critici. Incearca sa te distantezi ca fiinta individuala, cu propria judecata si pe care sa o respecte, nu sa ii canti in struna sau sa ii lasi impresia ca o aprobi. Dar nici sa nu o critici. Nu te lasa foarte influentat pentru ca risti sa aluneci si tu pe o panta de unde greu o mai poti intelege.
Cel mai indicat ar fi sa poti minimiza efectele unor eventuale actiuni paguboase ale ei, sa vanda sau sa cumpere negandit, in proportii care va pot afecta serios viitorul si siguranta materiala. Nu ar trebui sa dispuna de mana libera macar in ceea ce priveste jumatatea ta, ca sa zic asa. Pentru ca s-ar putea sa piarda mult, dar macar nu totul. Nu o poti impiedica, dar poti pastra o rezerva si sa spui nu la o adica, cand e vorba de o decizie in comun. Este dreptul tau.
Oricum s-ar comporta, nu o judeca prea aspru, percepe-o ca pe o fiinta matura care are dreptul sa greseasca cu viata ei, fiindca ea nu este raspunderea ta. Nu poti decat sa ii fii alaturi si sa o sfatuiesti, dar nu o poti schimba. Daca merge la psiholog este posibil sa se amelioreze, dar nici psihologii nu fac minuni sau sa traiasca pentru cineva. Cu rabdare si judecata puteti sa acceptati situatia si sa o revizuiti pe cat posibil. Intotdeauna e loc de mai bine.
Eu cred ca sotia ta are nevoie de ajutor de specialitate si ca o asemenea tulburare se vindeca destul de lent.
Acum depinde si cat de mult esti dispus sa rabzi.