Black velvet a scris:
Din proprie initiativa sau sa raspunda sincer la intrebari pentru a inlatura orice umbra de suspiciune, pentru ca altfel suspiciunea roade incetul cu incetul, iar relatia are un inevitabil deznodamant, despartirea in urma certurilor si reprosurilor aduse reciproc.
Pai eu nici nu am stiut ca exista "intrebari" de partea lui... Daca m-ar fi intrebat, i-as fi raspuns... I-as fi si aratat mesajele daca murea de curiozitate si il rodea asa de rau, nu era nimic de ascuns. Ce te faci cu genul de om care le tine in el, fierbe si ti le toarna cand iti e lumea mai draga? Cu o seara inainte totul era normal, am iesit cu niste prieteni in oras... nici nu mi-as fi imaginat furtunile de a doua zi... 
Moftangiu a scris:
Cand ai o relatie cu o asemena persoana trebuie sa o gestionezi corespunzator sensibilitatilor.
Poti sa ai o viata paralela cu o persoana care accepta, dar exista si reversul medaliei, ca persoana respectiva sa nu tina la partener si sa aiba la randul lui o viata proprie.
Corect, dar eu am aflat abia atunci ca am avut o relatie cu o astfel de persoana. Pana atunci totul era normal... M-a si socat, adica ce fel de minte sa aiba sa taca atata timp si sa se poarte normal?
Eu nu am cerut o viata paralela. As fi putut sta cu el aproape zi si noapte, ca orice om proaspat indragostit. El era cel cu teama de implicare si schimbare. Si da, mi-a tot trantit ca de fapt nu a tinut la mine, lucru care a durut. Daca nu a tinut la mine, de ce a mai stat cu mine? Asa, ca sa... ce?
Update: Nu a spus inca nimic, cica mai suntem in 'pauza'. Din punctul lui de vedere, eu m-am lamurit. Chiar nu il inteleg pe acest om, are un fel de a fi ciudat, pe care si l-a ascuns bine pana acum. Am mai avut o discutie, il intrebam cat mai tine pauza si a sarit ca de ce il presez... Avem timp neica, n-a trecut decat o luna, si cum noi traim cam 1000 de ani... We have all the time in the world, cum zicea Louis Armstrong.
Inainte de asta discutasem lejer si rasesem 'like in the old days'. L-am intrebat mai in gluma daca i-a fost dor de mine si a zis senin ca nu. Apoi mi-a spus f serios ca nu glumeste, ca daca sunt surprinsa e pentru ca inseamna ca nu am inteles nimic din discutiile anterioare (alea in care imi zicea ca nu stie ce simte pentru mine
). Atunci m-am suparat rau si i-am spus ca orice pauza sau rationament ulterior nu mai are niciun sens dupa ce a spus asa ceva, ca m-am saturat de toate jignirile si nu m-a cules de pe strada sa se poarte asa cu mine. Apoi el incerca sa o lase mai moale, ca vrea timp, sa mai vorbim, etc. Nu cred ca mai am timp de irosit.
In rest... nu ne sunam, nu ne vorbim, nu stim nimic unul de altul in weekenduri. Uneori ii mai vine sa ma intrebe de sanatate pe messenger sau ma invita in pauza de masa sa mergem sa mancam, doar noi doi. Vorbim banalitati. Ma gandesc ca pe viitor sa refuz si aceste invitatii, care dupa parerea mea nu isi mai au sensul.
Cred ca ii e frica sa ia o decizie definitiva si ma pastreaza "acolo, just in case". Chiar nu isi da seama ca a intrecut orice limita?