Început de Malkia, Lun 7 mai 2012 · 221 răspunsuri · 15.731 vizualizări · închis
Malkia a scris:Corect. Dar in ce fel de stare? Raceala nu, cel putin nu din partea mea. Poate dimpotriva, i-am aratat prea mult ca tin la el si trebuia sa fiu mai temperata in manifestari? :think:
poate i se parea prea suspecta atata dragalasenie.... cand omu isi face un scenariu sau o parere oricum o dai nu e bine... pana increderea nu se restabileste.. dilema ta e cum s-a nascut aceasta neincredere sau tendinta de control... oricum si pe mine ma depaseste cazul tau...
Editat Mar 8 mai 2012 18:08
bydy a scris:A, pai nu am spus ca isi doreste... constient. :)
In fine.. personal, consider ca pierzi timpul. Eu "te vad" langa un barbat mai puternic, mai increzator in el. Langa un barbat care nu iti da motive sa vb cu mama sau cu prietenele , mai mult de banalitati.
Usor de zis, greu de facut... nu am gasit nicaieri un astfel de barbat pana acum :) Dar nici despre actualul prieten nu am avut motive sa vorbesc 'cu fetele' pana relativ recent... Nu cred ca exista barbat care sa nu te supere vreodata... Sau: nu am vazut eu :)
Daca in relatia cu tine el a plecat de pe o treapta inferioara, fireste ca nu ii vine sa creada ca esti sincera cu el. Si, atunci, indiferent de cate dovezi de dragoste i-ai arata , el va cere si mai multe.
Si eu m-am gandit la asta, se pare ca are si ceva complexe. Pe unele mi le-a spus, altele probabil 'mocnesc'. Dar de ce a vrut sa aiba o relatie cu o femeie care i se pare superiora daca tot considera ca nu se ridica la "inaltimea situatiei"? bineinteles, eu nu l-am considerat niciodata "inferior"... dar pare ilogic... Asa, nu o sa creada niciodata ca tin la el, pot sa stau si in cap, nu?
E ca ala.. " da`mi Doamne ce n`am avut, si ma mir ce m-a gasit"
bydy a scris:Un barbat destept si motivat, simte cand ceva nu e ok.
Ideea e sa-si asume si (macar) o parte din responsabilitate, daca ceva nu e ok. Ori ea i-a oferit vinovati pe tava : Ahaa , d-aia nu ne intelegeam noi bine atunci, ca ti-a bagat ma-ta prostii in cap!
Si care-i prostul sa se recunoasca vinovat daca are tap ispasitor?
Aseneth a scris:Ideea e sa-si asume si (macar) o parte din responsabilitate, daca ceva nu e ok. Ori ea i-a oferit vinovati pe tava : Ahaa , d-aia nu ne intelegeam noi bine atunci, ca ti-a bagat ma-ta prostii in cap!
Si care-i prostul sa se recunoasca vinovat daca are tap ispasitor?
Nu-mi dau seama de ce e pentru unii asa de usor sa ii puna pe altii la zid si sa ii judece ca pe Hristos pe cruce fara sa se gandeasca ca poate si ei au gresit undeva... El asa a facut: parca eram dracul intruchipat dar el era curat ca un ingeras. 
bydy a scris:Cum nu stiu sa`ti raspund nici de ce, desi barbatilor le plac femeile puternice, dupa ce sunt ale lor, incearca sa le transforme in 'Tincute" . Iar daca ele nu devin, le cauta defecte... unii sperand ca le gasesc in sms`uri, mail`uri etc.
Poate ca asa vor ei sa se simta puternici... incercand sa isi domine partenerele.
Editat Mie 9 mai 2012 02:07
Ma fascineaza oricine care cand aude de ceva ce nu merge la o relatie sare repede cu barda "schimba-l/schimb-o ca e varza". Unii oameni se poate sa nu fi ajuns la intelepciunea de a sta cu cineva din alte ratiuni decat ca se iubesc si se plac. Dar ii inteleg, la fel cum ii inteleg si pe cei care trag de relatii toxice.
Unii oameni au reusit sa gaseasca partenerul alaturi de care pot sa traiasca, indiferent ca mai exista dragoste sau altceva intre ei. Opinia mea e ca mai devreme sau mai tarziu toti ajung la punctul asta.
Alti oameni ori se maturizeaza mai greu (daca asta e maturizarea), ori poate nu vor sa faca asta, poate au ei un spirit puternic care fie gaseste ce vrea, fie moare cautand.
Pe sistemul "pentru ca merit" oamenii in zilele noastre cam stau singuri, sau schimba partenerii ca pe sosete, iar fidelitatea e un fel de "salvati cainii comunitari", adica un slogan in care nu crede nimeni, dar care da bine pe sticla. Dar daca oamenii merita, nu te iei de gusturile lor.
Eu tot sunt nedumerit cum s-a trezit tipul asta brusc asa cautand in sms-uri cateva luni si stand si cuminte in timpul asta. E dubios. Nu prea cred eu asa in povesti gen "e inferior, manipulator, maniac, control-freak" etc. fara niciun motiv de niciun fel. Poate s-a simtit nebagat in seama, poate a auzit vreo vorba-n vant si a cautat sa vada de unde provine, poate altceva.
Dar fie, sa zicem ca e mai distrus el asa si ca are stima de sine scazuta, ok, schimba-l ca e piata plina. Case solved, ce atata bataie de cap, viata e scurta, ticaie ceasul biologic, deci ce s-o mai lungim atata.
Off: Ma refeream la Parazitii, ca de Guess Who si Grasu XXL... tinea Cheloo niste cruci cu numele lor intr-unul din clipuri,iar eu aprobam.
S.R. a scris:Ma fascineaza oricine care cand aude de ceva ce nu merge la o relatie sare repede cu barda "schimba-l/schimb-o ca e varza". Unii oameni se poate sa nu fi ajuns la intelepciunea de a sta cu cineva din alte ratiuni decat ca se iubesc si se plac. Dar ii inteleg, la fel cum ii inteleg si pe cei care trag de relatii toxice.
Unii oameni au reusit sa gaseasca partenerul alaturi de care pot sa traiasca, indiferent ca mai exista dragoste sau altceva intre ei. Opinia mea e ca mai devreme sau mai tarziu toti ajung la punctul asta.
Alti oameni ori se maturizeaza mai greu (daca asta e maturizarea), ori poate nu vor sa faca asta, poate au ei un spirit puternic care fie gaseste ce vrea, fie moare cautand.
Pe sistemul "pentru ca merit" oamenii in zilele noastre cam stau singuri, sau schimba partenerii ca pe sosete, iar fidelitatea e un fel de "salvati cainii comunitari", adica un slogan in care nu crede nimeni, dar care da bine pe sticla. Dar daca oamenii merita, nu te iei de gusturile lor.
Te cam contrazici. Pai intai lauzi nobletea celor care stau si lupta, incercand sa faca o relatie sa mearga, apoi arunci anatema pe fraierii care o ard in relatii toxice? Fiecare cred ca decide cand a devenit relatia lui toxica.
Desi ma numar printre "oamenii din zilele noastre", am fost mult timp singura pentru ca nu m-am multumit cu oricine doar ca sa fiu cu cineva. In sfarsit mi s-a parut ca am gasit pe cineva cu care sa ma potrivesc (nu doar pentru ca ne iubim, ci si pentru ca avem idei apropiate despre 'how it should be' si iubitul meu imi e totodata si un prieten bun cu care glumesc/ma distrez facand diverse chestii - cati inteleg oare ca pasiunea aia moare la un moment dat si asta e ceea ce ramane?). Dupa un timp, ceva a mers mai rau si am incercat sa caut explicatii, sa vad unde am gresit si eu, sa fac fifty-fifty, sa sun un prieten si sa intreb publicul. Tocmai pentru ca sunt genul care sta si incearca sa faca lucrurile sa mearga, nu da bir cu fugitii la primele chestii care nu merg bine. Daca vrei "la bine si la rau", cred ca nu o rupi la fuga de la primele probleme nu? Incerci pana te convingi ca nu se mai poate...
Poti sa condamni chestia asta? Poti sa imi zici ca sunt fraiera pentru ca nu i-am dat flit imediat si am mai stat sa ma gandesc: baaai, da' oare ce s-a intamplat? Ma fascineaza si pe mine cum parintii/bunicii nostri stateau cate o viata impreuna. Si nu cred ca toti au fost nefericiti in casatorie si au stat impreuna doar de convenienta, pentru ca un divort nu era bine vazut pe vremea lor. Cred ca au mai incercat, nu au aruncat armele la primele obstacole...
Partener perfect nu exista, doar partener cu ale carui defecte poti sa traiesti. Cu ale lui puteam sa traiesc si ma intreb daca asta cu cititul mesajelor a fost doar un episod sau asa va fi mereu. Cu asta nu sunt sigura ca as vrea sa traiesc. Chiar daca nu am nimic de ascuns, mi se pare aiurea sa nu pot sa vorbesc cu o prietena ca nu cumva sa citeasca el ce am vorbit, sa i se para ceva ofensator si sa ne certam iar si iar.
Cat despre infidelitate... eu incerc pana la capat sa fac lucrurile sa mearga intr-o relatie, nu fug de probleme aruncandu-ma in bratele altuia.
Editat Mie 9 mai 2012 09:56
Nu ma contrazic. Culmea e ca o relatie de iubire poate fi ceva foarte toxic... pentru ca iubirea nu inseamna si compatibilitate, a dreq biologie care ne trage teapa. Dap, e cu sex si atractie iubirea, nu cu convietuire.
La fel, poate sa fie si iubirea si compatibilitatea... dar am vazut eu ca mai repede aleg oamenii varianta a doua, mai ales cand ii apuca 30 de ani pe femei si 40 pe barbati.
Ce sa se intample - traim intr-o lume mare in care toata lumea primeste exact ceea ce merita - adica nimic dar foarte frumos ambalat. Normal ca nimeni nu sta sa se agite pentru nimic, sa lupte, sa nush-ce. Trece la urmatorul nimic. Dupa un sir de nimicuri oboseste la un moment dat si se opreste. De oferit ofera tot nimic, ca sa fie reciproc, dar tot frumos ambalat. Asta e societatea de consum - masini de carton si masti de fatada. Prin nimic ma refer la sentimente, ca asa, ei poate ofera bani, sex, socializare etc.
Ideile preconcepute de tip "how it should be" intotdeauna dau chix, ca sentimentele nu-s niciodata cum ar trebui, sunt cum se nimereste. Nu zic ca nu exista relatii fondate si bazate pe asa ceva, doar ca difera de ideile si motivatiile mele privind de ce m-as considera intr-o relatie cu cineva. Ca asa sa fiu cu o tipa ca sa am sex la indemana si o insotitoare prin plimbari cand am chef, nu-i ceva greu. Doar ca daca nu ma leaga ceva sentimental de ea, dp meu dv, nu ma consider intr-o relatie, chiar daca ea nu va sti asta niciodata. Dar asta ar fi o relatie logica, rece, insa utila, inteleapta chiar, din multe puncte de vedere. Care deocamdata nu ma incanta, dar pana la 40 de ani mai am timp sa ma incante sau sa gasesc si companie etc si legatura sntimentala.
Ziceai ceva de oameni pretentiosi ? :P
Acum, ca am filosofat destul, ia zi, ce i-a starnit paranoia la yoobi al tau ?
Pt mine esti o straina, nu poti avea pretentia pe un forum, ca cineva sa nu puna nimic la indoiala din ce se spune.
Sunt atitea persoane care initial acopera partea lor de vina cu buna stiinta si totusi vor sfaturi....
Dar si faptul ca tu esti sincera aici ,dar in realitate nu-ti dai seama unde e bresa in relatia ta denota ca TIE iti scapa ceva.
Ceva in peisajul asta descris de tine nu se leaga, daca nici tu nu stii ce anume, e si mai grav.
O sa-ti spun ce cred eu si dorec sa ma contrazici daca nu e asa, pt ca nu pot lega decit ce ai prezentat tu aici.
Din modul in care prezinti tu relatia mie imi pari foarte concentrata pe cariera ta si pe independenta ta.
El spui ca nu are experienta relatiilor de durata.De ce ?
Amindoi sunteti maturi, in jur de 30 de ani si va cunoasteti foarte bine interesele si asteptarile.
La 30 de ani mi se pare ca relationati defectuos, ca el se poarta infantil, insa amindoi sunteti reticenti in a va implica total. Tu vrei sa-ti pastrezi asa mult doza de independenta incit ati facut si un program de "libertate" inafara cuplului, mizind pe faptul ca el trebuieste luat treptat. Eu nu cred ca doar el are probleme cu burlacia, cred ca si tu esti speriata de angajamente definitive. S-ar putea sa te fi simtit distanta, s-ar putea sa fi vazut ca te plingi de el prietenelor , s-ar putea sa fi legat lipsa ta de chef si nemultumirile de un alt potential individ.
Pretentia ta sa-ti fi spus temerile lui e nitel exagerata, pt ca in cazul in care il inselai, era clar ca nu i-ai fi raspuns sincer la intrebari. Daca te-a banuit, trebuia sa afle singur.
Malkia a scris:Corect. Dar in ce fel de stare? Raceala nu, cel putin nu din partea mea.
pai ai spus singura ca erati cam obositi si viata sexuala n-a fost prea grozava.
poate lui asta i-a dat de gindit.
Nu stiu de ce imi dai senzatia unei relatii compromise din start, cumva pt ca avem 30 de ani, trebuie sa fie si asta...sa incercam daca merge...
Tu il iubesti ?? Sau ai incercat doar sa vezi daca merge ??
Cel mai mult va lipseste comunicarea si sinceritatea, eu asta vad.
Nu cred ca e o solutie la probleme sa te blochezi si sa nu spui ce gindesti.
El cauta pe cont propriu, tu gindesti de una singura....intelegi tabloul??
Unde-i colaborarea ? Nu impartasiti ginduri, sentimente, va e frica sa va aratati vulnerabili in fata celuilalt, e un joc de putere acolo.
Malkia a scris:In sfarsit mi s-a parut ca am gasit pe cineva cu care sa ma potrivesc (nu doar pentru ca ne iubim, ci si pentru ca avem idei apropiate despre 'how it should be' si iubitul meu imi e totodata si un prieten bun cu care glumesc/ma distrez facand diverse chestii - cati inteleg oare ca pasiunea aia moare la un moment dat si asta e ceea ce ramane?).
Si cind ai ales asa ai gindit la rece, riguros ??
Pasiunea aia moare sau nici n-ati avut-o ??
Editat Mie 9 mai 2012 12:17
YasmiSL a scris:O sa-ti spun ce cred eu si dorec sa ma contrazici daca nu e asa, pt ca nu pot lega decit ce ai prezentat tu aici.
Din modul in care prezinti tu relatia mie imi pari foarte concentrata pe cariera ta si pe independenta ta.
Nu e chiar asa, EL era destul de concentrat pe independenta lui. La inceput ii era teama ca relatia il va schimba, il va scoate din ale lui. Doar ca asta se si intampla, o relatie te schimba. In timp s-a acomodat cu ideea.
El spui ca nu are experienta relatiilor de durata.De ce ?
Probabil dupa un sir de dezamagiri succesive, care l-au descurajat. Cum si el este ca mine, nu sta intr-o relatie de dragul de a sta, e posibil sa nu fi gasit pe cineva potrivit. Nu pot decat sa fac presupuneri, nu voi sti niciodata motivul real.
Amindoi sunteti maturi, in jur de 30 de ani si va cunoasteti foarte bine interesele si asteptarile.
Exact. Dar daca ne incapatanam sa nu lasam nimic de la noi si ne asteptam ca relatia sa mearga singura si noi sa fim exact ca inainte, fara niciun pic de flexibilitate...
La 30 de ani mi se pare ca relationati defectuos, ca el se poarta infantil, insa amindoi sunteti reticenti in a va implica total. Tu vrei sa-ti pastrezi asa mult doza de independenta incit ati facut si un program de "libertate" inafara cuplului, mizind pe faptul ca el trebuieste luat treptat. Eu nu cred ca doar el are probleme cu burlacia, cred ca si tu esti speriata de angajamente definitive. S-ar putea sa te fi simtit distanta, s-ar putea sa fi vazut ca te plingi de el prietenelor , s-ar putea sa fi legat lipsa ta de chef si nemultumirile de un alt potential individ.
Exact invers fata de tot ce ai scris. El era cel care se speria sa nu isi piarda independenta si a trebuit luat treptat. Lui ii era frica sa nu cumva sa doarma prea multe nopti la mine la inceput, a trecut cateva praguri psihologice pana sa ajungem sa stam mult impreuna. De asemenea, el era cel speriat de angajamente definitive, zicea la inceput ca "nu pot sa iti promit nimic de ce va fi maine" si i-a luat mult timp sa ajungem la gradul de intimitate de acum. Si, lipsa de chef era a lui, datorita faptului ca tot el are anumite probleme la capitolul apropiere intima (de care am zis ca nu vreau sa detaliez). Eu am avut rabdare cu el si l-am incurajat de la inceput, pana am ajuns sa avem o relatie satisfacatoare. Dar, cum am mai zis, in 'limita capabilitatilor', si nu a chefului meu care e de multe ori mai 'des' decat al lui... Nu stiu daca diversele probleme si reticente ale lui se leaga si de acest aspect, dar consider ca e foarte probabil sa fie asa. de aceea nu ma reped sa il judec prea aspru. Nu am vrut sa povestesc si acest aspect pentru ca am considerat ca e prea intim.
Pretentia ta sa-ti fi spus temerile lui e nitel exagerata, pt ca in cazul in care il inselai, era clar ca nu i-ai fi raspuns sincer la intrebari. Daca te-a banuit, trebuia sa afle singur.
pai ai spus singura ca erati cam obositi si viata sexuala n-a fost prea grozava.
poate lui asta i-a dat de gindit.
Vezi mai sus. El are senzatia ca problema lui nu se poate trata, dar nu e nimic asa de grav. Dar incearca sa trimit un barbat la doctor, mai ales pe probleme intime, si vezi cat de repede reusesti.
Nu stiu de ce imi dai senzatia unei relatii compromise din start, cumva pt ca avem 30 de ani, trebuie sa fie si asta...sa incercam daca merge...
Tu il iubesti ?? Sau ai incercat doar sa vezi daca merge ??
Da, eu il iubesc si cum ziceam, nu ma sperie singuratatea. Nu am trecut pragul psihologic de 30 de ani, mai am un pic, si nu sunt la varsta la care sa ma sperii ca raman singura. Dar dupa ce te maturizezi si vrei sa construiesti ceva pe termen lung, eviti relatiile toxice sau le tai din radacina cand iti dai seama ca e asa si incerci sa iti gasesti pe cineva cu care poti sa te vezi pe viitor, peste ani, cineva cu care simti ca poti sa traiesti. Iar relatia noastra are potential sa dureze, e gresit sa vreau sa o fac sa mearga? Cum greseste cineva, trebuie flituit si schimbat cu altul? Ce stil de viata o fi asta, sa o iei de la capat de 100 de ori - alt tip, alta cunoastere de la inceput, alti bazdoci ascunsi...
Cel mai mult va lipseste comunicarea si sinceritatea, eu asta vad.
Nu cred ca e o solutie la probleme sa te blochezi si sa nu spui ce gindesti.
Nu e o solutie, e o limitare psihologica a mea. Poti sa accepti ca toti oamenii au anumite limitari uneori? Nu suntem grozavi, oricat am dori sa credem asta.
El cauta pe cont propriu, tu gindesti de una singura....intelegi tabloul??
Unde-i colaborarea ? Nu impartasiti ginduri, sentimente, va e frica sa va aratati vulnerabili in fata celuilalt, e un joc de putere acolo.
Mie nu imi e frica, lui probabil ca da. El a fost cel care a zis ca gata, nu mai vrea sa mai vorbim nimic, are nevoie de o pauza de gandire. Ok, il las in pauza lui, dupa blocajul meu psihologic, apoi poate o sa putem sa vorbim si sa ne rezolvam problemele. Sau macar sa intelegem ce s-a intamplat, si daca se mai poate salva ceva. Daca nu... nu o sa ne agatam de ceva ce nu poate sa mearga. Suntem inca tineri si avem sansa sa gasim pe altcineva.
Si cind ai ales asa ai gindit la rece, riguros ??
Pasiunea aia moare sau nici n-ati avut-o ??
Am ales cu inima, dar si cu mintea, constient, pentru ca mi-am dorit povestea de dragoste la care am visat mereu, si pentru ca stiu ce greseli sau alegeri gresite am facut in trecut, si se spune ca trebuie sa invatam macar din greselile noastre.
Evident ca nu gandesc rece. Cum vrei sa prezint situatia aici, pe un forum? Sa ma plang, sa zic ca ma omor, sa scriu incoerent, sa fac telenovela, sa inceapa sa faca misto userii pe aici? Nu imi place sa pic in derizoriu. Am prezentat situatia cat mai obiectiv posibil, ca oricine citeste ca o vada ca pe un "caz" de genul celor din cabinetele de psihologia cuplului. Si astfel am primit si multe idei pertinente, care m-au facut sa ma gandesc, deci e de bine. In rest... problemele mele o sa le rezolv tot singura, nu vad cum ar putea pasiunea sa se reflecte aici pe forum...
S.R. a scris:Nu ma contrazic. Culmea e ca o relatie de iubire poate fi ceva foarte toxic... pentru ca iubirea nu inseamna si compatibilitate, a dreq biologie care ne trage teapa. Dap, e cu sex si atractie iubirea, nu cu convietuire.
La fel, poate sa fie si iubirea si compatibilitatea... dar am vazut eu ca mai repede aleg oamenii varianta a doua, mai ales cand ii apuca 30 de ani pe femei si 40 pe barbati.
Stai linistit, nu m-au apucat inca 30 de ani. Si chiar cand or sa ma apuce, nu am fost si nu voi fi niciodata disperata dupa o relatie. Nu inteleg relatia de dragul relatiei, ca sa ai cu cine sa te plimbi, sa te culci, etc. Nu ma deranjeaza singuratatea, deci daca intru intr-o relatie vreau sa fie pentru ca e ceva special, nu doar asa, de "convietuire". Asta s-a intamplat in cazul de fata, a fost ceva special. Nu imi dau seama de ce nu vrei sa intelegi ca nu e "de convietuire" si ca pot sa "convietuiesc" si singura foarte bine, nu intr-o relatie aleatorie si superficiala, am mai scris-o si o mai scriu, dar nu e treaba mea sa conving pe nimeni de nimic.
Ideile preconcepute de tip "how it should be" intotdeauna dau chix, ca sentimentele nu-s niciodata cum ar trebui, sunt cum se nimereste. Nu zic ca nu exista relatii fondate si bazate pe asa ceva, doar ca difera de ideile si motivatiile mele privind de ce m-as considera intr-o relatie cu cineva. Ca asa sa fiu cu o tipa ca sa am sex la indemana si o insotitoare prin plimbari cand am chef, nu-i ceva greu. Doar ca daca nu ma leaga ceva sentimental de ea, dp meu dv, nu ma consider intr-o relatie, chiar daca ea nu va sti asta niciodata. Dar asta ar fi o relatie logica, rece, insa utila, inteleapta chiar, din multe puncte de vedere. Care deocamdata nu ma incanta, dar pana la 40 de ani mai am timp sa ma incante sau sa gasesc si companie etc si legatura sntimentala.
Citeste mai sus. Nu citesti cu atentie sau nu vrei sa intelegi cum gandesc. Macar nu mai face presupuneri daca tot nu citesti ceea ce iti scriu... pierdem timpul degeaba.
Malkia cind ti-am citit postarea, imi venea sa fac doar asa
Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa !!! 
sa mor nu alta !!
ca nu vrei sa ne spui noua e una, dar sa nu le legi tu singura...gizas !!
pai un barbat care are probleme sexuale, sau crede ca le are, este nesigur, nu poate duce relatii lungi si da, iti poate cauta in telefon , mess si orice pt ca nu e convins ca o sa-l vrei asa cum e.
degeaba il judecam, condamnam , nu e o actiune simpla, are o motivatie importanta care tu stiai exact de unde vine.
sunt multe compromisuri pe care le-ai acceptat in numele gindirii rationale, a iubirii perfecte .
gindeste-te sincer daca o sa poti duce asta sau o sa tot dai motive de indoiala.
ascundeai ceva, chiar daca justificat si are legatura exact cu pasiunea si sexul asa cum te-am simtit.
sorry, se simt lucrurile astea si pe un forum, in viata reala ,partenerul numai daca e dezinteresat nu simte.
asa de tare vrei sa te convingi ca e bine si ti-e destul...
Editat Mie 9 mai 2012 13:31