Gandirea critica

Olivier Dzidzi a scris:

Eu nu inteleg ce-i aia gandire critica. O vad ca pe o conditionare si nu cred ca mi-ar placea.

Detalii. Incearca, te rog.

Pasarea_fleosnics a scris:

Adrian Nuta, psihlog roman, prea putin cunoscut, din pacate, foarte drag mie, spunea ca psihologia si matematica se afla intr-o relatie mai stransa decat am banui.

Cineva mi-a spus de curand ca si filozofia si matematica se afla intr-o relatie stransa.....

Pasarea_fleosnics a scris:

Detalii. Incearca, te rog.

Cum as putea oferi detalii, de vreme ce ma aflu in deplina necunostinta de cauza?

Olivier Dzidzi a scris:

Cum as putea oferi detalii, de vreme ce ma aflu in deplina necunostinta de cauza?

Voiam sa stiu doar de ce vezi gandirea critica ca pe o conditionare si, din pricina asta, nu-ti place. Nu-ti ceream definitii.

Equilibrium Girl a scris:

Cineva mi-a spus de curand ca si filozofia si matematica se afla intr-o relatie stransa.....

O fi legat de infinit. Glumeam. Poti dezvolta, daca doresti. :)

Pentru ca se bate cap in cap cu gandirea libera.

Daca iti pui mintea la treaba, incercand sa aflii daca gandesti corect, facand asta spre binele tau, nu cred ca inseamna ca-ti ingradesti libertatea mintii, dimpotriva.

Gandirea critica se bazeaza pe capacitatea de a analiza ceva cu dorinta sincera de a descoperi adevarul.

Foarte multi oameni au astazi capacitatea asta redusa de propaganda pe care o inghit de la televizor. Accepta notiuni pe care nu le inteleg sau pe care nu le verifica, le introduc in vocabularul propriu si in logica lor.

Ba ii mai si eticheteaza pe altii care vor sa sape mai adanc, sau care au alte opinii decat cea generala, drept paranoici, carcotasi, adepti ai ''teoriei conspiratiei'' (ce-mi place asta :roll:).

Singurul moriv este ca, daca admit varianta ca sunt mintiti si manipulati, o vor lua pe o cale a suspiciunii despre care stiu ca e foarte posibil sa ii indeparteze de confortul psihologic in care traiesc (chiar si cel relativ).

Gandirea critica este (cred eu, nu am cautat sensul strict) abilitatea de nu respinge o idee daca e plauzibila, de a o lua in considerare si a o cerceta, chiar daca risca sa demonteze o imagine de ansamblu asupra unui lucru, pe care ai avut-o toata viata.

Cu alte cuvinte abilitatea de a incerca sa vezi ceea ce este, nu ce ai vrea/ti s-a spus mereu sa vezi.

E multa lume care se sperie de ideea de a isi schimba radical perceptia asupra realitatii, pentru ca nu poate reveni la starea initiala (cea calduta, dominata de indoctrinare). Pentru ca stie ca expunerea la o alta perspectiva ar putea sa ii schimbe totul - perceptia asupra trecutului, filtrarea informatiilor din prezent si asteptarile pentru viitor. Asa ceva e foarte greu de acceptat.

Normal ca gandirea critica e ajutata de o memorie buna si o atentie sporita la ce se intampla in jur, altfel nu pot fi facute anumite legaturi logice. Asa sunt dusi de nas multi oameni, pentru ca sunt atenti la toate lucrurile de suprafata si evenimentele importante trec pe langa ei, nu stau sa le urmareasca pas cu pas.

Pasarea_fleosnics a scris:

Psihologul american Paul Richard spunea, facand referire la gandirea critica, urmatoarele:

"Daca gandirea critica ar deveni cumva generalizata in lume, ar produce o lume noua si foarte diferita, o lume care nu ar fi doar in interesul nostru, ci o lume necesara pt. supravietuirea noastra."

Corect.

Si nu e doar o afirmatie buna de dezbatut; e un avertisment.

Trebuie sa fie o stare constanta, dar e greu de facut trecerea pentru ca implica abandonarea imaginii false despre lume si asta dureaza ceva timp, in care esti cu fundul in 2 barci - adica incepi sa te prinzi dar folosesti in continuare anumite notiuni false si neanalizate pentru a trece prin viata de zi cu zi. Visez la ziua in care voi identifica si abandona complet ce e fals.

Olivier Dzidzi a scris:

Pentru ca se bate cap in cap cu gandirea libera.

De fapt e acelasi lucru cu gandirea libera (bazata pe logica si neinfluentata de prejudecati sau de concluzia la care ai vrea sa ajungi).

Un exemplu de lipsa a gandirii critice in masa e poporul american, destui nemaiputand sa discearna realitatea de minciuna, chiar daca le sunt prezentate la TV variante ale unui lucru care se bat cap in cap, de la o luna la alta, sau chiar mai des. Diverse legi adoptate acolo, care le restrang drepturile si libertatile, apar intai in presa ca zvonuri dezmintite si ridiculizate. Apoi, pas cu pas, incepe dezbaterea, sunt anuntati ca vor fi adoptate dar intr-o varianta mai blanda, si dupa o vreme li se spune de fapt adevarul. Insa deja nu se mai revolta, pentru ca dupa stiri urmeaza American Idol si floricelele sunt calde.

Daca nu si-ar inabusi gandirea critica, si-ar da seama ca e inadmisibil sa fie mintiti cu atata nerusinare, ca totul a fost planuit dinainte, si ar face galagie; dar asa inghit argumentele pas cu pas si tac; ba mai cred si ca hotararile respective au fost luate treptat si ca ei au fost informati tot timpul cum trebuie.

Deja au o imagine formata asupra trecutului (ca provin dintr-un popor de eroi si salvatori ai lumii), a prezentului (ca dreptatea invinge intotdeauna, ca daca se straduiesc suficient pot avea o viata buna, cum au invatat din filme)si a viitorului (o lume mai buna, fraternitate, evolutie tehnologica, longevitate prelungita samd). Daca s-ar documenta macar un pic in privinta tehnicilor prin care au fost dresati, modul asta de gandire s-ar darama repede, ca un sir de piese de domino. Dar pentru asta ar trebui sa citeasca nitel, sa faca niste legaturi, sa nu isi astupe urechile etc. Ori e mai important faptul ca urmeaza un campionat de fotbal, un concurs de talente samd. Omul vrea sa se simta bine, asa ca cenzureaza gandirea critica (indoielile asupra propagandei, care ii strica buna dispozitie).

sunt de acord, gandirea critica este cel mai adesea anti-manipulativa, deosebit de utila din acest punct de vedere pentru dezvoltarea proprie.

dar cunosc cazuri de criticism, care vine dintr-o gandire extrapolata: daca eu fac asa ma astept ca toata lumea sa faca la fel, nu imi plac exceptiile.

In romanul 1984, care deja se stie ca nu e SF ci realitatea viitorului, Orwell descrie o lume in care gandirea critica este fentata de obligatia adaptarii la realitati care se contrazic, oamenii repetand papagaliceste, la comanda, lucruri opuse celor repetate cu putin timp in urma (de pilda ''am fost mereu in razboi cu Asia de Est''/ ''nu am fost niciodata in razboi cu Asia de Est''). Este indusa o stare psihica in care asemenea lucruri sa aiba sens, chiar contrazicandu-se absolut.

Asta s-a implinit in mare masura.

Asa ajungem astazi sa luam drept buna ideea ca oamenii trebuie arestati pentru ''violenta verbala'' si in acelasi timp sa privim trupele NATO care macelaresc sute de mii de oameni in alte tari ca ''aducatoare de pace'' (paradoxul razboi = pace).

Femeia poate fi barbat si viceversa, avortul este sanatate, uratul si chiar grotescul este frumos (in arta) etc.

Multe lucruri sunt aberante conform sistemului de referinta cu care crestem, si totusi le acceptam ca si cand ar fi logice, pentru ca asa ni se spune.

Gandirea critica ne ajuta sa discernem si nu doar sa repetam ce ni se spune.

Athmy a scris:

sunt de acord, gandirea critica este cel mai adesea anti-manipulativa, deosebit de utila din acest punct de vedere pentru dezvoltarea proprie.

dar cunosc cazuri de criticism, care vine dintr-o gandire extrapolata: daca eu fac asa ma astept ca toata lumea sa faca la fel, nu imi plac exceptiile.

Cu prima parte-s de acord, cu a doua ba, gandirea critica n-ar trebui confundata cu tendinta de a critica tot ce vine in contradictie cu propriile-ti convingeri, ci a face apel la retiune pt. a incerca sa intelegi de ce un om gandeste diferit de tine si, daca e cazul, chiar sa renunti la unele din convingerile tale, atunci cand ti se demonstreaza ca acestea s-au construit pe temeiuri false sau prost intelese. :)

Finnian, deocamdata simt ca nu mai pot adauga nimic. :flowers: