Va simtiti importanti in aceasta lume mare?

Icbiuliana a scris:

:)Gandirea asta ai avut-o dintotdeauna?Sau ti-ai educat-o pe parcurs?

Cand esti mic vrei ca lumea sa te placa si sa-ti spuna ca esti important si valoros, chiar daca esti o mogaldeata galagioasa si distructiva. Ei vor face asta ca esti cute si oamenii sanatosi la cap sunt in general afectuosi cu chestiile cute.

Dupa un timp cresti mare si tre sa ai niste motive clare pentru care ai valoare si esti important, ca o data cu crescutul, nu mai esti cute, sau chiar daca esti, se cauta altceva de la oamenii mari, pe langa cute.

Nu poti controla ce vor sau ce gandesc ceilalti oameni decat in masura in care ei iti permit sa faci asta, adica in masura in care ei fie sunt influentabili, fie au interes sa fie influentabili. Asa ca ce cred ei devine irelevant in masura in care nu te impiedica sa iti atingi un scop.

Gandirea sanatoasa se educa in timp, daca parintii nu au putut sau nu au stiut cum sa indrume plodul, iar mediul poate mai rau l-a stricat. Cum se educa ? Pai ti-o iei in barba pana inveti sa fii cuminte. Dupa ce inveti asta tre sa te hotarasti ce vrei. Dupa ce te-ai hotarat ce vrei, te apuci sa realizezi asta, iar timpul liber ti-l ocupi cu ceva/cineva/undeva. Nu poti face oamenii sa adere la ce vrei tu, vor adera ei singuri, din proprie vointa daca le place, sau gasesc un interes in asta.

Athmy a scris:

Eu nu ma simt importanta in aceasta lume mare, chiar deloc. In lumea mea mica, cea din imediata mea apropiere, ma simt importanta, fiindca e plina de sinele meu, de gandurile si existenta mea care imi aduc satisfactii, altele nu am. Oamenii sunt importanti pentru mine in masura in care imi respecta dreptul de a fi importanta si imi arata alte perspective asupra lumii, care mie imi scapa. Printre ei se numara si parintii, bunica, fratii si prietenii. Daca ma critica? Depinde in ce grad, si cu ce intentii. Uneori critica te ajuta, dar de cele mai multe ori iti reveleaza un adevar despre cel care emite critica. Deci poti invata si tu despre el.

Bun.Asta inseamna ca ai incredere in tine, iar cei care nu te respecta si nu-ti accepta felul de a fi , nu au ce cauta in jurul tau.

Vreau sa tentreb ce opinii sunt mai importante pentru tine cele ale parintilor, bunicii, fratilor sau opiniile tale cand vine vorba sa iei o decizie?

Mama a fost foarte severa cu mine cand eram mica. Asa a fost si bunica cu ea, deci m-a educat asa cum i-a fost inspirat din propria copilarie. Cateodata imi amintesc si eu de critica, dar si de cele bune. O fi critica constructiva dar in anumite momente, intr-o anumita masura. Critica poate avea efect eroziv si asupra unui adult, dapoi asupra unui copil care este in curs de dezvoltare si abia isi formeaza impresiile.

Acum la maturitate pot spune ca mi-a beneficiat oarecum serveritatea mamei, dar totusi privind in retrospect, de multe ori am considerat-o exagerata si inexplicabila. De exemplu, eu am fost un copil caruia i-a placut sa invete la scoala deci nu a avut probleme cu mine la capitolul asta, dar...doua materii si anume matematica si limba franceza m-a facut sa le urasc cu pasiune. Ea era As si la una si la alta, iar cand venea vremea sa facem temele pentru acasa ma apuca groaza. O greseala cata de mica sau moment de neatentie imi trebuia si primeam cate un dos de palma peste ochi de nu mai stiam de mine.

Cand mergeam in vizita eram instruita de acasa sa nu fac ca alti copii si cer suc sau prajitura, iar daca mi se ofera sa nu-l beau pe tot dintr-o sorbire, ca ne facem de ras..."or sa zica oamenii aia ca nu ai nimic acasa". :roll: La masa la noi in casa se manca fara sorbit si plescait sau facut galagie cu tacamurile in farfurie. Daca auzea o sorbitura, era deajuns sa se uite la mine sau la tata si ne statea ciorba in gat.

Odata au venit niste vecini la noi cu copii lor si din vorba in vorba, ajusera parintii sa intrebe copii ce vrem sa ne facem cand crestem mari. Mno mie imi placeau caii atunci (si acum imi plac) si imi placea sa ma uit la curse, deci cand mi-a venit mie randul sa impresionez musafirii, am zis ca io vreau sa ma fac jockey ca la cursele de cai. Vai ce cafteala mi-am luat dupa aia de la mama. Trebuia sa zic doctorita sau astronauta sau mai stiu eu ce pana corbului.

Dar astea fiind spuse, am avut parte si de multa iubire si sustinere, nu numai de critica si severitate. Fiecare parinte isi manifesta iubirea sau grija de copii in felul lor. Eu am mustrat-o mult pe mama, cand m-am maturizat si m-am asezat la casa mea, i-am reprosat multe dar acum ajung sa o inteleg altfel de cum am judecat-o in trecut. Acum ca discutam ca prietene si nu ca general si soldatel, am o perspectiva mai larga asupra unor chestii. Si in incheiere....avem un prieten de familie de are ti-e groaza cum mananca omul ala. Mesteca cu gura deschisa de i se vede tot si-i mai si cade din gura in farfurie cand vorbeste in timp ce molfaie. Dezgustator. Ei...sa fi crescut ala cu mama.

Sunt prea mare ca sa mai cer opinii in legatura cu viata mea. Dar cand aveam 21 de ani, am inceput sa iau propriile decizii. Puteam sa cer parerea, sa stiu sau nu ce mi se va raspunde, insa hotararea o luam cand eram eu convinsa. Cel mai greu e sa te convingi pe tine, fiindca daca stii ce vrei vei lua deciziile potrivite.

alone4ever a scris:

Cand esti mic vrei ca lumea sa te placa si sa-ti spuna ca esti important si valoros, chiar daca esti o mogaldeata galagioasa si distructiva. Ei vor face asta ca esti cute si oamenii sanatosi la cap sunt in general afectuosi cu chestiile cute.

Dupa un timp cresti mare si tre sa ai niste motive clare pentru care ai valoare si esti important, ca o data cu crescutul, nu mai esti cute, sau chiar daca esti, se cauta altceva de la oamenii mari, pe langa cute.

Nu poti controla ce vor sau ce gandesc ceilalti oameni decat in masura in care ei iti permit sa faci asta, adica in masura in care ei fie sunt influentabili, fie au interes sa fie influentabili. Asa ca ce cred ei devine irelevant in masura in care nu te impiedica sa iti atingi un scop.

Gandirea sanatoasa se educa in timp, daca parintii nu au putut sau nu au stiut cum sa indrume plodul, iar mediul poate mai rau l-a stricat. Cum se educa ? Pai ti-o iei in barba pana inveti sa fii cuminte. Dupa ce inveti asta tre sa te hotarasti ce vrei. Dupa ce te-ai hotarat ce vrei, te apuci sa realizezi asta, iar timpul liber ti-l ocupi cu ceva/cineva/undeva. Nu poti face oamenii sa adere la ce vrei tu, vor adera ei singuri, din proprie vointa daca le place, sau gasesc un interes in asta.

Ma intreb acei copii privati de afectiunea parintilor, si stricat de mediu, vor putea ei singurei sa adopte o gandire sanatoasa?Cu privire la ei si la relatia cu cei din jur?Pe cei mai multi, traumele din copilarie ii insotesc pe tot parcursul vietii.

Icbiuliana a scris:

Ma intreb acei copii privati de afectiunea parintilor, si stricat de mediu, vor putea ei singurei sa adopte o gandire sanatoasa?Cu privire la ei si la relatia cu cei din jur?Pe cei mai multi, traumele din copilarie ii insotesc pe tot parcursul vietii.

Vor putea, dupa ce se impaca cu realitatea si inteleg ca nu poti sa fii orice vrei, poti sa fii strict ceea ce poti, abia dupa ce ai o idee clara despre cine esti si care-ti sunt limitele.

Icbiuliana a scris:

Ma intreb acei copii privati de afectiunea parintilor, si stricat de mediu, vor putea ei singurei sa adopte o gandire sanatoasa?Cu privire la ei si la relatia cu cei din jur?Pe cei mai multi, traumele din copilarie ii insotesc pe tot parcursul vietii.

Acei copii aveau traume. Dar acum, ca te intrebi tu despre ei, se simt mult mai fericiti si motivati. Tu esti cumva sora lui _Undying_ ?

Nu cred ca il cunoaste pe Undying, nu la fel de bine ca tine in orice caz.

Undying s-a dus in vacanta cu sora lui, daca te intereseaza ultimele barfe :)))

Naeema a scris:

Mama a fost foarte severa cu mine cand eram mica. Asa a fost si bunica cu ea, deci m-a educat asa cum i-a fost inspirat din propria copilarie. Cateodata imi amintesc si eu de critica, dar si de cele bune. O fi critica constructiva dar in anumite momente, intr-o anumita masura. Critica poate avea efect eroziv si asupra unui adult, dapoi asupra unui copil care este in curs de dezvoltare si abia isi formeaza impresiile.

Acum la maturitate pot spune ca mi-a beneficiat oarecum serveritatea mamei, dar totusi privind in retrospect, de multe ori am considerat-o exagerata si inexplicabila. De exemplu, eu am fost un copil caruia i-a placut sa invete la scoala deci nu a avut probleme cu mine la capitolul asta, dar...doua materii si anume matematica si limba franceza m-a facut sa le urasc cu pasiune. Ea era As si la una si la alta, iar cand venea vremea sa facem temele pentru acasa ma apuca groaza. O greseala cata de mica sau moment de neatentie imi trebuia si primeam cate un dos de palma peste ochi de nu mai stiam de mine.

Cand mergeam in vizita eram instruita de acasa sa nu fac ca alti copii si cer suc sau prajitura, iar daca mi se ofera sa nu-l beau pe tot dintr-o sorbire, ca ne facem de ras..."or sa zica oamenii aia ca nu ai nimic acasa". :roll: La masa la noi in casa se manca fara sorbit si plescait sau facut galagie cu tacamurile in farfurie. Daca auzea o sorbitura, era deajuns sa se uite la mine sau la tata si ne statea ciorba in gat.

Odata au venit niste vecini la noi cu copii lor si din vorba in vorba, ajusera parintii sa intrebe copii ce vrem sa ne facem cand crestem mari. Mno mie imi placeau caii atunci (si acum imi plac) si imi placea sa ma uit la curse, deci cand mi-a venit mie randul sa impresionez musafirii, am zis ca io vreau sa ma fac jockey ca la cursele de cai. Vai ce cafteala mi-am luat dupa aia de la mama. Trebuia sa zic doctorita sau astronauta sau mai stiu eu ce pana corbului.

Dar astea fiind spuse, am avut parte si de multa iubire si sustinere, nu numai de critica si severitate. Fiecare parinte isi manifesta iubirea sau grija de copii in felul lor. Eu am mustrat-o mult pe mama, cand m-am maturizat si m-am asezat la casa mea, i-am reprosat multe dar acum ajung sa o inteleg altfel de cum am judecat-o in trecut. Acum ca discutam ca prietene si nu ca general si soldatel, am o perspectiva mai larga asupra unor chestii. Si in incheiere....avem un prieten de familie de are ti-e groaza cum mananca omul ala. Mesteca cu gura deschisa de i se vede tot si-i mai si cade din gura in farfurie cand vorbeste in timp ce molfaie. Dezgustator. Ei...sa fi crescut ala cu mama.

Se pare ca exsta comportamente mai rele decat ale parintilor mei.Ma bucur ca ai reusit sa iti intelegi si sa iti accepti mama.Acum esti desprinsa de fantomele trecutului?Ai reusit sa treci peste?Sau inca te emotionezi, cand te uiti in urma?

alone4ever a scris:

Vor putea, dupa ce se impaca cu realitatea si inteleg ca nu poti sa fii orice vrei, poti sa fii strict ceea ce poti, abia dupa ce ai o idee clara despre cine esti si care-ti sunt limitele.

Limite?Urasc cuvantul asta :))

Icbiuliana a scris:

Se pare ca exsta comportamente mai rele decat ale parintilor mei.Ma bucur ca ai reusit sa iti intelegi si sa iti accepti mama.Acum esti desprinsa de fantomele trecutului?Ai reusit sa treci peste?Sau inca te emotionezi, cand te uiti in urma?

N-ai tu idee ce fel de comportamente parintesti exista in lumea asta, si nu ma refer la maica'mea ci in general. Te apuca groaza de ce auzi uneori.

Da, am ajuns sa o inteleg si sa accept ca la timpul respectiv ea a procedat cum a stiut ea mai bine si cum a crezut de cuviinta. Asta nu inseamna ca nu m-a iubit sau m-a considerat inferioara altor copii, ci pur si simplu ca din contra m-a considerat superioara si ca atare avea asteptari mari de la mine. Ce rost ar avea ca eu acum sa despic firul in patru si sa-i tin ranchiuna ? Timpul trece, ea imbatraneste si intr-o buna zi nu va mai fi. Vreau sa am o relatie cat mai buna si apropiata cu ea, cat timp i-a mai ramas pe pamant.

Imi amintesc cand imi spunea " intr-o zi o sa ai si tu copii si o sa ma intelegi mai mult ". Deocamdata nu am copii dar sunt la varsta cand ar fi trebuit sa am deja, si incerc, dar in ciuda faptului ca nu sunt inca mama, imi pot deja inchipui responsabilitatile unui parinte in ceea ce priveste educatia si dezvoltarea copilului. Deja imi fac griji de mediu social in care va creste, ce sistem de valori va adopta, cum se va forma, ce anturaj va avea mai tarziu, etc. Stiu sigur ca nu sunt o copie a mamei mele in ceea ce priveste modul in care imi voi creste copilul, dar totodata sunt sigura ca voi avea aceleasi preocupari pe care le-a avut ea in legatura cu mine.

Bunicul meu, tatal ei, a murit cand ea avea 9 ani, deci a crescut doar cu mama. Ei bine eu am bonusul de a fi crescut si cu tata, un om bland, foarte cumpatat si inteligent, cu mult umor, rabdare, etc care m-a adora. De aceea picul de severitate mostenita de la mama va fi moderata de influenta pe care a avut-o tatal meu cand am crescut.

N-as putea zice ca am avut fantome sau traume, ci mai degraba nemultumiri si multe intrebari. De emotionat ma emotionez cand ma gandesc la trecut, dar din cu totul alte motive, nu din auto-compatimire pe care de fel nu o practic. Consider ca m-am dezvoltat ca fiind o persoana echilibrata dpdv emotional si mental.