Cum poti sa te regasesti cand pierzi un al doilea copil?

Condoleante, AnMar...

nu stiu ce s-ar putea spune intr-o astfel de situatie...eu as spune ce i-am spus celei mai bune prietene careia nu i-a trait copilul decit 23 de ore: "poate ca e mai bine ca s-a intimplat asa, Cineva colo sus stie ce e mai bine, tu trebuie sa fii tare, sa simti si sa crezi, mai ales sa crezi, din toate puterile ca viata merge mai departe si ca va rasari soarele si pe strada ta......asa a fost sa fie, dar am incredere in tine, stiu ca esti puternica si stiu ca vei invinge pe viitor...nu iti pierde speranta, pentru ca atunci pierzi totul!...nu te intreb nimic, daca simti nevoia sa vorbesti, sunt aici. Ceea ce vreau sa stii este ca sunt, noi suntem cu tine alaturi de tine si orice ar fi suntem macar pentru o vorba buna si un gind frumos!"

MariaB eu nu compar suferintele oamenilor.De ce?Pentru ca fiecare le traieste cu o anume intensitate ,intr-un anumit context al vietii.Nu pot sa spun cum e mai greu.Sa ajungi sa inveti din nou sa traiesti pentru tine la 37 de ani sau...Eu am trait prin ei si pentru ei.Acum simt ca universul meu este spulberat in toate cele patru puncte cardinale.Incerc sa readun pentru a nu stiu cata oara fir cu fir ceea ce credeam ca ar fi castelul meu interior.Trebuie sa invat sa spun:Nu!,sa hotarasc pentru viitorul meu.Ma simt ca pe o nava in deriva.Asta este realitatea mea.

Nu ma deranjeaza cu absolut nimic exprimarea libera a parerii fiecaruia dintre voi.Ma bucur ca am putut deschide sufletele voastre chiar si cu durerea mea.Nu va feriti sa va spuneti pasurile.Nu consider acest topic doar al meu.

Cu prietenie tuturor,AnMar.

Suntem alaturi de tine Drag Suflet!

Intr-adevar, sa-ti pierzi copilul e cea mai mare durere. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi (am si eu un baietel si nu mai concep viata fara el). Condoleante si putere sa-ti dea Dumnezeu...

Nu stiu cu ce te-ar putea ajuta dar... Am o prietena care a fost foarte incercata in ultimii ani. A divortat de sotul ei, la un an i-a murit baiatul de 17 ani si la doua luni dupa baiat, i-a murit si tatal. M-a uimit prin taria cu care a mers si merge mai departe. Si astazi ii mai este dor de fiul ei, au avut o relatie minunata. Dar pot spune cu toata convingerea ca numai credinta si rugaciunile au ajutat-o sa treaca peste momentele grele.

Intr-una din zile discutam cu ea si mi-a spus ca fiecare dintre noi are o menire si daca ea inca nu a murit dupa toate cele intamplate, inseamna ca mai are lucruri de facut pe aceasta lume. Poate ca vi se pare ciudat , dar mie mi se pare un lucru extrem de adevarat.

E greu, dar trebuie sa mergi mai departe. Oricat de nedrept si dureros ar fi, atata timp cat inca mai existam, trebuie sa mergem mai departe! Sa-ti dea Dumnezeu puterea si intelepciunea necesara pentru a merge mai departe.

AnMar a scris:

Teodor al doilea baiat al meu a murit pe 9februarie ,joia trecuta.Am trait 14 ani doar pentru ei,cei doi copii ai mei,uitand ce inseamna a trai pentru mine.Incerc sa-mi recladesc valorile,sa ma regasesc in intunericul unei vieti care acum in aceste clipe apasa ca un capac de plumb peste tot universul meu.

Am sperat pana in ultima clipa ca voi putea sa-l smulg din ghearele mortii dar soarta ii era pecetluita.

Ce voi face de acum inainte e o imensa intrebare pentru mine...

...regrete...ceva din noi se rupe de fiecare data cand, pierdem pe cineva drag...insa,nu murim odata cu ei!

a...si sa stii ca nu trebiue sa/ti recladesti valorile...ci, doar sa le consolidezi...

Ba da raulmaniac,trebuie sa le recladesc pe unele dintre ele pentru ca sunt multe pe care le-am subordonat sau le-am eliminat in viata mea ca mama a celor doi baieti. Ei erau pe primul loc in fata a orice trecea prin calea vietii mele. Nu stiu daca ma poti intelege. Poate ca par exagerata dar asa am trait toti acesti ani.

Am incercat de cateva zile sa-ti scriu, dar am gasit cuvintele oamenilor prea meschine...sa poata exprima stupoarea...regretul...tristetea...solidaritatea...afectiunea...incurajarea...

asa ca in astfel de crize existentiale nu trebuie sa cadem prada deznadejdii, ci sa privim in sus, si sa ne aplecam urechea spre Cuvantul lui Dumnezeu.

Imi cer iertare acum pentru ce o sa te intreb: copiii tai credeau in Dumnezeu? Poate vei gasi intrebarea mai mult decat deplasata, dar eu cred ca raspunsul e esential.

<< Adevarat, adevarat va spun, ca cine asculta cuvintele Mele, si crede in Cel ce M'a trimis, are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata. >> ( Ioan 5:24 )

<< Nu va mirati de lucrul acesta; pentru ca vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui ,

si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele vor invia pentru viata,; iar cei ce au facut raul vor invia pentru judecata. >> ( Ioan 5:28 )

<< Cine crede in Mine din inima lui vor curge rauri de apa vie, cum zice Scriptura >> (Ioan 7:38 )

Cred ca te-ar ajuta foarte mult daca ai citi Iov , din Vechiul Testament ; daca nu ai, as putea sa-ti ofer eu.

Ce as putea sa spun sa-ti alin putin durerea( pe care nici nu indraznesc sa mi-o inchipui) , e ca o nenorocire mult mai mare , fara nadejdea mantuirii , este pe capul parintilor ai caror copii s-au sinucis...

(numarul acestora e intr-o crestere alarmanta )

Sunt alaturi de tine.

Doamneeeeeeeeeeeeee, de ce?

cuvintele sunt de prisos pentru a exprima ce simt acum, cand am vazut acest topic....sper sa iti dea Dumnezeu putere pentru a ramane pe linia de plutire.

Dar cum poti sa te regasesti cand iti pierzi ambii parinti -la o varsta foarte tanara- in acelasi an (mama- in ianuarie si tatal in martie) , bunica ti-e grav bolnava si batrana si alte rude nu ai?

Uneori ( a se citi tot timpul) am impresia ca nimeni nu ma intelege.Sau poate chiar asa e.

Condoleante ,si pot spune ca stiu prin ce treci. Am avut 2 baieti gemeni care mi-au murit dupa 10 zile .E sfisietor.Pot sa-ti mai spun ca nimeni si nimic nu o sa-si umple golul din suflet.Eu am avut puterea sa o iau de la capat ...si acum am 2 fetite gemene ,mari cu care ma mindresc.Cred ca poti sa o faci si tu .E greu ,stiu ....ce mai pot spune ...sunt alaturi de tine