Vesnic

Finnian a scris:

Cred ca am fost invatati sa ne sabotam singuri dpdv al relatiilor sufletesti prin impulsul de a le asocia neaparat cu cele fizice. Nu cred ca e cineva de vina pentru ca se simte asa, e un reflex al vremurilor noastre, cand comunici frumos cu o persoana de sex opus apropiata ca varsta (presupun ca si varsta conteaza)sa iti pui astfel de probleme. Nu stiu cine a indus oamenilor impresia ca nu pot avea mai mult de o asemenea conexiune spirituala la un moment dat si ca cel cu care o stabilesti trebuie sa fie alesul din toate punctele de vedere.

Noi avem des perceptia cum ca relatia spirituala e faza de inceput iar cea fizica e punctul final, intensitatea maxima.De asta selectam o persoana dintre toate cele cu care avem relatii sufletesti frumoase, pentru a atinge nivelul fizic de apropiere.

In realitate insa, daca ne gamdim bine,relatia spirituala e punctul final si e de mai multe feluri, nu e nevoie sa amestecam merele cu prunele. Relatii spirituale putem avea cu zecile, daca pur si simplu lasam la usa orice alt fel de gand cu acele persoane si interactionam cu ele la un nivel neafectat de orice fantezii fizice. E un mod de a privi viata cu totul lipsit de complicatii. Asa nu ne mai indepartam de oameni de teama inconstienta ca s-ar putea sa avem alte ganduri cu ei, pentru ca excludem din start acele ganduri, definim din start natura posibilei noastre relatii.

Am observat si pe forum dileme legate de asta, o persoana care simte ca se apropie de alta si se sperie de asta ca si cand consecintele firesti ar consta intr-o relatie fizica, eventual casatorie samd. Cred ca e de vina preconceptia cum ca oamenii in general nu trebuie sa fie apropiati intre ei, nu trebuie sa isi comunice ganduri sau sentimente adanci decat daca au acel tip de relatie. De aici si teama multor persoane ca prea se inteleg bine cu x, oare ce se intampla intre ei? Apropierea si comunicarea sunt ceva uman, firesc, lucruri care depasesc bariere ca sexul, varsta, nationalitatea etc. Sau ar trebui sa fie, ar teebui sa genereze bucurie, nu teama. Zic eu.

Alt paradox este ca oamenii implicati intr-o relatie au uneori o perceptie rasturnata asupra firescului comunicarii si astazi sunt mai degraba gelosi pe comunicarea dintre partener si o alta persoana decat pe un eventual contact fizic, considerand ca sufletul acelei persoane le apartine intr-un fel. Lasand la o parte cutume, religie etc, realitatea biologica e ca monogamia e foarte sanatoasa dpdv fizic si al reproducerii. Dar in mod bizar multi astazi ar prefera sa fie inselati fizic de 2 ori pe saptamana decat sa creada ca partenerul interactioneaza sufleteste cu alte persoane, moment in care devin foarte gelosi.

Doi oameni nu vor corespunde niciodata 100% dpdv al ideilor, aspiratiilor, preferintelor. Interactionand cu altii ne dezvoltam, evoluam. Nu trebuie sa fie ceva vinovat sau generator de confuzii.

Toate punctele din lume n-ar fi suficiente pt. ceea ce-ai spus tu. :flowers:

Typhon a scris:

Cred ca dragostea nu ar trebui sa excluda datoria si loialitatea, caci in fond oricine se poate inflacara si sa spuna ca iubeste, cat timp nu trebuie sa faca nimic pentru asta. Dragostea fara datorie, e nestatornica, supusa iluziilor efemere, si mereu e amenintata de instinctele de moment. Daca nu exista si un simt al datoriei fata de tine insuti, in primul rand, si loialitate pentru sentimentele tale, nu poti spune ca esti capabil de dragoste. Parerea mea.

A nu se confunda cu datoria fata de cineva anume, datoria de-a fi loial unui om in conditiile in care aceea relatie nu exista decat in mintea ta.

ar trebui = conditionare. Nu admiri o floare pt. ca trebuie, o admiri pt. ca-ti place.

Kilkoana a scris:

Nu ar fi niciodata invitat sa ia locul nimanui. Dar e posibil sa ai dreptate, distanta intotdeauna ajuta la idealizare.

E drept ca distanta ajuta la idealizare, dar la fel de drept e ca daca ai face eforturi in a o micsora ai realiza ca ceea ce credeai ca poate fi realizabil, chiar devine realizabil.

Nu iubesti pentru ca trebuie, iubesti pentru ca iubesti. :) Nu e chiar conditionare, e consecventa.

Kilkoana a scris:

Pot doi sa te faca sa te simti tu insati?

Te pot ajuta sa iti descoperi acele parti din tine ce iti erau necunoscute.

P r o z a c a scris:

ar trebui = conditionare. Nu admiri o floare pt. ca trebuie, o admiri pt. ca-ti place.

De ce trebuie sa ne bagam degetele in ochi pentru amanunte cand putem sa vedem esenta?

P r o z a c a scris:

Te pot ajuta sa iti descoperi acele parti din tine ce iti erau necunoscute.

Ideal ar fi ca autoanaliza sa fie treaba fiecaruia, sa nu o lasam pe seama partenerului. :) Ar fi mai sincera o relatie in care fiecare isi stie treaba, si lupta pentru partea lui.

Eu cred ca Finian a spus tot ce putea fi spus pe marginea acestui subiect, ca orice adaugire ar fi inutila. Acum, depinde ce-a inteles fiecare, desigur.

Chiar a spus, si se rezuma tot la faptul ca omul sufera pentru ca isi face asteptari aiurea, sau are prejudecati. Deci de-asta e bine ca fiecare om sa-si faca autoanaliza, sa fie loial sentimentelor lui, si nu prejudecatilor sau instinctelor de moment. :)

Typhon a scris:

Chiar a spus, si se rezuma tot la faptul ca omul sufera pentru ca isi face asteptari aiurea, sau are prejudecati. Deci de-asta e bine ca fiecare om sa-si faca autoanaliza, sa fie loial sentimentelor lui, si nu prejudecatilor sau instinctelor de moment. :)

Finnian a scris:

Cred ca am fost invatati sa ne sabotam singuri dpdv al relatiilor sufletesti prin impulsul de a le asocia neaparat cu cele fizice. Nu cred ca e cineva de vina pentru ca se simte asa, e un reflex al vremurilor noastre, cand comunici frumos cu o persoana de sex opus apropiata ca varsta (presupun ca si varsta conteaza)sa iti pui astfel de probleme.

Experienta si viata arata omului multe. Nu stiu cate relatii sufletesti intre doua persoane de sex opus raman doar la acest stadiu, dar banui ca din totalul lor nu multe.

Noi avem des perceptia cum ca relatia spirituala e faza de inceput iar cea fizica e punctul final, intensitatea maxima.

Asta era pe vremuri. Azi relatiile fizice influenteaza mult pe cele sufletesti si uneori sunt inceputul nu finalul.

Relatii spirituale putem avea cu zecile, daca pur si simplu lasam la usa orice alt fel de gand cu acele persoane si interactionam cu ele la un nivel neafectat de orice fantezii fizice.

Am observat si pe forum dileme legate de asta, o persoana care simte ca se apropie de alta si se sperie de asta ca si cand consecintele firesti ar consta intr-o relatie fizica, eventual casatorie samd. Cred ca e de vina preconceptia cum ca oamenii in general nu trebuie sa fie apropiati intre ei, nu trebuie sa isi comunice ganduri sau sentimente adanci decat daca au acel tip de relatie. De aici si teama multor persoane ca prea se inteleg bine cu x, oare ce se intampla intre ei? Apropierea si comunicarea sunt ceva uman, firesc, lucruri care depasesc bariere ca sexul, varsta, nationalitatea etc. Sau ar trebui sa fie, ar trebui sa genereze bucurie, nu teama. Zic eu. Alt paradox este ca oamenii implicati intr-o relatie au uneori o perceptie rasturnata asupra firescului comunicarii si astazi sunt mai degraba gelosi pe comunicarea dintre partener si o alta persoana decat pe un eventual contact fizic, considerand ca sufletul acelei persoane le apartine intr-un fel. Dar in mod bizar multi astazi ar prefera sa fie inselati fizic de 2 ori pe saptamana decat sa creada ca partenerul interactioneaza sufleteste cu alte persoane, moment in care devin foarte gelosi.

Eu una m-as simti total pe langa si aiurea de tot daca persoana de langa mine pe care o iubesc ar intretine realtii spirituale, sufletesti cu vreo alta sau alte femei. Cum te-ai simti tu, daca sotul sau iubitul tau si-ar impartasi gandurile, sentimentele adanci, alteia si nu tie ? Ti-ar place ca el sa aiba un raport special cu o alta femeie, sa traiasca mental intr-o lume a lor unde numai ei se inteleg unul pe altul, pe cand tu esti total pe dinafara ? Sau daca nu pe dinafara, sa il imparti sufleteste cu alta ? Sincer.

Cat despre punctul doi, prefer sa nu fiu inselata in nici un mod, dar daca as avea de ales sa zicem asa, as alege inselatul fizic o data, de doua ori, decat cel sentimental. Poate pe ala fizic as putea sa-l depasesc mai ales daca mi s-ar spune celebra fraza " Baby, ea nu a insemnat nimic pentru mine. A fost o noapte si doar atat". Dar in schimb sa stiu ca persoana pe ca o iubesc si care cred ca ma iubeste, nutreste sentimente romantice pentru altcineva, asta ar fi mai dureros si mai rau decat o noapte de pur sex cu ea.

Poate sunt eu bolunda in cap, dar eu cred ca partenerul de viata iti este nu numai iubit dar si cel mai bun prieten, caruia i te poti destanui, cu care poti vorbi deschis, care sa te sprijine si pe care sa-l sprijini no matter what, fara sa fie nevoie de a treia roata sufleteasca la caruta. Fizic sau sentimental...more than two is a crowd.

Teoretic poate suna bine si altruist ce spui tu. Practic nu.

P r o z a c a scris:

Eu cred ca Finian a spus tot ce putea fi spus pe marginea acestui subiect, ca orice adaugire ar fi inutila.

Ete na.

P r o z a c a scris:

E drept ca distanta ajuta la idealizare, dar la fel de drept e ca daca ai face eforturi in a o micsora ai realiza ca ceea ce credeai ca poate fi realizabil, chiar devine realizabil.

Totul este realizabil,is convinsa.

Eu ma intrebam doar ce eticheta sa ii pun si din perspectiva faptului ca intre noi a fost si o aventura sexuala,urmata de cativa ani de mentinere a relatiei, care a devenit din ceea ce era in una doar de vorbit. Insa este comunicat ca intre noi exista inca atractie fizica,care acum este cumva periculoasa. Linistitor este ca ne vedem din ani in pasti si prin internet nu putem face sex.

Pana la urma situatia asta, doar eu pot decide cum evolueaza.

De acord ca postarea lui Finnian este absolut superba si a facut o sinteza buna pe baza datelor limitate prezentate in aceasta postare. Anumite amanunte ori sunt neimportante ori le-am exclus intentionat ca sa nu complicam datele.