M-am gandit foarte mult la ce mi-ai scris aseara. Facand o introsepctie am realizat ca ai dreptate: mi-am pierdut complet increderea in mine!
si nici nu pot avea pace cu Dumnezeu cum spui tu. Paradoxal, desi sunt fascinat de Dumnezeu, religii si spiritualitate, il urasc pe Dumnezeu (daca exista). E infricosator dar asta gasesc in interiorul meu.
Mi-am dat seama ca mi-am pierdut total increderea in mine, in viata, in oameni pentru ca sunt sigur ca nu o sa imi gasesc loc de munca si privind realist asa e.
E si vina mea, daca vrei poti spune ca sunt orgolios, ca n-am stiut sa ma smeresc.
Prietenii mi-au spus de mult timp sa nu mai tin cont ca am studii superioare si master si nici ca am lucrat in multinationala in Bucuresti si sa accept orice job.
Mi-a fost greu sa accept si am refuzat niste oportunitati poate la momentul respectiv.
In provincie e mult mai greu sa gasesti de munca (mai ales pe criza asta !) decat in Bucuresti. Dupa cate am vazut nici in Bucuresti nu mai e ce a fost odata. am cont pe bestjobs.ro si ejobs.ro si vad anunturile si concurenta de pe piata muncii.
Cand am venit din Bucuresti eram terminat psihic. Muncisem intr-o nationala pe branci vreo 2 ani. Eram epuizat nervos. La 28 de ani devenisem carunt. A mai fost si divortul care a pus capac plus problemele de sanatate. Atunci a fost prima data cand m-am gandit serios la sinucidere intrucat mi-am dat seama ca sunt o epava si nu mai am loc pe nicaieri.
Am fost las si nu am mers pana la capat. De ceva timp imi pare sincer rau ca nu am avut curajul sa comit suicid. Singurul lucru care ma tine e gandul ca mama ar innebuni sau ar intra in pamant daca as face asa ceva.
Am acceptat si umilinta si mi-am gasit un loc de munca sub potential, platit destul de prost pana a venit criza si am fost dati afara cativa oameni.
Acum chiar am decis sa accept orice loc pentru ca ma imping conditiile, dar nu mai gasesti nici macar asa.
in multe parti mi s-a spus ca CV-ul meu e prea bun pentru post.
am sters din CV educatia si exprienta profesionala. am renuntat la atatia ani. presupun ca nu am facut decat liceul. dar nici asa sa nu gasesti nimic?
De multe ori vad din camera pe geam oameni care cauta prin gunoaie si imi zic ca asa o sa ajung si eu pentru ca anii au trecut, experienta nu prea am, vechime nu, venituri nu si perspectivele sunt sumbre.
in perioada asta e si mai greu ca vin sarbatorile si toti spun ca nu mai angajeaza.
am incercat si vanzator intr-o alimentara, dar mi-a spus patroana ca nu angajeaza decat femei- politica firmei. asta era singurul loc de munca disponibil prin preajma.
Sunt sigur ca nu ma angajeaza nimeni la CV-ul meu, ca am multe pauze si astea sunt problemele care se pun la interviuri.
Am momente cand ma cuprinde o disperare!
Legat de ce spunea cineva ca nu l-am cautat pe Dumnezeu si sa inteleg cauzele pentru care mi se intampla totul!
M-am gandit la karma, apoi la pacatele parintilor sau neamului (cum se spune in ortodoxie) apoi la pacatele mele.
Am incercat si ceva yoga, dar prea putin pentru ca Biserica interzice asemenea practici.
Am inceput sa particip la slujbe, sa fac ce se cere in masura in care pot. Am donat si bani.
As dori sa nu fi fost obsedat atat de mult de Dumnezeu! Poate daca eram ateu eram mai fericit! Poate! Desi nu cred. E posibil ca eu sa fiu o eroare a Naturii sau Universului.
Nu cred ca o sa ii cer banii inapoi. Chiar daca as vrea sa o fac, nu cred ca as putea deschide gura sa spun asa ceva. Nu e vorba numai de rusine, dar si de demninatatea mea de om. Nu cred ca as putea, chiar daca as vrea. E oricum trist ca am ajuns sa imi pun problema asta. Am decazut destul de mult. Pana unde sa mai cad?
