Marinel a scris:
Voi începe cu a treia întrebare.
Aproape întreaga cantitate de apă din izvoarele obişnuite (poate peste 99,9%) provine din precipitaţii.
Deci...

Mica poiana defrisata indicata de degetul rosu din imagine, este captarea unui izvor ce alimenteaza comuna Fundata de cand exista ea. Sageata arata laocul Cabanei Vf Omu, 2505 m alt. Si pe drumul spre ea, undeva sus, exista un izvor.
Bun, uita-te de jur imprejur si spune-mi unde pote sa se acumuleze apa din precipitatii astfel incat de x y z ani din izvor curge apa cu debit constant, indiferent de anii secetosi ori foarte ploiosi.
Fa un desen in sectiune si arata-mi traseul apei. Izvorul in cauza este aproape in varful muntelui!
Marinel a scris:
În interiorul muntelui există numeroase fisuri unele destul de largi datorită acţiunii de dizolvare a apei, în care apa se acumulează. Dacă facem un foraj, apa poate să găsească un nou drum prin care să iasă, de aici şi numeroasele legende despre oameni care au dat cu bâta în stâncă şi de acolo a ţâşnit apă. Din izvoarele obişnuite poate ieşi chiar apă din precipitaţiile căzute cu luni în urmă. Însă izvoare chiar pe vârful cel mai înalt al unui masiv munots nu există. Ele sunt cu câteva zeci de metri mai jos.
Este foarte rational ce spui tu, insa te invit la o plimbare pe munte si ai sa te convingi ca sunt izvoare care nu functioneaza conform cu princip vaselor comunicante.
Basca debit constant indiferent de precipitatii, basca durata de viata extrem de lunga.
Marinel a scris:
Fireşte că nu poate fi "topit" de fapt doar calcarul, ci ar trebui să fie afectate şi rocile din jur, lucru care iarăşi nu este vizibil la Postojna şi nici în majoritatea celorlalte peşteri.
Nu îmi dau nici acum seama cum îţi imaginezi formarea peşterilor în modul clasic, descris în manuale, dar anumite remarci mă conduc la ideea că nu ai înţeles foarte bine mecanismul. Acţiunea principală a apei este cea de dizolvare, cam aşa cum au descris Vemans şi Lynxul. Deci apa încărcată cu codoi circulă prin fisurile calcarului. Stop. Concentraţia de CO2 este în funcţie de presiune şi temperatură, aşa cum poţi vedea la sifoane sau la şampanie (tot se apropie Revelionul). Cu cât apa e mai rece şi are presiune mai mare, poate înmagazina mai mult CO2 şi are caracter mai acid. Mai departe ştii ecuaţia cu transformarea carbonatului de calciu în bicarbonat de calciu, care este solubil şi poate fi transportat de apă în soluţie. Acolo unde presiunea scade, temperatura creşte, sau dioxidul de caron se pierde din alte motive, se produce precipitarea carbonatului de calciu. Astfel se formează, de exemplu, speleotemele (stalactite, stalagmite şi alte formaţiuni carstice). Însă chiar şi apele care au ieşit de mult din masivele calcaroase mai conţin mult carbonat de calciu.
Mai departe. Infiltrarea apei se face de cele mai multe ori vertical, rezultând avenurile, iar ulterior circulaţia de face pe orizontală. La început apa circulă sub presiune, iar dizolvarea este mai intensă, iar apoi apare o suprafaţă liberă şi peştera devine accesibilă, deşi de multe ori accesul necesită echipament de scafandru. Peştera se adânceşte încetul cu încetul. Apoi, e posibil ca apa să-şi găsească un drum la un alt nivel, galeria iniţială rămânând suspendată. Majoritatea peşterilor se desfăşoară astfel pe mai multe etaje, unele active, în care apa continuă să acţioneze, altele fosile, mai sus. în general acestea sunt cele deschise publicului.
"Peșterile-geode. În rocile vulcanice, în timpul consolidării topiturilor ce iau naștere în scoarță, se formează bule gigantice de gaze sub presiune." Wikipedia,
care, imi imaginam eu, se insira prin magma, ocolind zonele mai putin lichefiate si stau acolo pana cand magma se topeste.
QED!
Data viitoare cand vei vizita Postoina, aminteste-ti de vorbele mele si incearca sa-ti imaginezi ambele procese, de dizolvare ori 'cofraje' din bule de gaz. Probabil ca ai sa-mi dai dreptate. :)
Marinel a scris:
Acest proces este frecvent în regiunile periglaciare. Ceea ce contează în primul rând aici este frecvenţa ciclurilor de îngheţ-dezgheţ, care pot da naştere grohotişurilor, aşa cum se vede la noi în jurul vârfurilor înalte din Alpii Transilvaniei (Negoiu, Vînătoarea lui Buteanu, Moldoveanu, Peleaga, Retezat, etc.). În cazul cheilor însă acest proces este unul cu totul secundar, în special datorită faptului că ciclurile gelivale (îngheţ-dezgheţ) sunt mult mai rare sub apele râurilor faţă de versanţi. Apoi, chei se formează şi acolo unde nu există deloc fenomenul de îngheţ şi sunt identice celor din România. Aşa cum spunea Lupini, în spaţiul montan eroziunea este aproape exclusiv verticală, datorită pantelor mari şi a transportului intens. Versanţii sunt puternic înclinaţi. Dacă nu sunt verticali, cum sunt în cazul cheilor, este din cauza altor procese de versant - mai ales prăbuşiri sau alunecări de teren. În cazul calcarului, coeziunea mare face ca pereţii să se menţină aproape verticali pe distanţe mari.
Marinare, banuiesc ca iti place apa, altfel nu ti-ai spune asa, nu? :)
Da' totusi...
Pentru ca cheile sa fie rodul frecarii apei curgatoare de stanca, as vrea sa incercam - nu chiar sa calculam - ci doar sa vizualizam cantitatea de apa necesara sa taie in stanca calcaroasa adancimi de chiar 2-300 m!
O 'formula' ar trebui sa ia in considerare volumul stratului de apa care realizeaza frecarea unui milimetru de roca, plus apa de deasupra stratului 'abraziv' care curge si ea la vale fara sa se atinga de stanca, totul de multiplicat cu 300000 mm (300 m); coeficienti de majorare care sa reflecte viteza cu care curge apa ("ape repezi"), partea de apa pierduta prin infiltratii si evaporare samd.
Toata aceasta cantitate de apa trebuie inmultita cu secundele (debit de mc/s) milioanelor de ani in care s-au format (milioane care de altfel servesc stiintei - in general - ca argument suprem pentru a lasa fara cuvinte pe cei ce se indoiesc de tot felul de fenomene cum ar fi chiar evolutia vietii :)).
Bun, acum, daca ai urmarit cu atentie ecuatia de mai sus, trebuie sa fii de acord ca se obtine un debit colosal de apa. Nu vreau sa ma risc in aproximari, dar nu m-ar mira sa se apropie de volumul Marii Negre :)...
Si atunci ma intreb, de unde Big Bang (Dumnezeu), atata apa/ghetar cocotat pe un munte atat de mic? Pe o creasta deabia formata...
Prin comparatie, Marinare draga, poti vedea soselele distruse in primavara de inghetul de peste iarna, vezi gresia de pe terasa explodata, vezi borduri macinate.
Si atunci poti vedea cum un debit mic - conditie necesara, ptr ca altfel nu ar ingheta -, un izvoras micut ce curge la vale, poate taia fara probleme adancimi de sute de metri prin stanca muntelui, in mai putin de cateva milioane de ani, apa lui inghetand si dezghetandu-se chiar de mai multe ori intr-o singura iarna, infiltrandu-se si dislocand bucati de stanca, purtate mai apoi de suvoi la vale...