dark_light a scris:n-am facut pe nimeni cretin...inca. si nici n-am de gand sa schimb parerea cuiva sau sa salvez pe cineva. fiecare face ce vrea cu propria viata, in fond de ce sa ma agit eu daca vecinul de palier scanceste dupa o fusta si pe urma sare-n gol de la etaj? el ar trebui sa se agite pentru urmarile actului sau. faptul ca o face sau nu tine de numarul total de neuroni functionali.aici amesteci lucrurile. stiu ca ai nervi, dar hai sa le discutam pe rand, ca altfel iese un mare ghiveci.
vorbim despre sinuciderea din dragoste, de acord?
dreptul sa masor suferinta mi-o da experienta. ca mai toata lumea, si eu am trecut prin crunte deceptii in dragoste. stii cum e sa te desparta garda la aeroport de omul iubit? stii ca tu pleci, stii ca el trebuie sa ramana si ca n-o sa va mai vedeti, cel putin nu in formula "impreuna". si asta e o nimica toata...
buuun. am ajuns acasa si am suferit. o luna, doua, trei. m-am uitat pe geam si am masurat distanta de la pervaz la asfalt. pe urma m-am uitat lung dupa metrou.
dupa care m-am uitat in ochii parintilor si abia atunci mi s-a rupt sufletul in doua ! era atata durere muta la vederea felului cum imi iroseam viata, incat am realizat ca ei nu meritau sa ii tratez asa. m-au dorit, m-au iubit, m-au crescut cu mii de sacrificii. iar eu le datoram dreptul meu la o viata frumoasa. asa ca am multumit in gand pentru clipele de fericire pe care le traisem si mi-am pus speranta in aparitia altora.
am spus-o nu ca gluma, ci pentru ca intrebarea pusa de tine nu-si avea rostul. daca vrei raspuns, du-te si intreaba-i pe cei in cauza. de ce te-ai suparat?
ti-ai dorit vreodata un copil? daca da, atunci sari peste ani si imagineaza-te intrand pe un forum unde acel copil spune "In final daca e sa ne gandim nu ne-a intrebat nimeni si pe noi daca vrem sa ne nastem. De ce??". dupa care spune-mi ce simti.
iar daca nu despre asta era vorba in fraza ta, atunci explica-mi ce ai vrut sa spui. admit ca se poate sa fi interpretat gresit.
de ce fiecare om are senzatia ca drama lui e unica si irepetabila? cand eram mica si ma lamentam pentru nimicuri ca si cum ar fi venit apocalipsa, mama avea o vorba: "chiar crezi ca lumea a inceput cu tine?".
sinuciderea o pot accepta in unele cazuri absolut disperate si extreme. suferinta din dragoste nu este una dintre ele.
Fiecare sufera in felul lui...daca tu nu ai simtit ca vrei sa mori dupa pierderea cuiva drag nu inseamna ca toti trebuie sa simta la fel si sa sufere la fel. Nici eu nu gandesc ca as putea face asta si ca suferinta ar putea fi atat de mare incat sa-mi iau zilele dar asta nu inseamna ca cei care o fac sunt tampiti. Asta vor sa o faca...asta sa fac. E treaba lor. Mie mi-a murit cineva drag si nici nu am plans si nu am simtit nimic mult timp, asta nu inseamna ca e ceva normal sau ca asta se intampla tuturor. Altii intr-un moment de ratacire se sinucid pt ca asa simt ei ca ar putea pune capat suferintei. Nu putem masura suferinta, fiecare avem experienta pe care o avem si suntem subiectivi.
In alta ordine de idei, nu sunt nervoasa pt ca nu am de ce....am ani de zile de stat pe forumuri si daca m-as enerva la fiecare "atac" atunci ar fi trebuit sa ma tratez zilnic. Ma deranjeaza doar acei atotstiutori care nu accepta ca si altii au pareri care se intampla sa nu coincida cu ale lor.
Intrebarea "pe mine m-a intrebat cineva daca vreau sa ma nasc" nu era o intrebare izvorata din nu stiu ce depresie sau suparare, intamplator nu am nici una acum dar e o intrebare pe care si-au pus-o altii cu mult mai multa carte si neuroni inaintea mea.
Ca sa nu mai continuam cu asta si sa punem capat disputei spun asa. Respecta pe ceilalti si parerile lor daca vrei sa fii respectata (acum am inteles ca esti femeie).
pentru tine si scuzele mele daca totusi te-am suparat. n-a fost nici pe departe intentia mea.