Un idealist isi poate spune si invers: daca as cunoaste si altceva decat deriva, poate ar functiona pentru mine. Merita sa incerce. Bineinteles ca nu stie ce presupune asta si de aceea va avea unele esecuri in continuare. Dar este cum spui tu, unele tendinte nu le poti schimba, doar alegerile le faci in mod constient. Fiecare isi asuma ceea ce este si traieste cu sine, ceea ce este o continua provocare.
Cat de rau e sa fii un om sensibil si sufletist?
Început de Loneheart, Mie 9 nov 2011 · 236 răspunsuri · 20.880 vizualizări
E o mica diferenta intre idealism si genul asta de problema. Idealism nu implica sa fii masochist sufleteste. Idealismul e o valoare, un mod de-a privi lucrurile, pe cand problema amicului initiator ( si a multor oameni ) se trage mai mult de la lipsa constientizarii. Celebra vorba "cine nu cunoaste istoria e condamnat sa o repete" e valabila si in plan personal. Intradevar, multi oameni ajung idealisti din cauza confortului pe care acest stil il ofera. Sa traiesti in certitudini, sa fii stapan pe propria ta realitate, sunt lucruri care ne dau siguranta. Din pacate, ignora anumite lucruri fundamentale, si atunci e prea usor sa deviezi spre patologic. Dar cine isi controleaza trairile poate face multe.
Eu nu cred ca exista oameni care prefera sa sufere, masochisti, cred doar ca exista conflicte interne atat de bine ascunse ca se vad neputinciosi in fata trairilor lor oscilante. Unii numesc acest lucru script, altii complex, dar in principiu e doar dezvoltare afectiva defectuoasa. Nimeni sau nimic nu e cu adevarat pierdut, solutii se pot gasi. Dar cum spuneam, trebuie cunoscuta "istoria".
Bineinteles ca se poate. Orice se poate in momentul in care reusesti sa-ti controlezi trairile. Problema nu e daca sunt solutii. Problema e daca esti dispus sa le aplici si sa perseverezi in ele pt ca, de cele mai multe ori, subiectul recidiveaza si ii e mai comod in starea cu care a fost obisnuit, chiar daca de fapt isi face mai mult rau.
Cine isi da seama cu adevarat ca isi face rau, se mobilizeaza. Totul cere efort, dar nu trebuie sa se faca schimbarea pe loc. Totul trebuie pe etape, in pasi mici.
Editat Joi 24 nov 2011 16:40
De multe ori in viata reala, odata cu varsta se rezolva problemele astea, pe mai multe cai. Odata ca sensibilitatea se toceste, omul invata sa iti moduleze sentimentele, sa fie mai rational, si partenerii de cele mai multe ori, nici ei insisi, odata cu varsta nu mai sunt atat de radicali si reci, asa ca relatiile mai mature, sunt de cele mai multe ori, mult mai putin aducatoare de suferinta. Implicatiile de diverse tipuri sunt mai mari mai tarziu, dar suferinta sufleteasca, e mai redusa. Nu prea vezi oameni in toata firea varsand lacrimi dupa cineva, oricum nu ca in adolescenta. Din cate am putut eu vedea in jurul meu, oamenii care au fost sensibili in prima tinerete, mai tarziu au ajuns sa aiba si ei relatii foarte rezonabile, stiu aprecia partenerul si sunt apreciati la randul lor.
Experienta moduleaza afectivitatea, in caz ca e exagerata, si omul invata sa se muleze si dupa ratiune.
Nu neaparat cere efort. Ma rog, vb dpmdv. Am ajuns la concluzia, ca se poate intampla ca si sufletul sa ajunga la o limita. In sensul in care, se autoeduca in timp si chiar daca in prima faza sentimentele sunt intense, tind mai rapid spre aplatizare si constientizare, daca in urma ai o serie de suferinte pe plan sentimental (ca despre asta e vb aici).
De aceea eu spun ca e de preferat sa lasi ca sentimentele sa treaca prin tine o perioada. La fel si suferinta poate fi foarte utila. Cu cat suferinta e mai mare si o simti mai intens la un momentdat, cu atat mai mult sufletul se caleste mai repedesi e pregatit pt urmatoarea experienta.
Editat Joi 24 nov 2011 16:55
De-acord cu asta. Daca aceasta atitudine e cuplata si cu credinta ca se pot schimba lucrurile, e totul foarte bine. Nu, suferinta nu e inutila, sau rea deloc. Cand calesti otelul, il bagi si in foc, si in apa rece.
Typhon a scris:Daca aceasta atitudine e cuplata si cu credinta ca se pot schimba lucrurile, e totul foarte bine.
Asta e inca o problema. Cand sufar nu reusesc sa ma conving pe mine insumi ca poate fi, ca VA FI mai bine, nu reusesc decat foarte greu sa ma mobilizez.
Desi privind in urma, intotdeauna am constatat o evolutie fata de precedenta relatie. In principiu as putea spune ca relatiile au fost tot mai potrivite. Dar unele greseli le-am repetat si abia acum am devenit constient de ele. Precis mai sunt si altele pe care inca nu le constientizez.
Iar ultima relatie cred ca m-a "solicititat" putin peste capacitatile mele din acest moment. A fost tot un dus rece/unul cald pana m-a zapacit de tot.
Asta, combinat cu instabilitatea mea emotionala (daca o pot numi asa) m-a tras si ma trage in jos de multe ori.
Ba in cazul unei greseli constientizate ulterior, mai am si sentimentul de vinovatie fata de femeie, chiar daca pe ea o doare la bascheti de ceea ce simt eu.
Sunt cam varza in acest moment. Nu mai pot discerne binele de rau. Sunt ca si cand recitesti materia in al 12-lea ceas inaintea unui examen.
Probabil v-ati dat si voi seama in tot acest timp, am momente cand ma simt mai mult decat optimist, parca as veni cu forte proaspete dintr-un concediu, apoi inexplicabil imi pierd toata increderea si ma intorc la vechile "probleme", de parca nu mai exista nici aer, nici apa, nici lumina in jurul meu.
Prea imi pasa de tot ce se intampla cu ceilalti, prea le pun toate la suflet. De aici a pornit si topicul. Asta nu e comportament de barbat.
Editat Joi 24 nov 2011 18:23
Loneheart a scris:Asta e inca o problema. Cand sufar nu reusesc sa ma conving pe mine insumi ca poate fi, ca VA FI mai bine, nu reusesc decat foarte greu sa ma mobilizez.
Desi privind in urma, intotdeauna am constatat o evolutie fata de precedenta relatie. In principiu as putea spune ca relatiile au fost tot mai potrivite. Dar unele greseli le-am repetat si abia acum am devenit constient de ele. Precis mai sunt si altele pe care inca nu le constientizez.
Aici as putea spune, chiar daca e posibil sa par rea, ca nu ai suferit atat de mult pe cat crezi tu. Daca toate fostele relatii ar fi fost traumatizante, ai fi invatat din ele vrand-nevrand. Sufletul ar fi invatat de fapt. Poate ca asta ultima ti-a pus capac si ai invatat.
Sunt cam varza in acest moment. Nu mai pot discerne binele de rau. Sunt ca si cand recitesti materia in al 12-lea ceas inaintea unui examen.Probabil v-ati dat si voi seama in tot acest timp, am momente cand ma simt mai mult decat optimist, parca as veni cu forte proaspete dintr-un concediu, apoi inexplicabil imi pierd toata increderea si ma intorc la vechile "probleme", de parca nu mai exista nici aer, nici apa, nici lumina in jurul meu.
Asta o sa-ti treaca.. Take it easy.. Nu poate trece deodata. Analizeaza (-te). Cunoaste-te pe tine insuti. E cel mai indicat intr-o asemenea stare. Abia apoi ocupa-te de restul problemelor.
Asta nu e comportament de barbat.
Nu, e un comportament uman. Fii fericit ca ai capacitatea de a simti. Sunt destui care n-o au..