Cum mai stati cu dezvoltarea personala?

Typhon a scris:

Asta spunem toti, dar toate sunt teorii. Percepem realitatea fractionat, si tot din cauza emotiilor care ne fixeaza ratiunea asupra unui cadru, si el format in timp...Emotia e intensa si nebuna, pentru ca ratiunea doarme ! Dar nu la toti e cum spui tu.

Percepem realitatea fractionat daca nu putem integra emotiile pe care le simtim in ea. Daca le integram, realitatea nu mai e fractionata. Iti dai seama ca n-am vazut eu 7 miliarde de oameni sa zic ca toti sunt la fel, zic doar de ce am vazut in general pe langa mine.

downtempo a scris:

Sunt un om foarte invidios nativ si plin de rivalitate mimetica, meschin, rautacios, razbunator, resentimentar, gelos, sufocant, posesiv, cateodata irational pana la stupiditate, rigid, zgarcit, obsesional, batut in cap, impulsiv, agresiv, orgolios, arogant, patronizant, lezant, rezistent la schimbare, procrastinant, lenes, dezordonat, egoist, pesimist, dezechilibrat emotional, fara autocontrol, nesigur de sine, moale, nehotarat, cu complexe de superioritate, narcisist, mincinos, autocompatimitor, profitor, ipocrit, pozand in intelept, deci intr-o expresie un prost de-a binelea .

Dar fiecare din ele are putere de schimbare launtrica daca le intelegem in profunzime, meditand asupra lor, si practicandu-le.

Enumerandu-ti atatea defecte ,ai lasat totusi "loc"si pentru calitati.

Sunt sigura,ca ai exagerat totusi in privinta defectelor tale.

Typhon a scris:

Dar de ce nu se poate considera ca te apuci de rationat din cauza unor lipsuri pe plan emotional ? Afectivitatea ofera siguranta pe viziunea asupra lumii. Ratiunea cauta alternative, dar emotia alege dintre ele, integreaza individul in mediul la care vietuieste. Cine traieste in emotii pozitive, ii este suficienta afectivitatea cred. Rationeaza atat cat ii e necesar. Ce te faci insa cu cei care doar ratiunea folosesc ? Nu cred ca cei care sunt preponderent dominati de emotii au lipsuri din cauza mediului, ci mai degraba cei care abordeaza totul rational.

Scara nevoilor e ierarhica. Te multumesti cu ceea ce e mai eficient si mai cuprinzator. Ratiunea necesita efort, si exercitiu, emotia e automata si suprinde tot peisajul in culori. De ce ar munci cineva pentru ceva, cand poate fi multumit cu ceva ce nu implica asta ?

"Cine traieste in emotii pozitive, ii este suficienta afectivitatea cred. Rationeaza atat cat ii e necesar"

Asa explica Schopenhauer de ce blondele naturale nu prea mai ajung sa fie docte (cu unele exceptii). Primesc atata atentie si afectiune de mici, incat nu mai simt nevoia sa isi dezvolte cultura generala, inteligenta, talentele.

Pe cand cele nebagate in seama, care nu atrag atentia prin simplul fapt ca apar in decor, trebuie sa compenseze cumva, si atunci se apuca de citit, practicat arte, samd.

Suna interesant ce zici, insa nici cu emotiile nu e totul cristalin din start. Ele au un peisaj obscur, care trebuie imblanzit in cazul tuturora. De aici necesitatea Inteligentei Emotionale.

Optimizarea ratiunii, epurarea de scheme rigide si erori, si optimizarea inteligentei emotionale, iata doua componente ale maturizarii.

Typhon a scris:

ratiunea e ceva superior, pe cand emotia e doar o senzatie imediata.

Emotia e automatism, e ceea ce posedau si animalele. Ratiunea s-a dezvoltat mai tarziu, si e ceea ce ne ajuta sa ne luam viata in maini, si sa nu ne lasam prada instinctului. Viata e destul de irationala, sa nu o ajutam si noi.

Tu te referi la emotiile primitive aici, pe care pana si psihopatii (cei mai apropiati de animalitate, de instincte, le au).

Dar emotiile rafinate, profunde, sunt cu totul altceva. Ele ne fac umani, arunca punti peste ingrozitoarea singuratate specifica naturii umane, si stabilesc conexiuni, solidaritate, rezonari empatice.

Aceste emotii profunde nu trebuie sa intre in concurenta cu ratiunea, ci sa mearga mana in mana.

Ratiunea singura e trista si rece. Frumoasa, dar rece ca palatul de gheata al Craiesii Zapezii.

In aceasta cheie trebuie interpretata povestea lui Andersen.

Iar emotiile primitive trebuie imblanzite de catre ratiune si de catre inteligenta emotionala. E un proces dificil, dar merita.

downtempo a scris:

Multumesc mult. Asa este, aveam multe intrebari pe care nu indrazneam sa le pun pentru ca anticipam raspunsul agresiv. La inceput asa a fost dar dupa o perioada le-am primit si ma simt mult mai bine neavand nimic nelamurit.

LikeThisPoppy a scris:

Poate cea mai buna solutie e sa-i lasi sa-si faca de cap o perioada (cat se poate de intens) fara sa pui bariere sau sa te abtii si apoi, daca am dreptate, te vor parasi ei singuri fara sa mai fie nevoie sa faci ceva. Cred ca este o regula care se aplica nu numai in chimie in ceea ce priveste substantele (daca adaugi o substanta in exces, procesul va reveni la starea initiala).

Daca-i iei usor si incerci sa-i dresezi (calmezi :) ) s-ar putea sa te obisnuiesti cu ei... si ei cu tine.

Ai avut si iti multumesc. Am facut exact asta, dupa ani de zile de incercari de a ii tempera. Mereu plecau si se intorceau in anumite circumstante. Am avut zile extrem de negre care au alternat cu cele normale dar in sfarsit simt ca a plecat un nor negru care imi statea deasupra capului. Nu stiu cum si de ce, eforturi deosebite nu am facut, decat am cerut niste explicatii si pana la urma mi-au fosta date.

A inceput sa se intample ceva extraordinar. De cateva zile ne merge tuturor foarte bine, au inceput inclusiv sa se iveasca posibilitati financiare din senin pentru toata lumea. Clienti noi, proiecte noi, plati in avans, sume de bani care pica fix cand e nevoie de ele. Am mai trecut prin asta odata, cand tot asa am scapat de o problema sufleteasca si debordam de energie pozitiva. Asta imi confirma teoria si anume ca perioadele bune si proaste alterneaza. Cale de mijloc in viata mea de obicei nu exista, ori merg toate foarte bine ori foarte prost. De fapt cred ca uneori e de vina modul in care le percep.

Oricum... e de bine. :) Cred ca am rupt in sfarsit un lant care m-a sugrumat dintotdeauna, pentru ca am spus tot ce am avut pe suflet, nu am mai reprimat nimic. Si s-a dus.

S.R. a scris:

Pentru ca-i doare-n p*** de sentimentele tale, sau de ale mele. Sunt canalizati pe propriile sentimente si pe a se simti ei bine, nu ceilalti.

Aceste cuvinte ne doare. N-am intalnit pana acum om care sa nu fie interesat de sentimentele tale si ale lui Typhon. Chiar aseara ma gandeam eu , in febra dezvoltarii personale, oare ce-as putea eu sa fac pentru ca S.R. sa se simta bine?

Cred ca stau binisor cu auto-controlul acum.

M-a surprins lipsa de reactie pe care am avut-o vazand iarasi dezastrul dintr-o camera in care fac regulat curatenie (nici macar nu este a mea) iar peste maxim 3 zile arata ca si cand ar fi trecut hotii. Saptamana trecuta, 4-5 ore am stat organizand totul dupa un sistem bine pus la punct. Astazi, totul pe jos, claie peste gramada.Cineva cauta un obiect mititel si au zburat obiectele din dulapuri si sertare. De fapt la noi asa se intampla, cam la 2 zile, cineva rascoleste ori niste saci, ori niste cutii, ori o debara. Nu e saptamana sa nu se intample macar de 2 ori. Inainte ma exaspera treaba asta cu scosul, imprastiatul si calcatul pe lucruri. Daca ai nevoie de ceva, evident nu-l bagi in saci, logic, ca sa rascolesti dupa el peste 3 zile.

In mod normal turbam, chiar daca era sa nu ma manifest. Astazi n-am avut decat o reactie slaba, aproape inexistenta.

Deci e de bine :) .

Io am renuntat rotund sa ma mai imbunatatesc.

Finnian a scris:

Ai avut si iti multumesc. Am facut exact asta, dupa ani de zile de incercari de a ii tempera. Mereu plecau si se intorceau in anumite circumstante. Am avut zile extrem de negre care au alternat cu cele normale dar in sfarsit simt ca a plecat un nor negru care imi statea deasupra capului. Nu stiu cum si de ce, eforturi deosebite nu am facut, decat am cerut niste explicatii si pana la urma mi-au fosta date.

A inceput sa se intample ceva extraordinar. De cateva zile ne merge tuturor foarte bine, au inceput inclusiv sa se iveasca posibilitati financiare din senin pentru toata lumea. Clienti noi, proiecte noi, plati in avans, sume de bani care pica fix cand e nevoie de ele. Am mai trecut prin asta odata, cand tot asa am scapat de o problema sufleteasca si debordam de energie pozitiva. Asta imi confirma teoria si anume ca perioadele bune si proaste alterneaza. Cale de mijloc in viata mea de obicei nu exista, ori merg toate foarte bine ori foarte prost. De fapt cred ca uneori e de vina modul in care le percep.

Oricum... e de bine. :) Cred ca am rupt in sfarsit un lant care m-a sugrumat dintotdeauna, pentru ca am spus tot ce am avut pe suflet, nu am mai reprimat nimic. Si s-a dus.

Ma bucur mult ca iti merge mai bine si-ti doresc ca lucrurile sa mearga mereu asa. Intr-adevar perioadele bune si rele alterneaza in viata noastra. Cu cat e una mai buna, cu atat e mai rea cea care urmeaza, mai devreme sau mai tarziu. Dar asta pentru ca asa suntem unii, extremisti in perceptie. Daca reusesti sa-ti educi trairile si sa le mentii la un nivel superficial perioadele acestea extreme se vor amesteca intre ele si nu vor mai fi asa de bine delimitate, iar raul cu binele vor alterna mai des si nu le vei mai percepe cu atata intensitate.

PS. Eu mereu m-am descarcat jurnalului si datorita lui am reusit intotdeauna sa-mi regasesc echilibrul. Ajuta sa scrii despre ceea ce te apasa sau obsedeaza, ii mai iei din putere, din influenta.

:flowers:

Finnian a scris:

M-a surprins lipsa de reactie pe care am avut-o vazand iarasi dezastrul dintr-o camera in care fac regulat curatenie (nici macar nu este a mea) iar peste maxim 3 zile arata ca si cand ar fi trecut hotii. Saptamana trecuta, 4-5 ore am stat organizand totul dupa un sistem bine pus la punct. Astazi, totul pe jos, claie peste gramada.Cineva cauta un obiect mititel si au zburat obiectele din dulapuri si sertare. De fapt la noi asa se intampla, cam la 2 zile, cineva rascoleste ori niste saci, ori niste cutii, ori o debara. Nu e saptamana sa nu se intample macar de 2 ori. Inainte ma exaspera treaba asta cu scosul, imprastiatul si calcatul pe lucruri. Daca ai nevoie de ceva, evident nu-l bagi in saci, logic, ca sa rascolesti dupa el peste 3 zile.

Aici sunt niste piste de urmarit... Cine face asta, de ce? Seamana a clutter... E o manifestare neconstientizata a puterii ("fac dezastru pentru ca pot, imi permit, o sa va arat eu voua ca exist")? E o manifestare a unui eu slab structurat, care cere atentia pe care copil fiind nu a primit-o de la parinti (a fost neglijat, ignorat)?

E o chestiune ce arata niste probleme in comunicare in familie, niste deficiente de relationare, care ar putea fi explorate pentru un bine colectiv mai mare in viitor?

Cel care face dezordine imi pare ca are o apetenta pentru a introduce haos in ordine. Asta e placerea Copilului Rebel din Analiza Tranzactionala. El face asta intentionat (desi nu tare constient de ce face), pentru ca ii place sa se joace, dar intr-un mod destul de perfid la adresa celorlalti cu care coabiteaza (stie ca le da batai de cap, dar tocmai asta e placerea sa). Psihanalistii ar vorbi de copilul care se joaca cu mancarea, si ii place sa o arunce pe jos, sa murdareasca (o prima manifestare de putere a copilului, de control cat de cat a mediului, de manifestare a eu-lui).

Cel care face asta are si o gandire mai rigida putin?

E de lucru aici, pe aceste piste.

Cunosc cazuri de persoane care au aceasta problema. Au prea multe lucruri, nu stiu sa renunte la inutilitati. Daca arunca oarece, le pare rau (vai, tocmai imi trebuia).

Desi au multe lucruri, ar putea totusi sa le tina superordonate, dar prefera neconstientizat sa le tina in saci, sau cutii, sau alandala pe rafturi. De aici dezordinea regulata, scandalul de rutina cu cautatul si negasitul, de fapt un pretext pentru a semnaliza cu totul altceva.

Aceste chestiuni ascund de obicei structurari de fond mult mai adanci, si mai interesante.

downtempo a scris:

M-am gandit mult la treaba asta si la o eventuala rezolvare pentru ca investesc multa energie fizica si psihica (de obicei ma enervez) reparand aceasta dezordine. Da, persoana in cauza a avut o copilarie foarte dura, a fost ignorata din plin, ceea ce s-a mentinut pana si-a format propria familie. Si uneori si dupa. Dezordinea a facut mereu parte din viata ei, justificata in mare de lipsa timpului. Desi nu are nici o logica in raport cu timpul, pentru ca ar putea pur si simplu sa nu mai faca dezordine, de la bun inceput, si asa nu ar mai avea nevoie de alt timp sa faca ordine.

In ultimele cateva saptamani as fi putut sa fac niste poze cu ''inainte si dupa'' acelei camere; erau bune de emisiunea ''How Clean is Your House''. :rot: Pur si simplu, cand cauta ceva (o haina de pilda, care e impachetata undeva pe un raft intre altele), aplica metoda cartitei, si anume zvarle in laturi tot ce intalneste pana gaseste acel lucru. Apoi asa lasa. Azi o haina, maine alta, poimaine tot ce era in rafturi este pe jos. Mai are obiceiul sa lase rufele murdare la un loc cu cele curate pana se fac mormane amestecate pe care se calca. Patul si l-a facut de 2 ori, poate 3, in 3 luni de cand sta aici. Mai face curat in bucatarie pentru ca acolo e ''inima'' casei; in rest, nu.

Mai are o trasatura si anume, dupa analogia lui Mircea Badea, a soferului care vede numai bara din spate a masinii din fata si nu se uita mai departe. Adica se gandeste acum trebuie sa pun asta undeva. Dar nu se gandeste daca acel loc e practic, daca va avea nevoie de el mai tarziu, pur si simplu, in acel moment trebuie sa gaseasca un loc. Eu incerc sa gasesc un loc anume pentru orice si sa il mentin; asa le pun automat in datile viitoare, dupa ce am gasit un sistem bun de organizare. Ea nu; le schimba locul de cate ori incearca sa faca ordine.

Are anumite locuri unde depoziteaza obiecte la gramada. Pe frigider de pilda (daca ma uit la el acum, imi ia 20 de randuri sa fac inventarul a ceea ce e ingramadit acolo). In fiecare zi o intreb daca nu vrea sa isi ia lucrurile de acolo si raspunde ''Acum le iau!'' dupa care se ia cu altele si acum devine niciodata. Daca le iau personal, spune ca nu le gaseste pe urma, desi ii zic exact unde sunt. Daca nu le iau, acolo putrezesc. Ma exaspera intr-o perioada problema unui raft din bucatarie, de tinut un serviciu de cesti, pe care mereu depozita orice ii venea la mana (unghiere, medicamente, jucarii, nasturi, borcane, orice). Arata mereu ca naiba. In fiecare zi, dar IN FIECARE ZI, il golesc si ii spun ca acolo nu e depozit. A doua zi gasesc acolo tot soiul de lucruri de toate naturile. Nu cred ca o face special, pur si simplu nu se gandeste inainte sa faca ceva. La fel cu camera in care tin jucariile copilului, i-am spus si despre asta, NU E DEPOZIT. In fiecare zi, cand vrea sa dea din drum un obiect mai mare (orice), acolo il duce. Am renuntat si le mut eu zilnic.

Gandire rigida, da, are anumite idei pe care nu i le scoti nici cu clestele, indiferent daca i-ai demonstrat indubitabil ca nu are dreptate. Alta trasatura este aceea de a uita ce i-ai spus, desi te-ai straduit mult sa ii explici si credeai pe moment ca a inteles. Peste doua zile va pune aceeasi problema cu exact aceeasi abordare, de care tu credeai ca ai debarasat-o. Aici intervine frustrarea din partea mea si senzatia ca orice i-as spune pierd vremea. Asa ca nu o mai pierd.

Nu stiu, poate problema la cap o am eu, poate sunt obsedata si nu imi dau seama. Dar parca nu imi merge mintea la fel de bine, nu am aceeasi liniste sufleteasca intr-un mediu dezordonat.(In care de altfel stau si acum si ma voi apuca de ordine imediat ce termin de scris postarea asta, inainte sa ma apuc de altele.)Obisnuiam sa simt o dezamagire crasa cand dupa ore de facut curat in camera ei (ceea ce am facut si aseara, dar fara nervi)vedeam ca nu poate mentine nici macar o jumatate de saptamana. Intr-adevar are o purtare pe alocuri infantila (si eu de altfel, uneori) si da vina pe copil pentru lucruri pe care stiu sigur ca ea le-a facut, de parca nu ar fi simple intrebari ci ar acuza-o un tribunal de ceva.

Acum cred ca m-am obisnuit; asa e ea. De schimbat nu se va schimba, si daca vreau ordine atata timp cat locuim impreuna, nu am decat sa ma ocup personal. Desi asta imi consuma zilnic timpul in mod inutil si am atatea de facut. Atata timp cat suntem impreuna, organizare perfecta si eficienta niciodata nu va exista pentru mine, din cauza asta. Dar nu-i bai, pun un documentar, o muzica, ceva care sa imi stimuleze mintea, si da-i inainte. :roll:

Asta e :rot: .