My story..

Allexandrra a scris:

Da, drumul spre iad e pavat cu intentii bune. As vrea sa il vad nascand si crescand singur un copil la 19 ani.

mda . ai dreptate . viata nu e ca in filme

buleala a scris:

ei na, ca ai zis-o si tu!

si acarienii ce-i alug de pe picioare tot prin genocid o fac!

...dragilor- ma bucur de un lucru..majoritate ganditi altfel- si o vad in toate topicele.

va multumesc ca existati si ca faceti diferenta; cred ca sufeream enorm sa constat ca fac parte din majoritate... ce-ti este si cu orgoliul asta!

Sunt foarte convins ca tu, care consideri avortul o crima, ai putea fi, accidental, indiferent cum, intr-o situatie in care sa te simti obligat sa refuzi un copil stiind ca exista optiunea avortului. Finnian nu sunt sigur, dar tu sunt aproape sigur ca te-ai putea afla intr-o situatie chiar mai putin dramatica decat a ei si ai accepta avortul. Prin faptul ca susti vehement ca face o crima si ca trebuie sa suporte consecintele daca nu a avut grija, dovedesti un fel de egoism si incredere infantila in fortele tale, pe care o au chiar baietii care lasa fetele gravide. Asta e parerea mea

Draga initiatoare,

Gandeste-te foarte bine la viitorul tau, si al copilului. Ce viitor i-ai putea oferi, cat de capabila ai fi sa-l cresti, si altele. Oricum ai decide, mama ta trebuie sa afle, si e recomandat sa afle, pentru ca te poate sprijini. Singura nu vei putea. Daca alegi avortul, trebuie sa traiesti cu secretul tau tot restul vietii. E greu, spun eu. Daca alegi sa-l cresti, atunci clar va afla.

Deci primul pas ar fi sa o lamuresti pe mama ta. Are dreptul sa stie, si crede-ma ca ti-ar putea da sfaturi bune. La 19 ani, perspectiva unei femei asupra vietii e ...limitata si necuprinzatoare. Al doilea pas ar fi sa stie si prietenul tau. Merita, oricat de neserioasa o fi fost relatia voastra. Financiar, ar fi un suport bun, daca te decizi sa-l cresti, ca doar spuneai ca e de bani gata.

Decizia finala trebuie sa fie a ta. Sa pui in balanta faptul ca ai 19 ani, ca vei fi nevoita sa te maturizezi fortat, sa lucrezi, sa amani facultatea, cu faptul ca ai putea trai toata viata chinuita de acest fapt, daca avortezi. Insa, foarte important e ca in aceasta decizie finala, desi e a ta, sa nu fii singura ! Mama ta iti poate pune resurse la dispozitie. Ori sprijin, ori suport moral si material pentru cresterea copilului.

Chiar daca te decizi sa faci avort, e bine sa stii ca nu pastrezi singura secretul in suflet. Chiar te-ar duce pe culmile depresiei... Daca conceptia a avut loc curand, nu prea se poate vorbi de un copil....in prima luna e un embrion, abia are 2-3 centimentri, majoritatea organelor nu sunt formate, sunt in stadii celulare, deci nu prea poti vorbi de copil, desi viata acolo, exista. Sa faci avort, poate fi ceva crud. Sa cresti un copil fara resurse si fara sa-l iubesti, poate fi iar foarte crud. Depinde, in ultima instanta de cum te raportezi tu la aceste alegeri, ce ti-ar fi mai usor... Doar de tine depinde, gandeste-te foarte bine, sa nu ai regrete. Gandeste-te odata ca pentru totdeauna, viata e ceva ireversibil.

Finnian a scris:

Teoria nu coincide cu realitatea. Nu stiu pe nimeni care sa isi regrete copilul. Multora le e teama la inceput,

Daca nu stii tu cazuri, nu inseamna ca nu exista. Eu am in familie unul. Copiii au crescut, nu se poate spune ca au ajuns rau, dar si acum ii urmaresc traumele copilariei. Copilul nedorit ramane cu traume pe viata, sa stii. Si exista sanse sa se repercuteze si asupra celor din jurul lor, asupra propriilor copii.

Ca sa nu repet ce au zis altii deja:

Atat timp cat esti sigura ca nu il vrei, ca nu ai ce sa ii oferi si ca nu esti pregatita sa iti sacrifici viata pentru un copil, din punctul meu de vedere, faci o alegere inteleapta.

Decat sa te chinui si tu, sa chinui si copilul, atunci mai bine il faci cand te simti pregatita.

E corpul tau, e viata ta, nu lasa pe nimeni sa-ti spuna ce sa faci, pentru ca nimeni altcineva nu-si sacrifica viata sa creasca si sa educe copilul tau, nimeni altcineva nu o sa vina sa-ti cumpere lapte, pampers etc.

Din cate spui, tatal nu o sa-si asume responsabilitatea, nu e treaba mea daca alegi sa ii spui ca esti insarcinata sau nu, dar probabil ai putea spune ce decizie te-ai hotarat sa iei, nu ca sa ii ceri permisiunea ci ca sa stii tu ca nu ai facut totul pe ascuns(daca are vreo importanta pentru tine treaba asta)

... este exact ceea ce as fi zis eu.

Finnian a scris:

Marea problema consta in superioritatea cu care se uita unii catre o femeie in situatia asta. Nu stiu cata lume isi da seama.

Da' de ce, iese din cabinet cu avort scris pe frunte? Sau femeile care fac avort arata altfel?

Finnian a scris:

Dar traiesti. Si este comod pentru tine sa vorbesti cand stii ca nu iti poate lua nimeni viata.

Cumva regreti ca existi?

Acum ai prefera sa vezi cum sansa pe care ai avut-o tu ii este luata altuia.

Copiii nedoriti/abandonati intotdeauna regreta ca exista, mai ales in copilarie si adolescenta. Daca se realizeaza pe parcurs, uita de regretele astea.

Ea. a scris:

nu-s . uite cati copii institutionalizati . uite cati copii care nu stiu ce vor de la viata . uite cati copii care ar face orice sa aiba situatie financiara stabila.

Daca asta ar fi cea mai mare problema... Uite cati cersetori sau delincventi. Oare ce parere au astia despre mamele lor?!

Alessandra_Maria a scris:

Mersi frumos de raspuns,mamei nu am sa ii zic,nu avem o relatie asa apropiata si s-ar supara foarte tare,nu cred ca m-ar ierta vreodata. Sunt sigura ca am sa fiu trista dupa ce voi face avort,deja sunt, plang mai mereu si ma gandesc doar la asta. Am noroc cu prietenele mele cu care-mi pierd timpul si ma iau cu una cu alta si reusesc sa uit cateva ore.

Nu-ti recomand avortul. Nu pentru ca sunt impotriva avortului, ci pentru ca tu nu esti facuta pentru a trece peste trauma lasata de un avort. Dar trebuie sa vorbesti cu mama ta , mai ales ca stai la parinti. Pentru ca la un moment dat o sa se vada sarcina. Mai bine ii spui din timp.

Aseneth a scris:

Nu-ti recomand avortul. Nu pentru ca sunt impotriva avortului, ci pentru ca tu nu esti facuta pentru a trece peste trauma lasata de un avort. Dar trebuie sa vorbesti cu mama ta , mai ales ca stai la parinti. Pentru ca la un moment dat o sa se vada sarcina. Mai bine ii spui din timp.

de ce, ca plange? Poate o sa mai planga inca vreun an dupa avort, asta nu inseamna ca nu o sa treaca peste.

Alessandra_Maria a scris:

Stiu ca o sa ma criticati cei care ..

Da de ce sa te criticam? Nu-l vrei, avorta-l. Si asta repede, pana nu te razgandesti sau afla mama si te pomini ca gaseste alta solutie.

Intrebarile si posibilele regrete lasa-le pe mai tarziu.

Garantat nu ai sa scapi de ele.

Sa nu-ti para rau niciodata de deciziile care le iei in viata.Sunt deciziile tale si numai ale tale. Gandeste, cantareste ,si fii puternica in orice ai intreprinde tu.Iti urez din suflet succes..

Ea. a scris:

mda . ai dreptate . viata nu e ca in filme

Numai ca viata bate filmul..

Am considerat mereu ca experienta personala este un factor extrem de graitor in exprimarea opiniilor.

Aici pot vorbi din experienta personala. Ideea mea este ca nu se pot construi tipare. Relatiile mele dezastruoase cu familia nu m-au facut sa fiu o mama rea, dimpotriva.

Si am ales sa nasc la varsta de 18 ani si daca m-as intoarce in timp, as mai face-o o data. Nu insist pe detalii, deoarece sunt inutile si se pierde esenta. Copiii nu au nici o vina.

Drumul greu nu-i neaparat gresit.

Alessandra_Maria a scris:

Buna..nu stiu daca m-am incadrat unde trebuie cu povestirea mea..presupun ca moderatorii imi vor zice daca trebuie pusa in alta parte.

Buna. Eu zic sa-i spui fostului tau iubit de acest copil. Are si el dreptul de a stii acest lucru, chiar daca tot la avort te hotarasti/va hotarati. Si daca tot te decizi la avort macar fa-o cu cap, sa-ti dea bani ca ziceai ca e bogat, sa te bage la o clinica ca lumea, nu sa-ti faca aia o treaba aiurea si sa regreti toata viata.