Am o bunica de care am fost crescuta on and off pe parcursul copilariei. Acum e batrana si bolnava, si toata familia trage de mine sa o vizitez mai des, sa petrec timp cu ea, etc. Un lucru normal, pe care insa nu simt sa il fac catusi de putin. Nu mi-e draga, n-o iubesc, m-a torturat psihic in copilarie, nu are sens sa dau detalii. Esentialul este ca nu o am la suflet, fara a avea insa nici sentimente negative, pur si simplu mi-e indiferenta si nu tin sa o vad. Insa ma simt vinovata atunci cand aud pe toata lumea spunand ca sufera ca nu ma duc pe la ea (uneori simt ca asta merita pentru cum m-a tratat cand eram neajutorata) , ca nu o caut, ca ea ma iubeste si ar vrea sa ma vada, ca trebuie sa o ajut ca doar m-a crescut (!) si macar atat ii datorez sa-i car un sac de cartofi. Fie vorba intre noi am facut o gramada de comisioane pentru ea inainte, si am fost mai mult decat eliberata cand mi-am dat seama ca de fapt nu TREBUIE, ci numai daca vreau. Si nu vroiam.
Habar nu am ce sa fac. Ma impart intre dorinta mea reala de a sta departe, si sentimentul de vinovatie care ma constrange sa trec pe la ea, fie si din complezenta. As vrea sa aud parerile si gandurile altora pe tema asta si poate ca voi ajunge la vreo concluzie...
