Logica apartine mai curand gandirii logice, decat gandirii/cugetării (gandire generală). Si este plină cu argumente logice, pe cand gandirea implică tot si orice (fără precădere pe logică).
Rationamentul logicii angrenează doar utilizarea unor lucruri date (premisele de la care este inceput si care sunt acel dat) si intelese ca atare, in care fiinta este implicată doar la nivel de receptor, extractor si utilizator al lor. Dacă argumentele logicii nu ar fi intelese ca atare (asa cum au fost date), se va pleca de falsarea unei premise, din cauza neintelegerii acelora, si vor fi ivite paralogismele, iar logica in sine, de ar permite asa ceva, inseamnă că ar fi interpretabilă.
Intre rationamentul unui logician si cel al unui filosof este diferentă, care constă in exact tipologia argumentelor, primul aduce numai argumente logice (ca urmare a unei gandiri logice), al doilea aduce ca argumente alte idei (ca urmare a unei gandiri generale).
De aici este sesizabilă intinderea fiecărei gandiri.
Produsul propriei gandiri (indiferent cui proprie) este filosofia. In acord cu afirmatia ta, "logica este subiectiva cand este produsul propriei cugetari", inseamnă că, si filosofia este subiectivă !
In materie de logică, nu fiecare isi dezvoltă rationamentul după bunul plac. Ce ajunge să mai fie logica, dacă asa ar fi lucrurile ? Ci după intelesul unic a ceea ce este dat. De aceea, logica cere din partea utilizatorului ei, exigente in privinta exprimării (intemeiate pe intelegerea argumentelor)
Tot ce crează propria cugetare (a oricui), nu inseamnă că este subiectiv, ci este doar in posesia aceluia. Subiectivitatea este redată prin acapararea cugetării de către starea sufletească. Moment in care produsul gandirii (dacă o mai putem numi gandire) este opinia. Nici ideile, tot produs al gandirii proprii oricui, nu sunt subiective. In opozitie cu ele, deci subiective, sunt dorintele.
Obiectivitate-Subiectivitate, Spirit-Suflet, Gandire-Sentiment, Gandire logică-Sentiment, Concluzie-Opinie, Idee-Dorintă, Filosofie-Psihologie.
