Athmy a scris:Eu traiesc fara sa imi depasesc posibilitatile, sunt o fire ambitioasa dar stiu ca am resurse limitate si le canalizez ca la rationalizare pe cartela. Alta solutie nu am. Cel mai rau ma infunda lucrurile care nu imi plac si pe care nu le inteleg. Uneori ma gandesc ca viata mea e ca un joc de sotron. Ma invart in loc doar ca sa nu pierd bucuria jocului. Dar am speranta in continuare.
Te infunda lucrurile care nu-ti plac si pe care nu le intelegi?
Pe mine ,la inceput aceste lucruri ma enervau,chiar ma crizau ,unele.
Dar cu timpul incet-incet am invatat sa le dau deoparte,nu-mi mai consum energia cu ele.Si-mi este mai bine asa.Incearca si tu.
haydn91 a scris:Fericirea nu se trage din ceva exterior,e o atitudine pe care fiecare o poate cultiva.Eu insumi am suferit de o depresie destul de accentuata si pe o perioada de ani buni.Dar am "invatat",cum s-ar zice, sa fiu fericit(prin fericire intelegand lipsa depresiei,o viata echilibrata,multumit de sine).Nu e greu atunci cand crezi ca poti fi si altfel decat depresiv.E foarte greu sa te fortezi sa crezi in ceva cand esti depresiv,practic nu ai vointa,deci nu prea ai vrea sa te schimbi.Dar daca intelegi ca nu ai cale de scapare,usor usor se poate produce si miracolul.Cat despre tulburari afective (altele decat depresia),acestea caracterizeaza un spectru prea larg ca sa poata fi considerate o entitate.Nici eu nu o duc prea bine cu socializatul,adaptarea,etc.Dar am observat ca problemele astea mi se agraveaza atunci cand uit sa gandesc realist,cand las gandurile depresive sa ma cuprinda.In fond cred ca la asta se rezuma tot.Daca esti atent la gandurile tale si iti faci o obisnuinta din a ti le directiona catre ceva util si pozitiv,te vindeci.E foarte greu doar pana reusesti sa te simti eliberat de povara depresiei,fie si pentru o perioada limitata de timp.Chiar daca depresia iti va reveni,macar stii ca ai pentru ce sa lupti,ca "fericirea" e acolo,dar nu se lasa atinsa fara efort.Oamenii nu inteleg niciodata prea multe.Societatea poate impovara depresivul,pentru ca acesta nu are prea multa energie sa poarte masti,e lipsit de zel in conversatiile de rutina iar asta ii atrage dupa sine izolarea.Nu cred ca ne putem astepta vreodata ca oamenii sa intelega si sa accepte pe omul cu orice fel de tulburari(ma refer nu la nivelul pe care si l-ar dori ei).E mai usor sa ne schimbam noi.Lucrurile nu sunt niciodata negre sau roz sau albe.Sunt asa cum le privesti.Vezi ceea ce te astepti sa vezi.Iar depresia face ca totul sa fie privit in negru,dar asta e doar o perspectiva.Viata poate fi fericita tot la fel de bine cum poate fi trista.Depinde de tine!
(M-as fi putut limita la perspectiva strict psihologica,dar din experienta proprie stiu ca asta nu valoreaza prea mult.Incurajarea a fost mult mai importanta decat teacul de carti de psihologie pe care le-am citit incercand sa scap de problema.)
Cred ca nimeni nu traieste depasindu-si posibilitatile,ca de-aia sunt posibilitati(in limita posibilului).Ca unii dintre noi avem posibilitati limitate e un adevar.Cum ai spus si tu,ne invartim in loc sa nu pierdem bucuria jocului, pe cand altii chiar se joaca.Dar cel putin cei care mimeaza se prind de iluzia jocului :P, pe cand cei implicati iau totul in serios.Iar in viata nu sunt numai lucruri dragute si roz.Cel mai important e sa ne acceptam asa cum suntem,pentru ca asa zisul "defect","tulburare" sau cum vrei sa-i spui se raporteaza intotdeauna la "normalitate",normalitate pe care o face turma,bineinteles.Stii ce spunea Murphy ? "Chiar daca un milion de oameni cred intr-o prostie,tot o prostie ramane".Printre oamenii care compun o societate vom gasi si indivizi fericiti,impliniti,intelepti,care traiesc viata echilibrat,dar si indivizi dubiosi,iluzionati,marsavi,etc.Conceptul de normalitate scartie.Cat timp nivelul de functionare in societate e acceptabil,te poti considera normala.Ca ai avea nevoie de mai mult ca sa iesi in evidenta,te cred.Dar sigur ai si calitati care compenseaza,chiar depasesc pe cele ale omului normal.Pentru ca simplul fapt ca tu iti constientizezi problema inseamna ca ai invatat sa privesti mai departe decat varful nasului,cum se spune...Si asta nu e putin.Multi isi traiesc vietile ca robotii.Ei par normali pentru toti,isi fac treaba acolo, dar doar atat.E important sa ne acceptam asa cum suntem ,pentru ca nu stii exact cum sunt altii.Si doar acceptandu-te te poti schimba.Resurse vei gasi la momentul potrivit.
Multumesc pentru sfaturi si incurajari.Am sa tin cont de ele,cu siguranta.Nu pot decat sa imi foloseasca.