Monolog

azi ma ascund dupa 2 perechi ciorapi, bocanci, 2 perechi pantaloni, 2 bluze, geaca, caciula , gluga....si mai sunt cateva maruntisuri...nah, sa vad cine are rabdare sa te caute....

Eu cand ma droghez ma vad frumoasa. Doar cand ma droghez. Am slabit 23 de kilograme...dar e putin.

foame fara pofta, pofta fara hrana, hrana fara forma, forma fara contur, contur fara glas,glas care...tace.

Iar se apropie sarbatoarea aia satanista denumita revelion in care locasurile viciate ale dracului - adica cluburile si restaurantele - se umplu de nelegiuiti care se-ndoapa si beau pana ce dau prin gropi... Noapte de orgie - orgie preasfanta.

Chiar as vrea sa se intample ceva pe 21 decembrie. Sper ca graul sa fie separat pentru totdeauna de neghina.

Cand ti se da ceva, nu trebuie sa pui intrebari... trebuie sa te bucuri de ce primesti si sa mergi mai departe.

Aş vrea să izbucnesc într-o explozie radicală cu tot ce am în mine, cu toată energia şi cu toate conţinuturile, să curg, să mă descompun şi, într-o expresie nemijlocită, distrugerea mea să fie opera mea, creaţia, inspiraţia mea.

Să mă realizez în distrugere, să cresc în cea mai nebună avântare până dincolo de margini, şi moartea mea să fie triumful meu.

Aş vrea să mă topesc în lume şi lumea în mine, să naştem în nebunia noastră un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfârşit şi magnific asemenea marilor crepuscule. Din ţesătura visului nostru să crească splendori enigmatice şi umbre cuceritoare, forme ciudate şi adâncimi halucinante.

Un joc de lumină şi de întuneric să îmbrace sfârşitul într-un decor fantastic şi o transfigurare cosmică să ridice totul până dincolo de orice rezistenţă, când avântul duce la nimic, iar formele plesnesc într-o exaltare de agonie şi încântare.

Emil Cioran – Pe culmile disperarii

***

Pentru unii, fericirea e o senzaţie atât de neobişnuită, încât, în clipa când ajung s-o cunoască se neliniştesc; noua lor stare îi pune pe gânduri; nimic asemănător în trecutul lor: e prima oară când părăsesc confortul nenorocirii.

O lumină neaşteptată îi face să tremure, ca şi cum sori le-ar străluci pe degete – să lumineze raiuri fărâmiţate. De ce această fericire, de la care-şi aşteaptă izbăvirea, ia o asemenea înfăţişare? Ce-i de făcut? Poate nici nu le aparţine, poate a dat peste ei din greşeală.

Descumpăniţi şi fascinaţi deopotrivă, încearcă s-o asimileze, s-o posede, dacă se poate pe veci. Dar sunt atât de puţin pregătiţi pentru fericire, încât, ca să se bucure de ea, sunt siliţi s-o grefeze pe vechile lor spaime.

Emil Cioran

O fi soare, da' nu-l vad eu...

De s-ar baza lumea doar pe selectie naturala, as fi primul de la coada.