Iertarea agresorilor, parintilor impostori - opinii

Oama nu a zis ca trebuie neaparat sa-i IUBESTI pe parintii rai, ci sa nu-i mai URASTI. E o diferenta mare.

A zis sa-i privesti cu mila (nu mila in sens de iubire, cum se mai intelege in mod gresit).

Mila asta e regretul ca lucrurile nu sunt ceea ce ar fi putut fi, in alte conditii. E ca si cum ai zice: mai ce fain ar fi fost daca in alte conditii lucrurile ar fi evoluat altfel si ne-am fi inteles toti super.

E ca si cum ai vedea o sculptura sparta in bucati.

Dar nu te apuci s-o repari tu.

Nici Iisus, care era plin de iubire nu a putut sa repare sculpturile rudelor sale (cele ce au venit sa-l ia acasa, sa nu mai predice iubirea, pe motiv ca e "nebun").

Deci iubirea lui perfecta nu a avut niciun efect in fatza rudelor, desi a avut efect in fatza unor straini (ex. vamesul, talharul din dreapta, etc).

Daca poti sa ai mila asta e bine, daca nu, atunci nimeni nu cere asta de la tine.

Dar ce zice Oama e important: sa nu urasti.

Pentru ca energia mentala ti se cheltuieste pe ura.

Sau macar pe framantare obsesiva cu ei.

Aceasta energie mentala irosita stupid te secatuieste. Apar insomnii, depresie, etc.

Ideal ar fi sa nu mai consumi niciun gand cu ei, cu ce a fost in trecut rau, etc.

Asta nu inseamna ca ii ierti. Inseamna ca te eliberezi de o povara uriasa, ca sa poti respira. Lasi sacul greu cu bolovani din spate, pe care l-ai carat o viata. Te indrepti de spate si privesti cerul pentru prima oara. E frumos cerul. Perspectiva iti acapareaza mintea. Cu atat mai mult nu te vei mai intoarce sa privesti in spate.

Fa un exercitiu mental: impune-ti ca timp de o saptamana sa nu te mai gandesti deloc la ai tai sau la trecutul tau. Daca e nevoie, nu mai intra pe forum o saptamana (pt ca tot citind pe aici, triggerii iti declanseaza iar memoriile ranite, si deci furia).

Ai doua obiective:

1 - elimini orice gand despre ei si despre trecut, imediat ce apare (ca sa nu cazi iar in inlantuirea de ganduri negative din care e greu sa scapi datorita firii tale obsesive). Imediat ce vine gandul negativ care aduce emotii negative il vei simti (ii simti efectul negativ, si poti merge pe firul logic pana la gandul prim, care a adus derapajul). Iti spui: nu ma voi lasa tras in jos de acest gand. Imi impun sa imi pastrez mintea curata, libera.

2 - iti umpli mintea cu lucruri frumoase: privesti poze cu marea, padurea, muntele, animale, cosmosul. Asculti o muzica relaxanta, lenta, sa nu fie agitata, nici antrenanta.

Te plimbi prin padure, pe camp, privesti copacii, insectele, incerci sa intelegi viata furnicilor in musuroaie (ce face fiecare acolo, cum isi impart rolurile, e pasionant).

Incerci sa intelegi relatiile dintre arbusti si alte specii vegetale (de creste floarea asta numai pe langa arbustul acesta? care e relatia intre vasc si stejar? etc). Asta iti dezvolta spiritul de observatie.

Asta face un copil normal, exploreaza natura cu pasiuni si curiozitate, astfel se formeaza, dar tu ai sarit peste etapa asta, caci nu ti s-a permis bucuria de a fi copil, cu timpul sau liber. Regaseste etapa asta acum, e importanta.

Poti lua de la biblioteca o carte cu specii, si sa incerci sa identifici ierburile, florile, copacii, insectele.

Nu te uiti la filme, caci sunt pline de triggeri in perioada asta pt tine.

Nu mai sta la computer, caci ai stat destul, si se pare ca nu te ajuta sa te refaci psihic (desi pe plan ideatic te ajuta, asta e clar, caci esti inteligent si ai nevoie de hrana de idei). Dar pe planul emotional si al restructurarii personalitatii nu te ajuta.

Macar acum cat e vara sa iesi in natura, sa nu stai in casa la computer, caci depresivul are nevoie de bai de lumina, asta ajuta la sintetizarea vitaminei D prin piele. Iarna nu prea avem lumina, si depresia creste. Macar vara sa ne incarcam de lumina.

Daca ai contacte cu oameni cu probleme, care iti declanseaza memorii ranite prin triggerii lor, intrerupe contactul cu ei doar pentru aceasta saptamana. Pentru ca ar putea strica experimentul.

Iti umpli mintea de senzatii calme, cum ar fi ascultatul vantului, lenevirea in iarba, privitul unui rau care curge. Dormi mult, si la ore timpurii (9-10 seara), caci si dereglarea ritmurilor de somn duce la depresie (melatonina si serotonina). Picteaza mult, sunt culori ieftine si pensule ieftine la orice magazin de chinezarii.

Ideea e ca de dimineata pana seara sa nu stai in casa. Pleci dimineata si te plimbi prin oras, parcuri, faci poze (asta daca iti face placere sa vezi copii ce se joaca in parcuri, dar daca iti face rau amintindu-ti de copilaria ta atunci evita orasul). Daca mergi in natura e si mai bine, pe campuri, caci nu te mai asalteaza triggerii din orase.

In natura sa iti iei mancare cu tine, sa mananci ca la picnic, consistent si mult, ceva simplu: paine cu unt, bacon, iaurt, rosii, castraveti. E nevoie, caci mersul in aer liber necesita resurse fizice multe.

Cel mai simplu e sa iesi din oras plimbandu-te pe digul raului (majoritatea oraselor au un rau ce le strabate, pt ca oamenii din vechime cautau neaparat un rau cand isi construiau asezarile). Daca urmezi firul raului atunci intri adanc in natura, pe kilometri intregi, si te intorci tot pe acolo, nu ai cum sa te ratacesti. A doua zi mergi pe celalalt mal, ca sa vezi si acolo cum e. Sau mergi in cealalta directie, ai si acolo doua maluri de vizitat. Poate gasesti o balastiera unde se poate balaci (daca si altii o fac, daca e risc de inec, atunci nu risca, pentru ca raul e inselator cu vartejele lui). Dar daca poti face o baie, e bine.

Mai vezi pescari, daca ai chef povestesti cu ei.

Au multe povesti faine de zis, si sunt in general oameni calmi (ca de aia pescuiesc). Iti pot explica pescuitul, si inveti ceva nou. Daca vezi ca vin cu povesti ce iti trezesc memorii ranite, atunci ii lasi si pleci.

Pe malurile raurilor sunt mici plaje cu nisip alb si fin, si poti sta ore intregi acolo sa te relaxezi. De multe ori e asa relaxant ca adormi. Poti lua un cearsaf cu tine, sa nu iti intre nisip in nas cand dormi :)

Poti gasi cranguri frumoase, si daca imprumuti un aparat foto de la un prieten, faci poze si ai multumirea ca ai amintiri placute pe viitor.

Si dupa o saptamana, vino pe forum si spune daca simti o diferenta in suflet.

Eu cred ca daca simti ce bine e sa fii eliberat de emotii negative, nu mai vrei sa te intorci la trairea lor, caci e prea greu cu ele, viata e dificila cu ele.

Kosmotro a scris:

Eu cred ca daca simti ce bine e sa fii eliberat de emotii negative, nu mai vrei sa te intorci la trairea lor, caci e prea greu cu ele, viata e dificila cu ele.

Asta ar fi ideea. Numai ca problema la el este ca nu-si mai poate inchipui viata fara aceste ganduri negative. Ar necesita o schimbare radicala de mediu... nu stiu. Este nevoie si de ambitie. Daca se complace asa, in starea actuala, nu se va schimba nimic in mentalitatea lui.

Tin minte de mici episoade din copilaria mea.

De exemplu, cum nu ma simteam iubita acasa, as fi cumparat prieteni, as fi luat frati pe cadouri. Mi-am dat multe lucruri, ce erau considerate rare si valoaroase pe vremea aceea, unor copii, doar sa ma iubeasca. Nu simteam iubire, nu ceea ce ma asteptasem, in schimb parintii, in special mama, ma puneau sa recuperez acele lucruri. Nu intelegeau, nu le pasa ca pt mine a oferi si a spera ca prin asta voi fi apreciata, insemna mult mai mult decat a avea. Si ma umileau cu pedeapsa sa cer inapoi lucruri daruite altora.

N-am cuvinte aici sa explic clar cat am suferit atunci.

M-am rupt de influenta parintilor la 20 de ani si in timp relativ scurt aceste episoade neplacute din trecut le-am putut cataloga fiind incapacitatea unor oameni de a-si indeplini sarcinile de parinti. Ca si cum nu eu eram victima acolo, mai mult ei.

Kosmotro a scris:

Da, Kosmotro. Ai inteles perfect ce am vrut sa spun. Nu am zis sa ii iubesti si sa ii aprobi pt. ce au facut, dar nici sa ramai atarnat de ei, blocat in ura. Daca multi ar intelege asta, ar fi spre binele lor, ca pt. parinti oricum nu mai e cale de intoarcere (nu mai pot fi vindecati). Si chiar e posibil sa ii si iubesti. Pt. ca, eliberandu-te de sentimentele negative reusesti sa te umplii si ai de unde da, iar odata constientizat faptul ca si ei au fost niste victime, la randul lor, iubirea nu e imposibil sa apara.

N-am putut sa te punctez, ca am dat prea multe puncte ieri, o sa o fac cu prima ocazie. :)

Buna, am si eu o intrebare

De ce ar fi de dorit sa ierti oameni care iti fac nedreptati cu atat mai mult cu cat iti sunt parinti si ar trebui sa aiaba ceva urma de responsabilitate (ironie)

Mi se pare la fel de pervetit ca si ati abuza copiii

Daca nu sunt cabaili sa se abtina din ati periclita in mod negativ existanta oare chair nu ar trebui sa isi asume ceea ce fac?

Vad des teoria ca vai pers abuzive au fost candva agresati si ei si nu numai ca nu o cred dar nu vad nici o baza justificabila de ce ar pasa mai departe problema, (probabil ca in loc sa se intoarca spre propri agresori prefera sa faca victime inocente? ) decat din proprie rautate. Mi se pare foarte pervertit cum se paseaza responsabilitatea. Asa orice atrocitate poate fi justificata decent

Adica daca asta nu e demna de ura atunci ce e? pe bune

eu am fost crescuti de mabi parinti cu violenta fizica

si umilire sociala

darnu o fac cu copiimei ! deloc !!!

sotia ii plezneste mai des pe copii

se paote !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

omul se poate abtine si sa nu ..... !

Părinţii agresori nu sunt conştienţi de ceea ce fac copiilor lor. In general agresorii nu sunt conştienţi de faptele lor sau de consecinţele faptelor lor. Ei se compara cu nişte cai salbatici care tropăie permanent şi distrug totul in jur. Dar senzaţia copilului (senzatie care răm

Big Lebowski a scris:

Acestia sunt actuali adulti sau tineri adolescenti cu parinti care i-au desfiintat. Asa apar adolescentii ucigasi de boschetari (vezi de exemplu filmul "A girl to kill for" sau un caz real din Timisoara din anii trecuti)

De acord cu tine, dar cu o precizare: in cazul adolescentilor care se grupeaza in gasti pentru a ucide boschetari poate sa fie si alta cauza: tineri care nu au fost abuzati de parinti, dar au un gol in viata, o lipsa de sens, imita tot felul de comportamente agresive luate ca model de la TV si din jur.

Se stie ca grupul poate sa scoata la iveala agresivitatea latenta din oameni, si o amplifica - micile semnale sunt amplificate de fiecare din grup, pana ce ajung la punctul critic in care se cristalizeaza in violenta.

Oameni care nu ar fi ajuns violenti daca ar fi ramas singuri pot ajunge violenti in grup, unde barierele inhibitoare cad, sub presiunea grupului, "hai ma si tu, nu fi prost, haha", sau sub actiunea dezinhibitoare a alcoolului.

Daca exista in grup si o personalitate apropiata de psihopatie (placerea de a chinui pe altul pentru satisfactia jocului) si in restul exista labilitati si conformism, se poate ajunge la un grup violent (ex. adolescentii ce ucid boschetari, "sa vada cum e"). O pot face din teribilism, pt coeziunea grupului, ca sa se simta siguri pe sine, ca ritual de initiere in barbatie, ca descarcare a agresivitatii native, ca imitare a modelelor violente de la TV (eroii TV din anii 50-70 aparau pe cel slab, eroii de azi sunt insa mai cruzi, mai amorali).

Sunt alesi boschetarii pentru ca ei nu au pe nimeni care sa-i apere, sa se razbune, faptasii nu risca mai nimic si pe asta se bazeaza, pe faptul ca poate politia nici nu-si bate capul sa rezolve cazul, avand in vedere ca a disparut un om care e perceput (din pacate) drept "inutil societatii".

Se pot vedea si filmele "Portocala mecanica" si "River`s edge" cu Keanu Reeves, pentru ca sunt inspirate din fapte reale. Impresia pe care au lasat-o multi faptasi de acest gen cercetatorilor a fost ca ei aveau trasaturi psihopatice, golite de empatie, de emotii umane, functionand mai mult pe baza de emotii primitive si gratificare personala in dauna altuia.

Big Lebowski a scris:

Părinţii agresori nu sunt conştienţi de ceea ce fac copiilor lor. In general agresorii nu sunt conştienţi de faptele lor sau de consecinţele faptelor lor. Ei se compara cu nişte cai salbatici care tropăie permanent şi distrug totul in jur.

Si zici ca nuti vine sa iei paru si sai constientizezi pana li se imprasie creierul ala de cai salbatici pe jos? (sunt bipezi nu cai salbatici, pe bune)

Eu am impresia ca ar trebui sai "ierte Dumnezeu" nu cei cu care au avut deaface

Big Lebowski a scris:

Dar senzaţia copilului (senzatie care rămâne pe viaţă) e că părintele are ceva special cu el si vrea special pe el sa-l distruga. Aici e marea eroare pe care o facem din starea eului de Copil, si anume sa credem ca parintii au ceva personal cu noi. Nimic mai fals. Agresorii nu au ceva special cu cineva anume, ei pur si simplu defuleaza in scop de despagubire pe persoanele pe care le simt mai slabe decat ei.

Deci copilu crede ca el e de vina presupunand ca indivizii care ii sunt parinti nu sunt defapt niste maimute vorbitoare ci indivizi cu inteligenta superioara capabili sa inteleaga consecintele actelor lor (mi se pare ca asta e si criteriul de drept de vot si de permis de conducere nu? ...care la noi prea multi il au). Mai mult el crede ca e o relatie speciala intre el si parinti si nu ca u un strain in casa respectiva. Cum ar fi sa ma duc sa votez cu x numa ca sati fac tie in ciuda? e de dorit? Nu ca nu sar practica pe la noi dar parca nu e k, zic si eu

Big Lebowski a scris:

Asa apar adolescentii ucigasi de boschetari (vezi de exemplu filmul "A girl to kill for" sau un caz real din Timisoara din anii trecuti), batausi de copii (anumiti profesori care practica regulat agresarea fizica si verbala a elevilor).

Presupun ca nici astia nu stiu ce fac? Se duc in somn si prind un boschetar sii dau foc dupa care se duc inapoi in pat si se culca iar a doua zi vad la stiri cu surpriza rezultatul

De ce am impresia ca incerci sa ierti/justifici in ei ceea ce gasesti in tine? pt simplul motiv ca se gaseste si in tine

@Kosmotro

Cand cineva omoara un boschetar fiindca e fara aparare sa-r zice ca e crud dar cand iti executi si accidentezi sistematic propria linie genetica mi se pare defect, e din aceeasi categorie de judecata cu casatoriile in familia extinsa pt a pastra averea (si statutul bengos )in familie (egoism deviant), in cateva generatii bizareriile genetice rezultate termina ramura (sau daca unii dintre mostenitori sunt mai bine orientati vor avea generatii de tras pt a repara greseala), si da rezulta femei urate si barbati tembeli

Evelynaaa a scris:

Deci copilu crede ca el e de vina presupunand ca indivizii care ii sunt parinti nu sunt defapt niste maimute vorbitoare ci indivizi cu inteligenta superioara capabili sa inteleaga consecintele actelor lor (mi se pare ca asta e si criteriul de drept de vot si de permis de conducere nu? ...care la noi prea multi il au). Mai mult el crede ca e o relatie speciala intre el si parinti si nu ca u un strain in casa respectiva. Cum ar fi sa ma duc sa votez cu x numa ca sati fac tie in ciuda? e de dorit? Nu ca nu sar practica pe la noi dar parca nu e k, zic si eu

In orice relatie este nevoie de doua persoane pentru a construi comunicarea. Chiar in relatia parinte-copil. Este normal sa ma intreb, ca si copil maltratat unde am gresit si cum as putea repara relatia. Nu pentru ca ii consideram pe parintii capabili si responsabili, dimpotriva, pentru ca ma consideram pe mine capabila si responsabila. Problema la mine este ca nefiind tratata ca un copil nu m-am pus niciodata in postura de copil, am tratat totul ca de la egal la egal ( ma refer la modul de gandire, nu la comportament, respectul era la el acasa). Nu m-am pus in postura de copil pentru ca nu am fost considerata copil, cel putin de cand am inceput scoala, intotdeauna am fost tratata ca un om mare, cica din cauza inteligentei mele . Si am cautat timp de 20 de ani sa gasesc unde e vina mea, pana mi-am dat seama ca am pornit de la premisa gresita. Eu gandeam totul ca o relatie adult-adult, nu ca o relatie adult-copil.

sa nu faci greseala cailobligi la ceva

adica :

te apuca sa construiesti relatia parinte adult

iar copiilul nu e inca pregatit

inca lui este greata de comportamentul tau si modul de a gandi si mentalitate de parinte biruitor !

cate odata imi vine si acuma sa ii sparg fata !

:)