Psihanalitic, ei cauta familiaritatea din copilaria mica (stadiul alaptarii). Ei vor mereu intimitatea suprema (fuziunea cu sanul). Iubirea lor e retroactiva (orientata spre trecut),nu proactiva (orientata spre viitor).
Dpvd neurofiziologic, ei sunt persoane care nu pot fi stimulate cu cantitati medii de stimuli, ca oamenii obisnuiti,ci au nevoie de o cantitate mai mare de stimulare pentru a simti "ceva". Ei au nevoie de thrill. De adrenalina. De senzatia mereu reinnoita. De "nou". De aceea ei seduc. Adica schimba partenerii.
E aici si o imaturitate,o teama de fixare, de stabilizare.
Dar e si o functionare a creierului speciala, care e dependent ca de un drog de faza 1 a indragostirii (eliberarea de dopamina, serotonina, noradrenalina, care fac lumea mai enhanced, mai stralucitoare, mai pline de sens, necunoscutul, misteriosul, impartasirea de lucruri intime fiecare despre sine celuilalt).
Ei sunt dependenti de aceste revarsari in creier, si singura modalitate de a le avea e sa schimbe partenerii. De aia seduc, si cauta tehnici de seductie.
Cata vreme le merge, e ok (daca nu fac rau altora), dar la batranete se trezesc uzati si singuri.
De asta se spune ca dragostea moare dupa 3 ani (la acestia moare, la ceilalti trece in alta faza, si anume faza 2)
Faza a doua (oxitocina aduce stabilizare, atasament pe termen lung, bucurii mai mici, dar mai sigure, de alt grad -deci nu fluturi in stomac, ci bucuriile date de securizare reciproca pe termen lung, a face lucruri in doi).