Un prieten mai dregrabă ca "partener de afaceri" nu se bagă în relaţia mea, iar un prieten "de tip frate" se va băga.
Eu am avut un astfel de prieten în anii 1990, care a avut o relaţie cu cineva, şi apoi încă una, în decurs de câţiva ani. Mă întreba des atunci când avea ceva pe suflet, ce cred eu despre .... partenera lui. Când era cazul....îi spuneam ce cred.....iar când era ...alt caz...atunci îi spuneam "pe faţă" ce cred. Niciodată nu se supăra, pentru că eram prieteni foarte apropiaţi.
M-am întâlnit cu el prin luna Aprilie anul acesta, după o pauză de circa 10 ani, pentru că acum nu mai locuieşte în România. Era cu...soţia lui, cu care se căsătorise acum 2 ani. Şi la o discuţie cu amândoi, mi-am dat seama că se potrivesc la minte.
M-am gândit că, în trecut, când era în România, şi avea acele relaţii despre care am scris mai sus, am făcut bine că i-am spus ce aveam de spus despre relaţiile pe care le avea, deoarece, din ce am văzut, actuala lui soţie e foarte de treabă.
Concluzia mea asta e: un prieten adevărat îţi spune ce crede el, chiar dacă te doare. E mai bine să afli adevărul atunci când trebuie, şi să fii tu primul care află, de la un prieten bun, decât să fii tu ultimul care află, din gura lumii ! Odată cu trecerea timpului, prietenul te va aprecia.