sturlubeata a scris:Eu zic sa-l impac putin pe carciumar cu doua melodii frumoase,sau cel putin mie imi plac.Si adevarul e singura cale prin care o poveste poate rezista...altfel oricat ar fi ea de frumoasa ,daca e cladita pe o minciuna se v-a darama ca un castel de nisip.
Ca bine zise-si si "cantas-i", iata-ma acum impacat: 
Referitor la adevar sunt multe de spus intrucat orice adevar are povestea sa si el adevarul e in general upgrade-abil (desigur de fapt iese o alta poveste a unui nou adevar, o lecuta sau mai multisor modificat, ba poate chiar modificat de tot); iar o poveste, asa e, rezista cu atat mai mult cu cat adevarul sau e mai special astfel incat cunoasterea de care avem parte fiecare prin maturizare si prin "a afla", precum si cunoasterea accesibila noilor generatiil ce iau locul precedentelor, sa nu ii pericliteze povestea.
Si totusi fiecare parinte in general isi conduce copilul prin povestea adevarului-Mos Craciun, iar cand il scoate din poveste, cauta sa o faca astfel incat copilul sa nu sufere, asta insemna ca adevarul sa nu distruga povestea ci sa o metamorfozeze treptat, asta e empatia fata de copil
Fiero a scris:Hai sa iti propun ceva: sa fim cat de sinceri putem atunci cand ne intersectam. In limita bunului simt, desigur.
Cu ce crezi ca m-ar incalzi sa spui ca-i frumos ce eu percep a fi frumos?
Esti tare simpatic.
Referitor la simtul estetic, chiar as vrea sa discutam mai pe larg, dar acum nu o sa zic prea multe, pt. ca vin de la plimbare, si-s atat de incantata, ca nu-mi mai incap in piele, iar mintea mea e plecata cu sorcova.
Da; desigur.
O ho, incalzeste, incalzeste intrucat fiecare are in fiece moment o complexa stare sufleteasca influenteabila la zicerile celorlalti; tu ai zis canu te incalzeste intrucat esti in acest tip de dialog sincer cu mine, dar starea sufleteasca primeste comenzi prin cuvinte si se deschide catre afectivitate mai pozitiva sau mai negativa fara de stirea constienta a celui in cauza, a beneficiarului (propietarului); da, pe constient esti indreptatita sa spui ca nu te-art fi incalzit cu nimic, dar nici eu si nici tu, nu avem (decat minimal as zice; cel putin eu) in puterea vointei starile sufletesti; eu de exemplu plang cand imi vine, nu cand vreau si plansul e rod al starilor sufletesti.
Eu de la plimbare nu vin niciodata incantat, doar obosit (mai ales ca ma dor picioarele); insa ies la plimbare deoarece asa suntem construiti, ne este necesara miscarea, activitatea fizica; ma bucur pentru tine intrucat in plan psihic plimbarea iti produce atata incantare; dar vezi tu, am zis "ma bucur ...", dar am zis din "gura" si atat, eu nu resimt nici o emotie, deci practic nu ma bucur ci, rational, imi dau seama ca firesc e sa ma bucur asa ca formulez o "scrisoare de intentie" de bun simt, dar bucuria nu raspunde, nu ating dimensiunea ei.
Acuma desigur imi dau seama ca noi nu functionam precum un computer, in permanenta informatia e impletita cu afectivitatea chiar daca nu sesizam complexa latura emotionala ce e mereu prezenta in doze diferite de la clipa la clipa.
Saracauta!
Daca nu stau la drumul mare si nu-mi fac norma la omorat oameni, nu ma simt bine. 
Doamne ferasca, folosesti drujba in loc de ata dentara?
