frumos subiect ai deschis. Vad ca mi-e greu sa nu comentez, mai ales ca existentialistii sunt (printre) preferatii mei.
Ei au adoptat perspectiva ca teoriile si metodele de consiliere si terapie pot distorsiona modul in care conceptualizam notiunea de om.
Da. Desigur, asta nu inseamna ca nu sunt cateva directii in psihoterapia existentialista. Voi reda aici in linii mari viziunea lui Yalom (cu riscul de a repeta unele lucruri pe care le-am tot zis pe aici), un psihoterapeut pe care il admir:
El considera ca durerea existentiala e materia prima a psihoterapiei. Aceasta durere existentiala ia forma unor dorinte sfasietoare, irealizabile, care ajung sa ne domine viata, gen "Vreau sa stii ca te iubesc si ca imi pare rau ca nu ti-am spus-o niciodata", "Vreau sa fiu tanar inca o data", "Vreau sa fiu sanatos", "Vreau copilaria pe care nu am avut-o niciodata", "Vreau sa te mai vad o data", "Vreau sa realizez lucruri importante", "Vreau sa ma iubesti" etc.
Voi ce va doriti? Intreb asta pt ca ceea ce va doriti poate spune f multe despre cine sunteti.
Se pare ca toate aceste dorinte se leaga de nemurire, tinerete, dragoste eterna, protectie, sens.
Psihoterapia existentialista considera ca angoasa noastra fundamentala vine din incercarea de a face fata la urmatoarele 4 adevaruri care ne sunt date:
1. faptul ca viata nu are sens.
2. faptul ca moartea e inevitabila.
3. libertatea. Libertatea de a ne face viata asa cum dorim.
4. singuratatea. Faptul ca suntem singuri, oricat de mult ne iluzionam cu povesti gen suflete pereche, unirea prin casatorie etc.
1. De ce avem nevoie de sens? Pentru a ne simti in siguranta, pentru a ne simti invulnerabili in fata necunoscutului, hazardului. Da… invulnerabili pana in momentul in care vine criza (un divort, un jaf, o boala etc) si ne dezgoleste de iluzii. Sensul ne da iluzia ca suntem stapani pe lumea noastra.
2. Cum facem fata la angoasa mortii? Pai o transformam in ceva placut, in ceva frumos, cum ar fi „intoarcerea acasa”, „reintalnirea cu cei dragi”, credinta intr-un sistem spiritual care promite viata vesnica, sex compulsiv, proiectarea in viitor prin copii, crearea unor opere (de arta, carti etc) care sa dainuie vesnic – astfel devenim nemuritori in mintile oamenilor.
Noi disociem teroarea de ideea de moarte. Dar aceasta angoasa iasa la suprafata prin cosmaruri, care devin astfel vise ratate, vise care nu si-au atins tinta (de a stapani angoasa).
Moartea e terifianta si cred ca evitam sa ne gandim la ea, in iluzia noastra de oameni invulnerabili. Dar, cum spune Yalom, „deplina constientizare a mortii ne desavarseste intelepciunea si ne imbogateste viata.”
Si cine credeti ca sunt cei care se tem cel mai mult de moarte? Cei care nu si-au trait viata sau cei care si-au trait-o din plin? Cred ca toata lumea stie raspunsul.
3. Cum facem fata la angoasa data de libertate? Pai anxiosii chiar renunta la libertate si le dau altora rolul de a fi stapanii vietii lor. Desigur, se plang apoi ca sunt parazitati. Libertatea inseamna ca esti responsabil pe viata ta, inclusiv pe durerile si suferinta traita. Pai cum vrei sa iti schimbi viata, daca nu ti-o asumi?
4. Cate ceva despre singurate, izolare existentiala… aceasta izolare existentiala poate fi intrapersonala (eu scindat, clivat, in cel mai rau caz tulb. disociativa de identitate) sau interpersonala.
Cred ca putini dintre noi isi traiesc in mod autentic singuratatea, si-o pot indura cu adevarat. Pt ca de cele mai multe ori ne folosim de celalalt ca de un scut impotriva singuratatii, preferam sa „fuzionam” cu celalalt pt ca nu avem curajul sa privim in noi, sa ne infruntam anxietatea, sa ne intrebam „cine sunt eu?” fara sa ne raportam la celalalt, la „noi”. Yalom spune ca inainte sa devenim „noi” trebuie sa stim sigur cine este acel „eu”. Apai… dintr-un „noi” (familia consangvina) sarim direct in alt „noi” (relatii cu diversi iubiti/iubite, familia conjugala). Doar schimbam familia, dar aducem in relatie aceleasi probleme, aceleasi neconstientizari, aceeasi lipsa de self-awareness.
Daca facem asta, daca folosim partenerul pe post de scut imp. singuratatii, sa nu ne miram ca ne merge prost relatia.
Terapeutii existentialisti isi propun sa mearga dincolo de diferitele perspective asupra psihoterapiei si consilierii in scopul de a dobandi o intelegere autentic filosofica asupra dificultatilor individuale.
Da. Il voi cita din nou pe Yalom: „Terabila tentatie de a obtine certitudinea prin inregimentarea intr-un curent ideologic si adoptarea unui sistem terapeutic strict este inselatoare – o asemenea credinta poate sa blocheze comunicarea nesigura si spontana de care are absoluta nevoie o terapie eficace”.
Mai spunea pe undeva ca adoptarea unui sistem terapeutic strict are rolul de a calma anxietatea terapeutului, de fapt. Nu gasesc citatul exact.
