Fidel cui? Persoanei, ideii de fidelitate, noua insine, iubirii?
Ce ne temem ca tradam?
Imaginea de sine, inima partenerului?
Fidelitatea poate fi extrem de apasatoare. Te poti considera infidel si numai pentru faptul ca iti place sa stai de vorba cu cineva peste program, in loc sa oferi timpul tau iubitei/iubitului. Si te poti simti vinovat daca acel dialog ti-a oferit o placere personala ce nu o poti impartasi jumatatii tale. Pentru ca e numai a ta. Pnetru ca acel moment a fost intens, autentic, profund, a creat un spatiu ce a apartinut doar acelor oameni. Cred ca trebuie sa acceptam ca fidelitatea nu inseamna doar atunci cand impartasesti totul si nu mai ai satisfactii in afara cuplului. Trebuie sa fie altceva. Un ceva care totusi nu te face stapanul/a inimii lui/ei asa cum nici partenerul nu este stapanul inimii tale (in sensul de posesie).
Pana acum cateva luni aveam o anumita imagine despre fidelitate, foarte stricta. Adepta principiului - cand ai ales partenerul poti trece la descoperirea universului alaturi de el - consideram o tradare orice act de cercetare fara participarea jumatatii. Cu atat mai complicat daca se intampla ca partenerul sa nu fie exact atunci interesat de ceea ce ma incita pe mine din viata (desi in marea majoritate a cazurilor, da). Ca sa nu tradezi cuplul reprimai curiozitatea, experienta. Dar te frustrai. Ca sa te onorezi reluai explorarea, dar pierdeai atentia partenerului. Pana la urma am inteles ca poti fi oriunde in universul asta si totusi impreuna cu partenerul tau chiar daca el nu-ti impartaseste interesele, purtandu-l in inima. Am inteles greu. Apoi a trebuit sa vad daca asta e formula mea - interese distincte,moduri de a vedea viata diferit, impreuna emotional si habitual. E foarte greu. Bineinteles am trecut prin faza cu transformarea - nu spune Osho ca femeile au o marota cu transformarea partenerilor si o tin asa toata viata desi e evident ca nu vor reusi niciodata (in schimb barbatii incearca o data, de doua ori si renunta, lasand-o asa cum e - sau parasind-o asa cum e). S-a depasit si faza asta si s-a revenit la fidelitate fata de cuplu , luand lucrurile asa cum sunt, persoanele asa cum sunt, adica in unele puncte diferite, in altele asemanatoare. Fara sa fortez trairea unor experiente doar pentru a impartasi acelasi camp de viata, pentru a trai mai intens acel "impreuna".
Stiti ca uneori poate fi o problema daca cei doi au gusturi alimentare diferite? Stiti cum e sa mananci in oras doar pentru a nu mai simti miros de peste in casa? de exemplu.
Apoi am descoperit ca fidelitatea isnemana mai mult decat sinceritatea trecerii in revista a tot ce simti, ai facut, ai gandit - obositor de urmarit pentru partener, cu mari riscuri de a interpreta motivatiile si sensurile, pierdere de timp. Nu avem nevoie chiar de toate informatiiel pentru a fi cu celalt zi de zi. Am inteles si asta si mai ales ca puteam pastra pentru mine anumite experiente pentru ca fie nu il interesau fie pentru ca ar fi interpretat gresit,mai ales prin intr-un moment dificil.
SI uite asa imaginea despre fidelitate expanda, la mine, desi pornisem de la ideea - totul impreuna.
Usor-usor ajungeam de la fidelitate la libertate. Am inteles ca poti fi fidel, intr-un sens, chiar si atunci cand ai o experienta personala cu altcineva (ma rog, sigur ca depinde cat de personala). Exista momente de bucurie, de exaltare, de placere, impartasire si comuniune in afara cuplului. In fond intreg universul iti hraneste sufletul, nu trebuie sa impui partenerului sa iti dea tot ce ai nevoie. Nu e dator, nu poate sau nu intelege ce trebuie sa faca. Datoria ta este sa iti iei ce iti trebuie pentru a fi implinit, fiind sincer, deschis, cooperant.
De exemplu poate ca unele discutii pe care le avem pe forum nu le purtam cu partenerii nostri. Unii chiar ar fi uluiti sa vada ce ne trece prin minte. Nu inseamna ca nu am incercat sa le abordam. Nu inseamna ca e o nenorocire ca el/ea nu participa, nu e interesat de ele. Nu inseamna ca tradam cuplul daca noua ne place sa facem lucrul asta. Dar fiecare merita sa se gandeasca daca ceea ce impartaseste cu jumatatea sa este suficient si daca este suficient de implinitor atat timp cat satisfactia e luata si din alte experiente. Este asta o infidelitate? Cred ca in cuplu fidelitatea poate merge pana in pucntul in care incepi sa-ti fi infidel tie insuti. Dar pentru asta e necesar sa te cunosti foarte bine, sa vezi de ce ai nevoie cu adevarat, ce te defineste.
Qusay
(probabil intrebarea este lansata de ... cineva care ajuta ca barbatii sa fie infideli - o domnisoara sau o doamna
)
