Spasmofilie

am citit ceea ce a scris broscuta fermecata si mi-as dori din suflet sa simt si sa inteleg cu adevarat ceea ce spune. Poate ma va ajuta Dumnezeu ca intr-o zi sa inteleg si sa traiesc pe pielea mea faptul ca anxietatea si panica asta de care nu mai scap este o sansa de a deschide ochii mai bine asupra vietii.

M-am hotarat cu greu sa va intreb si eu ceva. Am o framantare mare si veche. Poate o sa vi se para chiar caraghioasa, spunand in sinea voastra, poate pe buna dreptate "chelului, tichie de margaritar ii trebuie", dar NU pot sa scap de acest gand. Fac atacuri de panica, sunt o anxioasa din 2003, dar as vrea sa mai fac un copil. M-am sfatuit si cu ginecologi si cu diversi prieteni si toti m-au incurajat in acest sens spunandu-mi vorbe tare frumoase, ca ma voi redescoperi, ca poate chiar voi scapa de aceste stari etc. Din pacate nu mai am nici prea mult timp la dispozitie sa ma tot gandesc deoarece varsta ma preseaza. Credeti-ma ca imi este uneori tare, tare frica de sarcina, de tot ceea ce insemna aceasta stare, de nastere, in special,DAR nu pot nici sa renunt definitiv la aceasta dorinta. Am fugit de ea, am ignorat-o, dar o simt ca sta undeva in sufletul meu si nu dispare.

Va rog, sa nu radeti de mine si sa-mi spuneti ceva! As vrea sa-mi gasesc linistea macar din punctul asta de vedere, sa pot sa aleg o cale o data. Voi stiti cel mai bine ce simte un anxios si poate puteti sa ma intelegeti mai bine.

Astept cu nerabdare si sanatate multa la toti!

Tavi, nu stiu exact care e solutia. Stiu ca nerabdarea mea era permanenta, toata viata am fost nerabdatoare nici macar eu nu mai stiu pentru ce anume. Poate ca e doar nerabdarea de a ne reintalni cu noi insine. Presiunea sociala e intotdeauna mare, toata lumea are asteptari in legatura cu tine, toti te sfatuiesc, dar nimeni nu are cum sa hotarasca pentru tine. De mici cedam presiunii sociale si ne modelam dupa cum vor parintii: invatam mai mult la anumite materii, ne jucam cu anumiti copii, avem anumite preocupari si, in final, urmam o cariera la care poate ei au visat si spera sa o faca prin noi. Nu e cazul meu in privinta carierei, dar in privinta asteptarilor...este. Mereu toti m-au vazut perfecta si au asteptat de la mine uneori imposibilul. In final, am cedat si am ajuns anxioasa, poate ca mi-am gasit o scuza sau o oportunitate de a putea spune NU lucrurilor care nu imi fac placere si care nu ma reprezinta. Acum e ca si cum as fi luat mult visata pastila de nesimtire: ma doare undeva de ce crede si spunea lumea, de faptul ca unul e nemultumit sau ofensat pentru ca eu prefer sa imi urmez propriile dorinte. Poate ca aici e si o parte din rezolvarea nelinistii. Cand incepi sa te preocupi mult mai mult de tine fara a avea sentimente de vinovatie, lucrurile se mai calmeaza putintel. Nu mai resimtim acea presiune uriasa ca si cum mereu ar trebui sa facem ceva. La noi sunt multi de "daca": daca parintii sau copiii sunt tristi, daca au nevoie de ceva, daca li se intampla ceva, daca vecinului ii moare pisica si eu nu sunt atenta sa o salvez? Ei, e posibil ca de aici sa se traga multe: mereu ateptam sa se intample ceva si noi trebuie sa fim vesnic in alerta ca sa rezolvam problema. Dar pentru asta exista Dumnezeu, nu avem noi controlul total. Insa putem hotari daca ne traim viata pe care ne-a dat-o fiind fericiti si, astfel, aducand un strop de bucurie si celorlalti, prin optimismul nostru, sau daca vom cadea prada disperarii si lui "daca". Totul tine de o alegere, in definitiv.

Jerbera, fa ceea ce simti si iti doresti cu adevarat si, mai ales, cand iti doresti. Lasa varsta, pentru ca dupa cum vezi unele au nascut si la 60 de ani, ia o hotarare independenta de lucrurile exterioare. Dupa aceea va fi mai simplu totul. Si eu imi doresc un copil, insa poate la anul, acum simt doar ca il vreau foarte mult, insa nu simt ca e si cel mai potrivit moment, pentru ca vreau sa ma mai bucur putin de atentia pe care mi-o acord aproape in exclusivitate.

Numai bine va doresc la toti!

@Broscuta_Fermecata

Mi-au placut mesajele tale. Si la mine e problema: ce voi face in viitor, nu voi fi capabil sa leg o relatie; ce prieteni am? daca clachez la serviciu? daca imi pierd serviciul? Plus frica de boli...

Cele bune,

Luci din Timisoara.

Crezi ca are cineva habar de ce va face in viitor? Poti sa iti propui multe, sa iti faci planul pe cincinal si a doua zi sa iti pici un copac in cap si la revedere planuri. Cel mai tare plan e sa traiesti acum. In rest, iti poti propune sa faci diverse lucruri pe termen scurt-mediu si chiar niste idealuri pe termen lung. Dar nu te agata de ele cu disperare, pentru ca unele lucruri pur si simplu nu sunt sa se intample. Iar la boli, e cam aceeasi poveste. Ai grija de tine cat poti, mananca sanatos, dormi bine, fa plimbari in aer liber, incarca-te cu energie din natura. In rest....Dumnezeu cu mila, cand o fi se intampla oricum. Dar macar nu iti pare rau ca a trecut viata pe langa tine.

Distractie maxima, afara e primavara, deci e cazul sa iasa la iveala zambetele

Broscuta_Fermecata a scris:

Crezi ca are cineva habar de ce va face in viitor? Poti sa iti propui multe, sa iti faci planul pe cincinal si a doua zi sa iti pici un copac in cap si la revedere planuri. Cel mai tare plan e sa traiesti acum. In rest, iti poti propune sa faci diverse lucruri pe termen scurt-mediu si chiar niste idealuri pe termen lung. Dar nu te agata de ele cu disperare, pentru ca unele lucruri pur si simplu nu sunt sa se intample. Iar la boli, e cam aceeasi poveste. Ai grija de tine cat poti, mananca sanatos, dormi bine, fa plimbari in aer liber, incarca-te cu energie din natura. In rest....Dumnezeu cu mila, cand o fi se intampla oricum. Dar macar nu iti pare rau ca a trecut viata pe langa tine.

Distractie maxima, afara e primavara, deci e cazul sa iasa la iveala zambetele

deschide mess oacule!

Broscuta_Fermecata a scris:

Crezi ca are cineva habar de ce va face in viitor? Poti sa iti propui multe, sa iti faci planul pe cincinal si a doua zi sa iti pici un copac in cap si la revedere planuri. Cel mai tare plan e sa traiesti acum. In rest, iti poti propune sa faci diverse lucruri pe termen scurt-mediu si chiar niste idealuri pe termen lung. Dar nu te agata de ele cu disperare, pentru ca unele lucruri pur si simplu nu sunt sa se intample. Iar la boli, e cam aceeasi poveste. Ai grija de tine cat poti, mananca sanatos, dormi bine, fa plimbari in aer liber, incarca-te cu energie din natura. In rest....Dumnezeu cu mila, cand o fi se intampla oricum. Dar macar nu iti pare rau ca a trecut viata pe langa tine.

Distractie maxima, afara e primavara, deci e cazul sa iasa la iveala zambetele

merci de mesaj. esti foarte optimista. as vrea sa vorbim mai multe, eventual pe mess; eu am pe yahoo: balaj_lucian

sanatate.

jerbera a scris:

M-am sfatuit si cu ginecologi si cu diversi prieteni si toti m-au incurajat in acest sens spunandu-mi vorbe tare frumoase, ca ma voi redescoperi, ca poate chiar voi scapa de aceste stari etc. Din pacate nu mai am nici prea mult timp la dispozitie sa ma tot gandesc deoarece varsta ma preseaza. Credeti-ma ca imi este uneori tare, tare frica de sarcina, de tot ceea ce insemna aceasta stare, de nastere, in special,DAR nu pot nici sa renunt definitiv la aceasta dorinta. Am fugit de ea, am ignorat-o, dar o simt ca sta undeva in sufletul meu si nu dispare.

Draga Jerbera,

Daca este o dorinta launtrica extrem de pronuntata, obsesiva poate, nu mai sta pe ganduri. Probabil este ceea ce iti lipseste si care iti da starile respective. Autonalizeaza-te si decide. Chiar este cea ce iti lipseste cu adevarat ? Cand ai copil/copii, ai totul in viata. Si multa motivatie. Fara ei parca viata nu are sens. Numai bine, mai ales optimism si multa sanatate !

Broscuta_Fermecata a scris:

Tavi, nu stiu exact care e solutia. Stiu ca nerabdarea mea era permanenta, toata viata am fost nerabdatoare nici macar eu nu mai stiu pentru ce anume. Poate ca e doar nerabdarea de a ne reintalni cu noi insine.

Multumesc mult Broscuta_Fermecata pentru observatiile tale realiste si incurajante. Sunt si eu in cautarea propriei 'pastile' care vindeca tulburarea anxios-depresiva. Intr-adevar, sufletul nu se lecuieste decat daca te cunosti bine si gasesti singur acel leac miraculoas care te face indiferent, imperturbabil, imun, 'nesimtit', cum bine spui, la factorii stresanti/agresanti din exterior. Calea e lunga .... dar se poate !

Sal'tare ! O:)

Ei, vin din nou cu vesti bune! E prima data dupa luni bune cand simt ca nu mi-e frica de un atac. Inca ma simt anxios, inca sunt agitat si foarte grabit, nerabdator dar nu mai am senzatia de frica permanenta.

Acum doua zile am avut o "tentativa de atac" dar am luat initiativa si vorbind parca cu atacul i-am zis, lasa-ma in pace, nu mie frica. In scurt timp s-a oprit si acum ma simt oarecum eliberat.

Simt ca are sa treaca, daca nu va mai fi frica de atac nu mai are de ce sa fie frica... YUPPY !!! Ma inarmez cu rabdare si stiu ca o sa fie bine.

Apropo fac sport in fiecare zi, ridic cate 10kg odata, fac exercitii cam jumatate de ora, mult mai putin ca in trecut dar e un inceput bun, si cred ca si asta si-a spus deja cuvantul.

O mai dau si pe ceaiuri (fara zahar in ele) , in special musetel si antistresul ambele de la fares, ca sa-mi tratez si digestia si am sa fiu ca nou!

Sanatate tuturor, si nu uitati aveti incredere in Dumnezeu! Miracole inca se intampla !

M-am intors si eu si vad ca lumea s-a mai inmultit, unii cu bune, altii cu rele...asta e viata!

Jerbera, da-i bataie, daca a incoltit ideea inseamna ca exista resurse in tine si vei face fata sarcinii, nasterii si vietii de mama. Te va schimba mult, intr-adevar si poate ca nu o sa mai ai timp de atacuri. Altele vor fi prioritatile.

Gk, ma bucur sa te vad asa optimist!

GK_FAN a scris:

Sal'tare !

Ei, vin din nou cu vesti bune! E prima data dupa luni bune cand simt ca nu mi-e frica de un atac. Inca ma simt anxios, inca sunt agitat si foarte grabit, nerabdator dar nu mai am senzatia de frica permanenta.

Acum doua zile am avut o "tentativa de atac" dar am luat initiativa si vorbind parca cu atacul i-am zis, lasa-ma in pace, nu mie frica. In scurt timp s-a oprit si acum ma simt oarecum eliberat.

Simt ca are sa treaca, daca nu va mai fi frica de atac nu mai are de ce sa fie frica... YUPPY !!! Ma inarmez cu rabdare si stiu ca o sa fie bine.

Apropo fac sport in fiecare zi, ridic cate 10kg odata, fac exercitii cam jumatate de ora, mult mai putin ca in trecut dar e un inceput bun, si cred ca si asta si-a spus deja cuvantul.

O mai dau si pe ceaiuri (fara zahar in ele) , in special musetel si antistresul ambele de la fares, ca sa-mi tratez si digestia si am sa fiu ca nou!

Sanatate tuturor, si nu uitati aveti incredere in Dumnezeu! Miracole inca se intampla !

GK_FAN,

Daca ai reusit sa minimizezi senzatia de frica permanenta si temerea de moarte iminenta eu zic ca esti pe traiectoria buna. Atacurile de panica isi vor reduce frecventa si amplitudinea. Cu anxietatea o sa mai avem inca probleme. O sa trecem si de astea. Si la mine functioneaza de multe ori treaba cu 'autoflagelarea', evident metaforica, in plan spiritual. Am observat ca dupa un dialog autocritic cu mine insumi, apeland in primul rand la ratiune si cu o detasare cat mai ampla de subiectivismul inerent, ma simt eliberat, mult mai bine si stapan pe fortele proprii. Cu incredere si multa credinta in Dumnezeu vom invinge ! Numai de bine !