Disectie

Pana la urma ce e ?

Disectie sau....autopsie?!

Intreb si io asa...deh..

:flowers:

Z e r o a scris:

libertatea, asta e pt. noi doi. Cand ne pierdem controlul ar fi bine sa existe un autopilot, sa-l preia: Amanda Jenssen- Autopilot

Autopilot, autopilot, autopilot .........iti dai seama, autopilotul nostru a ajuns de fapt un flendura vant, un ratat calificat in aiureala si nereusite, un pitic, un gica contra, un vicios, un gura casca, un neputincios, un depresiv ...., cum am pierdut controlul, ne/a si bagat in vrie, cum oare sa/l remediem?

Two a scris:

Pana la urma ce e ?

Disectie sau....autopsie?!

Intreb si io asa...deh..

:flowers:

Intreaba ... asa, ca poate-ti raspund eu, daca am chef.

Oricum, ma bucur ca mi-ai trecut pragul. ;)

libertatea a scris:

Autopilot, autopilot, autopilot .........iti dai seama, autopilotul nostru a ajuns de fapt un flendura vant, un ratat calificat in aiureala si nereusite, un pitic, un gica contra, un vicios, un gura casca, un neputincios, un depresiv ...., cum am pierdut controlul, ne/a si bagat in vrie, cum oare sa/l remediem?

Autopilotul ar trebui sa aiba mai multa minte decat noi. :( Pai, e robot, n-are patimi, temeri...si face ce-i zicem noi cand avem toate mintile acasa. Oare cand se-ntampla asta?

Nu stiu daca asta iti place, libertatea, dar pe mine ma distreaza, ca-i suie, asemeni mie.

Muzica vindeca multe.

Z e r o a scris:

Autopilotul ar trebui sa aiba mai multa minte decat noi. :( Pai, e robot, n-are patimi, temeri...si face ce-i zicem noi cand avem toate mintile acasa. Oare cand se-ntampla asta?

Nu stiu daca asta iti place, libertatea, dar pe mine ma distreaza, ca-i suie, asemeni mie.

Poate boii, ca mintile never.

Cam suie, merge intr/un anumit context.

Nu pot sa ma controlez, neam, una doua ma trezesc ca ridic tonul si ma enervez, ca imi umbla mintea/n balarii, ca nu rezist tentatiilor, ca ma pierd in frustrare, ca../ deh, mai bine bag o bere tovaraseste intri?

libertatea a scris:

Poate boii, ca mintile never.

Cam suie, merge intr/un anumit context.

Nu pot sa ma controlez, neam, una doua ma trezesc ca ridic tonul si ma enervez, ca imi umbla mintea/n balarii, ca nu rezist tentatiilor, ca ma pierd in frustrare, ca../ deh, mai bine bag o bere tovaraseste intri?

O bere nu o refuz niciodata. Deci, sa lasam controlul pe seama altora si...sa bem!

libertatea a scris:

Numai pt. Zero:

Un om, se duce catre monahism (nu vorbesc acum decat de omul care simte asta) dupa ce a aflat "filocalia" acunsa in religia sa, dar mai ales dupa ce a auzit in adancul sau "chemarea".

Sa nu crezi ca aceasta chemare e ceva iluzoriu, ca se poate compara cu ceva din cotidian sau e descriptibila, o nu, tocmai de aceea i se da curs, deoarece persoana respectiva o simte ca pe ceva inconfundabil, puternic si continuu, e o foame care cere hrana monahala, e irationala ca si foamea, te cheama si te cheama desi ratiunea nu o poate explica si se intreaba ce/i.

Foarte ciudat e ca ierahi cunosc chemarea si intreba daca ai venit din acest motiv, dar si mai ciudat e ca desi ai avut chemarea nu inseamna ca ramai (multi chemati, putini alesi).

Iesind din acest gen de magie, ne putem impotmili in alt gen de magie, cea a unei chemari rezultate dintr/o "pronie" umana, cea a chemarii pe care biserica prin cei carora li s/a transmis puterea de a lega si dezlega, o face pt. asi recruta noi adepti.

Oamenii acestia (de care am vorbit mai sus), deschid poarta manastirilor cu scopul de a ramane, deoarece vor un singur lucru: sa fie bineplacuti lui Dumnezeu, acelui Dumnezeu pe care ei il considera Unicul, in acest caz specific, Sfanta Treime, dar mai ales, Iisus Hristos (a doua persoana a treimii celei nedespartita, intreit in persoane si unic in fiinta), fiul, cel ce (conform crestinismului ortodox)s/a intrupat pt. noi (in spatio temporalitate), a luat toate greselile (pacatele) umanitatii (din toata dimensiunea temporala) asupra sa, si, le/a ispasit prin suferinta si moarte, la acel nivel care rezulta din cumulul suferintei ce se cuvenea sa/l suporte oamenii care au fost, sunt si vor fi vreodata.

Crede/ma cine ajunge sa simta ce a facut acest Iisus (conform scriptelor si traditiei), nu/si doreste decat sa se astearna pres la picioarele lui.

Asta cu tentatiile stii si tu foarte bine cum functioneaza asa ca nu insist, sunt si ei niste oameni ca si noi cand se duc acolo, nu/i sfanteste nimeni ca sa scape de multele patimi si obiceiuri, conditionare (afectivitate negativa), toti le aflam in noi (multi dintre noi habar nu au cat sunt patimasi, considera patima cu totul altceva).

Sa zburam?

In ce sa zburam oare, in trup, in suflet, in iubire, in ura, in nebunie, in rational, in frumos, in urat, in care varza, intr/o varza unica, in care?

Eu nu stiu nimic, eu sunt nimic, si totusi sunt ceva, in acest ceva care e nimic ma simt potentializat sa zbor.

Binenteles ca "ma simt", deja este al lui ma existentializez, deja e materialitatea fizico/psihico/spirituala, dar acesta e zborul, el apartine materialitatii, insasi necunoscutul (a nu se personifica) a apelat la materialitate pt. a face posibila iesirea sa din sine (din necunoscut), a indus materialitate (care pt. el e virtualitate, numai noua ne pare densitate datatoare de masa fizica) si a nascut cunoscutul (cunoscutul nostru, cine stie ce e inca in necunoscutul nostru, care poate fi un cunoscut pt. altii, aflati in alte cunoscuturi si necunoscuturi).

Iubirea? Esti copil? Daca incepem sa dam definiri iubirii, vom obtine o varza deaia care nu a reusit sa lege si sa devina devenirea naturala a esentei de varza.

Candva am fost intrebat (parca am mai scris asta?): pe cine iubesti tu mai mult, pe mama sau pe sora?

Am zis: pe mama o iubesc ca pe o mama iar pe sora ca pe o sora.

E he, cati oameni atatea iubiri fata de mame si de surori, la fel cu toate genurile de iubire.

Ce e dragostea?

Daca ne referim la dragostea fara sex, ha, ha, ha, vom izbucni poate noi cei mai in varsta, habar nu aveti voi copiilor ce drac mare se afla dincolo de paruta dragoste platonica, si ce coarne isi arata el, atunci cand (fereasca sfantul), barbatul ramane impotent total, sau ea ar suferi un traumatism care sa o faca inapta pana si de practicarea mecanica a actului (despre variatiuni nu mai scriu).

Si totusi iubirea duce la sacrificii supreme.

Si totusi o iubire asa de puternica ca cea de care e capabila o mama, MAMA, daca s/ar manifesta intr/o fiinta umana indragostita de partener (a), acea fiinta merita adulatie universala (nu ma refer la o iubire de mama vizavi de partener, oare reiesea?).

Iubirea a construit universul, dar vai mie in ce fel, pe cata distructiva se bazeaza evolutia cosmosului catre actuala si viitoarea devenire.

Turturelele noastre dragalase hranesc puii cu mare iubire, si noi, handicarpatii care suntem ne bucuram si ne minunam de frumusetea instinctiva a iubirii lor, da, numai ca o fac, aducand durerea, suferinta "la fel de instnctiva", in insectele (familiile lor) pe care le ucid foarte natural, la fel de natural pe cat de natural, cotofenele si cioril, ucid puiisorii nostrii (pardon ai turturelelor0, ca sa se hraneasca cu ei.

Si totusi iubirea!?

Eu sunt drac si inger, ura si iubire (intentionat viceversa), ce am eu ca balanta?

Ratiunea.

Cand ma uit la istoria umanitati, la istoria vietii mele, ma crucesc (cum se zice), unde ai fost ratiune, de ce, de ce atata sange la toate nivelurile fiintialitatii? De ce?

Ce anume nu e in regula?

Oare universul nu se autocladeste constructiv/distructiv?

Eu oare asta fac?

De ce sufar, de ce sufera cei din jurul meu din cauza mea?

De ce e suferinta pe lume?

Sa nu ma disec?

Ba da, trebuie sa ma disec, deoarece sunt mort si imputit, numai autopsia acestui cadavru poate face lumina pt. ca imanenta identitati mele, sa recladeasca alta manastire, cu mult mai frumoasa si mai luminoasa.

A nu ma accepta, e o gresala, dar inconstienta e moarte pura, sa nu fie, amin.

Cam atat ma ajutat inspiratia azi, mi/a dat aceste cuvinte, nu/i multumesc, deoarece cel ce se obisnuieste sa multumeasca, e obisnuit si sa personifice, si, candva, poate o sa blesteme obiectul adulatiei proprii.

Mltumesc frumos Zero, tie iti multumesc deoarece am revenit la nivel de "oameni in carne si oase".

PS

o sa lipsesc cateva zile, ploaie inaltatoare sufletului tau.

Ramasesem datoare.

Deci, nu cred ca o chemare e o inchipuire, cred ca exista oameni care simt asta. Si pot da chiar exemplul meu; in copilarie am dorit sa ma pocaiesc, era o dorinta pe care o simteam mai presus de mine. Bunica mea isi zugravea casa si zugravul era de religie penticostala. Eram asa fascinata de el, ca toata ziua ma tineam dupa fundul lui sa-mi vorbeasca despre Biblie, pe care am inceput sa o citesc de atunci (eram in clasa a II-a). Nu spun cat si ce intelegeam eu la vremea aia, ca nu are rost. Omul a fost intelept, mi-a spus ca pot participa la adunarile lor, daca asta vreau, dar a zis ca tb. sa ajung la majorat ca sa fiu sigura ca imi doresc sa ma pocaiesc. Mai tarziu, mi-am dorit sa ma fac calugarita, nu a fost un moft, eram deja matura, dar pot considera ca, la momentul ala, calugaria era un fel de refugiu, numai ca, nu eram de acord cu inchinatul la icoane si cu pupatul si facutul crucii. Neexistand manastiri unde nu se pupau icoane si nu se facea semnul crucii, am renuntat.

Despre iubire eu am o parere diferita de a ta. Iubirea nu ascunde draci, niciodata. Draci ascunde indragosteala, ascunde pasiunea, dorinta carnala pt. cineva, iubirea te inalta, pasiunea doar te mistuie. Multi se-ndragostesc, dar putini sunt capabili sa iubeasca, nu se iubesc nici pe ei insisi, cum ar putea sa mai daruiasca, iar iubirea asta inseamna, sa daruiesti fara sa astepti la schimb, nu e troc. Iubirea e pura si rara si, din pacate, mereu e confundata cu tot felul de patimi. Iubirea nu intuneca ratiunea, aia e tot pasiunea, tot aia de ascunde draci.

Nu cred ca am fost foarte inspirata, dar, in mare, cred ca am reusit sa spun ceea ce mi-am dorit.

white.way a scris:

R., am citit p

Oare? ;)

Z e r o a scris:

Cu asta ai spus si o parte din viata mea . Si eu am vrut, pe rand, sa ma pocaiesc, sa ma fac calugarita, sa fiu studenta la teologie... Cam acelasi motive m-au tinut departe de toate astea. Ortodocsii prea superstitiosi ( icoane,pupat,prescura, tamaie, draci, ingeri, etc), ceilalti prea tipicari si inchistati ( sa te imbraci asa, sa vorbesti asa, sa nu te uiti asa, etc) . Era pe vremea cand credeam ca Dumnezeu este un suplinitor pentru toata iubirea care mi-a fost refuzata in copilarie. Si pe cand traiam aproape toata ziua in reverie. De abia dupa ce s-a nascut fetita mea si a trebuit sa fac brusc tranzitul de la fiica maltratata la mama iubitoare am inceput sa inteleg de fapt ideea de divinitate si sa vad ce este viata. Am aflat raspunsuri la multe intrebari care ma framantau, dar nu trebuia sa le aflu. M-am fortat si m-am trezit prea devreme. In aceasta lume sa traiesti stiind ce se intampla in jur si cu tine este exact ca si cum te-ai trezi in timpul unei operatii si n-ai mai putea adormi. Nici nu te poti misca , schimba ceva din ce se intampla, nici nu poti sa te minti ca durerea nu e reala. Am ales aceasta analogie si pentru ca mi se pare cea mai exacta, si pentru ca suntem in topicul "disectie" . Fericiti cei care n-au intrebat. Fericiti cei care au intrebat si n-au aflat. Pentru ca ei mai au o sansa sa schimbe ceva, chiar si din greseala, sau fara sa-si dea seama. ....