Allexandrra a scris:
Da, trebuie sa testam temeinic, dupa principii riguroase, ca suntem prudenti si nu vrem sa mai patim ca altadata. E firesc si rational. Sunt de acord, de data asta. Singurul lucru cu care nu sunt de acord este ca oamenii nu ar trebui sa fie tratati ca niste cobai, mai ales de catre cei care ii iubesc. Ma rog, daca se poate numi iubire asa ceva.
Trebuie sa revin asupra a ceea ce am spus pt. a ma corecta. Pentru ca eu am vorbit din perspectiva lui acum, lui acum dupa ce am cunoscut sentimentul de plinatate, si, odata cu asta, mi-am depasit temerile. Pt. ca, intr-adevar nu m-am cenzurat in a-mi oferi afectiunea, dar m-am cenzurat cumva in a primi, apoi mi-aduc aminte ca ceream garantii, chiar daca nu direct. Mereu ii puneam placa: hai sa ne despartim acum, mai bine mai devreme decat mai tarziu. Mai ales ca el la inceputul relatiei imi spusese ca se plictiseste dupa doua saptamani in care este cu cineva. Si cum era frumusel si cu mare succes si lipici la sexul slab, imi ziceam mereu: de ce sa fiu eu cea parasita? De ce sa nu parasesc eu? Sa arat ca-s mai tare. De parca asta conta. Si dupa ce-i puneam placa el venea cu asigurari: ca eu sunt altfel, ca de mine nu vrea sa se desparta, ca nu s-a gandit niciodata la asta. Si atunci, pentru un timp, eram linistita. Apoi iar ma apuca si iar puneam placa. Si asa am tintut-o cam 1 an si jumatate, doi ani. Sincera sa fiu, eu nu as fi avut rabdare cu o persoana ca mine, nu era el vinovat pt. temerile mele, el doar platea. :( Nu stiu de unde a avut atata rabdare si atata putere sa ma suporte. Acum, cand sunt plina, pot sa ma erijez in stie tot si sa dau sfaturi, dar, da, ai dreptate, e greu sa te arunci in valtoare, fara sa te gandesti la urmari, cand nu ai fost plin si nu ai reusit sa-ti invingi temerile, as zice ca e imposibil. Imi cer scuze ca, n-am realizat ca am spus tampenii. :flowers:
Din pacate el a fost un fel de cobai, cu el am invatat. Noroc ca a iesit ceva bun din asta. Bun pt. amandoi. El zice ca nu regreta nimic. Cand il vad cum ma priveste in multe momente, il cred. :) Cuvintele pot fi inselatoare, dar privirea si gesturile spun multe.
Allexandrra a scris:
Multumesc pt. tot, eu ma duc la culcare. De sfaturile tale ar mai avea si altcineva nevoie. Sunt bune, daca resusesti sa fii impartiala. Noapte buna!
Nu ai pt. ce. Eu iti multumesc pt. ca ai intrat in dialog cu mine, intotdeauna e o placere. Am ce invata de la tine. Somn usor!
libertatea a scris:
Sa stii ca da.
La tipologia forumului, acesta e locul potrivit, poate candva se va infiinta categoria "Autocunoastere", care nu e potrivita nici la paranormal, nici la religie, nici la filozofie, nici la psihologie, deoarece autocunoasterea nu se limiteaza la vreo parte, ci e un intreg, tot asa cum stiinta e un intreg si numai nestiinta si neputinta umana fac sa fie inca impartita in multe tipuri.
Da, m-am tot gandit unde s-ar potrivi topicul meu, aici, la teoria chibiritului, dar cred ca nu exista arie unde sa se potriveasca perfect. Oricum, de cand nu ma mai simt o intrusa pe o arie nepotrivita mie, asa cum ma simteam pe aria de literatura, vad ca am mai multa inspiratie
libertatea a scris:
Nici un calugar normal la cap nu se cosidera sfant, ei se retrag in manastiri pt. a se dedica lucrarii de "autocunoastere si autocontrol", pe o cale specifica (isihasm se numeste in crestinismul ortodox) care e supusa totusi dogmaticii respective din motiv de sistem.
Cei ce intra in manastire nu sunt nicidecum sfinti si nimeni nu spune asta, tocmai de aceea sunt inlaturate pe cat posibil ispitele de orice fel.
Asta cu barbatul si femeia in biserica e alta poveste.
Iisus (daca acceptam inscrisurile unor carti si traditia crestina), avea un inalt nivel fiintial, oamenii tocmai de aceea se duc in manastiri, pt. a tinde sa se asemene cu el, "gradina sufletului" se lucreaza zi de zi si ceas de ceas cu multa ravna si migala, ridicandu/ne ori de cate ori cadem, pt. a o lucra iar si iar, inflorirea ei, roadele, nu se obtin printr/un gest de bunavoita, o nu, nici vorba.
Deci calugarii vor doar sa acceada la cunoastere, la autocunoastere, mai bine zis, cu scopul de a atinge ceea ce Isus avea din nastere? Si odata ajunsi in gradina e posibil sa atinga si sfintenia, dar nu asta era scopul cu care intra in viata monahala, nu se agata de asta. Si pt. ca ei nu sunt Isus, si stiu asta, se tin departe de ispite.
libertatea a scris:
Nu mai intru si in iubire, deoarece nu simt ca pot sa o fac acum.
Astept momentul potrivit. :) Chiar sunt curioasa cum vezi tu iubirea.
Ca mai tarziu n-a mai fost asa, ca n-a mai fost tot timpul asa, nu e problema, e de-nteles. O alta greseala este sa asteptam ca un singur om sa ne umple mereu.
