Cei care nu mai sunt ce erau odata

Am o curiozitate. Vi s-a intamplat sa aveti o rupere de personalitate, in sensul ca sunteti altfel de cum erati odata? Sa nu mai va recunoasteti fara sa constientizati acest lucru, decat privind in urma si ridicand din umeri cu resemnare sau durere. Vi se intampla sa constientizati ca nu mai sunteti cei ce ati fost, ca si cum sunt doi oameni diferiti? Intreb pentru ca unii dintre noi suntem altfel, foarte schimbati, din cauza cursului pe care l-au avut faptele noastre. Pe moment le facem si zicem asta e, traiesc cu ele, dar dupa multi ani cand nu mai esti deloc cum erai, abia atunci daca mai poti vezi cat de mult te-au schimbat, si ca ai pierdut poate prea mult, ca si cum din piatra in piatra treci pe celalalt mal si apele acopera pietrele (faptele) iar pentru tine nu mai e posibila intoarcerea.

Priviti cu seriozitate faptele sau asteptati anii sa decida pentru voi?

Si mai am o curiozitate. Care este liantul vietii voastre, ca sa nu cadeti in uitare de azi pe maine? Ce va sustine zi de zi? Aveti o persoana care va aminteste zi de zi cat de mult sunteti pretuit pentru ca va iubeste asa cum sunteti? Aveti un vis care da sens realitatii? Aveti o pasiune pentru care merita sa traiesti? Cu ce va identificati pentru a ramane vii si a va recunoaste peste timp? Cat de des va ganditi ca traiti pentru ceva iar acel ceva va imprima felul de a fi? Ce este insemnat pentru voi si nu ati renunta la el pentru nimic in lume? Acest liant care va face sa evoluati fara ruperi de sine, ce este pentru fiecare? Va mai ganditi la voi, ca fiinte unice nelegate de nimic, capabile sa se inteleaga prin relatiile pe care le aveti?

Omul trece printr-un lung proces de transformare de la nastere pana la moarte. E nefiresc sa ne asteptam sa ramanem aceeasi. Atunci cand transformarea se produce in acord cu fiinta noastra nu vad de ce ar exista regrete, insa, cand ea se produce doar pentru a implini asteptarile celorlalti, chiar daca aceasta transformare aduce cu sine renume, onoruri, stima semenilor nostri, atunci, da, regretele apar.

Pentru mine importante sunt:

1. fidelitatea fata de propria-mi persoana;

2. dragostea celor care ma accepta ca om, dincolo de defectele si actiunile mele.

Eu cred in importanta faptelor. Ele sunt cele care pot schimba totul intr-o secunda, desi uneori dureaza mult pana realizezi puterea lor si cursul pe care te-au condus. Uneori ma intreb daca noi facem faptele sau ele ne pun in frunte cine suntem.

Intotdeauna ma uit la faptele cuiva ca sa il cunosc. Restul este ceea ce nu stiu.

Pai ruperea de personalitate nu este ca o fractura, este ca o abatere de la un anumit drum pe care credeai ca-l urmezi, drum care putea duce la fel de bine intr-o fundatura, nefiind obligatoriu sa mearga in Paradis .

De foarte multe ori ceea ce pare a fi o schimbare de personalitate nu este decat o evolutie a personalitatii datorata depasirii anumitor praguri emotionale mai ales ca urmare a satisfacerii anumitor nevoi . Un bun exemplu este prima iubire care are o rezonanta afectiva care nu se mai regaseste in aceeasi proportie atunci cand se mai intampla un al eveniment similar .

Liantul vietii mele este ca traiesc din munca mea si asta imi da putere sa merg mai departe si sa trec peste orice, plus ca sunt constient ca as putea sa o iau oricand de la capat, chiar daca as avea 90 de ani .

Da, adevarat, cine are parte de munca este fericit pe pamant. In Faust se spunea ca cineva cauta fericirea, si a promis sufletul diavolului daca o va gasi. Si a pornit la drum cu Mefisto alaturi sa ii arate toate ispitele lumii: dragoste, bogatii, vrajitorie.. pana ce a ajuns omul la casa lui sa traiasca din munca sa. Si i-a spus timpului: stai pe loc, sunt fericit. Si s-a bucurat Mefisto: ha, esti al meu, D-zeu a pierdut pactul! Dar nu, D-zeu i-a dat una lui Mefisto, fugi de-aci ca acest suflet a gasit fericirea dupa preceptele mele, nu-i al tau.

Consider ca trebuie sa adaug o completare la raspunsul pe care l-am dat si sa scriu ca schimbarea se produce si ca urmare a schimbarii sau modificarii reperelor pe care le are fiecare individ .

1.da

2.nu

frumos ai scris, Athmy.

Te referi la partea negativa a lucrurilor, nu ?

Rodica` a scris:

1.da

2.nu

frumos ai scris, Athmy.

mersi, citesc si eu si ma mir :)

Abc2009ro a scris:

Te referi la partea negativa a lucrurilor, nu ?

da, asa m-am referit

dar acum ma gandesc la cea pozitiva

romania inedit a scris:

Consider ca trebuie sa adaug o completare la raspunsul pe care l-am dat si sa scriu ca schimbarea se produce si ca urmare a schimbarii sau modificarii reperelor pe care le are fiecare individ .

da. conteaza enorm de mult la ce ne raportam

Athmy a scris:

Am o curiozitate. Vi s-a intamplat sa aveti o rupere de personalitate, in sensul ca sunteti altfel de cum erati odata? Sa nu mai va recunoasteti fara sa constientizati acest lucru, decat privind in urma si ridicand din umeri cu resemnare sau durere. Vi se intampla sa constientizati ca nu mai sunteti cei ce ati fost, ca si cum sunt doi oameni diferiti? Intreb pentru ca unii dintre noi suntem altfel, foarte schimbati, din cauza cursului pe care l-au avut faptele noastre.

Mi s-a intamplat dar nu numesc asta o rupere de personalitate ci mai degraba o evolutie a ei. Din multe puncte de vedere nu mai sunt ceea ce am fost acum 5 ani, acum 10 ani, acum 20 de ani, dar din alte puncte de vedere sunt. Personalitatea nu s-a fracturat ci a evoluat. Sunt diferita fata de cum eram dar nu complet. Baza, fundatia personalitatii unui om ramane intacta.

Si mai am o curiozitate.

Aveti o persoana care va aminteste zi de zi cat de mult sunteti pretuit pentru ca va iubeste asa cum sunteti?

Aveti un vis care da sens realitatii?

Aveti o pasiune pentru care merita sa traiesti?

Cu ce va identificati pentru a ramane vii si a va recunoaste peste timp?

Cat de des va ganditi ca traiti pentru ceva iar acel ceva va imprima felul de a fi?

Ce este insemnat pentru voi si nu ati renunta la el pentru nimic in lume?

Acest liant care va face sa evoluati fara ruperi de sine, ce este pentru fiecare?

Va mai ganditi la voi, ca fiinte unice nelegate de nimic, capabile sa se inteleaga prin relatiile pe care le aveti?

1. Da. Mai multe, inclusiv eu insumi.

2. Am, dar nu e nevoie de vreun vis pentru ca realitatea mea sa aiba sens.

3. Am si pasiuni, dar din nou, nu ele imi dau rost vietii. Viata merita traita pentru simplul fapt ca inca o am. Cel putin din punctul meu de vedere.

4. Cu faptul ca traiesc si ca ma cunosc pe mine insumi.

5. Niciodata.

6. Insasi viata.

7. Cunoasterea, acceptarea si iubirea de sine.

8. Constientizez faptul ca fiecare dintre noi este o fiinta unica in felul ei, inclusiv eu dar nu ma inteleg prin relatiile pe care le am ci prin introspectiva.