Sinuciderea

Sa spun ca-mi pare rau pentru cei care aleg o astfel de cale. Dar nu pot sa spun nici ca-i aprob (sub nicun pretext), nici ca-i inteleg. Dupa parerea mea, genul asta de oameni se impart in vreo doua categorii: geniile (neintelese? ) si acei oameni care ajung la un momentdat sa fie aproape in totalitate lipsiti de personalitate proprie.

Majoritatea geniilor ajung la un momentdat sa-si piarda echilibrul psihic, nu pentru ca ar vrea, ci pentru ca nu pot altfel. Unii o fac pur si simplu din teribilism, din rebeliune, sa atraga atentia, sa faca ceva ce nimeni nu s-ar astepta vreodata sa faca,ca sa-si dovedeasca ca ei chiar sunt capabili sa faca orice. Alti o fac tocmai pentru ca nu pot fi altfel; nu pot face lucruri simple pe care le poate face orice om.. normal . Sunt atat de logici, de sobri, ajung chiar sa numere (fara sa vrea neaparat) si feliile pe care le taie dintr-o paine. Nu pot sa viseze.. cu ochii deschisi sau sa-si libereze mintea si sa-i dea voie sa alerge. Isi doresc, dar nu pot. E o presiune psihica in primul rand de care nu pot scapa cu toata logica si genialitatea lor. Mai bine zis, tocmai din cauza logicii excesive care transforma sufletul intr-un fel de matrice.

Ceilalti , fara personalitate sun lasii adevarati (din punctul meu de vedere). Poate ca nu au avut niciodata cu adevarat o personalitate proprie. Au trait mereu in umbra (a cuiva sau ceva), alipiti la.. sau dependenti de.. In momentul in care sprijinul ala dispare, indiferent de ce ordin e, se simt oarecum pierduti, nu-si mai gasesc locul si sensul in viata asta. Si aleg in continuare un alt punct de sprijin; in cazul asta: moartea, care va trebui sa le rezolve iremediabil si definitiv toate problemele; asa nu vor mai fi nevoiti niciodata sa faca efortul de a gandi singuri sau a cauta tot timpul alt si alt sprijin. Si e valabil in aproape toate cazurile de sinucidere, indiferent de motivul invocat de sinugigas ca fiind real.

Athmy a scris:

Cred ca oamenii cu aptitudini peste cele obisnuite, cei geniali sa zicem, traiesc o drama a singuratatii si neintelegerii, rar gasesc semeni cu care sa se potriveasca, sa se inteleaga si admire reciproc. Au si standarde inalte iar daca pentru cineva cerul senin e suficient pentru un moment de liniste si impacare, pentru ei nu este. A putea mult atrage dupa sine a vrea si mai mult, iar limitarile sunt dureroase. A fi prea talentat poate fi la fel de greu de indurat ca si ratarea. De jos te ridici, dar de sus cazi. Cred ca fiecare are pentru ce trai cand gaseste ceva la fel sau mai presus ca el, o fiinta omeneasca. Pentru asta este prietenia. Insa este un dar rar in viata, aceea care implineste si ocupa golul.

M-am gandit si la asta. Si cred ca o fi ceva la mijloc, are sens pt mine.

Privind tot exemplul lui, avea o personalitate atat de puternica incat pe mama, de-a lungul casniciei lor, incet a stres-o, pur si simplu. In toate domeniile, inclusiv gastronomie, casnice, s-a ridicat deasupra ei si ea a ramas complet in umbra. De aceea si spuneam despre mama, era dependenta total de el. Ea s-a indobitocit, n-a mai evoluat cu timpul si stia mereu ca el rezolva totul, el stie totul, el va vorbi la petreceri si in locul ei, el va orna tortul, etc, pana la ultimul detaliu...

Apoi cand esti cazut, pe cine sa te bazezi daca nu pe sot/ie, in primul rand. Dar ea habar n-avea ce sa faca cu el. Evident nu l-a inteles si nici nu ma mai mir. Si eu am fost departe, lucram la Bucuresti pe atunci iar in orasul meu natal am ajuns doar dupa veste...

Cred ca solutia ar fi sa nu devenim ca acesti oameni, cat depinde de noi, cum a fost el, sa ramanem in clasa medie... poate.

Solutia este sa ii implicam si pe altii in ce facem noi, chiar daca putem si singuri.. asa e bine pentru toata lumea si are farmec, chiar daca cineva mai greseste. Mie nu imi place sa fac ceva singura, decat cand nu am de ales..

Rose`s a scris:

Sa spun ca-mi pare rau pentru cei care aleg o astfel de cale. Dar nu pot sa spun nici ca-i aprob (sub nicun pretext), nici ca-i inteleg. Dupa parerea mea, genul asta de oameni se impart in vreo doua categorii: geniile (neintelese? ) si acei oameni care ajung la un momentdat sa fie aproape in totalitate lipsiti de personalitate proprie.

Majoritatea geniilor ajung la un momentdat sa-si piarda echilibrul psihic, nu pentru ca ar vrea, ci pentru ca nu pot altfel. Unii o fac pur si simplu din teribilism, din rebeliune, sa atraga atentia, sa faca ceva ce nimeni nu s-ar astepta vreodata sa faca,ca sa-si dovedeasca ca ei chiar sunt capabili sa faca orice. Alti o fac tocmai pentru ca nu pot fi altfel; nu pot face lucruri simple pe care le poate face orice om.. normal . Sunt atat de logici, de sobri, ajung chiar sa numere (fara sa vrea neaparat) si feliile pe care le taie dintr-o paine. Nu pot sa viseze.. cu ochii deschisi sau sa-si libereze mintea si sa-i dea voie sa alerge. Isi doresc, dar nu pot. E o presiune psihica in primul rand de care nu pot scapa cu toata logica si genialitatea lor. Mai bine zis, tocmai din cauza logicii excesive care transforma sufletul intr-un fel de matrice.

Ceilalti , fara personalitate sun lasii adevarati (din punctul meu de vedere). Poate ca nu au avut niciodata cu adevarat o personalitate proprie. Au trait mereu in umbra (a cuiva sau ceva), alipiti la.. sau dependenti de.. In momentul in care sprijinul ala dispare, indiferent de ce ordin e, se simt oarecum pierduti, nu-si mai gasesc locul si sensul in viata asta. Si aleg in continuare un alt punct de sprijin; in cazul asta: moartea, care va trebui sa le rezolve iremediabil si definitiv toate problemele; asa nu vor mai fi nevoiti niciodata sa faca efortul de a gandi singuri sau a cauta tot timpul alt si alt sprijin. Si e valabil in aproape toate cazurile de sinucidere, indiferent de motivul invocat de sinugigas ca fiind real.

cine stie..

Athmy a scris:

Solutia este sa ii implicam si pe altii in ce facem noi, chiar daca putem si singuri.. asa e bine pentru toata lumea si are farmec, chiar daca cineva mai greseste. Mie nu imi place sa fac ceva singura, decat cand nu am de ales...

Asta e sigur. Sa te mentii cel mai tare din parcare, nu aduce nimic bun.

Mereu am spus, cu un om ca el, ca sotie a lui, n-as fi putut trai o zi... atat de autoritar si radical... oricat a facut si oricat de mandra era mama.

Dar ei i-a placut de minune. Acum intelege mai mult viata ei, in realitatea ciudata, cum am vazut-o si eu pe vremuri.

Aveti grija de voi si de cei dragi.

I-a placut asa? Aici e ciudat.. poate ca il iubea

Athmy a scris:

I-a placut asa? Aici e ciudat.. poate ca il iubea

Da, il iubea atat, incat de mine au uitat amandoi, cand eram copil.

Asta-i alta poveste...

da, e trist si de neinteles

Incep prin a spune ca deseori mi-am dorit sa mor, insa nu imi amintesc sa fi vrut vreodata sa ma sinucid. Inca nu am fost pus in situatia in care sa fiu pe punctul de a ma sinucide.

Celor ce acuza atat de mult acest lucru, spunand ca este un act de lasitate, egoism, etc, nu pot sa le spun ca atata vreme cat nu inteleg de ce se intampla asa ceva, sa se abtina de la asa ceva. Din punct de vedere logic este un nonsens sa iti spui parerea asupra ceva despre care nu ai habar. Cati dintre voi ati avea curajul sa va sinucideti ? Nici unul. Asa ca lasati-o mai moale cu incercarile vietii, personalitate puternica, etc. Nici eu nu am curajul sa o fac. Si pentru ca de multe ori vreau sa mor si nu fac nimic in acest sens, ma consider mult mai las.

Sigur ca e frumos sa traiesti, sa cunosti viata cu toate frumusetile si greutatile ei. Insa si mai sigur de atat este faptul ca asta o spun numai cei care nu sufera atat de mult. Parca si vad un mosnegut cum isi aduce aminte cu drag de nazbatiile si de bosumflarile din timpul copilariei. Insa bag mana in foc ca atuncicand era copil, acele bosumflari erau luate in serios si nu era nimic amuzant. Diferenta intre mosnegut si cei care acuza sinuciderea este cat se poate de evidenta: el are cu adevarat habar de ceea ce era in mintea si in sufletul lui in tinerete. Pe cand ceilalti habar nu au ce e in mintea si sufletul sinucigasilor.

Pentru cineva deprimat si care mai si are ganduri de sinucidere, chiar nu il ajuta cu nimic o remarca de genul "nu te inteleg" sau "esti las daca faci asa". Dimpotriva. Si daca mai are si putina mandrie n-o sa ii pice bine nici faptul ca este privit cu dispret ca pe un bolnav contagios. Eu unul ii invidiez pe cei care reusesc sa o faca (la fel demult ca si pe cei care nu simt aceasta nevoie). In felul acesta scapa si de problemele care nu-i dau pace, si de micile biciuiri ale celorlalti oameni "sanatosi la cap". Astfel de comportament am vazut in cotet, unde gainile sanatoase o bateau pe gaina bolnava. Iarasi notiunea de autoizolare e un nonsens pt ca de fapt tocmai societatea izoleaza.

In concluzie: cine nu intelege sa taca. N-are ce sa judece si ca urmare n-are nici de ce sa arunce cu pietre.

Hm_msrbls a scris:

Astfel de comportament am vazut in cotet, unde gainile sanatoase o bateau pe gaina bolnava.

Eu am mai vazut si pe Animal Planet.

Hm_msrbls a scris:

Iarasi notiunea de autoizolare e un nonsens pt ca de fapt tocmai societatea izoleaza.

Se poate sa ai dreptate pt. faptul ca acum societatea ne ofera o "gama f. larga de produse", iar cand vine momentul sa ne alegem, ne trezim cu o oferta de 2, 3. E frustrant, nu e chiar de neinteles reactia celor care se retrag bosumflati.

Hm_msrbls a scris:

cine nu intelege sa taca. N-are ce sa judece si ca urmare n-are nici de ce sa arunce cu pietre.

nu-si dau seama ca nu inteleg ! oamenii au impresia ca-i inteleg pe ceilalti doar raport