Inconstientul ca aliat

Rosucer a scris:

Ajustam realitatea pana in punctul in care suntem constienti ca detinem suficienta forta pentru a o accepta. Nu putem sa folosim incontinuu politica strutului, pentru ca traim intr-o societate, nu izolati, si, urmare acestui fapt, o sa intalnim mereu oameni si situatii care nu ne plac.

Stiu ca in cartea "Cum sa te vindeci cu o poveste", autoarea nu recomanda sa ne construim propriile povesti pentru a gasi rezolvari problemelor noastre. Ma intreb de ce? Oare considera ca omul nu este destul de puternic si de capabil sa-si dezgroape singur monstrii, sa-i priveasca in fata si sa incerce sa-i infrunte sau/si sa-i inteleaga, sa descopere ce-si doresc? Trebuie mereu sa fie indrumat, ajutat de altcineva? Oare la asta s-a referit?

Eu pusesem problema ajustarii persoanei la realitate, nu a realitatii la persoana. Se spune ca e bine sa ne schimbam pe noi ca sa ne adaptam realitatii, nu invers. Povestea Barbarei O`Brien spune altceva: nu ca trebuie sa ajustam realitatea dupa propriul calapod, ci ca trebuie sa existe limite in procesul asta de ajustare, de adaptare la mediu. Pe mine ma interesa care sunt aceste limite. Mai exact, ati simtit la un moment dat ca influenta mediului ajunge sa va imbolnaveasca si sa spuneti ``gata, frate, pana aici``? Care au fost acele momente, in cazul in care au existat?

Probabil ca Santagostino nu recomanda acest lucru, pt. ca problemele se vad mult mai limpede cand sunt proiectate in exterior.

Cine nu a avut de suferit din cauza mediului sa imi zica si mie ;)

Iar limitele ni le impunem singuri, de multe ori sunt limitele suportabilitatii. Daca treci de ele, mediul te face de nu te mai recunosti in oglinda.

Ma feresc de exemple personale, ca sa nu influentez auditoriul.

Allexandrra a scris:

Am auzit si eu de vreun an de operators and things, ca e super, dar am tot amanat sa o citesc.

Problema e interesanta si tine si de atitudine. Daca iti privesti inconstientul ca pe un dusman si ignori complet semnalele date de el, e clar ca atitudinea asta va produce un clivaj. Si cu cat clivajul e mai adanc, adica cele doua parti scindate sunt mai indepartate una de alta, cu atat ne apropiem mai mult de patologic.

Inconstientul ca aliat e o atitudine ok, accepti ca ai parti refulate, nu le negi, cauti sa le intelegi, sa intelegi semnalele lasate de inconstient (prin vise, acte ratate etc) si de unde vin. Cu alte cuvinte nu ignori aspectele mai putin dezirabile ale personalitatii tale, ci cauti sa te intelegi, sa iti fii propriul aliat.

Dar de ce oamenii isi refuza anumite ganduri, dorinte, etc. si in loc sa le accepte, le neaga sau le refuleaza? Pentru ca stabilesc in mod eronat o identitate intre asumarea unui gand, dorinte, conflict interior si subordonarea fata de acel gand, dorinta, conflict etc.

trebuie sa existe limite in procesul asta de ajustare, de adaptare la mediu. Pe mine ma interesa care sunt aceste limite. Mai exact, ati simtit la un moment dat ca influenta mediului ajunge sa va imbolnaveasca si sa spuneti ``gata, frate, pana aici``?

e o chestie de finete sa vezi care sunt limitele, cred ca tine de la caz la caz.

Simti ca influenta mediului ajunge sa te imbolnaveasca in momentul care nu mai esti autentic cu tine insuti, in momentul in care simti ca te minti. Si atunci, daca ai puterea, spui STOP.

Fain topic. ;)

Cum poti ajunge la inconstient, in afara de vise sau povesti?

Si daca acolo afli si chestii nasoale?

Hypathia a scris:

Dar de ce oamenii isi refuza anumite ganduri, dorinte, etc. si in loc sa le accepte, le neaga sau le refuleaza? Pentru ca stabilesc in mod eronat o identitate intre asumarea unui gand, dorinte, conflict interior si subordonarea fata de acel gand, dorinta, conflict etc.

e o chestie de finete sa vezi care sunt limitele, cred ca tine de la caz la caz.

Simti ca influenta mediului ajunge sa te imbolnaveasca in momentul care nu mai esti autentic cu tine insuti, in momentul in care simti ca te minti. Si atunci, daca ai puterea, spui STOP.

Daca imi trece prin cap sa fur ceva si recunosc acest lucru inseamna ca mi-am asumat acest gand, dar nu ma subordonez lui, adica nu-l pun in aplicare si nu ma consider hot? Adica imi asum faptul ca am avut acest gand fugar, dar asta nu e ceea ce ma defineste. Asta vrei sa spui, nu?

Da, e buna limita asta ca moment al pierderii autenticitatii, dar mie mi s-a intamplat sa ajung la ea si sa nu-mi dau seama ca problema e ca ma mint. Trebuie mare finete, intr-adevar.

Kosmotro a scris:

Cum poti ajunge la inconstient, in afara de vise sau povesti?

Si daca acolo afli si chestii nasoale?

Mie mi s-a intamplat sa ajung la inconstient intr-un moment in care ma simteam bine si eram f. relaxata. Imi povestea cineva ca maica-sa are de gand sa faca o chestie nu tocmai ortodoxa, ca sa obtina niste bani. I-am spus cu mare sinceritate ca face foarte bine, un lucru pe care in conditii normale nu l-as fi spus. Cred ca daca as cultiva acel gen de relaxare, as ajunge sa am un contact mai bun cu inconstientul. Si poate ca ar prinde si el mai mult curaj sa se exprime, daca i-as permite mai multe.

Pai si care e problema daca sunt si chestii nasoale? Trebuie sa fim ingeri? Eu prefer ca cineva sa-mi zica in fata `esti o proasta` decat sa o tot suceasca. Acelasi lucru ar trebui sa fie valabil si in relatia cu noi insine. Si ajungem iar la problema autenticitatii de sine (e o constructie cam ciudata autenticitatea asta de sine, dar nu stiu cum sa-i spun).

Ce funny. Adica daca esti relaxat nu mai ai moralitate sau ce? Sa vezi si sa nu crezi ;)

Athmy a scris:

Ce funny. Adica daca esti relaxat nu mai ai moralitate sau ce? Sa vezi si sa nu crezi ;)

Atata poti, atata intelegi. Si sa stii ca nu-ti sta prea bine sa vorbesti despre moralitate. Mai bine rezolva-ti negarile alea crunte si mai cauta si alte mecanisme de aparare in afara de umor si batjocura.

Allexandrra a scris:

Daca imi trece prin cap sa fur ceva si recunosc acest lucru inseamna ca mi-am asumat acest gand, dar nu ma subordonez lui, adica nu-l pun in aplicare si nu ma consider hot? Adica imi asum faptul ca am avut acest gand fugar, dar asta nu e ceea ce ma defineste. Asta vrei sa spui, nu?

da, exact asta vreau sa spun.

Sa nu te minti, sa recunosti ca ai avut acel gand, sa te intelegi, nu sa ascunzi sub pres.

Ne simtim mai confortabil cand avem un sentiment de unitate in dorintele, gandurile noastre - de asta le negam pe cele care sunt imorale etc.

Allexandrra a scris:

Da, e buna limita asta ca moment al pierderii autenticitatii, dar mie mi s-a intamplat sa ajung la ea si sa nu-mi dau seama ca problema e ca ma mint. Trebuie mare finete, intr-adevar.

cred ca daca ai ajuns la autenticitate, nu te mai poti minti pe tine insati.

Si daca te imbeti, cine stie ce iese la iveala , refularile bineinteles ;)

Kosmotro a scris:

Cum poti ajunge la inconstient, in afara de vise sau povesti?

Si daca acolo afli si chestii nasoale?

tehnica asocierii libere, hipnoza, imagerie dirijata, teste proiective...

Daca afli chestii nasoale, in primul rand le recunosti ca fiind ale tale, nu le proiectezi in exterior, nu le negi, nu le transformi in altceva etc. Apoi vezi care e cauza, ce cauta ele acolo, etc. Pai te psihanalizezi cu alte cuvinte.