
Dimensiunea 0 inseamna doar un punct. Dimensiunea unu inseamna doar o linie. Dimensiunea doi inseamna doua linii… ce formeaza un unghi drept, iar pentru a reprezenta perfect spatialitatea sa, se foloseste patratul. Dimensiunea 3 (realitatea noastra) inseamna trei linii ce formeaza un unghi drept, fiecare fata de celelalte doua… si pentru a reprezenta spatiul tridimensional perfect, se foloseste cubul.
Am ajuns cu numaratoarea la 3… tridimensionalii care suntem, si ne-am oprit din vizualizat dimensiunile ...Insa am continuat numararea lor. Timpul, cica ar fi dimensiunea urmatoare… A 4 a dimensiune.
Am construit ceasuri si uitandu-ne la ele cum trece timpul, putem comfirma cu totii ca el exista. Sau nu ? Nu. Normal ca nu exista ! Timpul e doar un concept abstract fara existenta fizica iar includerea sa ca si a patra dimensiune e pur si simplu o prostie. In primul rand e o greseala grava de logica, pentru ca simplei deplasari a obiectelor in 3D i s-a atribuit o descriere de fenomen de sine statator, cum ar fi gravitatia sau lumina. Timpul NU EXISTA! Nu exista viitor si nu exista trecut, decat ca si imaginatie. Doar mental exista timpul si nu ca fenomen obiectiv. Ca fenomen obiectiv exista doar momentul prezent… in care totul e in miscare, de la molecule si pana la planete nimic nu sta pe loc.
Sa spui ca miscarea e dimensiunea urmatoare e o prostie. O linie (1D) daca se misca pe lungime inainte si-napoi, poti sa spui ca a trecut in 2D unde exista lungime SI LATIME ? Nu poti. Daca un patrat se misca inainte si-napoi pe lungime si latime, poti sa spui ca a trecut in 3D unde exista si inaltime… sau tot in flatland a ramas ?
Asadar timpul NU E a patra dimensiune… iar numaratoarea si vizualizarea dimensiunilor ar trebui sa continue. Numai ca… mitul asta urban cu timpul creaza un blocaj psihologic… care la randul sau creaza un blocaj de perceptie. Daca am vizualizat GEOMETRIC dimensiunile de la 0 pana la 3, iar pentru a 4 a am trecut la alt tip de reprezentare… ne-am blocat. Ne-am pus un zid in fata. Considerand ca s-au terminat geometriile nu mai putem vizualiza si apoi percepe spatiile superioare. Desi matematic si geometric ele sunt posibile, si chiar necesare, pentru a explica multe din fenomele din fizica, in conceptia generala ele nu exista. Ei bine, asta e o greseala, grava. Pentru ca ceea ce cunoastem modeleaza ceea ce percepem. Big time.
<object width="425" height="350"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/watch?v=T2DoiYiuu-8&feature=related"></param><param name="wmode" value="transparent"></param><embed src="http://www.youtube.com/watch?v=T2DoiYiuu-8&feature=related" type="application/x-shockwave-flash" wmode="transparent" width="425" height="350"></embed></object> <object width="425" height="350"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/watch?v=LXbpYl5Gp6Y&feature=related"></param><param name="wmode" value="transparent"></param><embed src="http://www.youtube.com/watch?v=LXbpYl5Gp6Y&feature=related" type="application/x-shockwave-flash" wmode="transparent" width="425" height="350"></embed></object>
Faptul ca arhitectura noastra e majoritatea cubica, adica forma exacta a 3D ului, ne formeaza constant si mecanic perceptia in doar 3 dimensiuni. Peste tot numai cuburi, cuburi, cuburi… vom vedea numai 3D 3D 3D.
Gandindu-ma cum ar fi sa locuiesti intr-o casa octogonala ca alea din 1800 am prins o idee de libertate a perceptiei. Proiectandu-te mental intr-o camera de aia, realizezi cat de tare iti limiteaza perceptia o camera cubica. Daca am fi inconjurati de forme geometrice complexe reprezentand umbrele/proiectiile/diagramele realitatilor superioare 3D-ului , atunci si perceptia ni s-ar deschide inspre ele. Cred ca in sensul asta cea mai buna metoda o reprezinta intelegerea si contemplarea formelor matematico-geometrice superioare pentru a conceptualiza mental spatiul superior 3D ului.