Sunt indragostita de omul care a fost in adolescenta. Am citit ce scria in perioada respectiva. Si am recitit ce scriam eu. Lumile alea intime pe care le ai tu cu tine si visezi ca le poti impartasi cu cineva, preocuparile, intrebarile, dilemele, revoltele... erau la fel. Era un copil minunat, un adolescent minunat. A fost tot ce am cautat vreodata si iubit la nivel de fantasma. Nu stiu daca omul respectiv pur si simplu a incetat sa mai existe. Poate ar trebui sa fac si eu la fel, sa ma schimb, sa ma maturizez si sa renunt la visele naive de atunci.
Iar pentru acum, zilele noastre, m-am simtit iubita.
Nu stiu daca ma atrage mai mult siguranta sau confuzia din ochii lui, faptul ca-l vad ca simte sau faptul ca-mi pare rece si inghetat. Ma atrage teribil faptul ca il vad ratacit si poate ne-am putea gasi drumul impreuna.
Da, stiu. Nu e sanatos si dezirabil social.
As vrea ca oamenii sa fie onesti si mai putin revoltati. Am trait prea mult timp intr-o bula unde din pacate doar eu respectam regulile jocului, dar credeam ca toti o fac, asa ca ma condamnam teribil pentru infimele mele deviante de la norma.