Maeve. a scris:Sa nu ai incredere in dragoste! Te poate baga in incurcatura!
Eh, așa mai vii de-acasă.
Oricum, interesantă învățătură...
Asta deși, recunosc, e oarecum diferită de-a mea, pe care aș exprima-o mai degrabă prin versurile lui Khalil Gibran:
„Când iubirea copleşitoare vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja paradisiacă vă cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar când iubirea transfiguratoare vă vorbeşte şi o
simţiţi profundă şi divină, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfărâme visurile himerice,
asemenea vântului din miază-noapte care vă pustieşte grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi purifice.
Precum vă face să creşteţi mult mai repede şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile
şi să vă distrugă cât mai repede răutăţile şi egoismul”.

Dar fii atentă că am o nedumerire micuță, colea...
Asadar și prin urmare, prin urmare și așa "dar", atlantii călătoreau chiar și prin Germania, deci oriunde-aș fi sunt în siguranță, mai ales că prezența mea aduce siguranță oriunde- aș fi prezentă!