Si eu am momente in care sunt la fund, si cred ca totul e ireversibil, ca orice e in zadar, si mi-e greu oricat de mult as rationa sa vad iluzia din spatele unei asemenea atitudini de viata. Cand esti deprimat, suferinta devine mai vie ca fericirea, cand esti fericit, fericirea e mai vie ca suferinta. Cel mai important e sa-ti amintesti de aceasta chestie cand suferi, de faptul ca suferinta e o simpla iluzie daca reusesti sa schimbi starea in care te afli. Daca nu o mai inzestrezi cu rangul de realitate obiectiva, suferinta isi pierde din intensitate, ca nimic nu consuma de zile mai mult o persoana depresiva, decat fatalismul.
Ce ati invatat din aceasta incarnare?
Început de soogee, Lun 17 ian 2011 · 232 răspunsuri · 30.166 vizualizări
Typhon a scris:Daca devii asa, inseamna ca ramai un om nealterat, constient. Insa pe multi suferinta in exces ii dobitoceste, ii face sa se orienteze spre iluzii, spre a face rau altora ca sa compenseze suferinta lor. De-asta cel mai important lucru e sinceritatea cu tine insuti. Mereu stii ce sa faci cat timp esti sincer cu tine insuti.
Da, indobitoceste, nu cred ca-i face sa se orienteze spre iluzii, dimpotriva ii toceste, ii face incapabili sa mai simta.
Naeema a scris:De multe ori da, de multe ori nu.
Saharian a scris:la varsta ta ar fi de preferat buretele, nu dushul
o parere
Io am mai zis p-aici ca-s mai grea de cap. Daca te rog frumos, imi traduci si mie la ce te referi? :)
Typhon a scris:Si eu am momente in care sunt la fund, si cred ca totul e ireversibil, ca orice e in zadar, si mi-e greu oricat de mult as rationa sa vad iluzia din spatele unei asemenea atitudini de viata. Cand esti deprimat, suferinta devine mai vie ca fericirea, cand esti fericit, fericirea e mai vie ca suferinta. Cel mai important e sa-ti amintesti de aceasta chestie cand suferi, de faptul ca suferinta e o simpla iluzie daca reusesti sa schimbi starea in care te afli. Daca nu o mai inzestrezi cu rangul de realitate obiectiva, suferinta isi pierde din intensitate, ca nimic nu consuma de zile mai mult o persoana depresiva, decat fatalismul.
Super bine zis. 
oama invizibilicoasa a scris:Da, indobitoceste, nu cred ca-i face sa se orienteze spre iluzii, dimpotriva ii toceste, ii face incapabili sa mai simta.
Asta nu am luat-o la socoteala pentru ca nu o consider o stare finala, ci doar o etapa tranzitorie. Mai devreme sau mai tarziu, toti isi gasesc sensul si rostul. Probabil se satura si receptorii de serotonina de la atata depresie.
Cat timp nu faci rau altora pentru a decompensa ceea ce ti s-a facut, esti un om curat. Cei care o iau pe calea asta, nu mai au scapare. Atatia oameni ajung la batranete si isi dau seama ca au trait degeaba... devin tipicari si critici inraiti.
Editat Vin 2 dec 2011 23:35
oama invizibilicoasa a scris:Da, indobitoceste, nu cred ca-i face sa se orienteze spre iluzii, dimpotriva ii toceste, ii face incapabili sa mai simta.
Da, de obicei asa e, cand se ajunge la acea limita. Si aici incepe bifurcatia. Decadenta din ce in ce mai mare. Sau analiza, schimbarea felului in care percep lucrurile si pot merge mai departe, facand bine si mai neconditionat ca inainte de a ajunge la limita..
Typhon a scris:Daca devii asa, inseamna ca ramai un om nealterat, constient. Insa pe multi suferinta in exces ii dobitoceste, ii face sa se orienteze spre iluzii, spre a face rau altora ca sa compenseze suferinta lor. De-asta cel mai important lucru e sinceritatea cu tine insuti. Mereu stii ce sa faci cat timp esti sincer cu tine insuti.
Daca stam sa ne gandim ca la un moment dat toti suntem oameni supusi acelorasi lovituri si ca toti suferim deopotriva, am avea mai multa intelegere fata de aceia care aleg sa se protejeze atacand ei mai intai. Acela care face rau, are mult mai putine clipe de liniste, de fericire.
Era un proverb care spune ca daca nu accepti darul care ti se ofera (rautatea) el se intoarce la cel care ti l-a oferit.
Rautate sunt multi pregatiti sa ofere in stanga si-n dreapta, dar depinde de tine daca te lasi afectat. Atitudinea face toata diferenta!
Typhon a scris:Asta nu am luat-o la socoteala pentru ca nu o consider o stare finala, ci doar o etapa tranzitorie. Mai devreme sau mai tarziu, toti isi gasesc sensul si rostul. Probabil se satura si receptorii de serotonina de la atata depresie.
Cat timp nu faci rau altora pentru a decompensa ceea ce ti s-a facut, esti un om curat. Cei care o iau pe calea asta, nu mai au scapare. Atatia oameni ajung la batranete si isi dau seama ca au trait degeaba... devin tipicari si critici inraiti.
Depresivi simt. :) Aia tociti nu mai simt nimic, ei nu mai traiesc, doar exista.
Ce am invatat eu in viata este ca omul reactioneaza si la bine si la greu precum ii este caracterul.
Caracterul si personalitatea ii influenteaza modul in care face fata necazurilor, mult mai mult decat necazurile i-ar influenta caracterul. E cineva de acord cu teoria asta ?
Pentru mine nu e o teorie, e fapt dovedit de propriile experiente.
LikeThisPoppy a scris:
Perfect de-acord, e si parerea mea :huggles: