Suicidul

CavalerulJedi a scris:

Nu-i un vreau sfasietor ci adesea un sentiment ca moartea e preferabila suferintei prezente.

vreau sa nu mai sufar!

Hypathia a scris:

vreau sa nu mai sufar!

"Vreau sa nu mai sufar" e prea rational pentru o astfel de persoana.

Un "nu mai pot" cred ca e mai aproape de adevar.

"Vreau sa nu mai sufar" implica o optiune, o alegere, o vointa care pur si simplu cred ca nu mai sunt disponibile unui sinucigas depresiv.

Unuia care-si da foc constient in piata poate ca-i poate fi atribuit genul asta de vointa. Poate... :D

Hypathia a scris:

nu am blamat pe nimeni, oare de ce te simti? :P

Ti-am zis doar un adevar despre narcisisti si imaturi.

Eu cred ca daca nu era un vreau sfasietor, tu nu mai voiai acum sa te sinucizi.

De ce imi dai hinturi daca spui ca nu o sa ghicesc in veci? Se pare ca vrei sa ghicesc pana la urma. Sau spui sau nu, ca nu vreau sa ma joc de-a soarecele si pisica.

De ce spui ca dau sentinte din clisee?

Sentinta:Narcisist , imatur le folosesti cum am zis- blam.Din contextul tau reiese ca sint defecte ale personalitatii. Clisee conventionale.

Vreau e ombilical legat de "nu vreau".

Hinturile ti le dau ca sa te scot din gindirea comuna a motivatiilor pe care le gasesti in manuale. Si " nu o sa ghicesti in veci" e un hint :D .

Ce crezi nu are aici legatura cu ce este.

CavalerulJedi a scris:

"Vreau sa nu mai sufar" e prea rational pentru o astfel de persoana.

Un "nu mai pot" cred ca e mai aproape de adevar.

"Vreau sa nu mai sufar" implica o optiune, o alegere, o vointa care pur si simplu cred ca nu mai sunt disponibile unui sinucigas depresiv.

Unuia care-si da foc constient in piata poate ca-i poate fi atribuit genul asta de vointa. Poate... :D

Eu cel putin nu sint depresiv si sint suicidal. Am scris pe pagina anterioara ce si cum.

Pa. a scris:

stiu ce ai scris, am urmarit discutia si chiar eu ziceam pe undeva pe la inceput ca nu toti sinucigasii sunt si depresivi. Dar una e sa nu fii depresiv, alta e sa ai depresie ascunsa.

Si inca o data, nu te-am blamat. Narcisist si imatur nu sunt acuzatii, ci puncte de plecare spre o constientizare marita si o intelegere mai ampla a vietii.

O dovada de maturitate este sa accepti realitatea in ceea ce nu se poate schimba si sa incerci sa schimbi doar ceea ce se poate schimba. Si sa faci diferenta intre ceea ce se poate schimba si ceea ce nu se poate schimba.

Un matur cand se confrunta cu problema "calitatea vietii nu este la fel de mare pe cat imi doresc" nu va alege solutia sinuciderii pentru ca asta e doar solutia copilului care se supara si iese afara din joc. Un matur, in schimb, va merge mai adanc si in spatele formulei "calitatea vietii" va identifica o serie de nemultumiri si va lucra la ele.

Pa. a scris:

Eu cel putin nu sint depresiv si sint suicidal. Am scris pe pagina anterioara ce si cum.

Tind sa cred ca este vorba tot de o forma de suferinta.

Exista 2 moduri majore: a face si a fi.

In modul "a face" este creat un soi de disconfort pentru a te duce mai aproape de un scop. Poate perceptia legata de calitatea vietii tine de o perceptie de genul asta, o disonanta, un contrast intre ce percepi si ce ai vrea sa fie. Poate suna ciudat dar in mintea mea este oarecum conexa cu suferinta alora de au "trait" filmul Avatar prea intens si apoi sufereau ca Pandora nu-i reala.

In modul "a fi" atentia este acordata la perceptie. Este o forma de evaluare non-judicativa a prezentului.

Ai incercat cumva sa practici meditatie mindful?

CavalerulJedi a scris:

suferinta alora de au "trait" filmul Avatar prea intens si apoi sufereau ca Pandora nu-i reala.

Daca acei spectatori ar putea merge pe o Pandora reala ar face pe ei de frica in jungla aceea cu dinozauri, si ar fugi inapoi in lumea lor reala, Terra, unde nu risca sa fie inhatati de falci imense.

Problema asta e problema fantasmelor din capul omului: prin imaginatie omul poate sa isi deschida perspectivele tot mai mult, si asta duce la progres, sau sa sufere ca realitatea nu se potriveste cu realitatea, si asta duce la regres.

Aceasta goana dupa vant a fost descrisa de Cervantes in Don Quijote (contrastul dintre imaginatie si realitate, in cazul unora fiind prea dur). Flaubert a mers pe aceeasi linie cu bovarismul.

A iti largi orizonturile mereu este un lucru bun, dar poate duce la oboseala, la refuz in cazul in care integrarea nu se face treptat. Omul de azi este foarte supus stresului informational, tehnologic, neofilic, social, cultural, fata de omul medieval, asa cum si omul romantic sau iluminist era mai solicitat decat omul antic (orizontul memetic era mai mare).

Adaptarea continua la realitate prin ajustarea fantasmelor (sau a reprezentarilor despre viata) ar fi un deziderat folositor.

Referitor la topic: sunt unii care prefera sa se sinucida din cauza ca distanta intre realitate si fantasmele lor e prea mare.

Viata e dificila, nu e o gradina cu trandafiri, dar nici desertul absolut, nemilos.

Cand cineva imi spune ca SUFERA foarte mult, incat viata i se pare de neindurat, eu as merge pe detalierea suferintelor (sa rupi suferinta uriasa, fara nume, coplesitoare, in mici suferinte clare, mai usor de integrat/suportat/rezolvat): ce anume te deranjeaza? Fa o lista, si ia fiecare punct la rand.

CavalerulJedi a scris:

Tind sa cred ca este vorba tot de o forma de suferinta.

Exista 2 moduri majore: a face si a fi.

In modul "a face" este creat un soi de disconfort pentru a te duce mai aproape de un scop. Poate perceptia legata de calitatea vietii tine de o perceptie de genul asta, o disonanta, un contrast intre ce percepi si ce ai vrea sa fie. Poate suna ciudat dar in mintea mea este oarecum conexa cu suferinta alora de au "trait" filmul Avatar prea intens si apoi sufereau ca Pandora nu-i reala.

In modul "a fi" atentia este acordata la perceptie. Este o forma de evaluare non-judicativa a prezentului.

Ai incercat cumva sa practici meditatie mindful?

Nu e nici o suferinta. Da, a face si a fi impreuna . Nu stiu ce e meditatia mindful si nici nu am cautat pe google, am practicat vmai multe feluri de meditatie dar nu stiu ce nume au. Meditatia nu are nici o legatura pentru mine cu subiectul topicului. Imi e folositoare pentru altele.

Cerintele sine qva non ale caltatii vietii au fost mereu aceleasi, din momentul in care am luat decizia de a ma sinucide , initial au fost doar intuite iar acum sint clar definite si sint obiective, nu tin nici de vointa mea si nici de imprejurari exterioare mie, desi ultimele pot grabi finalul. Perceptia este la fel de importanta ca si scopul . Sint la egalitate si sint determinante in evaluarea pe care o fac: "mai e loc" sau " gata!"

Sper sa nu zici vreodata gata, decat cand vrei sa depasesti o situatie grea. Sa te bucuri de viata, pentru ca merita traita pana la ultima clipa. Iar daca aceea va fi dureroasa, iti vei aminti de toate momentele placute pe care le-ai avut

Pa. a scris:

Cerintele sine qva non ale caltatii vietii au fost mereu aceleasi, din momentul in care am luat decizia de a ma sinucide , initial au fost doar intuite iar acum sint clar definite si sint obiective, nu tin nici de vointa mea si nici de imprejurari exterioare mie, desi ultimele pot grabi finalul. Perceptia este la fel de importanta ca si scopul . Sint la egalitate si sint determinante in evaluarea pe care o fac: "mai e loc" sau " gata!"

Probabil ca inteleg eu putin distorsionat ce ai scris. Pentru mine cele doua segemente intarite sunt usor contradictorii.

Perceptia unor circumstante tine de vointa persoanei. Este vorba de ultima libertate umana, libertatea de a iti alege atitudinea intr-un anumit set de circumstante.

Bine, stiu ca desi libertatea aceasta exista, ea nu este constientizata de destul de multe persoane. Adesea aceasta alegere a atitudinii nu este evidenta.

Daca nu sunt prea indiscret, as vrea sa inteleg mai bine. Poti sa-mi dai un exemplu? Ceva ce nu este cum ai vrea sa fie. Imagineaza-ti apoi, pentru cateva secunde, ca in timpul noptii s-a intamplat o minune fara ca tu sa stii si problema este rezolvata. Cum ti-ai da seama ca s-a rezolvat? Ce ar fi diferit? Ce indicii ti-ar indica miracolul acesta ipotetic?

CavalerulJedi a scris:

Probabil ca inteleg eu putin distorsionat ce ai scris. Pentru mine cele doua segemente intarite sunt usor contradictorii.

Perceptia unor circumstante tine de vointa persoanei. Este vorba de ultima libertate umana, libertatea de a iti alege atitudinea intr-un anumit set de circumstante.

Bine, stiu ca desi libertatea aceasta exista, ea nu este constientizata de destul de multe persoane. Adesea aceasta alegere a atitudinii nu este evidenta.

Daca nu sunt prea indiscret, as vrea sa inteleg mai bine. Poti sa-mi dai un exemplu? Ceva ce nu este cum ai vrea sa fie. Imagineaza-ti apoi, pentru cateva secunde, ca in timpul noptii s-a intamplat o minune fara ca tu sa stii si problema este rezolvata. Cum ti-ai da seama ca s-a rezolvat? Ce ar fi diferit? Ce indicii ti-ar indica miracolul acesta ipotetic?

Calitatea perceptiei este un scop in sine. Si este compusa din mai multi factori. Unul dintre ei este cel care e important si despre care vorbesc.

Atitudinea circumstantiala e neimportanta.

Reperele sint imediate , permanente, cuantificabile,grafic sint pe o curba asimptotica tinzind spre zero . Calitatea vietii despre care vorbesc este paralela cu aceasta curba si e descendenta natural. E acceptabila pina la o limita dincolo de care nu ma mai intereseaza sa traiesc.