Magia unei cepe degerate

Numenume a scris:

Apropo, e o persoana, deloc obisnuita, care mia zis ca celulele canceroase sunt cele mai sanatoase celule din organism, de aceea le e asa de greu medicilor sa le "ucida", si ca abordarea actuala e exact in opozitie cu ce ar trebui facut, o fi, no fi?

Sunt si fricos pa langa o multitudine de alte patimi (vezi topicul "Omul si patimile sale")

???

Numenume a scris:

-Doctorii au zis ca am tumora e benign, am tras o sperietura groaznica atunci, si nici acum nu sunt incantat, ma straduiesc insa sa imi ridic nivelul, atata tot, caut si ma straduiesc.

Sunt si fricos pa langa o multitudine de alte patimi (vezi topicul "Omul si patimile sale")

Si acum esti ok?

Rosucer a scris:

???

Nu prea imi da detalii, de fapt nu avem acelasi concepte, oricum ea e enorm de mult peste mine, dar am motivele mele sa pastrez distanta.

Nu mai stiu, era ceva de genul ca de fapt medici omoara tocmai ultima avangarda a organismului, respectiv celula impropriu numita canceroasa, nu mai retin daca mi/a dat de inteles (e foarte zgarcita in informatii) cine e totusi agresorul.

Imi mai aduc aminte ca m/a recomandat sa citesc pe net despre studiile controversatulu dr. Hammer (parca asa se numeste), acesta sustine (cu argumente ignorate se pare), ca problema bolilor e emotia, afectivitatea, starile de suferinta, trairile negative, in special socurile emotioale.

In privinta asta nu am nici un dubiu eu insumi in urma unui asemenea soc ajungand foarte sensibil la boli (asta candva).

Rosucer a scris:

Si acum esti ok?

Multumesc de intrebare, sunt bine, habar nu am, nu am mai facut analize, daca m/ar fi asa toata viata nu m/as plange.

Zero:

Universalitatea, sobornicitatea, desavarsirea, vederea lui zero e iesirea din cercul vicios al placeri/dureri, si postarea deasupra lui in odihna contemplativa, iar am luat/o pe aiurea

Numenume a scris:

.. iar am luat/o pe aiurea :soc:

Deloc! :P

Ziceai ca incepem duelul.

Altadata mi/a zis gandul:

-Ai facut vreodata dragoste cu apa?

-Nu.

-Apa face dragoste cu tine de fiecare data cand i te oferi, dar tu nu i/ai raspuns nici macar o data.

Ia aminte la spusele mele, invata sa faci dragoste cu apa si cu aerul, oferate lor tot pe atat pe cat si ele se ofera tie, si in interiorul tau si in exterior.

Cand faci dus sau bei apa prinde extazul dragostei cu ea.

Cand respiri sau cand iti amintesti ca te afli scufundat in aer complet si permanent, cazi in uimirea extatica.

Cand mai constientizezi ce esti pe nivel stiintific, iubestete, esti apa indragostita de alchimie, apa vie.

Continua acest rationament cu tot ce este si vei invata sa iubesti nelimitat.

Cu totii (toate elementele existentiale) veniti din functia unica potenta, si sunteti posibili pe masura ce sau intrunit conditiile ca primii s/ai sustina pe urmatorii, si tot asa mereu.

Crezi tu oare ca "iubestete pe tine insuti" e limitarea iubitii?

O, nu dragule, iubestete pe tine insuti e o continua extensie a iubirii catre o fiinta tot mai complexa, tot mai completa, de la fiinta care te percepi initial, la fiinta familie, la fiinta cerc de prieteni, la fiinta comunitate, la fiinta planeta, univers, la fiinta potentatoare ajunsa ce constati a fi totul pt. tine, un tot mereu in metamorfoza unei iubiri atipice, o iubire cu doua componente active, distructiva/constructiva, creatoarea a unui haos armonios in virtutea unei intelepciuni neimaginabile.

Nu mai continui ca deja e ceata.

:)Astazi simt ca nu am ce oferi, de-aia am preferat sa tac. Nu vreau sa cedez prostului meu obicei si sa ma lalai fara sa spun nimic. Am dat ocol, asemeni unei mate la cosul cu peste, ariei de filozofie, in special temelor propuse de tine, am inchis, am deschis de n ori si, in aproape vidul din capul meu, nu s-a ivit nimic interesant.

Rosucer a scris:

:)Astazi simt ca nu am ce oferi, de-aia am preferat sa tac. Nu vreau sa cedez prostului meu obicei si sa ma lalai fara sa spun nimic. Am dat ocol, asemeni unei mate la cosul cu peste, ariei de filozofie, in special temelor propuse de tine, am inchis, am deschis de n ori si, in aproape vidul din capul meu, nu s-a ivit nimic interesant.

Mai special ca tacerea nu e nimic.

Deabia dupa ce tace totul in om, mai putin esenta sa de a fi, se poate naste o constructie cu adevarat uman naturala, zic si eu.

Dar care e problema, sau asa esti ca mine uneori, cu mintea cantr/o pacla?

Uneori sunt asa fara motiv, alteori cu.:soc: Nu mi-e teama de "incetosare", mi-e tovarasa de cand ma stiu. Si-apoi, tacand si lasandu-ne mintea prada incetosarii, descoperim in noi resurse neasteptate, ne reinnoim. Apoi, ne dam un sut in fund si mergem inainte.

Rosucer a scris:

Uneori sunt asa fara motiv, alteori cu. Nu mi-e teama de "incetosare", mi-e tovarasa de cand ma stiu. Si-apoi, tacand si lasandu-ne mintea prada incetosarii, descoperim in noi resurse neasteptate, ne reinnoim. Apoi, ne dam un sut in fund si mergem inainte.

Foarte bine zis, singura problema e sa mai ai suficient de activ simtul ratiunii.

Am avut trairi si cunoastere care ma faceau sa ma identific cu dumnezeu, in acele clipe, in acel flux de realitate personala traiam efectiv pe dumnezeu si cunoasterea lui.

Perceptia divinitati, prezenta divina era asa puternica incat lesne ma putem considera dumnezeu sau cel putin ca am revelatii, ca s/a produs iluminarea.

Sa aflat insa in mine functia activa a ratiunii, dar si acumlarile intelepciunii, ca sa nu cad in paranoia.

Am explicat putin mai detaliat la topicul "Omul si patimile lui" fenomenul pe care l/as numi acum, micul dumnezeu, dintr/un mereu mai mare dumnezeu.

Magia fenomenului a dat mari batai de cap omului si umantatii de cand e ea.

Am aici o teorie cutremuratoare pt. care m/ar linsa intrega umanitate, inclusiv tot forumul Raportal, poate, cine stie, cu cateva exceptii. :soc:

Cine stie, asa au ajuns unii ingeri izgoniti din cer, nu te supara

Ma intreb si eu..cum vine