Pana unde este permis sa iertam?

mi-e destul de greu sa marturisesc unui public propriile probleme si incertitudini, dupa ce atata timp am fost sfetnic in materie de relationship , altora.

nu cu mult timp in urma nu as fi crezut (ca multii altii, doh) ca o sa ajung sa fac compromisuri pe care le-am reprosat altora.

pe scurt si la obiect, daca partenerul spune si trebuie sa recunosc, demonstreaza de multe ori ca este cu adevarat atasat de scopul continuarii unei relatii cam schioape, depune eforturi , rabdare si face compromisuri la randul sau insa cateodata in culmea nervilor da chix rau de tot, cum ar fi sanatos si corect sa reactionez, cu sufletul tandari si dezarmata complet?

marturisesc ca cealalta persoana mi-a fost alaturi de foarte multe ori in cele mai grele momente, sunt o persoana cu un temperament dificil punand pe ceilalti (indeosebi pe partener) in situatii tensionate. insa totusi, nu cred ca acestea sunt motive pentru care ar trebui sa depasesc jigniri dintre cele mai descurajatoare si urate, cateodata (destul de rar, e drept).

dupa ultima cearta am ramas cu un gust foarte amar, chiar daca partenerul si-a revenit rapid, adoptand o atitudine cat se poate de concilianta, afectuoasa , umila chiar. recunosc ca sunt foarte atasata , imi vine rau numai gandindu-ma la ideea de a rupe o relatie lunga, furtunoasa dar frumoasa, de-a lungul carora am ramas loiali si sinceri (in conditii dificile). insa totusi, cred sincer ca asemenea incidente pot reaparea, deoarece imi cunosc orgoliul si temperamentul lui vulcanic (fiind zodie de foc).

este constient ca de multe ori exagereaza dar si de faptul ca la nervi poate avea scapari dezastruoase. este genul care se aprinde repede, se calmeaza si iarta repede; insa eu de obicei, raman cu intrebarile, framantarile si obsesiile. va reveni in tara pste 2 luni timp in care eu trebuie sa decid daca pun punct sau nu. si nu stiu ce sa fac pentru ca episodul petrecut vacata asta nu este singurul.

care este limita dintre comprmisul inerent unei relatii normale si subjugarea propriei demnitati de dragul unei relatii si a iertarii?

asadar, astept cu nerabdare opinii si sfaturi, deoarece presupun ca este un exemplu dezgustator de clasic de ratare emotionala.

Taylor_17 a scris:

care este limita dintre comprmisul inerent unei relatii normale si subjugarea propriei demnitati de dragul unei relatii si a iertarii?

Nu exista limita , totul depinde de personalitatea fiecaruia . Experienta demosntreza ca omul se poate injosii destul , pentru a'si asigura linistea personala , pentru a continua starea aia de comoditate atat de dulce , dar atat de falsa . Totul poate dura o viata, cu mici accese ale unei constiinte infrante .

Doar o parere .

pai depinde ce motive ai tu sa accepti..

si eu stiu pe cineva, tot asa facea, poate nu e cazul la tine, era foarte gelos si scotea ochii cu gelozia lui, fara motive, apoi ii trecea, dar urmele ramaneau adanci (aici vorbesc despre o casatorie care a durat toata viata, dar nu in conditii de dorit)

intreaba-te si daca la tine este doar vorba de temperament dificil si orgoliu, sau de fapt incerci inconstient sa iesi din relatie si nu stii cum sa faci asta, incurcand lucrurile si mai mult

si eu am avut o relatie foarte dificila la inceput (asa cred ca e inceputul, dificil), dar in urma unor greutati prin care am trecut apele s-au linistit ca prin farmec

sunt multe posibilitati..

Ravl a scris:

Nu exista limita , totul depinde de personalitatea fiecaruia . Experienta demosntreza ca omul se poate injosii destul , pentru a'si asigura linistea personala , pentru a continua starea aia de comoditate atat de dulce , dar atat de falsa . Totul poate dura o viata, cu mici accese ale unei constiinte infrante .

Doar o parere .

da, ai dreptate. multa dreptate.

Athmy a scris:

pai depinde ce motive ai tu sa accepti..

si eu stiu pe cineva, tot asa facea, poate nu e cazul la tine, era foarte gelos si scotea ochii cu gelozia lui, fara motive, apoi ii trecea, dar urmele ramaneau adanci (aici vorbesc despre o casatorie care a durat toata viata, dar nu in conditii de dorit)

intreaba-te si daca la tine este doar vorba de temperament dificil si orgoliu, sau de fapt incerci inconstient sa iesi din relatie si nu stii cum sa faci asta, incurcand lucrurile si mai mult

si eu am avut o relatie foarte dificila la inceput (asa cred ca e inceputul, dificil), dar in urma unor greutati prin care am trecut apele s-au linistit ca prin farmec

sunt multe posibilitati..

motivul ar fi simplul fapt ca suntem puternic atasati unul de celalalt. apoi ar mai fi o multime de amintiri, experiente, blabla-uri.

am fost sincera cand am spus ca sunt orgolioasa, fapt cunoascut de toata lumea care ma stie, insa cei care ne cunosc spun ca suntem un cuplu vulcanic, dar simpatic si deosebit. greseli am facut destule, ambii, de-a lungul relatiei , am trecut amandoi prin perioade si momente in care ne-am dorit sa punem capat relatiei, insa am rezistat pe pozitii si lucrurile au fost chiar mai frumoase apoi.

desi de-a lungul relatiei am fost mai mult departe unul de celalalt (din cauza studiilor, a joburilor) ezitarile de moment au venit in urma episoadelor de cearta si reprosuri. cine spune ca ciorba reincalzita nu mai merge, s-ar mai gandi daca ar cunoaste caracteristicile acestei legaturi.

un cunostinta imi spunea ca ar putea fi o relatie f reusita daca as incerca si eu sa ma stapanesc si sa fiu mai diplomata, deoarece la nervi (desi sunt in stare sa ma controlez mai bine) am aruncat cu vorbe grele. diferenta mare este ca pe langa urechea lui vorbele trec usor, eu insa, pun la suflet si ma consum teribil.

faptul ca de dragul celuilalt am rezistat amandoi in conditii in care majoritatea ar fi cedat, ma face sa ma gandesc la ce-ai spus in ultima fraza. acum doua zile a plecat in suedia si apoi in india, si de fiecare data cand gasea un moment liber si internet, mi-a trimis mesaje si apeluri, lucru pe care nu l-a mai facut de vreo 2 ani, stiind ca m-a lasat trista.

mi-am dat seama aseara, dupa ce am deschis topicul, ca l-am inceput mai mult pentru ca doresc sa privesc relatia si prin ochii altora. am nevoie de pareri obiective pe care altfel, nu am cum sa le aflu, fiind implicata si afectata de evenimente.

merci mult celor care mi-au raspuns.

Iti spun eu ce sa faci:lasa-te de sportul asta al relatiilor ca nu-ti aduce nimic bun pe termen lung.Nu este decat o pierdere de timp si mai mult decat atat,o imensa sursa de frustrari.Invata carte,fa bani,calatoreste,distreaza-te.Viata e prea scurta si prea frumoasa ca sa ti-o irosesti aiurea

CRISTI82 a scris:

Iti spun eu ce sa faci:lasa-te de sportul asta al relatiilor ca nu-ti aduce nimic bun pe termen lung.Nu este decat o pierdere de timp si mai mult decat atat,o imensa sursa de frustrari.Invata carte,fa bani,calatoreste,distreaza-te.Viata e prea scurta si prea frumoasa ca sa ti-o irosesti aiurea

adica sa raman singura? nu prea inteleg.

si nu stiu de ce crezi tu ca nu invat, nu fac bani sau ca nu mi-a adus nimic bun. este mare lucru numai sa ai cu cine vorbi si cine te tine in brate la sfarsit de zi.

CRISTI82 a scris:

Invata carte,fa bani,calatoreste,distreaza-te.

astea se pot face si in timpul unei relatii

Amicu a scris:

astea se pot face si in timpul unei relatii

ai ghicit. de fapt odata cu relatia au inceput si ambitiile profesionale, incurajandu-ne reciproc, si nu m-am distrat niciodata mai bine.:)

Taylor_17 a scris:

adica sa raman singura? nu prea inteleg.

si nu stiu de ce crezi tu ca nu invat, nu fac bani sau ca nu mi-a adus nimic bun. este mare lucru numai sa ai cu cine vorbi si cine te tine in brate la sfarsit de zi.

Daca nu ai un barbat langa tine nu inseamna ca esti singura.De fapt,in spatele nevoii de un asa zis partener care sa te tina in brate&shit se ascunde nevoia de sex sau nevoia de afectiune,afectiune pe care nu am primit-o in copilarie.