laursan3 a scris:Cand am inceput topicul am avut o idee in minte dar nu am vrut sa zic din prima: daca toti ne-am implica social in ONG-uri, activitati sociale si, de ce nu, vreun partid politic diferit de cele mai importante (de exemplu vreun partid al minoritatilor, ecologist etc) nu am fi mai puternici aderand la un grup prin care sa ne sustinem ideile?Cand este vreun protest in Romania, cauzat de o nedreptate evidenta, acel protest e lipsit de orice putere din cauza numarului mic de oameni implicati! Dar daca oamenii, fiind deja in grupuri care se aliaza intr-o cauza comuna, societatea civila nu ar avea mai multa putere?
Mi se par niste idei interesante. Desi nu cred ca asa ceva are rezultate pe termen scurt, ele sunt vizibile pe termen lung in tarile cu o traditie democratica mai solida decat a noastra, sau tarile "cu apa calda" :)
In aceste tari traditia asociativa are o mare importanta: sunt asociatii, fundatii, fratii si ligi vechi de zeci de ani, unele bat spre suta. Dar ce este mai important este ca ele se ocupa activ nu numai cu chestiuni arzatoare/politice ci si cu lucruri care tin de organizarea traficului, ingrijirea batranilor, a animalelor, protejarea unor zone verzi sau a unor cladiri. Acolo cand un politician propune o ideee tampita, exista deja un grup sau o asociatie care a facut un studiu de ce nu-i bine sa se faca asa, care este cunoscut in oraselul respectiv si in presa si care poate mobiliza oamenii imediat.
Si, ceea ce este si mai important, aceste asociatii isi deruleaza activitatea preventiv, ele deruleaza aceste activitati pe domeniul lor inainte sa apara o idee aiurea din partea legislativa sau guvernamentala. Fac asa ceva fiindca preocuparea lor pentru acele teme este una reala, nu doar o incercare mascata de a da la geoale unor politicieni.
Nu avem decat sa urmam si noi acest exemplu si am putea insanatosi o particica din viata publica.

