Ai dreptate,numai ca el nu e genul de persoana pe care sa o suni dupa atata timp si s-o iei cu ce mai faci,vrei sa ne intalnim?E un om destul de ciudat sa stii,plus ca are un grup limitat de prieteni.El are apartament in Severin,de unde sunt si eu,dar in majoritatea timpului locuieste la o casa cu ai lui,la vreo 15 km de oras.Asa ca presupunand,ca nu am alta solutie,decat sa merg la el la usa,nu am de unde sa stiu daca il voi gasi pe el acasa sau voi da de parintii lui,care vin saptamanal in oras.Si sincer,mi se pare cel mai penibil sa fie ai lui acasa si sa vin eu la ei la usa dupa atata timp.
Uite la ce m-am gandit eu.Eu,de ziua mea(14 decembrie) voi merge la Severin,ca acum locuiesc in Timisoara,fiind la facultate si ma gandeam sa il rog pe vecinul meu,care este unchiul lui si prieten bun de familie si un om deschis la orice si glumet,sa il invite de Craciun la el acasa si sa ma cheme si pe mine(oricum eu si mama suntem invitate in fiecare an la ei).
Cred ca ar fi singura posibilitate sa-l intalnesc si sa-i vorbesc.
Tu ce zici,Scorpionule?
Nu sunt o adolescenta din aia care plange ca nu ma mai vrea sau ceva de genul.De 5 ani am inteles destul ca trebuie sa-l las in pace.Ceea ce am si facut.Dar daca te uiti in tot ce am scris eu,vei vedea faptul ca m-a tulburat enorm comportamentul lui cand prietena mea,fosta lui colega i-a adus vorba de mine si el a reactionat cum am povestit.Daca ii eram indiferenta,nu ar fi trebuit sa zica ca nu-l intereseaza sau ca nu are nici o problema?
Doar nu l-am batut,nu l-am amenintat,sau prostii de genul.Si atunci de ce reactia asta?Sunt un monstru?Ma face sa ma simt groaznic.Sau totul e din cauza ca nu a reusit nici el sa ma uite?Nu-mi fac sperante,dar nu inteleg.Tu ce ai intelege din asta?
Poate esti mai inteligent ca mine.
Si alte chestie,care tine mai mult de parerile mele.Am intrat din plictiseala mai demult pe mai multe siteuri cu probleme in dragoste si vedeam tot felul de cazuri si mereu erau aceleasi sfaturi:"o sa-l uiti","timpul vindeca orice","mergi si discuta cu cineva,un psiholog sau prieten" sau "iesi din casa si fa tot ce-ti place".Buuun,trecand de toate astea,ma intreb daca oare oamenii pot sa inteleaga ca e posibil sa existe un caz ca al meu in care,il iubesc mult si chiar nu-l pot uita?Poate ca pana la urma imi voi gasi pe cineva potrivit mie,sau poate nu,poate ma voi casatori si voi avea o familie,dar nu-l voi uita.E o crima asta?Sa fie dragoste reala si sa-ti daruiesti sufletul cu adevarat unui singur om,tot restul vietii,asa cum noi vedem numai in filme?Poate ca de asta ei nu pot accepta asa ceva,poate ca li se pare ca asta se intampla numai in filme.Si atunci,de ce ne plangem ca nu suntem fericiti?Cand zicem ca ne indragostim de fiecare data?Ce implinire mai au atunci?
Sunt de acord sa "iti incerci norocul" mereu,in alta relatie,ceea ce am si facut,dar unde mai e farmecul?Unde mai e implinirea?Ajung sa cred ca pana la urma voi ramane cu sentimentele actuale pentru acelasi baiat,dar macar nu voi regreta.Voi stii ca am fost fidela si sincera cu mine insami toata viata.