Jump to content
Forum Roportal
Corre

Nici dupa atatia ani nu l-am uitat.

Rate this topic

Recommended Posts

Buna tuturor.Am si eu o poveste oarecum ciudata pe care vreau sa v-o impartasesc.Acum 5 ani am cunoscut la nunta vecinei mele si totodata prietena de familie,un baiat(verisorul ei) cu care m-am "combinat" chiar atunci.Am inceput o asa zisa relatie,intalnindu-ne in seara urmatoare nuntii la vecinii mei sa vizionam inregistrarile video de la nunta si sa continuam cheful,iar apoi intalnindu-ne in oras pe ascuns.Dupa vreo 2 saptamani a venit la mine acasa cu flori atat pentru mine,cat si pentru mama,el fiind foarte retras si respectuos,numai ca mama credea ca suntem buni prieteni,eu avand atunci 15 ani si neavand voie sa am un iubit,din cauza ca mama este o persoana foarte stricta si severa.Relatia a mers bine,pana intr-o seara la ora 19:30 cand eram la o vecina care era cu el in liceu si pe care o cunostea,cand m-a sunat sa ne intalnim.Bineinteles ca neavand voie am rugat-o pe vecina mea sa inventeze o scuza cum ca ai ei erau plecati din localitate si trebuia sa stau cu ea,ea avand 14 ani atunci.Apoi eu am mers acasa si intre timp el a venit la scara vecinei mele si a sunat la ea la usa si ce credeti?I-a raspuns tatal ei,zicandu-i ca eu nu sunt acolo.

A doua zi dupa aceasta intamplare,el(Mihai) m-a sunat si m-a rugat sa ne vedem si sa discutam(crezuse ca fusesem cu alt baiat).A incercat sa ma faca sa vorbesc,dar eu nu am recunoscut nimic de rusine ca ar putea sa rada,daca ar fi auzit ca nu ma lasa mama afara.Pana la urma m-a crezut si am continuat relatia,dar a inceput sa fie indoielnic(avea si de ce).

Numai ca,eu intr-o zi l-am sunat de la o colega de liceu sa ne intalnim,pentru ca vroiam sa-i cer ajutorul la niste teme la matematica,el fiind mai mare cu 2 ani ca mine si olimpic.Dar acea colega in loc sa stearga numarul,l-a dat unor prieteni de-ai ei,banuiesc,care l-au sunat pe Mihai si au inceput sa-l ameninte.El nu a mai acceptat asa ceva zi peste 2 zile am avut ultima intalnire,unde mi-a daruit un trandafir si m-a sarutat,dupa care mi-a zis ca vrea sa ne despartim,explicandu-mi ca nu mai poate asa si a plecat.

Doamne!

Stateam in mijlocul strazii cu trandafirul in mana si siroaie de lacrimi pe fata.Bineinteles ca l-am cautat si la el la bloc,desi a fost o mare prostie si cand m-a revazut mi-a zis sa-l las ca el e concentrat pe scoala si nu are timp de relatii.

Asa ca nu l-am mai cautat,sperand sa se intoarca la mine.Numai ca n-a fost asa.Anul urmator el a dat bacul si a plecat la facultate in Germania.De atunci am aflat cate ceva de el de la vecina mea,care e verisoara lui,dupa cum am mai zis.In fiecare an cand veneau sarbatorile sau vacanta de vara,ma plimbam pe langa blocul lui,mergeam la slujbe la biserica,pentru ca acolo mergeam amandoi dupa ce ne-am despartit si aveam si acelasi duhovnic si avem multi prieteni comuni acolo si apoi cand il vedeam ma napadeau lacrimile.Odata nu ne vazusem 2 ani si am inceput sa tremur,dar cred ca nu a observat asta.Am discutat si mi-a urat numai bine si a plecat.Si iar am ratat ocazia.

Am incercat sa merg mai departe,am iesit,m-am distrat,m-am plimbat,am facut tot ce am vrut,am fost la psihologi,psihiatri,am avut 2 relatii,una de 2 ani si alta de 1 an si degeaba.

Am nopti in care nu pot sa dorm nici cu calmante.Si cand ma gandesc ca implinesc 20 de ani pe 14 decembrie si iar nu va fi langa mine,ma pierd.De tot.Plang si plang.Insa vin sarbatorile de iarna....si vreau sa fac ceva,macar sa-i spun ce simt si cat ma doare....si sa aflu de fapt ce l-a indepartat de mine.Pentru ca altfel am realizat ca nu voi mai avea vreodata o viata cu adevarat normala.

Si bineinteles sper ca poate dupa atatia ani,dupa ce am crescut amandoi si ne-am schimbat,sa incerc sa-l fac sa simta ceva pentru mine.

Poate ca va fi ceva nou.Poate nu.Voi ce ziceti??Veniti cu cat de multe sfaturi puteti.

Va multumesc din inima si imi cer iertare pentru ditamai fragmentul.Va pup,Oana Diana.

post-314716-1291438130_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mai, da' de ce plangi si etc. ? Bai, tu mai bine ai lasa sa se stinga cumva obsesia asta. Prin refuzul de a accepta ce s-a intamplat doar ti-ai alimentat-o. Ce sa zic eu, ca sa fie bine... mai intra si mai scrie p-aici ce simti si de ce, cum de simti tu asa, cum de calitatile pe care le-ai apreciat la baiatul acela nu le-ai mai gasit la nimeni... O sa iti treaca :)

 

Dragoste cu de-a sila nu se poate, trebuie sa intelegi asta. Ceva te tine agatata de baiatul ala... Ia zi tu, ce anume ?:ermm:

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cupleaza-te cu el si sigur iti trece.

Daca tot ni te-ai aratat, nu ne lasi si un numar de telefon, o adresa de mail, ceva? :ermm: :)

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ia-ti inima in dinti, fa tot posibilul si stai de vorba cu el, cand il mai prinzi. Altfel n-o sa poti sa incepi sa te vindeci. Spune-i tot ce ai vrut sa-i spui in toti anii astia, si-asa nu ai nimic de pierdut. Ai neoie sa stii ce gandea atunci si cum te vede acum.

Chiar daca o sa ai parte de un refuz sau de indiferenta, ce-o fi, din partea lui, macar stii o treaba si stii ce ai de facut.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Numai daca ai face Alzheimer l-ai uita :).

Chiar ai nevoie de ajutor psihologic.

Calmantele si medicamentele psihiatrice sunt doar ca sa inhibe gandirea eronata pe care o au oamenii, dar niciun medicament nu poate sa-ti arate cum sa gandesti cinstit.

 

P.s. el n-are nicio legatura cu problema ta, te iluzionezi degeaba, problema-i la tine.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Are dreptate Amarena . Am avut si eu o problema de genul , am vorbit cu nenea si m-am lecuit

Share this post


Link to post
Share on other sites

Draga Scorpionule Rosu,ai perfecta dreptate in ce spui.Vad ca ti-ai dat seama ca el pentru mine e un model si am sa-ti spun si de ce cred ca m-am agatat atat de mult de el.

Cand l-am cunoscut pe el la acea nunta,trecuse un an de la moartea tatalui meu si incercam sa fac orice lucru nebunesc,numai ca sa uit,sa simt altceva decat durere.Pur si simplu a aparut la momentul si locul potrivit.Si m-a ajutat sa trec peste ce era mai greu de acceptat si sa vad altfel lucrurile.

Acum vei zice ca de aceea simt ce simt pentru el.Din recunostinta.Numai ca inainte de a-l cunoaste,am avut in preajma multi oameni care ma intelegeau si ma sprijineau.Pur si simplu a fost ca el sa fie cel care ma completa.Si care m-a ajutat si m-a facut sa redescopar niste parti bune din mine si din trecutul meu.Si da,sunt si recunoscatoare fata de el.Dar inainte sa fi ajuns sa simt asta,am simtit dragoste si apoi recunostinta.

Un alt lucru este ca era exact "jumatatea mea".Ai vazut ca daca intrebi oamenii care e genul lor de persoana,vor incepe sa-ti descrie diferite calitati,care le-ar placea sa le aiba potentialii parteneri.Sa zicem ca el le avea pe cele pe care le vroiam.

Dar nu era perfect.Nimeni nu e.Numai ca si acele ticuri alea sale,acel accent "rarait" si toate micile defecte care ii completau calitatile,il faceau si inca il fac special.

Altceva ar mai fi faptul ca el de atunci s-a afundat cat mai mult in studii si nu a dorit sa inceapa o alta relatie pana in ziua de azi si pe langa faptul ca era o persoana mai retrasa,s-a inchis si mai mult in el.Si ma doare.

Si ca totul sa fie complet,fata cu care acum locuiesc in chirie unde studiez,este din acelasi oras cu mine si a fost colega lui de clasa in liceu.Iar in vara aceasta cand i-a vorbit despre mine,a rugat-o sa nu mai vorbeasca,pentru ca ii face rau acel subiect.Exact astea i-au fost cuvintele.

Si atunci,cum sa nu ma simt rau?Cand inca iubesc si sufar si am impresia ca si la el se intampla acelasi lucru?De asta vreau sa vorbesc cu el fara sa-mi fie teama de vreo privire uimita sau ironica din partea lui.Dar cum sa fac asta?Nici nu ma pot duce la el la usa,nu?

Va multumesc pentru ca v-ati facut timp sa cititi si sa ma sfatuiti.Asta imi arata ca sunteti oameni cu inima buna.

 

 

 

Stiu Amarena,asta cred si eu.Fara vorbele lui,nu voi reusi.Mersi:)

 

Bitter Cherry,nu e asa simplu sa ma cuplez cu el.Nici daca as vrea eu,nu depinde numai de mine.Cred ca stii si tu ca daca viata si lucrurile din ea ar fi asa simple,noi ne-am numi acum printese si voi printi.

Imi pare rau,dar va pot da doar id-ul meu pentru discutii.Am pus o poza cu mine,ca sa vedeti cu totii ca sunt o persoana reala,care nu se ascunde in spatele unui user name pentru niste sfaturi si nici nu sunt vreun adolescent rebel,care cauta atentie sau un mijloc de a face glume.Merci

Share this post


Link to post
Share on other sites
Bitter Cherry,nu e asa simplu sa ma cuplez cu el.Nici daca as vrea eu,nu depinde numai de mine.Cred ca stii si tu ca daca viata si lucrurile din ea ar fi asa simple,noi ne-am numi acum printese si voi printi.

Imi pare rau,dar va pot da doar id-ul meu pentru discutii.Am pus o poza cu mine,ca sa vedeti cu totii ca sunt o persoana reala,care nu se ascunde in spatele unui user name pentru niste sfaturi si nici nu sunt vreun adolescent rebel,care cauta atentie sau un mijloc de a face glume.Merci

 

Desi nu imi e adresat mesajul iti zic ca singurul lucru corect pe care-l poti face e sa vorbesti cu el, altfel poti continua sa gandesti asa si sa nu ajungi nicaieri, ba chiar sa-ti faci mai mult rau cum o faci momentan.

Lucrurile pot fi simple daca nu le complici fara rost, e greu sa vorbesti cu el? nu, e simplu, e greu sa nu te mai gandesti la el? nu, e simplu.

Crezi ca daca nu faci nimic o sa se rezolve? uite o iluzie, crezi ca daca suferi destul o sa se rezolve de la sine? alta iluzie. Lucrurile astea sunt numite contaminari intr-o forma de terapie psihologica pentru ca ele nefiind cu adevarat reale iti afecteaza gandurile care iti afecteaza in final viata.

Toti oamenii au iluzii, dar tu ai problemele astea si probabil esti si confuza pentru ca ai iluzii particulare, speciale.

Iluziile cel mai probabil nu o sa le rezolvi daca ai fi cu el, nu gasesti la el leacul :doh:.

 

P.s. chiar si ideea cu "jumatatea mea" e o iluzie :yahoo:, intalnita la multi dar e.

 

Apropo, de unde ti-a venit ideea cu printi si printese? :o:

Edited by Ninja2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Dar eu nu ma agat de el,nu sper nimic.Mi-as dori,asta asa e,dar sunt perfect constienta ca oricum nu ar avea nici un viitor acest lucru pentru ca el va fi mereu departe si acolo va si ramane.

Numai ca nu scap de asta si ma intreb de ce?Am fost singura atatea perioade,am avut si 2 relatii la timpul lor si sunt tot ca atunci.Tot asa ma doare si nu mai vreau lucrul asta,intelegi?

Chestia cu printese si printi era o forma de exprimare,pentru ca nu traim intr-o lume perfecta,fara suferinta,cu oameni perfecti.Nu exista.Era mai mult un sfat pentru Bitter Cherry.

 

Si de ceva timp imi fac griji pentru mine,ca sunt totusi 5 ani si nu e de parca ar fi fost acum o luna si trebuie sa las timp sa-mi treaca.Nu,iar eu vreau o viata linistita fara ganduri si fara sentimente ce-mi provoaca suferinta degeaba.

Doar si inaintea lui am mai fost cu un baiat la care tineam mult,dar asta nu a inseamnat ca nu l-am putut uita,sau sa ma fi consumat atat fara voia mea.

Nu stiu ce s-a intamplat atunci si de ce am ajuns asa.Daca m-ai vedea,ai zice ca sunt o persoana vesela si plina de viata,dar asta este doar exteriorul,doar ce vad ceilalti.Si imi doresc mai mult ca orice sa redevin cea de dinainte.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Poate ca va fi ceva nou.Poate nu.Voi ce ziceti??Veniti cu cat de multe sfaturi puteti.

 

Ce sa zic ? Dragostea nu este intotdeauna rationala, iar sentimentele pot fi mai puternice decat psihologii, pseudo-relatii, etc .

Cauta'l cu ajutorul verisoarei tale , poate ca'i jumatatea sufletului tau .

 

 

Sau ... nu .

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×