e atat de exotic aici de fac oile pipi pe el :D
Noutăţi ale ştiinţei şi tehnicii
Început de lupini, Sâm 20 nov 2010 · 1.122 răspunsuri · 191.588 vizualizări
██████████████████████████████████████
Un calculator la fel de inteligent ca un copil
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Illinois, Chicago, (UIC) au testat un unul dintre cele mai bune sisteme de inteligenţă artificială pentru a vedea care îi este IQ-ul. În urma cercetării, rezultatele au indicat că sistemul este le fel de inteligent ca un copil obişnuit în vârstă de patru ani.
Echipa de specialişti de la UIC au supus sistemul de inteligenţă artificială numit ConceptNet 4, dezvoltat de M.I.T, la un test de inteligenţă (Wechsler Preschool and Primary Scale of Intelligence Test) utilizat de obicei în măsurarea IQ-ului copiilor cu vârste între 2 şi 6 ani.
În urma testului s-a observat că sistemul are o IQ-ul mediu al unui copil de 4 ani. Însă, spre deosebire de majoritatea copiilor, scorurile obţinute de maşină variau de la un subiect la altul.
“Dacă un copil obţine scoruri care variază atât de mult, atunci s-ar putea ca ceva să nu fie în regulă cu el“, a explicat profesorul Robert Sloan, coordonatorul studiului. Profesorul a declarat şi că sistemul s-a descurcat foarte bine la un test ce analiza vocabularul şi la un altul ce analiza capacitatea de a recunoaşte similarităţile. “Însă, ConceptNet 4 a obţinut rezultate sub medie la partea de înţelegere, la întrebările de tip «De ce ?»“.
Una dintre cele mai dificile probleme în construirea unui sistem de inteligenţă artificială este elaborarea unui program computerizat care să poată scoate sunete şi realiza judecăţi prudente pe baza unei percepţii simple a anumitor situaţii sau fapte. Cu alte cuvinte, dificultatea constă în crearea unui sistem care să dea dovadă de "bun simţ".
“Bunul simţ” le-a scăpat inginerilor specializaţi în inteligenţa artificială tocmai din cauza faptului că el necesită atât o colecţie mare de fapte cât şi o multitudine de fapte implicite, cum le numeşte Sloan pe acele lucruri atât d evidente încât nici măcar noi nu suntem conştienţi să le cunoaştem.
Un computer poate cunoaşte temperatura la care îngheaţă apa, însă noi suntem cei care ştiu că gheaţa este rece.
“Noi toţi ştim un număr foarte mare de lucruri. Ca bebeluşi ne târâm peste tot şi dărâmăm lucruri. Ala învăţăm că lucrurile cad. Viaţa este un mediu de învăţare bogat. Încă suntem foarte departe de momentul în care programele vor fi dotate cu «bun simţ»“, a mai declarat Sloan.
Surse: descopera.ro, University of Illinois at Chicago
██████████████████████████████████████
Moartea unor stele a dat naştere aurului de pe Pământ ?
Originea aurului din Univers este enigmatică, de vreme ce el nu se formează în stele obişnuite, precum elementele mai uşoare, ca fierul şi carbonul. Un studiu recent propune o ipoteză explicativă: întreaga cantitate de aur existentă pe Terra îşi are originea în coliziunile nucleelor superdense ale unor stele moarte.
Ciocnirile unor stele neutronice, nucleele extrem de dense ale unor stele care au explodat, ar putea cataliza formarea metalului preţios.
“Cantitatea de aur produsă şi expulzată în timpul contopirii a două stele neutronice ar putea fi de 10 ori cât masa Lunii“, estimează Edo Berger, de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics (CfA), conducătorul studiului.
Cercetătorii au studiat o explozie de raze gamma, un tip de explozie care se numără printre cele mai strălucitoare din Univers, deoarece emite o cantitate enormă de radiaţii , observată de sonda orbitală Swift a N.A.S.A. în luna Iunie a acestui an.
Explozia de raze gamma, numită GRB 130603B, este localizată la circa 3,9 miliarde de ani-lumină de Pământ şi a durat mai puţin de două zecimi de secundă. După eveniment, cercetătorii au observat că explozia a dat naştere unei luminozităţi care scădea treptat în intensitate şi era dominată de lumina infraroşie.
Specialiştii cred că această strălucire luminoasă provine de la “elemente radioactive exotice”, care s-ar fi putut forma din materia bogată în neutroni împrăştiată în Univers prin coliziunea a două stele neutronice.
Aurul est rar pe Pământ deoarece este rar în Univers, în general. În ansamblu, cercetătorii estimează că impactul stelelor ar fi expulzat o cantitate de materie egală cu aproximativ o zecime din masa Soarelui, din care o parte ar putea fi aur.
Combinând estimările cantităţii de aur produse într-o singură explozie de raze gamma cu numărul de astfel de explozii care au avut loc de-a lungul existenţei Universului, se poate conchide că tot aurul din Univers ar putea proveni din astfel de explozii de raze gamma, cred cercetătorii.
Surse: descopera.ro, FOX NEWS
██████████████████████████████████████
Misterul identităţii "hobbitului" pare a fi fost descifrat
Acum 18.000 de ani, pe o insula indoneziană Flores locuia o populaţia de creaturi asemănători cu nişte oameni mici. Fiinţele aveau o înălţime de un metru, picioare mari şi capete mici în care se găseau creieri de mărimea unui grepfrut.
În 2003, când au fost descoperite rămăşiţele acestor fiinţe, oamenii de ştiinţă i-au botezat hobbiţi. Din momentul descoperiri lor şi până acum, oamenii de ştiinţă au dezbătut îndelung identitatea fosilelor.
Unul dintre antropologii specializaţi în biologie care au studiat problema a fost Karen Baab. Ea a comparat un model al LB1, singurul craniu recuperat de la situl arheologic, cu alte cranii ale oamenilor moderni şi ale unor hominizi pentru a obţine o imagine mai clară a identităţii lui Homo floresiensis.
Iniţial, oamenii de ştiinţă se întrebau dacă au de-a face cu un Homo sapiens modern (ca noi ) care suferise modificări patologice sau dacă este vorba de o specie distinctă. Dacă fosilele din Flores aparţineau unei specii distincte, atunci se punea problema dacă această specie a descins din Homo erectus, o specie despre care se crede că ar fi strămoaşa noastră.
Comparaţia între Homo sapiens (stânga) şi Homo floresiensis (dreapta)
În urma cercetării coordonate de Karen Baab, de la Universitatea Stony Brook, s-a observat că rămăşiţele “hobbitului” sunt clar distincte de craniile oamenilor moderni, demonstrând astfel că nu poate fi vorba de Homo sapiens cu modificări patologice.
Totodată, craniul lui Homo floresiensis semănă mai mul cu cele ale altor fosile de hominizi, decât cu cel al omului modern fie el chiar şi modificări patologice. Dr. Baab a declarat că echipa ei de cercetători “a încercat să testeze aproape toate ipotezele” asigurând “o imagine mult mai completă” a craniului de hobbit, comparativ cu celelalte studii.
Pentru analiză, oamenii de ştiinţă au utilizat un computer tomograf pentru a crea un mulaj al interiorului cutiei craniene, arătând astfel forma creierului. Pe baza cercetărilor, eu au concluzionat că hobbitul a fost o specie distinctă înrudită îndeaproape de Homo erectus şi că nu era un om care suferea de microcefalie, aşa cum se specula.
Surse: descopera.ro, PLOS, The New York Times
██████████████████████████████████████
Durata scurgerii unei picături de smoală
Pentru cât timp aţi fi dispuşi să aşteptaţi să se scurgă o picătură ? După 69 de ani de la iniţierea unuia dintre cele mai longevive experimente de laborator din Dublin şi din lume, specialiştii au reuşit în sfârşit să filmeze cum se scurge o picătură de smoală.
Un eveniment similar a avut loc în anul 2000 atunci când în timpul unui experiment asemănător, dar mai longeviv din Australia, s-a scurs o picătură de smoală. Din nefericire, atunci specialiştii nu au surprins evenimentul din cauza unor probleme tehnice ale camerei de filmat.
Experimentul din Dublin a fost iniţiat în 1944, la Trinity College Dublin, cu scopul de a demonstra vâscozitatea mare sau fluiditatea redusă a smoalei, un material care pare a fi solid la temperatura camerei, dar care de fapt se scurge extrem de încet. Cercetarea din Dublin este o soră mai tânără a bine-cunoscutului experiment iniţiat în 1927 la University of Queensland din Brisbane, Australia, şi care încă mai funcţionează, fiind deja trecut în Cartea Recordurilor drept cel mai longeviv experiment de laborator. Atunci, fizicianul Thomas Parnell a pornit experimentul pentru a demonstra că materialele obişnuite pot avea proprietăţi surprinzătoare. În ultimii 86 de ani, s-au scurs 8 picături de smoală, a 9-a fiind deja formată în acest moment şi gata să cadă.
Specialiştii spun că unei picături îi ia între 7 şi 13 ani să se formeze, pentru ca apoi să cadă în doar o zecime de secundă.
Experimentul presupune topirea unei bucăţi de smoală şi punerea ei într-o pâlnie de sticlă sigilată fixată deasupra unui pahar. Apoi, smoalei i se dă timp pentru a se răci (în cazul experimentului lui Parnell a fost vorba de 3 ani) înainte de a se tăia sigiliul de la baza pâlniei.
Pe de altă parte, originile experimentului din Dublid s-au pierdut. Este posibil ca el să fi făcut parte dintr-un proiect al lui Ernest Walton, profesor la Trinity College Dublin şi câştigător al premiului Nobel, care dorea să promoveze demonstraţiile ştiinţifice în scop educaţional.
De-a lungul anilor, identitatea omului de ştiinţă care a iniţiat experimentul a fost uitată, iar pâlnia a rămas uitată şi ea pe un raft unde a continuat să elibereze picături de smoală. Abia în ultimii ani, oamenii de ştiinţă au redevenit interesaţi de el, iar anul trecut în luna Aprilie, au montat un webcam pentru a ne permite tuturor să urmărim fenomenul.
În ziua de 11 Iulie 2013, fizicianul Shane Bergin şi colegii săi au surprins cu s-a scurs una dintre cele mai aşteptate picături din lumea ştiinţei.
Acum, monitorizând evoluţia picăturii, specialiştii de la Trinity College au estimat vâscozitatea smoalei, declarând că ea este de 2 milioane de ori mai vâscoasă ca mierea şi de 20 de miliarde de ori mai vâscoasă ca apa.
Întrebat fiind de valoarea demonstraţiei, expertul Denis Weaire a declarat că "la baza cercetărilor ştiinţifice întreprinse cu bună-credinţă stă curiozitatea, iar picătura de smoală alimentează curiozitatea".
Surse: descopera.ro, nature
██████████████████████████████████████
A fost anunţată prima misiune la Polul Sud al Lunii
Misiunea va fi finanţată de o companie privată, va avea un caracter atât comercial, cât şi ştiinţific şi are ca scop instalarea unei baze de observaţii permanente pe Lună şi a unui sistem de comunicaţii comercial, accesibil cercetătorilor.
Misiunea a fost anunţată de International Lunar Observatory Association şi compania Moon Express Inc. şi are în vedere transportarea pe Lună a Observatorului Lunar Internaţional (ILO) la bordul unui lander robotic ce va fi construit de Moon Express, până în anul 2016.
În intenţia iniţiatorilor misiunii, ILO va reprezenta o bază permanentă pentru realizarea de observaţii astrofizice, înfiinţându-se totodată o linie comercială de comunicaţii între Lună şi Terra, ce va putea fi folosită de oamenii de ştiinţă.
Firma Moon Express a anunţat că misiunea va fi şi un prilej de a prospecta eventualele resurse existente la faţa locului. Zona Polului Sud al Lunii este o regiune neexplorată, care ar putea conţine resurse importante.
Dacă misiunea va avea succes, ILO va deveni primul telescop particular care va opera pe suprafaţa Lunii şi va fi accesibil cercetătorilor, educatorilor şi publicului larg, prin intermediul internetului.
El va permite accesul la imagini ale suprafeţei Lunii, iar iniţiatorii speră să creeze astfel un nou model de participare publică şi de colaborare internaţională la explorarea spaţială.
Surse: descopera.ro, FOX NEWS
██████████████████████████████████████
Arheologii au dezgropat o coadă de dinozaur intactă
O echipă de arheologi a descoperit rămăşiţele fosilizate ale unei cozi de dinozaur de acum 72 de milioane de ani. Descoperirea a fost făcută de specialiştii de la Institutul Naţional pentru Antropologie şi Istorie, (INAH) în deşertul din nordul Mexicului.
Pe lângă faptul că este pentru prima dată când în Mexic are loc o astfel de descoperire, specialiştii susţin că această coadă are o lungime de 5 metri şi că ea s-a păstrat surprinzător de bine.
Arheologii de la INAH şi Universitatea Naţională Autonomă a Mexicului (UNAM) spun că rămăşiţele i-au aparţinut unui hadrosaur.
Coada, descoperită în apropierea unui mic oraş numit General Cepeda, ar fi măsurat cât jumătate din lungimea totală a animalului, estimează specialiştii. După ce au petrecut 20 de zile curăţând rocile şi praful de pe rămăşiţe, arheologii au ajuns la concluzia că cele 50 de vertebre ale cozii sunt intacte.
În jurul cozii s-au mai descoperit şi alte oase fosilizate, printre care şi o parte din şold.
De asemenea, potrivit INAH, se pare că se întâmplă foarte rar ca arheologii să descopere o coadă de dinozaur. Noua descoperire are potenţialul de a-i ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine familia hadrosaur şi să afle mai multe informaţii privind bolile care afectau oasele dinozaurilor. Până acum, cercetări anterioare au constatat că dinozaurii sufereau de boli ale oaselor similare cu cele ale oamenilor. Mai exact, s-au găsit fosile ale unor astfel de animale ce suferiseră de artrită sau care aveau tumori.
Până acum, oseminte ale dinozaurilor au mai fost descoperite şi în ale zone ale statului Coahuila, din nord-estul Mexicului. “Avem o istorie paleontologică bogată”, a explicat Francisco Aguilar, director INAH.
El a mai explicat că în timpul Cretacicului, perioadă care s-a încheiat acum 65 de milioane de ani, mare actuala parte centrală din nordul Mexicului se afla pe coastă, motiv pentru care acum cercetătorii găsesc aici atât rămăşiţele unor dinozauri marini, cât şi ale unora de uscat.
Surse: descopera.ro, REUTERS
██████████████████████████████████████
De ce devenim leneşi vara ?
Vara, când soarele străluceşte şi cerul este senin, oamenii de gândesc mai mult la concedii, la ce ar putea să facă afară pentru a se destinde sau le ce vor face în weekend. Productivitatea la locul de muncă este scăzută şi dorinţa de a lenevi nu pare să ne părăsească. Dar oare ce se induce această stare ?
Unul dintre elementele cheie este motivaţia. Când vremea este neplăcută, nimeni nu vrea să iasă din casă, însă atunci când soarele străluceşte, cerul este albastru, iar aerul este cald, oamenii experimentează un fel de chemare la destindere. Un studiu realizat în 2008 a constatat că în zilele ploioase, bărbaţii stau, în medie, cu 30 de minute mai mult la muncă, decât în zilele însorite. În 2012, un alt grup de cercetători de la Harvard, a ajuns la concluzia că atunci când vremea este urâtă, angajaţii sunt mai productivi.
În schimb, atunci când vremea este bună, productivitatea scade. Pentru a determina de ce se produc aceste fenomene, oamenii de ştiinţă la Harvard au realizat un studiu pe studenţi. Participanţii la studiu au fost împărţiţi în două grupuri. Înainte de a începe lucrul, primul grup a fost expus la 6 fotografii în care erau prezentate activităţi plăcute realizate în aer liber, precum plimbatul cu barca. Participanţii din al doilea grup, în schimb, au fost rugaţi doar să îşi prezinte rutina zilnică. Rezultatele au scos la iveală că, aşa cum era de aşteptat, cei care au fost expuşi la fotografiile ce ilustrau activităţi relaxante în aer liber au fost mai puţin productivi. În loc să se concentreze la ceea ce aveau de rezolvat, ei se gândiseră la ceea ce ar fi putut face afară. Rezultatele au fost similare chiar şi atunci când vremea era ploioasă, ele fiind mai puternice în zilele însorite de vară.
Chiar dacă în fiecare anotimp mintea umană ar putea să găsească activităţi relaxante la care să se gândească, există dovezi care sugerează că vara, devenim leneşi şi nu mai gândim la fel de profund ca în alte perioade. În 1994, Gerald Clore, un pionier în cercetări care analizau modul în care ambientul care alterează starea de spirit afectează cogniţia şi judecata, a constatat că vremea poate duce la deconcentrare. Studiul a fost realizat pe 122 de subiecţi, atât în zile cu vreme bună, cât şi în zile cu vreme rea. Participanţilor li s-a spus că vor lua parte la un studiu asupra educaţiei superioare. Cu cât vremea era mai bună, cu atât oamenilor de ştiinţă le era mai uşor să îi convingă pe subiecţi să fie de acord cu nişte argumente care nu erau solide. În zilele senine, însorite şi calde oamenii se lăsau mai uşor convinşi atât de argumente puternice, cât şi de unele slabe. În schimb, când afară era înnorat, frig şi ploaie facultăţile critice ale participanţilor se îmbunătăţeau şi doar argumentele foarte puternice erau persuasive.
Concluzia lui Clore a fost că în zilele călduroase oamenii se bazează mai mult pe scurtături mentale şi nu pe analiză reală.
În aceeaşi ordine de idei, vremea de vară şi mai ales zilele caracterizate printr-un nivel ridicat de umiditate, ne reduc atât atenţia cât şi nivelul de energie. Într-un alt studiu, s-a observat că umiditatea ridicată scade nivelul de concentrare şi creşte somnolenţa. De asemenea, o astfel de atmosferă alterează şi capacitatea de a gândi clar. Mai exact, cu cât afară era mai cald, cu atât subiecţii erau mai dispuşi să pună sub semnul întrebării ceea ce li se spunea.
Alte studii au sugerat că, deşi oamenii care trăiesc în zone în care zilele sunt însorite tot anul, nu sunt mai fericiţi decât cei care trăiesc în alte zone, în care vremea variază. Studiile au demonstrat că oamenii devin mai fericiţi atunci când zilele se lungesc şi devin mai calde, pentru ca apoi nivelul de fericire să înceapă să scadă pe măsură ce zilele se scurtează.
Într-o altă cercetare recentă, psihologul Uri Simonsohn a constatat că tinerii erau mult mai dispuşi să se înscrie la o universitate faimoasă pentru rigoarea sa academică dacă vizitau instituţia într-o zi ploioasă.
Totuşi, există o limită până la care fericirea este indusă de zilele însorite. Un studiu realizat în acest an (2013) de economista Marie Connolly a scos la iveală că atunci când temperaturile cresc peste 32 de grade Celsius, impactul negativ asupra fericirii era mai mare decât consecinţele divorţului sau a văduviei.
Totodată, un alt studiu mai vechi, din 1970, sugera că temperatura optimă pentru capacitatea cognitivă ar fi de 22,2 grade Celsius, însă o cercetare mai nouă, din 1990, stabilea că temperatura ideala ar fi de 27 de grade Celsius.
Poate cea mai încântătoare constatare pe care o susţin nenumărate studii este aceea că nivelul de glucoză din sânge este strâns legat de performanţa cognitivă, motiv pentru care avem undă verde la îngheţată. O gură de ceva rece şi dulce creşte nivelul de glucoză şi îmbunătăţeşte performanţa cognitivă.
Surse: descopera.ro, THE NEW YORKER
██████████████████████████████████████
Microcipurile care imită creierul uman
Cercetătorii din Elveţia afirmă că au conceput microcipuri ce imită modul în care creierul nostru procesează informaţia, dezlegând astfel o parte din misterul din jurul modului în care funcţionează cel mai eficient computer din lume.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Zürich şi de la ETH Zürich, alături de colegi din S.U.A. şi Germania, au conceput sisteme electronice asemănătoare unui creier uman atât în dimensiuni, cât şi în viteză şi în consumul de energie, a anunţat Universitatea într-un comunicat de presă.
Precum creierul, aceste cipuri supranumite neuromorfice sunt capabile de procesarea informaţiei şi de generarea unei reacţii în timp real.
Provocarea este construirea unui sistem cât mai asemănător cu un creier uman, spune Giacomo Indiveri, profesor de neuroinformatică în cadrul Universităţii din Zürich şi totodată unul dintre cercetătorii implicaţi în proiect.
În trecut, au mai fost proiectate sistemele electronice care reacţionează la mediu, cum ar fi jaluzelele care se închid automat când sunt atinse de lumina soarelui. Acest proiect, spune Indiveri, duce această reuşită mai departe decât orice altă realizare de până acum.
Folosind cipurile neuromorfice ca neuroni artificiali, cercetătorii au construit reţele care pot efectua sarcini ce necesită memorie pe termen scurt şi abilităţi decizionale şi analitice, explică profesorul.
Tehnologia s-ar putea dovedi un instrument util de-a lungul timpului, permiţând roboţilor să navigheze autonom într-un mediu şi să supravieţuiască fără a fi controlaţi de la distanţă, spune specialistul. Indiveri afirmă că aceste cipuri ar putea face telefoanele inteligente chiar mai inteligente.
De asemenea, aceste cipuri deschid calea spre computere care pot funcţiona în ciuda unor elemente defectuoase, aşa cum creierul uman continuă să funcţioneze în ciuda faptului că pierde aproximativ 1 milion de neuroni în fiecare zi.
Rezultatele studiului sunt publicate în jurnalul american Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Surse: descopera.ro, AFP, University of Zürich
██████████████████████████████████████
Au fost "îmblânziţi" fotonii
În mod normal, fasciculele de lumină călătoresc la o viteză de 300.000 de kilometri pe secundă, însă o echipă de cercetători din Germania a reuşit să oprească în loc câteva particule luminoase preţ de un minut.
Folosind un cristal îngheţat la o temperatură apropiată de zero Kelvin, cercetătorii au reuşit să oprească lumina în loc timp de un minut, depăşind cu mult recordul precedent, de 16 secunde. Această tehnologie ar putea fi aplicată în viitor în domeniul computing-ului cuantic pentru a accesa datele, însă este nevoie ca metoda să poată funcţiona la o scară mult mai mică şi pentru perioade mult mai lungi înainte să aibă utilitate practică.
Pentru a permite cristalului opac să ţină lumina, cercetătorii de la Universitatea Darmstadt au creat mai întâi o mică transparenţă în interiorul său pentru a permite luminii să pătrundă. Regiunea transparentă a fost menţinută deschisă cu ajutorul unui fascicul laser, însă după ce fotonii au pătruns în cristal, laserul a fost oprit. Astfel, cristalul a redevenit complet opac, ceea ce nu a mai permis luminii să iasă. Lumina nu a fost absorbită de cristal, aşa cum ar fi în cazul în care s-ar ciocni de un perete, ci a continuat să existe în interiorul său, fiind accesibilă cercetătorilor.
Pentru a elibera lumina din captivitate, cercetătorii au folosit din nou laserul pentru a face transparentă o parte din cristal. De acolo, ei au putut măsura particulele care au ieşit din cristal, având astfel capacitatea să citească informaţiile care erau transportate. Una din imaginile luminoase pe care cercetătorii le-au stocat şi accesat ulterior era formată din trei dungi orizontale. Dungile deveneau din ce în ce mai neclare pe măsură ce petreceau mai mult timp în cristal, însă cercetătorii puteau să le detecteze prezenţa chiar şi după 60 de secunde.
Recordul precedent pentru oprirea luminii, de 16 secunde, a fost stabilit la începutul acestui an, însă reuşita a venit abia la un deceniu după ce oamenii au putut încetini fotonii pentru prima dată. Prima reuşită a venit în 1999, când cercetătorii au reuşit să reducă viteza luminii la doar 17 metri pe secundă. De asemenea, noul record ar putea fi doborât în curând: cercetătorii de la Darmstadt cred că ar fi putut stoca lumina pentru o perioadă mai lungă dacă ar fi folosit un cristal diferit, iar acum se gândesc să îl încerce.
Surse: descopera.ro, THE VERGE, NewScientist