Început de lupini, Sâm 20 nov 2010 · 1.122 răspunsuri · 191.588 vizualizări
Vladyna a scris:Cred ca este una dintre cele mai importante, emotionante si de perspectiva realizari stiintifice. Nu a luat nimeni premiul Nobel?
Este o realizare deosebită, dar nu chiar la nivelul la care s-a referit articolul. S-a exagerat ....puţin.
A fost creat doar un model fizic care
Descoperire bizară pe Marte: ce reprezintă ciudata protuberanţă metalică fotografiată de Curiosity ?
O fotografie realizată recent de roverul marţian Curiosity surprinde un obiect ciudat care pare să iasă dintr-o rocă: este strălucitor, metalic şi aparent la nelalocul său
Mai multe mini-Luni se rotesc
Tehnologii extraordinare: noua staţiune britanică de cercetări antarctice se poate deplasa "pe schiuri"
Cu
Câte bătăi de inimă are un om de-a lungul vieţii ?
V-aţi întrebat vreodată de câte ori ne bate inima într-o viaţă ? Sau oare câte bătăi de inimă au câinii, pisicile sau alte animale de-a lungul vieţii ? Se pare că din cauza ratei metabolice şi a volumului, fiecare animal are, de-a lungul vieţii, aproximativ un miliard de bătăi ale inimii.
Pe măsură ce animalele devin mai mari, rata pulsului scade iar durata de viaţă se extinde, motiv pentru care, media bătăilor inimii tinde să fie aproape aceeaşi la toate fiinţele.
Având în vedere că o pisică este de o sută de ori mai mare decât un şoarece, am putea crede că şi rata metabolică a ei (intensitatea cu este consumată energia) ar fi şi ea de 100 de ori mai mare. Însă, în acest caz, animalul ar suferi de combustie felină spontană, deoarece suprafaţa pe care pisica o foloseşte pentru a disipa căldura produsă de procesul metabolic, nu creşte la fel de repede ca masa corpului.
Aşa cum veţi vedea în tabelul de mai jos, oamenii sunt în capul listei, având în medie, 2,21 de miliarde de bătăi de inimă, urmaţi de găini cu 2,17 miliarde. În rest, mare parte dintre specii au, de-a lungul vieţii, în jur de 1 miliard de bătăi de inimă.
Comparaţie între rata bătăilor inimii omului şi a altor vieţuitoare
Surse: descopera.ro, San José State University, GIZMODO
Ne pregăteşte Pământul un nou supervulcan ?
La fiecare câteva milioane de ani, pe Pământ are loc o super erupţie vulcanică. Nu este vorba de vulcanii pe care cunoaştem noi acum, ci de super vulcani care pot erupe continuu pentru mii de ani.
Cenuşa şi gazele vulcanice produse de aceşti vulcani pot "mătura" viaţa pe distanţe inimaginabil de mari. Michael Thorne, seismolog la Universitatea din Utah, S.U.A., explică unele dintre scenariile care ar putea produce aceste erupţii.
Thorne foloseşte unde seismice pentru a afla ce se petrece la 3.000 de kilometri sub scoarţa Pământului, acolo unde nucleul planetei se întâlneşte cu mantaua. Dacă ne gândim că în interior Pământul arată ca un avocado, putem spune că sâmburele este nucleu şi pulpa este mantaua.
Thorne a studiat două aglomerări de rocă situate la graniţa dintre nucleul şi mantaua Pământului. Una dintre ele este situată sub Oceanul Pacific iar cealaltă sub Africa. Chiar dacă oamenii de ştiinţă aflaseră de ele de acum 20 de ani, Thorne a fost cel care a observat ceva deosebit.
"Cred că este primul studiu care demonstrează că aceste aglomerări se mişcă", a declarat Thorne.
Aglomerările se întind pe o distanţă de 4.828 kilometri şi se mişcă foarte încet. De fapt, Thorne crede că aglomeraţia aflată sub Pacific este formată din două "grămezi" de rocă ce se împing una pe alta. Când ele se întâlnesc se formează o "băltoacă".
"Îi spunem «băltoacă» de material parţial topit. Dar trebuie să vă imaginaţi că este foarte mare. Cea pe care am descoperit-o are o magnitudine de 10 ori mai mare decât oricare alta observată până acum", a explicat Thorne.
Mai exact, "băltoaca" este de mărimea Floridei, iar specialistul spune că mai există şi alte astfel de "băltoace" mai mici la marginea aglomerărilor.
Prin urmare, atunci când aceste aglomerări de rocă se împing una spre alta, "băltoacele" dintre ele sunt presate ca un balon cu apă prins între palme.
Potrivit specialiştilor, există posibilitatea ca aceste "băltoace" să reprezinte un fel de rădăcină ce ar putea alimenta super vulcanii. Un astfel de exemplu este super vulcanul Yellowstone, care a erupt de 3 ori în ultimele 2 milioane de ani.
Cu toate acestea, Thorne susţine că acest proces interesant este destul de lent, ceea ce înseamnă că de la formarea "băltoacei" până la erupţie, ar putea trece 100 de milioane de ani.
Surse: descopera.ro, npr
Star Trek devine realitate? Viteza superluminică ar putea fi atinsa!
Viteza „warp” - mai mare decât viteza luminii -, un concept devenit popular datorită serialului Star Trek, a fost considerată multă vreme drept imposibil de atins în realitate şi a rămas cantonată în universul filmelor SF. Însă cercetări recente arată că ideea construirii unei nave care să călătorească cu viteză mai mare decât a luminii nu este chiar nerealistă.
Călătoria cu viteză superluminică ar implica manipularea continuumului spaţiu-timp pentru a deplasa nava, putând astfel depăşi limitările impuse de legile fizicii, legi conform cărora nimic în Univers nu se poate mişca mai repede decât cu viteza luminii.
Un concept de navă spaţială care s-ar deplasa cu viteză superluminică a fost elaborat în anul 1994 de către fizicianul mexican Miguel Alcubierre, însă calculele ulterioare au arătat că o asemenea navă ar avea nevoie de cantităţi de energie colosale, imposibil de obţinut.
Acum, însă, mai mulţi fizicieni contemporani consideră că acest concept ar putea fi ajustat astfel încât nava să funcţioneze cu cantităţi de energie considerabil mai mici, ideea trecând astfel din universul SF în cel al ştiinţei.
Ideea a fost analizată la o întrunire recentă a specialiştilor - 100 Year Starship Symposium -, care s-au adunat pentru a discuta despre problemele zborului interstelar. Un expert din cadrul Centrului Spaţial Johnson al NASA, Harold "Sonny" White, consideră că "există speranţe" în privinţa realizării unui astfel de sistem.
Nava spaţială superluminică imaginată de Alcubierre ar avea forma unei mingi de fotbal, ataşată la un inel foarte mare, care ar înconjura-o. Acest inel - construit dintr-un material cu proprietăţi speciale - ar determina curbarea complexului spaţiu-timp în jurul navei, creând astfel o zonă de compresie a spaţiului în faţă şi una de "rarefiere" în spate. În schimb, nava, aşezată în interiorul inelului, ar rămâne într-o "bulă" de spaţiu-timp nedistorsionat.
"Totul în spaţiu este limitat de viteza luminii", explică Richard Obousy, preşedinte al Icarus Interstellar, un grup non-profit de oameni de ştiinţă şi ingineri pasionaţi de problemele zborurilor interstelare. "Însă ceea ce e grozav e faptul că spaţiu-timpul însuşi nu este supus limitărilor legate de viteza luminii."
Pe baza acestui concept, nava ar putea fi capabilă să atingă o viteză efectivă de 10 ori mai mare decât viteza luminii.
Singura problemă ar fi faptul că studii anterioare au estimat că zborul cu viteză superluminică ar necesita o cantitate minimă de energie egală cu energia ce corespunde masei planetei Jupiter, cea mai mare din sistemul solar (echivalenţa masă-energie, consecinţă a teoriei relativităţii, constă în faptul că între masa totală a unui sistem fizic şi energia sa totală există o relaţie de proporţionalitate).
Însă Harold White a făcut recent o serie de noi calcule, pentru a estima ce s-ar întâmpla dacă inelul din jurul navei ar avea formă toroidală (ca un "colac" rotund) în loc de a fi plat. Din calcule a reieşit că, în acest caz, pentru propulsia nevei ar fi nevoie doar de o cantitate de energie corespunzătoare masei unei sonde spaţiale ca Voyager 1, lansată de NASA în 1977.
Mai mult, dacă intensitatea distorsionărilor spaţiului poate fi făcută să oscileze în timp, cantitatea de energie necesară ar fi şi mai mică.
White şi colegii săi au început să experimenteze conceptul la scară foarte mică, în laborator, folosind un interferometru cu laser de un tip special aparat (pe care l-au numit White-Juday Warp Field Interferometer), cu care urmăresc să creeze micro-versiuni ale distorsionării continuumului spaţiu-timp. Scopul este acela de a vedea dacă pot realiza măcar în măsură extrem de mică acest fenomen în laborator, dacă pot perturba spaţiu-timpul în proporţie de 1/10 milioane.
Este un experiment extrem de modest în comparaţie cu ceea ce ar fi necesar pentru a realiza cu adevărat un dispozitiv capabil de deplasare cu viteză superlumincă, dar ar fi un prim pas promiţător.
Mulţi alţi oameni de ştiinţă au subliniat faptul că această idee a călătoriilor cu viteză mai mare decât a luminii - oricât de bizară ar părea - trebuie luată în considerare dacă omenirea se gândeşte serios la călătorii spre alte sisteme stelare.
sursa: Descopera.ro
Particulele neutrino au depăşit din nou viteza luminii!
Fizicienii de la CERN au repetat experimentul controversat care a şocat lumea ştiinţei, după ce rezultatul sugera că particulele neutrino au depăşit viteza luminii.
Al doilea experiment, efectuat după o nouă recalibrare a instrumentelor, a avut acelaşi rezultat, sugerând că nu este vorba despre o eroare de măsurare.
Una dintre criticile aduse de oamenii de ştiinţă fizicienilor de la CERN se referea la durata fasciculelor de particule neutrino lansate dinspre CERN spre laboratorul din Italia. Deoarece un fascicul de particule neutrino dura 10 microsecunde, momentul în care particulele ajungeau în laboratorul de la Gran Sasso, aflat la 732 de kilometri distanţă de CERN, putea fi măsurat eronat. De aceea, în cel de-al doilea experiment cercetătorii au lansat fascicule de mii de ori mai scurte - acestea având o durată de aproximativ 3 nanosecunde - cu pauze de 524 de nanosecunde între ele. Acest lucru le-a permis oamenilor de ştiinţă să măsoare cu mai multă exactitate momentul în care particulele neutrino au ajuns la destinaţie.
În ciuda modificărilor, şi cel de-al doilea experiment a avut acelaşi rezultat: particulele neutrino au ajuns la destinaţie mai repede decât permit legile fizicii, depăşind viteza luminii.
Preşedintele Institutului Italian de Fizică Nucleară, Fernando Ferroni, a comentat rezultatul: "O măsurătoare atât de fină şi cu o asemenea consecinţe asupra lumii fizicii solicită o examinare minuţioasă. Experimentul Opera constituie o importantă verificare, iar rezultatul pozitiv ne face să credem că nu este vorba despre o greşeală".
Deşi cel de-al doilea experiment a confirmat faptul că particulele neutrino ajung la destinaţie mai repede decât permit legile fizicii, cercetătorii au anunţat că este nevoie de multe alte teste independente înainte ca rezultatele să fie acceptate. Fizicienii anunţă că experimentul Opera va continua până anul viitor, pentru a îmbunătăţi acurateţea rezultatelor.
Editat Mar 19 feb 2013 11:28
De ce se realizează un Proiect al Creierului Uman în valoare de 1 miliard de euro ?
Uriaşul Proiect al Creierului Uman - Human Brain Project - ce urmăreşte să creeze un supercomputer care să simuleze complexitatea creierului nostru, a câştigat o bursă de cercetare în valoare de 1 miliard de euro, care va permite desfăşurarea unor studii complexe. Directorul proiectului, Henry Markram, a explicat care vor fi beneficiile acestui uriaş proiect de cercetare, care urmează să se întindă pe aproximativ 12 ani.
Oamenii de ştiinţă intenţionează să construiască un creier artificial, cu ajutorul unui supercomputer care va reproduce toate mecanismele creierului uman, până la nivel molecular.
Proiectul va fi coordonat de profesorul Henry Markram de la Institutul Elveţian de Tehnologie din Lausanne, care va colabora cu oameni de ştiinţă din întreaga Europă, creierul urmând să fie construit în Düsseldorf, Germania.
Coordonatorii proiectului intenţionează ca acesta să integreze toate eforturile de cercetare în neuroştiinţe realizate la nivel mondial, adică aproximativ 60.000 de studii efectuate anual.
Ce beneficii vom avea de pe urma acestui demers ?
Profesorul Henry Markram consideră că proiectul ne va ajuta să dobândim o viziune unificată asupra funcţiilor cerebrale, folosind supercomputerul ca pe un instrument perfecţionat.
În ziua de azi, a explicat el, există specialişti în neuroştiinţe care studiază diferitele aspecte ale funcţionării creierului, la nivel genetic, comportamental, cognitiv. Sunt implicaţi de asemenea, informaticieni, chimişti, matematicieni. Fiecare dintre ei înţelege în felul său modul în care este structurat şi funcţionează creierul, fiecare are o viziune proprie asupra problemei.
Proiectul Creierului Uman ar deveni, spune profesorul Markram, "un fel de CERN pentru studiul creierului", un context în care cunoştinţele şi viziunile mai multor experţi, cu diferite specializări, să fie integrate într-o viziune unică şi completă.
Proiectul are trei obiective:
În momentul de faţă, savanţii implicaţi în proiect dezvoltă un algoritm pentru elaborare unor reguli care să arate cum trebuie construit creierul artificial. La ora actuală, se pot deja construi circuite mici care să fie echivalente cu aproximativ 1 milion de neuroni din creierul de şobolan. Aceste circuite trebuie legate între ele pentru a constitui regiuni cerebrale, iar regiunile vor fi conectate între ele, reconstituind astfel întregul creier. După ce va fi gata modelul creierului de şobolan, se va putea trece treptat la construirea unui model al creierului uman.
Există şi voci critice care susţin că acest proiect va consuma fonduri enorme, care ar putea fi folosite pentru cercetări de neuroştiinţă ce ar da rezultate mai rapide. Profesorul Markram crede însă că acesta este un punct de vedere extrem de îngust. Un proiect de asemenea anvergură, afirmă el, va avea impact asupra întregului domeniu al neuroştiinţelor, întocmai cum Proiectul Genomului Uman a contribuit considerabil la progresul cercetărilor în genetică şi alte domenii ale biologiei.
Surse: descopera.ro, NewScientist
Unul dintre cele mai vechi temple din lume a fost descoperit de arheologi
Un nou proiect turistic grandios va fi realizat