Noutăţi ale ştiinţei şi tehnicii

Prima construcţie umană de pe Lună va fi creată prin imprimare 3D

Agenţia Spaţială Europeană şi-a unit forţele cu o comanie de arhitectură şi plănuieşte să contruiască prima bază selenară cu ajutorul tehnologiei de printare 3D.

Va fi mult mai eficient şi mai ieftin de construit decât orice altă alternativă propusă până acum. Proiectul presupune utilizarea tehnicilor 3D pentru a transforma rapid solul lunar în domuri locuibile.

Structura solului selenar va asigura protecţie atât împotriva radiaţiilor, cât şi a temperaturilor. În interior, un dom creat din material gonflabil va găzdui un mediu de viaţă pentru primii colonişti umani.

Agenţia Spaţială Europeană şi firma de arhitectură Foster + Partners lucrează acum la tehnologia care ar putea face ca acest proiect să devină realitate. "Tehnicile de printare 3D oferă mijloacele necesare pentru a facilita crearea aşezărilor selenare cu logistică redusă", a declarat Scott Hovland, din cadrul ESA.

Aproximativ 90% din lucrurile necesare pentru crearea bazei se află deja pe Lună. Tot ce mai trebuie să facă oamenii este să transporte roboţii de printare 3D şi restul materialelor precum domul gonflabil.

Reprezentanţii companiei Foster + Partners au declarat că tehnologia lor de printare 3D a fost deja testată în medii extreme aici pe Pământ, motiv pentru care ei consideră că ea se va descurca la fel de bine şi pe Lună.

Specialiştii au deja o idee legată de modul în care vor folosi tehnologia în condiţiile de mediu de pe Lună. Ei plănuiesc să elaboreze un dom catenar realizat din pereţi structuraţi celular care să protejeze împotriva micrometeoroizilor şi radiaţiilor spaţiale. Până acum, experţii au produs un prototip de 1,5 tone al structurii celulare, pentru a demonstra rezistenţa pereţilor.

Prototipul este alcătuit din materiale ce imită resursele selenare şi oxid de magneziu. În acest fel, materialul este transformat într-o pastă ce poate fi pulverizată astfel încât să formeze pereţii. Ulterior se aplică un agent de lipire care face ca materialul se devină "tare ca piatra".

În prezent, utilajele au capacitatea de a printa 2 metri de material pe oră, dar specialiştii susţin că următoarea generaţie de imprimante vor putea genera 3,5 metri de material pe oră, destul cât să permită ridicarea clădirii în doar o săptămână.

Surse: descopera.ro, esa

N.A.S.A. va lansa în 2014 un "zmeu" gigantic ce va călători la 3.000.000 km de Terra

Cea mai mare velă solară construită vreodată va fi lansată în 2014, în cadrul unei misiuni ce intenţionează să demonstreze valoarea "propulsiei fără propulsor", mai exact, folosirea fotonilor proveniţi de la Soare pentru alimentarea unei navete spaţiale.

Intitulată Sunjammer, gigantica velă solară măsoară 38 de metri pe o latură şi are o suprafaţă totală de 1.208 metri pătraţi. Proiectul aparţine programului american Space Technology din cadrul N.A.S.A.

Agenţia spaţială americană a contractat compania californiană L'Garde Inc. pentru a construi "zmeul" spaţial. Această companie privată a mai lucrat cu N.A.S.A. în cadrul mai multor proiecte, printre care se numără crearea unor structuri gonflabile pentru antene radio şi dispozitive solare.

"Numele de Sunjammer vine de la o scurtă povestire a lui Arthur C. Clarke în care este vorba despre o cursă spaţială între yachturi ce folosesc vele solare", a explicat Nathan Barnes, CEO-ul companiei L'Garde. Oficialii companiei au obţinut permisiunea familiei scriitorului pentru a folosi acest nume.

Sunjammer urmează să fie lansată în spaţiu la finalul anului 2014 la bordul unei rachete Falcon 9 a companiei SpaceX. "Cu această velă, scopul nostru este să ajungem undeva la 3 milioane de kilometri de Pământ", a explicat Barnes. "Zmeul" spaţial urmează să aibă de îndeplinit câteva obiective în primele luni ale zborului prin care să ateste funcţionalitatea acestei tehnologii.

Sunjammer nu va fi prima velă spaţială lansată în spaţiu. În Noiembrie 2010, N.A.S.A. a lansat NanoSail-D, o pânză spaţială de doar 9,3 metri pătraţi. De asemenea, sonda japoneză Ikaros a devenit în Iunie 2010 prima navetă care a călătorit prin spaţiu cu ajutorul exclusiv al energiei solare.

Vela Sunjammer ar putea duce la conceperea unui sistem avansat de avertizare asupra vremii spaţiale, ceea ce ar permite omenirii să afle în timp util de activitatea solară periculoasă.

În cadrul misiunii din 2014, Sunjammer va permite oamenilor de ştiinţă de la sol să observe Soarele dintr-un punct nemaivăzut până acum. "Vela solară permite efectuarea unor orbite exotice şi interesante care ne oferă şansa de a vedea diferite porţiuni ale Soarelui ce nu sunt vizibile în mod curent", a explicat Barnes.

În ciuda dimensiunilor mari, vela solară va avea o forţă maximă de 0,01 newtoni, a explicat Barnes. Sunjammer va fi acoperită cu un material special numit Kapton, într-un strat de doar 5 microni grosime. Vela va cântări doar 32 de kilograme.

La bordul velei vor fi purtate şi rămăşiţele incinerate ale unor persoane, graţie unui serviciu oferit de compania Celestis. Printre persoanele ale căror rămăşiţe vor fi lansate în spaţiu se numără Gene Roddenberry, creatorul "Star Trek", şi soţia sa.

Surse: descopera.ro, SPACE.com

De ce mor soldaţii pentru ţara lor ?

Unul dintre ultimele mistere ale psihologiei evoluţioniste, ce a fost identificat în 1994 de Robert Wright în cartea "The moral animal", este motivul pentru care soldaţii mor pentru ţara lor. A muri în război protejând şi apărând un număr mare de persoane anonime cu care sunt înrudite genetic nu este foarte logic, din punct de vedere al evoluţiei, mai ales în cazul bărbaţilor tineri care nu şi-au terminat sau nici nu şi-au început cariera reproductivă. Aşadar, faptul că un număr mare de soldaţi fac acest lucru era un mister pentru psihologia evoluţionistă. De ce mor soldaţii pentru ţările lor ?

În cartea "Why beautiful people have more daughters ?", autorii Satoshi Kanazawa şi Alan S. Miller oferă câteva obsevaţii care nu elimină complet misterul, dar îl explică parţial. În primul rând, majoritatea societăţilor civilizate (dacă nu toate), îşi onorează soldaţii care au pierit în război şi oferă suport material văduvelor şi copiilor acestora. Astfel, soldaţii care luptă pentru aceste ţări mor, ştiind că urmaşii lor vor avea parte de susţinere financiară din partea ţării lor, ceea ce nu ar fi avut dacă nu ar fi ales să lupte şi să moară pentru ţara lor. Deoarece, de-a lungul istoriei, soldaţii au provenit în mare parte din clasele sărace, aceste garanţii ale confortului material ar fi putut juca un rol important. Nu este clar însă dacă este mai bine să mori pentru ţara ta pentru a oferi copilului tău un suport material decât să continui să trăieşti şi să produci mai mulţi urmaşi care ar trebui să înveţe singuri să-şi poarte de grijă, chiar dacă ar avea mai puţine şanse de supravieţuire.

În al doilea rând, unul dintre ultimele lucruri pe care bărbaţii le fac înainte să plece la război este să se căsătorească şi să-şi lase soţiile însărcinate, ceea ce explică de ce un număr mare de soldaţi aflaţi pe front, au acasă bebeluşi, născuţi după ce aceştia au plecat în misiune, pe care nu i-au văzut niciodată. De asemenea, unul dintre lucrurile pe care mulţi soldaţi îl fac după ce cuceresc teritoriu inamic este să violeze femeile din zona cucerită, ceea ce le creşte succesul reproductiv.

De altfel, de-a lungul celei mai mari părţi a istoriei omenirii, până relativ de curând, singurul motiv de război între societăţile tribale era capturarea femeilor din triburile învecinate sau recapturarea propriilor femei care fuseseră răpite de inamici în atacuri precedente (un exemplu celebru este Războiul Troian). Bărbaţii din aceste societăţi tribale nu înţeleg (şi adeseori găsesc amuzantă) ideea că societăţile moderne se războiesc din motive ideologice ("pentru a preveni răspândirea comunismului", "pentru a ne apăra interesele naţionale"). Pentru ei, femeile reprezintă singurul motiv pentru un război (sau pentru a face orice altceva în viaţă), iar tendinţa nefericită a unor soldaţi moderni de a viola femeile din societatea cucerită atestă originile evoluţionare ale războiului.

Deşi aceşti factori oferă mai multe indicii asupra motivului pentru care unii bărbaţi sunt motivaţi în mod subconştient să se lupte şi să moară pentru ţările lor, ele nu oferă o soluţie pentru acest mister. Puzzle-ul a rămas nerezolvat până când profesorul Daniel B. Kennedy, un specialist din cadrul Universităţii Detroit Mercy care din sociolog a devenit crimonolog evoluţionist, l-a contactat pe Satoshi Kanazawa după ce a citit cartea "Why beautiful people have more daughters".

Profesorul Kennedy a explicat că soldaţii nu mor pentru ţările lor, căci ţările nu existau în mediul străvechi, ci pentru tovarăşii lor. Pentru că oamenii au practicat exogamia femeilor, în care fetele care ajungeau la pubertate îşi părăseau grupurile native şi se căsătoreau cu un bărbat dintr-un grup învecinat, pe când băieţii rămâneau în grupul nativ până la moarte, bărbaţii din societăţile tribale erau mereu înrudiţi genetic unul cu celălalt. Astfel, atunci când bărbaţii îşi apără şi îşi protejează tovarăşii în luptă, ei îşi apără şi protejează fiii, părinţii, fraţii şi verii, toţi aceştia purtând o parte din genele lor. Astfel, acest comportament altruist în luptă duce la amplificarea valorii selective, fiind posibilă explicarea sa prin teoria selecţiei rudelor.

Profesorul Kennedy afirmă că armatele moderne profită de multe ori de tendinţa evoluată a bărbaţilor de a muri pentru tovarăşii lor înrudiţi genetic, folosind termeni care fac aluzie la o "înrudire" fictivă (precum "band of brothers" - "trupă de fraţi") şi formarea de plutoane în care se găsesc bărbaţi din aceleaşi sate şi oraşe, pentru a stimula senzaţia de înrudire genetică între soldaţi.

Dacă profesorul Kennedy are dreptate, acest lucru sugerează că unităţile de luptă omogene din punct de vedere etnic, rasial, lingvistic şi cultural sunt mai eficiente decât unităţile eterogene. Motivul pentru acest lucru este faptul că soldaţii din plutoanele omogene au şanse mai mari să creadă (subconştient) că sunt înrudiţi genetic cu soldaţii de lângă ei, acţionând astfel într-un mod mai altruist decât soldaţii dintr-o unitate eterogenă. "Deşi această ipoteză trebuie confirmată empiric, eu cred că soluţia profesorului Kennedy oferă un răspuns pentru acest mister", a concluzionat Satoshi Kanazawa.

Surse: descopera.ro, big think

Reuşită incredibilă: fizicienii au creat mai multe universuri

Osemintele lui Richard al III-lea, descoperite sub o parcare din Leicester, Anglia

După 500 de ani, scheletul lui Richard al III-lea a fost descoperit sub o parcarea auto, au confirmat oamenii de ştiinţă.

Richard, descris de William Shakespeare drept un tiran monstruos care a omorât două prinţese în Turnul Londrei, a fost ucis în timp ce se lupta împotriva succesorului său, Henry Tudor, în penultima bătălie a Războiului celor Două Roze, ce a avut loc în Bosworth, în anul 1485.

În ceea ce pare a fi una dintre cele mai semnificative descoperiri arheologice recente, o echipă de cercetători de la Universitatea din Leicester au găsit un schelet alcătuit dintr-un craniu despicat şi o şiră a spinării curbată. După primele cercetări, datele indicau că rămăşiţele ar fi fost ale lui Richard.

În urma unei proceduri academice în care au fost studiate rănile şi fizicul lui Richard al III-lea, coordonatorul cercetării, Richard Buckley, a confirmat că presupunerea făcută de echipa sa este corectă.

"Concluzia academică a Universităţii din Leicester este că individul exhumat la Grey Friars în Septembrie 2012 este, fără îndoială, Richard al III-lea ultimul rege din dinastia Plantagenet", a declarat Buckley.

Specialiştii au mai declarat şi că probele ADN prelevate din oseminte se potrivesc cu cele ale lui Michael Ibsen, un descendent direct al surorii lui Richard, Ana de York.

Scheletul prezintă urme ale unor răni căpătate pe câmpul de luptă. Craniul regelui a fost despicat de o armă cu lamă în timp ce o săgeată a fost găsită între vertebrele scheletului.

Surse: descopera.ro, REUTERS

În România au fost descoperite fosilele unei reptile zburătoare contemporane cu dinozaurii

O specie de pterozaur care a trăit în urmă cu 68 de milioane de ani a fost descrisă recent, pe baza unui schelet fosil descoperit în Transilvania, în apropiere de Sebeş.

Regiunea Sebeş-Glod este renumită pentru numărul mare de vestigii paleontologice datând de la sfârşitul Cretacicului. Aici au fost descoperite numeroase fosile de dinozauri, mamifere străvechi, ţestoase, şopârle şi o reptilă primitivă înrudită cu crocodilii.

Pterozaurul descoperit, denumit de oamenii de ştiinţă Eurazhdarcho langendorfensis, a trăit în urmă cu 68 de milioane de ani, fiind, aşadar, contemporan cu ultimii dinozauri.

Specia a fost descrisă de o echipă internaţională de paleontologi, din care fac parte specialişti din cadrul Societăţii Muzeului Ardelean (Mátyás Vremir, care a fost implicat, în anul 2010, şi în descoperirea unei specii cretacice de dinozaur din Transilvania: Balaurul bondoc), de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, şi de la Muzeul Naţional din Rio de Janeiro, Brazilia.

Eurazhdarcho langendorfensis aparţine unui grup de pterozauri numiţi azhdarchidae, caracterizaţi cu gâturi şi ciocuri lungi şi aripi care le dădeau posibilitatea să se înalţe cu uşurinţă în zbor. Anumite particularităţi ale scheletului membrelor arată că aceste animale îşi puteau plia aripile şi se puteau deplasa mergând pe toate cele patru membre, la nevoie.

Având o deschidere a aripilor de 3 metri, erau nişte pterozauri mari, dar nu uriaşi. Acest fenomen este întâlnit la mai multe specii extincte descoperite în România: acestea erau, adese, neobişnuit de mici comparativ cu rudele lor apropiate, descoperite în alte zone ale lumii. Cel mai cunoscut exemplu sunt faimoşii dinozauri pitici descoperiţi în Transilvania. Specialiştii au explicat fenomenul prin faptul că aceşti dinozauri trăiau pe o insulă din Marea Tethys, care acoperea în Cretacic teritoriul de azi al Transilvaniei. Talia lor mică se datora fenomenului numit nanism insular: resursele mici de hrană şi spaţiu duceau la micşorarea dimensiunilor animalelor de pe insule.

Fosila pe baza căreia a fost descris Eurazhdarcho langendorfensis, reprezintă cel mai complet schelet de azhdarchid descoperit până în prezent în Europa şi aduce argumente în favoarea unei teorii mult disputate, privind modul de viaţă al acestor animale.

Dr. Gareth Dyke, specilalist în paleontologia vertebratelor la National Oceanography Centre Southampton, a dat explicaţii privind această teorie: "Experţii s-au contrazis ani de zile pe tema modului de viaţă şi a comportamentului azhdarchidelor. Au fost emise diverse ipoteze: că pescuiau din zbor. Că patrulau în preajma apelor stătătoare, vânând în felul stârcilor sau al berzelor, sau că, asemenea unor fluierari uriaşi, îşi capturau prada vârându-şi ciocurile lungi în mâl.

Una dintre cele mai noi idei este aceea că azhdarchidele se deplasau mergând prin păduri, câmpii şi alte habitate în căutarea micilor animale cu care se hrăneau. Eurazhdarcho susţine această ipoteză, de vreme ce aceste fosile au fost găsite într-o zonă continentală, interioară, unde existau păduri şi câmpii, precum şi râuri mari cu meandre şi zone mlăştinoase."

Fosilele găsite în zonă arată că existau multe locuri în care trăiau laolaltă azhdarchide uriaşe şi azhdarchide de talie mică. Descoperirea lui Eurazhdarcho langendorfensis arată că existau multe specii diferite de animale, care vânau prăzi diferite în aceaşi zonă şi în acelaşi timp, zugrăvind o imagine a Cretacicului Târziu mult mai complexă decât se crezuse anterior.

Surse: descopera.ro, ScienceDaily

Transmisiile din reţeaua de telefonie celulară, folosite pentru crearea hărţilor de precipitaţii

Telefoanele mobile sunt extraordinar de utile, iar acum cercetătorii au descoperit o nouă metodă prin care tehnologia celulară poate fi de folos: st

Planetele similare Terrei sunt mult mai aproape de noi decât se credea până acum

Oamenii de ştiinţă care caută planete locuibile nu sunt nevoiţi să caute prea departe de "cartierul nostru galactic", anunţă un nou studiu, care arată că o planetă de dimensiunile Pământului ar putea orbita o stea roşie pitică chiar şi la numai 13 ani-lumină distanţă de noi.

"Am crezut că va trebui să căutăm la distanţe vaste de noi pentru a găsi o planetă similară Pământului. Acum conştientizăm că este probabil ca alt Pământ să fie chiar la noi în bătătură, aşteptând să fie descoperit", a declarat Courtney Dressing, un astronom de la Universitatea Harvard.

Cercetătorii şi-au bazat calculele pe planetele deja descoperite de telescopul Kepler, concentrându-se asupra stelelor roşii pitice care ar putea găzdui pe orbitele lor planete de dimensiunile Terrei ce au potenţialul de a fi locuibile.

Piticele roşii sunt mai mici, mai reci şi mai puţin luminoase decât Soarele nostru, şi sunt totodată stelele cele mai răspândite la noi în galaxie, reprezentând aproximativ 75% din totalul stelelor din Calea Lactee.

Kepler a studiat împrejurimile a aproximativ 158.000 de stele, iar conform analizei efectuate de Dressing şi de colegii săi, telescopul a identificat 95 de planete-candidat ce orbitează stele pitice roşii.

Majoritatea acestor planete nu erau de dimensiunile sau de temperatura potrivită pentru a putea găzdui forme de viaţă, astfel că cercetătorii s-au concentrat asupra a 3 planete care erau atât calde, cât şi de dimensiuni apropiate Pământului.

Pornind de la faptul că numărul de stele pitici roşii în galaxia noastră este estimat a fi 75 de miliarde, cercetătorii au ajuns la concluzia că aproximativ 6% dintre acestea ar trebui să aibă o planetă similară Pământului, iar cea mai apropiată ar putea fi la doar 13 ani-lumină distanţă de noi.

"Acum cunoaştem rata prezenţei planetelor locuibile în jurul celor mai răspândite stele din galaxia noastră", spune David Charbonneau, co-autorul studiului. "Această rată sugerează că va fi mult mai uşor să căutăm forme de viaţă în afara sistemului nostru solar decât credeam până acum", a adăugat Charbonneau.

Un an-lumină este echivalentul a 9,46 trilioane de kilometri, distanţa pe care lumina o poate parcurge într-un an. Aşadar, 13 ani-lumină nu este o distanţă foarte mică.

Cu toate acestea, este mult mai mică decât distanţa de 300-600 de ani-lumină ce ne separă de planetele-candidat identificate de Kepler care se găsesc în "zona locuibilă", care pot găzdui apă în formă lichidă şi implicit, forme de viaţă.

Caracteristicile stelelor roşii pitice fac uşoară identificarea planetelor ce le orbitează chiar şi de la distanţe îndepărtate, proces ce se bazează pe identificarea umbrelor create atunci când o planetă trece prin faţa stelei sale.

Cercetătorii afirmă că este posibil să fie nevoie de un telescop spaţial mai mic dedicat identificării unei planete apropiate, sau de o reţea de telescoape aflate la sol, căci telescoapele spaţiale mai mari studiază stelele aflate la distanţe mult mai mari.

Dressing a avertizat că o planetă similară Pământului ce orbitează o stea roşie pitică ar arăta destul de diferit de Terra, însă aceste diferenţe nu ar elimina posibilitatea ca aceasta să găzduiască forme de viaţă.

"Nu este nevoie de o clonă a Pământului pentru a avea forme de viaţă", a concluzionat Dressing.

Surse: descopera.ro, AFP, HARVARD-SMITHSONIAN

lupini a scris:

Reuşită incredibilă: fizicienii au creat mai multe universuri

Zeci de mici piramide au fost descoperite într-o necropolă străveche din Sudan

Cel puţin 35 de piramide de mici dimensiuni, precum şi morminte, au fost dezgropate de arheologi, între anii 2009-2012, în Sudan, într-un loc numit Sedeinga. Piramidele, vechi de aproximativ 2000 de ani, datează dintr-o vreme în care în această regiune exista un regat african înfloritor.

Arheologii au dost surprinşi de densitatea mare a acestor construcţii: într-un singur sezon de săpături, în 2011, au fost dezgropate nu mai puţin de 13 piramide, îngrămădite pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi, ceva mai mare decât un teren de baschet.

Piramidele au o vechime de circa două milenii, datând din timpul când pe actualul teritoriu al Sudanului, exista un regat numit Kuş, care se învecina cu Egiptul şi mai târziu, cu Imperiul Roman.

Obiceiul de a construi aceste piramide a fost probabil influenţat de arhitectura funerară a Egiptului.

La Sedeinga, piramidele au fost construite secole la rând, cel mai noi ocupând spaţiul dintre cele vechi, până când, în cele din urmă, constructorii au rămas fără spaţiu, dar şi fără piatră şi au început să refolosească pietrele piramidelor mai vechi.

Cele mai mari dintre piramidele descoperite au latura bazei de 7 metri. Cea mai mică, înălţată pentru funeraliile unui copil, are doar 75 de centimetri.

Vârfurile lor nu erau bine ataşate de partea de dedesubt, aşa că trecerea timpului şi a caravanelor de cămile a deteriorat monumentele.

Piramidele au fost descoperite de membrii Misiunii Arheologice Franceze în Sudan.

Aceştia spun că vârfurile piramidelor erau, probabil, decorate cu o pasăre sau o floare de lotus deasupra unui glob, reprezentând Soarele.

Printre descoperiri se numără mai multe piramide care aveau o cupolă interioară, o structură circulară ataşată de colţurile piramidei. În afara localităţii Sedeinga, se mai cunoaşte o singură piramidă construită în acest mod şi pentru cercetători era un mister de ce oamenii din Sedeinga ţineau aşa de mult la acest model, care nu îmbunătăţeşte nici soliditatea şi nici aspectul exteriror al piramidei.

O descoperire făcută în 2012 ar putea totuşi să ofere un indiciu: a fost dezgropat un (al unui copil), acoperit doar de un cerc, aproape complet, de cărămizi. E posibil, cred specialiştii, ca atunci când "moda" de a construi piramide funerare a ajuns la Sedeinga, ea să fi fost combinată cu o tradiţie locală a structurilor circulare de cărămidă, rezultând astfel piramidele cu cupole circulare în interior.

Mormintele alăturate piramidelor au fost în mare măsură jefuite, posibil în Antichitate. Arheologii au găsit în ele resturi scheletice şi, în unele cazuri, artefacte.

Una dintre ecele mai interesante descoperiri a fost o masă pentru ofrande, găsită printre vestigile unei piramide. Masa este împodobită cu imagini înfăţişând-o zeiţa Isis şi pe zeul Anubis, cu cap de şacal, şi cuprinde o inscripţie scrisă în limba meroitică şi dedicată unei femei numite "Aba-la", care ar putea fi, după părerea specialiştilor, o poreclă pentru "bunică". Masa ar putea fi, aşadar, o ofrandă funerară pentru o femeie, posibil o bunică, înmormântată acum 2000 de ani în necropola de la Sedeinga.

Surse: descopera.ro, LIVESCIENCE