Cele mai puternice erupţii vulcanice din ultimii 4 000 de ani
Indicele Explozivităţii Vulcanice (IEV) reprezintă un sistem de clasificare a erupţiilor vulcanice cumva similar scării de magnitudine pentru cutremure. Sistemul a fost dezvoltat în 1980 şi foloseşte factori precum volumul materialului ejectat în urma unei erupţii, frecvenţa, şi alte variabile prin care se poate estima puterea unui vulcan. Scala merge de la 1 la 8, iar fiecare grad în afară de 1 este de 10 ori mai mare decât cel anterior.
În ultimii 10 000 de ani nu au fost vulcani de 8, dar asta nu înseamnă că nu au existat erupţii foarte puternice şi devastatoare (de 6 şi 7). Iată care sunt cele mai puternice erupţii vulcanice din ultimii 4 000 de ani, adică din perioada istoriei scrise.
1. Huaynaputina, Peru - IEV 6.
Acest vulcan a provocat cea mai mare erupţie din istoria înregistrată a Americii de Sud. Explozia a trimis particule de praf pâna în Oceanul Pacific, la 120 de kilometri depărtare şi se pare că a afectat climatul global. Verile care au urmat acestei erupţii din anul 1 600, au fost unele dintre cele mai reci comparativ cu cele din cei 500 de ani anteriori. Cenuşa de la explozie a îngropat o zonă de 50 de kilometri pătraţi, situată la vestul muntelui, care a rămas la fel şi astăzi. Cataclismul a devastat oraşele Arequipa şi Moquengua, care şi-au revenit complet abia un secol mai târziu.
2. Krakatoa (sau Krakatau), Indonezia - IEV 6.
Erupţia din 1883 a acestui vulcan, a aruncat în aer cantităţi uriaşe de piatră, cenuşă şi piatră ponce, iar zgomotul provocat a fost auzit la mii de kilometri depărtare. Explozia a provocat şi un tsunami, cu valuri de până la 40 de metri, care a ucis circa 34 000 de oameni. Insula care găzduia acest vulcan, a fost distrusă aproape în întregime, dar noi erupţii care au început în Decembrie 1927, au pus bazele unei noi insule, care a fost numită
Anak Krakatau
("copilul lui Krakatau").
3. Santa Maria, Guatemala - IEV 6.
Erupţia din 1902 a acestui vulcan, a fost una dintre cele mai puternice ale secolului XX. Explozia violentă, care a venit după ce vulcanul a fost "tăcut" timp de 500 de ani, a lăsat în urmă un crater uriaş. În 1929, Santa Maria a erupt o scurgere piroclastică ce a ucis, potrivit estimărilor, circa 5 000 de oameni.
Explozia vulcanului Pinatubo din Filipine, în 1991

4. Novarupta, Peninsula Alaska - IEV 6.
Novarupta, un vulcan care face parte din lanţul vulcanic de pe această peninsulă, inclus în Cercul de Foc al Pacificului, a provocat în 1912 cea mai puternică erupţie a secolului XX. Aceasta a trimis în aer 12,5 kilometri cubi de magmă şi cenuşă, care au căzut peste o zonă de 7 800 de kilometri pătraţi, formând un strat de peste 30 de centimetri.
5. Pinatubo, Filipine - IEV 6.
Erupţia din 1991 a stratovulcanului Pinatubo a ejectat mai mult de 5 kilometri cubi de materie, şi a creat o coloană de cenuşă care s-a ridicat 35 de kilometri în atmosfera. Cenuşa a căzut apoi în zonă, unele acoperişuri chiar prăbuşindu-se sub greutatea ei. În plus, vulcanul a aruncat în aer şi milioane de tone de dioxid de sulf şi alte particule, care s-au împrăştiat în jurul Pamantului prin curenţii de aer şi care au provocat o scădere a temperaturilor globale cu aproximativ 0,5 grade Celsius, în cursul anului următor.
Caldera vulcanului Thera din Insula Santorini

6. Thera, Santorini (Grecia) - IEV 7.
Geologii sunt de părere că erupţia din anul 1 610 î.Hr. a acestui vulcan, a avut puterea a sute de bombe atomice într-o fracţiune de secundă. Deşi nu există înregistrări scrise legate de erupţie, geologii cred că aceasta ar putea fi cea mai puternică erupţie vulcanică din întreaga istorie a Terrei. Explozia şi tsunamiurile au afectat grav civilizaţia minoiana, iar temperaturile au scăzut ulterior din cauza cantităţilor masive de dioxid de sulf eliberate în aer.
7. Changbaishan, situat la graniţa dintre China şi Coreea de Nord - IEV 7.
Erupţia din anul 1 000 (d.Hr.) a acestui vulcan, a aruncat material vulcanic chiar şi până în nordul Japoniei, la circa 1 200 de kilometri depărtare. În plus, aceasta a creat o calderă de 4,5 kilometri lungime pe vârful muntelui, plină acum cu apele lacului Tianchi - o destinaţie populară pentru turişti.
Craterul vulcanului Tambora din Indonezia

8. Tambora, Insula Sumbawa, Indonezia - IEV 7.
Erupţia din anul 1815 a vulcanului Tambora este cea mai puternică erupţie înregistrată vreodata de oameni. Aceasta a provocat moartea a circa 71 000 de oameni, iar nori de cenuşă au ajuns pe mai multe insule îndepărtate. Vulcanul, care este încă activ, reprezintă unul dintre cele mai înalte vârfuri din Arhipelagul indonezian.
Sursa: ziare.com, ourAmazing planet