Noutăţi ale ştiinţei şi tehnicii

Primul asteroid troian al Păm

Microrobotul-paianjen care merge pe apă

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un nou microrobot acvatic care imită capacităţile uimitoare ale unui păianjen de apă – insecta cu picioare lungi, care se deplasează pe suprafaţa iazurilor sau a lacurilor.

Microrobotul bionic a suferit îmbunătăţiri faţă de modelele anterioare, iar acum este vizat ca prima opţiune în misiunile de spionaj militar, de monitorizarea a poluării apelor, precum şi alte operaţiuni. Studiul a fost publicat recent în ACS Applied Materials & Interfaces.

"Pentru oameni, mersul pe apă este doar un vis, însă pentru unele insecte acest lucru reprezintă un mod de viaţă", au scris cercetătorii în lucrarea lor. Această capacitatea se datorează, în mare parte, picioarelor lor impermeabile (superhidrofobe).

Până în prezent, nenumăraţi cercetători au încercat să dezvolte astfel de roboţi pentru a-i folosi în monitorizarea alimentării cu apă sau pentru a conduce misiuni militare de spionaj. Cu toate acestea, până acum, nimeni nu a reuşit să găsească o modalitate prin care să creeze astfel de roboţi care să se dovedească practici şi agili.

Noul prototip este de mărimea unei monede de 25 de cenţi americani (25 mm) şi are picioare subţiri propulsate de două motoare miniaturale. În ciuda faptului că greutatea robotului este egală cu a 390 de păianjeni de apă, insecta pe care robotul o copiază, acesta se deplasează cu o foarte mare uşurinţă pe apă.

Surse: descopera.ro, EurekAlert

Creierul uman nu prezintă realitatea - trăim

Cu cât trăiesc mai departe de Ecuator, cu atâta creierul oamenilor e mai mare

Oamenii de ştiinţă sugerează că persoanele care trăiesc în părţile nordice ale lumii au creierul şi ochii mai mari pentru a-i ajuta să treacă peste iernile lungi şi întunecate.

Cercetatorii de la Universitatea Oxford au studiat cele două cavităţi osoase ale craniului în care se află globul ocular şi capacitatea creierului a 55 de cranii umane de la 12 populaţii diferite din întreaga lume şi au constatat că populaţiile umane au creierul cu atât mai mare, cu cât trăiesc mai departe de Ecuator.

Această diferenţă a mărimii creierului nu se datorează inteligenţei crescute a populaţiilor, ci nevoilor acestora de a avea zone ale vederii mai mari în creier, care să se acomodeze la lumina redusă întâlnită la latitudinile mari, au concluzionat cercetătorii.

Craniile utilizate la studiu datează din anii 1800 şi include exemplare ale populaţiilor indigene din Anglia, Australia, Insulele Canare, China, Franţa, India, Kenya, Micronezia, Scandinavia, Somalia, Uganda şi Statele Unite ale Americii.

Cercetătorii au împărţit dimensiunea cavităţilor oculare şi a cavităţii creierului în funcţie de latitudinea fiecărei tări de origine şi au descoperit că dimensiunile ochilor şi a creierului sunt strâns legate de latitudinea la care a trăit fiecare populaţie.

Robin Dunbar susţine că rezultatele studiului dezvăluie viteza cu care oamenii au evoluat pentru a face faţă schimbărilor noilor habitate.

În urma măsurătorilor, s-a stabilit că cel mai mare creier a aparţinut populaţiilor care au trăit în Scandinavia, iar cel mai mic creier a aparţinut populaţiilor microneziene.

Surse: descopera.ro, REUTERS

lupini a scris:

Cu c

Misterul temperaturii solare de 2 milioane de grade Celsius, elucidat

Temperatura coroanei solare poate atinge valoarea de 2-3 milioane de grade Celsius, de 200 de ori mai mult dec

Bateria de 50 de microni

Cercetătorii de la Universitatea Rice, S.U.A., au reuşit să "comprime" un întreg sistem litiu-ion de stocare a energiei într-un singur nanofilament.

Primul rezultat al cercetării a constat în prezentarea unor nanobaterii tridimensionale şi a fost făcut public anul trecut, în Decembrie.

În acest proiect, specialiştii au încastrat o matrice verticală de nanofilamente de nichel-cositor în plexiglas. Apoi au dezvoltat nanofilamente, prin electrodepunere într-un mediu de oxid de aluminiu anodizat pe un substrat de cupru.

În acel prim model, anodul confecţionat din nichel-cositor a fost încastrat, dar catodul a trebuit ataşat la exterior.

Un alt proiect, mai nou, include catodul în interiorul nanofilamentelor. De data aceasta, cercetătorii au utilizat PEO (oxid de polietilenă), un electrolit sub formă de gel, care stochează ioni de litiu şi serveşte drept izolator între nanofilamente.

După nenumărate teste, cercetătorii au ales pentru fabricarea catodului, un polimer uşor de sintetizat, cunoscut sub numele de polianilină (PANI).

Alumina a fost pulverizată cu oxid de polietilenă, care a "căptuşit" porii aluminei, încastrând astfel anozii. Catozii din PANI au fost ataşaţi în dreptul deschiderilor porilor, tot prin metoda pulverizării.

Bateriile experimentale au circa 50 de microni în lungime (firul de păr uman are 100 de microni grosime) şi o capacitate de stocare destul de bună. Acum cercetătorii vor să le perfecţioneze pentru a le putea încărca şi descărca în mod repetat. Pentru moment, prototipurile existente nu rezistă la mai mult de 20 de cicluri de încărcare/descărcare.

Surse: descopera.ro, kurzweilai.net

Apă curgătoare, descoperită pe Marte

Imagini uimitoare cu forme ce par a fi apă curgătoare, au fost făcute publice de N.A.S.A.: fotografiile au fost realizate

Sonda spaţială Juno va călători 5 ani spre Jupiter

Sonda spaţială Juno va strabate 3,2 miliarde de kilometri prin spaţiu, cu destinaţia Jupiter. Lansarea a avut loc ieri, Vineri 5 August, la ora locală 11:34 a.m., la Cape Carnaveral Air Force Station,

Pământul a avut cândva două Luni ?

O nouă teorie sugerează că Pământul a avut la un moment dat o a doua Lună, mai mică, ce a pierit într-o coliziune lentă cu "sora sa mai mare". Cercetătorii cred că această coliziune ar explica existenţa misterioasă a munţilor pe partea îndepărtată a Lunii.

Oamenii de ştiinţă susţin că viteza relativ mică de coliziune a fost crucială în adăugarea de material în emisfera lunară rar văzută de noi.

Timp de zeci de ani, cercetătorii au încercat să înţeleagă de ce partea Lunii vizibilă de pe Pământ este plată şi plină de cratere, în timp ce partea "întunecată" are cratere şi lanţuri muntoase de până la 3000 de metri altitudine.

Diferite teorii au fost propuse pentru a explica aceste diferenţe.

Recent, cercetătorii au argumentat că Pământul a fost lovit de o planetă de dimensiunile lui Marte, în urmă cu aproximativ patru miliarde de ani. Resturile rezultate în urma acestui impact s-au agregat şi au dus la formarea Lunii.

Dar oamenii de ştiinţă susţin că un alt corp lunar, mai mic, s-ar fi format din acelaşi material şi a rămas blocat într-un câmp gravitaţional aflat între Pământ şi Lună.

Martin Jutzi de la Universitatea din Berna, Elveţia, a explicat că, după ce milioane de ani a fost prinsă între cele două planete, mica Lună a intrat pe un curs de coliziune cu "sora ei mai mare", având o viteză mai mică de trei kilometri pe secundă.

Oamenii de ştiinţă susţin că impactul ar fi dus la acumularea de material pe scoarţa lunară şi ar fi redistribuit, de asemenea, magma care se afla pe partea vizibilă a Lunii. Această idee a fost susţinută de observaţile provenite de la vehiculul spaţial Lunar Prospector.

Cercetătorii consideră că singura metodă de a demonstra acestă teorie este aceea de a compara modelele lor cu structura detaliată a Lunii. Aceste informaţii ar putea fi obţinute de la N.A.S.A., fiind vorba despre date colectate cu ajutorul sondei Lunar Reconnaissance Orbiter.

Cercetătorii implicaţi în acest studiu speră ca datele provenite de la misiunile lunare NASA să susţină sau să infirme teoria lor.

Surse: descopera.ro, BBC