Postpsihoterapie (religie, filozofie, etc.)

Ninja2 a scris:

Steinbrenner, din ce ai vazut tu, sunt persoane care ajung la un nivel corespunzator? adica chiar incep sa gandeasca pentru ei insisi?

Cunosc o singura persoana terapiata de acelasi terapeut la care am fost si eu si care nu mai sta cu parintii, ii tine la respect, si-a facut propria casa, insa are probleme fizice (ambliopie, vede cam pe sfert din cat vede un om normal), e greu sa isi gaseasca un partener stabil. Are si probleme de maturitate sexuala ( a ramas cu aspect de copil). Totusi, dupa terapie, ii merge mintea brici. Am reintalnit-o asta vara in troleu si prima intrebare a ei a fost "Ce lucrezi?" Eu i-am spus, ce sa lucrez, sunt agent secret. Nu aveam job. Dar m-a pus la colt din prima si nu am mai avut ce sa-i zic.

De cand am inceput sa citesc AT si sa aplic in viata mea am observat si eu imbunatatiri substantiale, gandesc mai clar de ex. si mi s-au ameliorat sau chiar au disparut unele afectiuni psihosomatice, am inceput sa fiu mai activ si sa nu mai intru in script atunci cand trebuie sa rezolv ceva etc. . Mai am de lucrat, in special cu dependenta de calculator dar incep sa ma vindec psihic.

Tu cum te descurci acum? imbunatatiri ceva?

P.s. si eu am ambliopie

Ninja2 a scris:

P.s. si eu am ambliopie

Nu e grav daca vezi limpede cu ochii mintii. Persoana de care vorbeam, imi spunea ca maicasa venea la scoala si o batea intre colegi, ii striga "tu sa mori cu 15 minute inaintea mea, ca nu esti buna de nimic" si nici pana astazi nu isi recunoaste greselile. Asa ca efortul de a trece peste e si mai mare. Sti cum se spune, ca cel care a blestemat poate sa ridice blestemul, insa sunt parinti care blesteama si pana inchid ochii nu-si retrag blestemele, ba inca unii uita complet ce au spus la furie (eul mobil).

Ninja2 a scris:

O persoana ca ea ar avea nevoie de multa inteligenta sa iasa bine din situatia ei, merita sa fie fericita.

A reusit dupa ce a facut psihoterapie, cam un an. Exista cazuri exceptionale cand poti reusi singur, si cazuri destule cand esuezi si cu terapeut.

Eh, la mine nu e chiar asa de grav oricum, in special ca e doar la un ochi. Acum ochiul mintii, cum ai zis tu , devine limpede ca cristalul, sper sa il pot mentine asa.

O persoana ca ea ar avea nevoie de multa inteligenta sa iasa bine din situatia ei, merita sa fie fericita.

Steinbrenner a scris:

Degeaba ai terapia facuta, daca mediul e infect, poti aluneca la loc in script. Traind in Romania, avand o familie schizofrenica, fiind depresiv la maxim, cu insomnie zi si noapte, e greu sa iti mai revii cu toata terapia. Vorbesc de mine.

Daca procesul este facut bine persoana nu are cum sa recada, nu are cum sa isi reia scriptul. Ceea ce se poate intampla este sa intre intr-un alt tip de pattern, dar nu in cel vechi

PourMoi a scris:

Daca procesul este facut bine persoana nu are cum sa recada, nu are cum sa isi reia scriptul. Ceea ce se poate intampla este sa intre intr-un alt tip de pattern, dar nu in cel vechi

Eu le-as numi REZIDUURI. Zgura.

Un astfel de copil nu a avut o dezvoltare normala.A fost privat de niste experiente vitale.

Oricum ar incerca el sa stea pe linia de plutire, dupa terapie, e greu cata vreme el nici macar nu se prinde CE ii lipseste.

Unde sunt incurajarile parentale? Unde sunt confirmarile pe care un copil iubit le primeste in situatii de criza? Unde sunt calmarile pe care le ofera parintii atenti cand copilul e terifiat de angoase? Copilul neglijat nu le va avea. El a invatat sa relationeze gresit cu oameni. Va alege izolarea - suspiciunea - testarile extreme si inutile - retragerea in sine chiar in dinamica interpersonala. Atunci cand copilul ingrijit a beneficiat de sustinere, incurajare, ghidare, reconfortare in fata oamenilor, copilul neglijat nu e beneficiat de nimic, a ramas singur cu teroarea existentiala, cu anxietatea cauzata de constiinta de sine, cu temerile generate de frictiunile relatiilor.

Ce solutie este pentru el in prezent? Reparentajul. Sa devina propriul sau parinte. Sa lucreze la portiunile mutilate sau absente. Intai sa le identifice,sa le constientizeze, sa le confrunte, sa le puna la lucru in sensul pozitiv, sa creasca pe toate laturile fara a neglija ceva. Pentru asta e nevoie de asumarea responsabilitatii pentru viata ta, identificarea obiectivelor, lucrul masiv in aceasta directie, efortul sustinut zilnic, evaluarea sistematica a rezultatelor.

Se poate face singur, sau in terapie individuala sau de grup.

Am insa impresia ca astfel de oameni au probleme si de ordin financiar, si lipsa banilor ii impiedica sa ajunga la un psiholog bun.

Sunt cazuri in care experienta nu poate fi depasita din cauza profunzimii.. dar sunt si cazuri in care experienta este restructurata, adica i se da alt sens si rezidul nu mai este acolo pentru ca apare in alta forma.

experienta este asemeni unei bucati de plastelina

Kosmotro a scris:

Pentru asta e nevoie de asumarea responsabilitatii pentru viata ta

adevarat. Ce terifiant este sa iti asumi cu adevarat responsabilitatea pentru tot chinul din viata ta, isn't it? Dar e primul pas crucial in psihoterapie. Responsabil inseamna sa fii autorul a ceva (Sartre). Ce greu e sa accepti ca esti autorul propriului mod de a trai, ca tu esti acela care iti construiesti viata...

Si mai greu decat asta este sa treci de la simpla constientizare, de la simpla argumentatie logica, de la aprecieri in plan intelectual la a simti adevarul in plan emotional. O terapie adevarata lucreaza cu emotii profunde, nu cu concepte. Schimbarea incepe de la emotii.

Kosmotro a scris:

Se poate face singur, sau in terapie individuala sau de grup.

Am insa impresia ca astfel de oameni au probleme si de ordin financiar, si lipsa banilor ii impiedica sa ajunga la un psiholog bun.

Cam greu sa descoperi singur mecanismele inconstiente de defensa. Nebunia se invata, de la figurile parentale. Personalitatea se poate scinda. Cum poti sa descoperi singur aceste procese daca ele sunt inconstiente si instinctive?